Arhiva zilnică: 3 mai 2018

Jaful „codrilor” de sub codrii…

Data: 17 ianuarie 2025 by Cezar Adonis Mihalache

O prădare a avuțiilor noastre făcută, nu doar de venetici, dar și prin mâna „românilor” din camerele de servitori din conacele grofilor de la Budapesta… Or, pentru toți aceștia, nu doar ca nesarea în bucate să le fie „bucatele” după mârșavele trădări, ci și sarea în ochi să le usture privirile pentru toate vânzările de țară și de glie la care s-au dedat! Și blestemată să le fie albeața ochilor sub grăunțele colțuroase de sare, ba, doar sare să le mai curgă din ochi în loc de lacrimile pe care nu le-au vărsat nici măcar o dată față de durerea de sânge a ființei noastre românești, chinuite, torturate, mutilate, doar-doar se va stinge mai repede… Și nu uitați tâlhari de țară, blestemul hoției de sare e mai cumplit decât rugul pe care vor arde cei ce ne-au vândut pădurile!… Mai groaznic decât osificarea de vii a celor ce ne-au dat cărbunele, petrolul, gazele… Mai crunt decât secarea venelor din ei a acelora ce ne-au furat apele… Mai nemilos decât toate bubele și molimele odioase ce vă vor lovi, fiți fără grijă!, pentru fiecare petic de pământ scobit pentru a-l da altora… A-l da altora pentru a ne face pe noi sclavi pe propriul pământ… Peste munții noștri ce nici sare nu vor mai purta în dânșii la cât de feroce le este veneticilor lăcomia și la cât de adânc căușul pumnului ce ar trebui, nu să stea ștreang de gâtul noastre, ci lor… Lor, trădătorilor!… Pentru că nici de sare nu vom mai avea parte în țara noastră. Nu de sarea noastră…

Și n-am avut grijă a ne îngriji noi de noi… Noi de țara noastră… Noi de bogățiile și corolele de minuni ale țării noastre… Nu ne-a păsat că sarea va fi peste vremuri mai prețioasă decât greutatea ei în nestemate… Sau, având atâtea rezerve, nu ne-a trecut prin minte că și la asta vor pofti veneticii?!… Că vor pofti atât de „înlăcomiți” încât o să ne-o smulgă de sub noi… De sub noi, cei încă vii… Or, când prima licență de exploatare a unui zăcământ de sare a fost dată unei firme, paravan al intereselor ungurești, ar fi trebuit să-i transformăm pe guvernanții noștri în stane de piatră la judecată. Pentru lăcomia lor fără de sfârșit, pentru disprețul față de noi, de nevoile noastre, de bogățiile munților noștri… Nu să privim resemnați, distanți, să ne prefacem, ca de fiecare dată, că nu se va întâmpla nimic… Că și acum, nu-i așa?!, e vorba „doar” de o licență de exploatare pentru un bulgăre de sare… Dar munții vor rămâne tot ai noștri!… Cu tot cu sarea de sub ei… Doar că acordarea dreptului de exploatare a sării noastre unei firme de apartament, antecameră a unui „imobil” unguresc de acaparare economică, maschează un jaf, nu doar ca-n codru, ci de-a dreptul și de sub codrii… Pentru că firma „românească” obținând o licență va fi tocmai bârna ce ne va fi trasă de sub picioare pe drumul nostru spre minele de sare… O firmă avanpost al acaparatorilor de la Budapesta, având ca acționari (nici măcar „din umbră”) grupuri ungurești. Și care nu avea ce să caute acolo unde poeții și-au plâns bocetele în vremurile lor. În timpuri la fel de agresive în a ne coloniza sub fel și fel de venetici. Iar de drept, licența ar trebui anulată iar firma radiată pentru participarea la subminarea economică a României. Mai ales că se știa de jocul acesteia de căruțaș al Budapestei, de la întâiul său obiect de activitate, imobiliarele, mijloc de achiziții de case și terenuri în Transilvania!

Iar desfrâul veneticilor, agresivi plantați în cușetele a fel și de ordonanțe-trenuleț de distrugere economică a României, de spoliere a celor de drept aici, de prădare economică a țări, este evident. Și nu ar fi de mirare să vedem compania noastră națională de sare distrusă de otrava camarilei politice exact după modelul de la CFR Marfă. Cu o reorganizare a vechiului „Salrom” prin redenumirea poate drept „Carpatica Sării”, cu extensia de „Transcarpatica” dacă jocul se va dovedi a fi în favoarea fostei mari companii de sare a Ucrainei, care vrea să preia controlul sării în Europa de Est, sau „Carpatica Maghiară” (!) dacă firma camerei servitorilor din conacul grofilor de la Budapesta va face strict jocurile Budapestei. Deși, cel mai probabil, cele două vor merge mână în mână. Iar după ce regia noastră va fi falimentată și „reorganizată”, iar activele ei scoase la licitație pe burse, așa cum se întâmplă cu bunurile mobile și imobile de la CFR Marfă (doar că, dincolo de funiculare, vagonete, benzi transportoare, la „vânzare” vor fi scoase, acum, licențele de exploatare pentru dealurile și munții noștri ce sare poate nici măcar un petic de vreme nu o să mai poarte), aceasta va fi, așadar, „dijmuită” între colonizatorii exploatând resursele noastre. Cu vechea companie de sare a Ucrainei reînviată pe seama rezervelor noastre și a logisticii de transport ce așteaptă a-i fi pusă la îndemână (și) prin „Carpatica Feroviar”, totul pentru a contribui, dincolo de sprijinul umanitar (devenit motor economic pentru Kiev), la noua etapă, cea de reconstrucție a Ucrainei, prin cele peste 70 de milioane de tone de mărfuri, tranzitate dar și rămase în parte pe piața noastră, prin porturile „all-inclusive” pro Kiev de la Sulina, Constanța, Galați (puse pe post de acari la nevoile altora), prin podurile și nenumăratele puncte de graniță deschise cu Ucraina pentru Ucraina… Totul pentru „reconstrucția” acesteia! Care nu este deloc o reconstrucție, ci o masivă expansiune economică, logistică, militară.

Motive uriaşe de îngrijorare!

Data: 17 ianuarie 2025 by Maria Diana Popescu

Puneţi-vă centurile de siguranţă şi căştile de protecţie! Abia acum începe apocalipsa politică, economică şi socială! S-a terminat anul cu proteste, a început anul cu proteste. Şi vor lua amploare! În faţa abuzurilor abjecte ale clasei politice, poporul român nu mai are niciun mijloc legal de apărare. Politicienii nu mai au o fărîmă de incubaţie patriotică! Realitatea anemică şi cocoşată din ţară poate fi înţeleasă ca o proiecţie a comportamentului lor balcanic şi devastator. De atîta vreme la dispoziţia acestor agresori, nivelul de trai al românilor s-a atrofiat sub cupola sufocantă a haosului intern, iar boala aceasta deformează şi ucide demnitatea poporului. Însă, pe toţi cei aciuaţi în palatele puterii nici nu-i mişcă, nici nu-i pişcă la conştiinţă! Impostorii aceştia care au minţit pînă s-au văzut în fotolii au arătat deja cine sînt. Nicio mască nu poate fi purtată la nesfîrşit. Cea mai la îndemînă metodă de a ieşi din criza tot de ei moşită şi de a face rost de bani este de a mări taxele şi impozitele cetăţenilor, cu toate că poporul gîfîie de sărăcie şi de foame, ca o locomotivă pe cărbuni ce urcă la deal. Nu ştiu cum îi mai rabdă norodul! După stîlpărit, ca taxă specială, pentru că poporul nu e special, precum cei cu pensii speciale, ce va urma? Taxa pe fumărit? Taxa pe aer, pe auz, taxa pe viaţă?Toate măsurile de austeritate impuse de un guvern nelegitim, moşmondit de un preşedinte nelegitim, lovesc şi mai mult în populaţie şi în economie, şi vor provoca o inflaţie mult mai mare decît 5,1 la sută din prezent. Pe cînd, oare, taxa pe prostie? Bugetul s-ar redresa instant cu suma recuperată de la aleşii neamului. Pensiile lăcustelor speciale, înşfăcate din fragedă vîrstă, fără prea mare contributivitate, însemnînd 18 miliarde din buget, majoritatea încasînd 5.000 de euro pe lună, dar şi diurnele acestora, în cuantum de două procente  din indemnizaţia de încadrare brută lunară au devenit inexpugnabile. N-are nimeni curaj să se atingă de ele. Comanda măsurilor e în mîna sistemului. Calculele arată că prin acordarea acestei diurne, venitul unui magistrat care lucrează în altă localitate decît cea de domiciliu creşte şi cu 2.000 de euro.

Dacă anul trecut a fost anul manipulărilor, al încălcării grosolane a Constituţiei, anul sărăciei crunte, al fraudării dreptului la vot, anul luptei acerbe pentru putere, 2025 se arată o adevărată probă de rezistenţă pentru popor, un adevărat test al răbdării. Nu doar la noi, ci şi pe plan mondial se întrevăd schimbări geopolitice de substanţă, tîrguri politice exhibiţioniste, nu de dragul democraţiei sau reconcilierii, şi evenimente istorice care vor pune la încercare cancelariile diplomaţiei globale şi, în mod neaşteptat, capacitatea de adaptare şi puterea de acceptarea a statelor. Revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, războiul de la graniţa României, care n-a schimbat absolut nimic, adică, Rusia e tot pe poziţie, Ucraina mai trage şi ea cu praştia, mercenarii dezertează cu sutele, luptele pentru putere din Europa Centrală, războiul nestins încă din Fâşia Gaza, unde au fost ucişi cel puţin 45.000 de palestinieni, atentatele care prind din nou formă şi fond, toate falsele crize internaţionale nesoluţionate, pun pe tapet motive uriaşe de îngrijorare în 2025.

Să luăm în calcul că în prima zi a noului an s-a schimbat garda la conducerea Consiliului Uniunii Europene. După Viktor Orban, Polonia, prin Donald Tusk, a preluat preşedinţia semestrială. Personaj agreat de Donald Trump, cel care a jucat un rol major în obţinerea unui al doilea mandat pentru Ursula von der Leyen la preşedinţia Comisiei Europene, se spune despre acesta că va pune interesele naţionale înaintea celor europene, cum ar fi cele privind economia, migraţia, comerţul, energia sau protecţia climei.

Lăsînd lumea mare la o parte şi revenind la noi, nu pot să nu exclami plin de amărăciune: în ce hal a ajuns România! O groază de bani cheltuiţi pe anul electoral trecut, economia la pămînt, visteria goală, creşteri de preţuri care i-au bulversat pe români, veniturile lor îngheţate, servicii secrete care tranşează ca la abatoare destinul poporului român şi consumă sume uriaşe de la buget, Justiţia, o casă părăsită, care a aciuat şi solidarizat împotriva statului de drept căpuşe în robă care în complicitate cu grupurile de infractori şi cu specimene politice vînd şi cumpără, la fel ca în bazare, tot felul de sentinţe şi hotărîri, apărînd jefuitorii şi exploatatorii poporului român. Ce justiţie, ce securitate socială, unde e protecţia statului împotriva ameninţărilor de tot felul? Am fost expulzaţi în lumea a treia, cobai şi mînă de lucru ieftină, pe plantaţia altora. A murit democrația, trăiască tirania! Acesta este noul slogan globalist! Sărăcirea populaţiei, confiscarea istoriei şi culturii, au fost bilete de intrare în „civilizaţia” capitalistă. Acum, „umanismul” dă pe dinafară: soldaţii americani mînuiesc telecomenzile pe plaja românească, oferindu-ne pe gratis taifunuri, ploi torenţiale, vijelii devastatoare, cutremure în adînc de pămînt românesc, iar vara, temperaturi de cascadă solară. Avem veselie războinică la Deveselu, datorii externe pentru multe generaţii şi, în curînd, un cip implantat pe post de „vaccin”. Ehei!, unde e spicul de grîu românesc din care se cocea pîine sănătoasă pe vatra noastră?! Cum să mai scape ei acum vrabia de pe gard pentru ciorile din pom?!

Reeducaților!…

Data: 17 ianuarie 2025 by Zoe Dantes

„Democrația constituțională”, zice un domn, pe nume Predoiu, „trebuie apărată”. Pe bune?! Care democrație, domn’ Predoiu? Aia pe care ați suspendat-o prin lovitura de stat din vinerea neagră a României? Care democrație? Aia progresistă? Ale cărei etaloane sunteți voi, niște tâlhari statali la drumul mare? Voi, cuțitarii din bordelurile zise și partide politice. Pentru că v-ați comportat exact ca niște tâlhari! Nu hoți! Între hoți există onoare. Voi nu mai aveți nimic! Pe lângă domn’ Predoiu, care prin discursul dement, cerea să intervină mă, gărzile patriotice, să le salveze lor cururile, a mai apărut un domn. Cu discursul scris, prin care ne explică el, că cei care au fost în piață, la cel mai mare protest de după ’89, trebuie arestați, aruncați la balamuc sau pușcării și mai ales în lagăre de reeducare. Să-și bage domnule mințile în cap și data viitoare să voteze cu cine vrea sistemul corupt, putred și paralel din România. Să ne reeducăm! Noi toți care am înțeles de multă vreme că democrația nu mai există în România. Că e un stat luat pe acte de anumite persoane fizice, pentru propriile lor avantaje, cu buzunarele până-n călcâie. Exponentul de bază al acestui sistem mizerabil este în primul rând individul ilegitim ce stă pitit la Cotroceni, o slugă de cea mai joasă speță a stăpânului său, numită #FiaraUE. Individul a pus la bătaie toate instituțiile statului, într-un joc murdar pentru putere. Nu se mai dă dus.

Se vehicula mai ieri un articol, prin care vezi Doamne, Iohannis este securist. Serios?! Păi dacă nu era și nu este în continuare securist, mai avea el ce să caute acolo? Niciodată! Îl înfigea sistemul mizerabil în fotoliul de la Cotroceni dacă nu era marioneta lor?! Să fim serioși! Insul arogant, parvenit, trufaș, puturos și pe măsură incompetent, nu avea să ajungă niciodată acolo, fără cozile de topor ale sistemului. Are suficiente „cadavre” în dulap, ca să fie obligat să execute ordine. Ale cui ordine? Sper că va veni o zi în care vom afla toți. Știm doar că e sluga perfectă a celor din uie. Vedem și simțim asta foarte bine. Și el vrea reeducare! Nu uitați asta! Reeducați-vă, băi! Ce așteptați? Reeducați-vă așa cum vă spune conștiința. A venit vremea să înțelegem și să arătați că ați făcut-o, înainte să ne azvârle șeful lui Arafat în lagărele de reeducare! Au mai încercat o dată. Să nu uitați dictatura covidului și programul Vacanța mare. Să înțeleagă peneleii, pesedeii, usereiștii și mai știu eu ce șobolani mai zac prin instituțiile statului că ați făcut-o. Ați înțeles că nimic nu e mai prețioasă ca valoare în viața asta decât libertatea. Libertatea de opinie, libertatea de a protesta, libertatea de a alege. Și voi, în ziua protestului ați ales. Ați demonstrat că v-ați reeducat.

Poporul român s-a ridicat în picioare demn. Doar lacheii politici au rămas în genunchi! În fața stăpânilor lor, care nu sunt și stăpânii noștri. Nu vor fi niciodată! Nu uitați, uniunea europeană nu este stat! Nu uitați asta în veci! Nu au nici un drept asupra voastră! Noi suntem în Europa de la începutul lumii! Singurul nostru Stăpân este Dumnezeu! Politrucii ne-au sclavizat 35 de ani. Este vremea schimbării și mai ales a renașterii. Nici nu mai are importanță numele celui ce va fi liderul. Important e finalul. Acești cuțitari ai bordelurilor politice, au suflat în vânt! Au scos „săbiile” din teacă și au trecut la atac. Au uitat că războinicii autentici nu scot săbiile din teacă, doar ca să le bage la loc. Degeaba! „Sabia” războinicilor intră înapoi doar mânjită cu sânge! Nu au de unde să înțeleagă ei așa ceva! De data asta „sângele” pentru ei înseamnă reeducarea. A noastră, a tuturor! „Sângele” pentru noi înseamnă libertatea! Mai ales a celor ce au arătat lumii ce înseamnă protestul autentic al drapelelor românești! Pentru că voi, reeducaților, ați avut cu voi duminică, strămoșii! Prin drapelele ridicate ați arătat lumii ca neamul românesc e mai Viu ca niciodată! Ei, educații, au suflat în vânt! Reeducații au fost nevoiți să ridice pânzele. Când vine furtuna, nu ai de ales. Valul se va mări atât de tare, încât în ale sale ape, va îneca pe cei care l-au creat. Fără îndoială! Reeducaților! Știți că aveți în față o datorie de onoare față de strămoșii care și-au dat viața pe câmpurile de luptă și la baricada din ’89. Știți că de acolo de Sus, ei vă privesc și Voi, ați fost nevoiți să ridicați pânzele! Strămoșii v-au spus: „O să se bată cu noi și morți, iar noi o să fim alături de voi ca să ne apărați. Și morți vom izbândi!”.

Nu uitați: „Libertate te iubim! Ori învingem, ori murim!”… Între cele două căi, se termină totul! A treia nu mai există! Domnul să vă miluiască!

Comunicat Noua Dreaptă privind intenția Procurorului General de înăsprire a pedepselor pentru naționaliștii români

Data: 16 ianuarie 2025 by Tudor Ionescu

În aceste zile, când țara a fost aruncată în haos de Lovitura de Stat din 5 octombrie 2024, pusă la cale și înfăptuită de clica anti-românească din jurul președintelui (de-acum ilegitim) Klaus Werner Iohannis, Procurorul General al României, domnul Alex Florența, ne anunță amenințător că va propune, pe scurt, pedepse mai aspre pentru „neo-legionari” și nu numai, pentru că prin repetarea ca o Mantră a termenilor fascist, legionar, rasist, xenofob, include cam toată suflarea naționalistă din România.Fără a exagera, senzația este că se instaurează pe repede-înainte o Dictatură precum cea comunistă din anii 1945-1964, în care numai bănuiala de simpatii legionare te arunca pentru ani grei în temniță. În perioada imediat următoare după desfășurarea turului I al alegerilor prezidențiale (24 noiembrie 2024), văzând că poporul român „le-a dat cu tifla”, vorba unui președinte ilegal deci infractor, cei ce se cred stăpânii României au reacționat precipitat, nemaiținând cont nici măcar de aparențele de legalitate pe care, cu chiu cu vai, se chinuiau să le respecte până acum. Ce a urmat se cunoaște de-acum: rețineri în trafic, percheziții domiciliare, dosare penale, toate fiind măsuri abuzive și îndreptate exclusiv împotriva unor oameni pașnici și provenind din mediul naționalist și conservator din România. Aceasta laolaltă cu înfierarea „neo-legionarilor” cu mânie proletară în Media aservită Sistemului, precum posturile de televiziune Antena 3 și Digi 24, a site-ului G4Media și altele. Amintim aici arestarea la domiciliu a lui Marian Motocu, cercetarea judiciară declanșată asupra „lotului Tâncăbești” (Florin și Ioana Dobrescu, Șerban Suru, elevul Vlad Țăranu și alții), abuzurile comise asupra camaradului Eugen Sechila (rețineri în trafic, dosar penal pentru însemne legionare de pe o Troiță ridicată în curtea bisericii din comuna Radovanu, județul Călărași, cu ceva ani în urmă (!)), percheziția la domiciliul lui Alexandru Balcu și hărțuirea lui Iulian Capsali, care s-a trezit cu poliția la ușă pentru că a îndrăznit să scrie, pe Facebook, că pe data de 6 decembrie s-a dat o lovitură de stat.

De ce toate aceste abuzuri și ilegalități? De ce această amenințare din partea Procurorului General al României? Dincolo de ilegalitatea și caracterul penal al Loviturii de Stat, lucrurile devin limpezi dându-ne seama că, la fel ca de atâtea ori în istoria țării noastre, forțe externe pe care le putem numi satanice, au intervenit pentru a pedepsi poporul român pentru că a cutezat să vrea să își ia destinul în propriile mâini.

Reamintim și faptul că, într-o scrisoare transmisă Ministerului Justiției în 26 aprilie 2024, Daniel Mariaschin (CEO B’nai B’rith International) și rabinul Andrew Baker (director pentru Afaceri Evreiești Internaționale, în cadrul Comitetului Evreiesc American) acuzau Parchetul General că nu a dat curs mai multor plângeri transmise de Institutul „Elie Wiesel”.

Cu un zel demn de o cauză mai bună, Procurorul General al României, probabil nevrând să își piardă funcția sau poate din slugărnicie față de aceste entități care se pare că stăpânesc România, a anunțat, într-un Comunicat de Presă, pe data de 20 decembrie 2024, că în cadrul Parchetului General s-a creat un Grup de Lucru, din care fac parte reprezentanți ai instituțiilor din sistemul judiciar şi MAI. Acest Grup de Lucru ar avea ca scop promovarea unor măsuri legislative care să ofere organelor de urmărire penală instrumente eficiente prin care să combată promovarea cultului persoanelor care au făcut parte din Mișcarea Legionară. Pe scurt, Procurorul General propune modificarea O.U.G 31/2002 și a legilor derivate (217/2015 – legea „antilegionară”, 157/2018 – legea „Vexler”), în sensul lărgirii bazei pe care cei care îndrăznesc să se exprime liber în ceea ce privește aspecte ale istoriei noastre să poată fi trași la răspundere penală. Cu alte cuvinte, dacă O.U.G 31/2002 oricum era liberticidă și anticonstituțională, cum nu mai contează acum, căci odată cu Lovitura de Stat tot s-a instaurat Dictatura (de sorginte neo-marxistă), cu o slugărnicie demnă de silă, Procurorul General propune ca această (fărăde)lege să devină și mai anticonstituțională.

Ce contează că Articolul 30 din Constituție spune clar, la paragraful (2), că cenzura de orice fel este interzisă? Procurorul General va plesni din bici (vorba domnului colonel r. Vasile Zărnescu) și mulți alți români vor fi căptușiți cu dosare penale sau chiar vor înfunda pușcăriile! Dacă aceste măsuri vor fi adoptate, după voia Procurorului General, ne putem aștepta la arestarea efectivă a multor membri și militanți naționaliști-creștini, începând o prigoană asemănătoare perioadei bolșevice din anii 1945 – 1964.

Asociația Noua Dreaptă ia act cu consternare și revoltă de aceste intenții ale Procurorului General și consideră că, în mod cert, prin obediența structurilor de forță ale României în fața unor instituții și organizații alogene, domnia sa pune vârtos umărul la instaurarea unei dictaturi neo-bolșevice de tipul celei din „anii ’50”. O dictatură care este îndreptată exclusiv împotriva poporului român care dorește să fie liber și suveran în propria țară! Acesta este de fapt aspectul cel mai revoltător, că toate aceste măsuri liberticide și anti-românești se aplică pe teritoriul României! Noua Dreaptă a fost prima organizație din România care a protestat public, prin comunicate oficiale și prin acțiuni în stradă față de reprimarea brutală a libertății de exprimare. Amintim aici protestul din fața Tribunalului București din data de 20.02.2021 față de condamnarea la închisoare cu executare a domnului colonel (rtrg.) VASILE ZĂRNESCU și față de dosarul penal deschis domnului profesor FLORIN DOBRESCU pentru Comemorarea de la Tâncăbești din 30 noiembrie 2019, de „maratonul pentru abrogarea legilor liberticide” din luna aprilie a anului 2021, de implicarea în lupta pentru apărarea memoriei martirului Mircea Vulcănescu.

Prin prezentul Comunicat noi, membrii organizației Noua Dreaptă, protestăm împotriva acestei noi inițiative anti-românești, prin care se dorește înăsprirea unei dictaturi care iată, își arată din ce în ce mai fățiș colții și totodată ne exprimăm hotărârea de a nu tăcea și de a Mărturisi Adevărul, fără frică și fără compromisuri.

Biroul de Presă al Noii Drepte – filiala București

Talmeș-balmeș…

Data: 16 ianuarie 2025 by Grid Modorcea

Am văzut filmul Amsterdam (2022) la trecerea dintre ani, când toată lumea chiuia și mânca sarmale, petrecea în stil românesc, deșănțat, ca la PROtelevizion și alte posturi asemănătoare, un talmeș-balmeș ca la cumătra, cum zic țiganii, încercând pesemne să uite politica lui Șoșolacu și alți rătăciți aleși de o felie de mahala rătăcită, să uite că votul popular a fost trădat, să uite că noul guvern, văzându-și sacii în căruță, își încalcă total toate promisiunile, cică le îngheață, că tot nu mai avem gheață, ca să mai scoată ceva bani de la populație, în timp ce bogații au rămas să fie ca și înainte, adică și mai bogați. E și ideea din Amsterdam, care ne arată că bogații fac din lumea în care trăim un talmeș-balmeș, conduc lumea din umbră, fac toate jocurile. Aici ei ucid un general, care trebuia să fie prezent la o sărbătoare a veteranilor de război, să țină o cuvântare. Generalul ar fi deconspirat un mare complot, cu focarul în Germania hitleristă, ale cărei experiențe de laborator ar fi dus la destrămarea Statelor Unite. Un complot șocant, al unei mafii internaționale a bogaților, total crazy, pe care cred că nici regizorul David O. Russell, care e și producătorul și scenaristul filmului, nu l-a înțeles, de aceea l-a tratat en passant la finalul filmului (de aproape 3 ore, cu reclame), când în locul generalului ucis, este invitat să vorbească alt general, încă viu,  Gil, prieten cu mortul, jucat de Robert de Niro.

E același haos ca și în guvernarea României, o ceartă continuă, chiar și la trecerea dintre ani, orice știre ce apare acum, peste o oră e contrazisă sau ridiculizată. Un guvern de paiațe bogate în căutarea unui țap ispășitor!

Acțiunea filmului e plasată în anii 1930, dar surprinde povestea a doi veterani prieteni, un evreu, Burt Berendsen (Christian Bale), și un american de culoare, tot evreu, Harold Woodman (John Washington), care luptă împreună, sunt răniți, internați, sunt îngrijiți de o frumoasă asistentă medicală, Valerie (Margot Robbie), și se reîntâlnesc la Amsterdam, oraș pe rol de oază, neutru în război, deasupra de spațiu și timp, unde arta este regină. Acolo ei sunt martori la moartea, prin otrăvire, a generalului Bill Meekins (cadavrul e filmat ca în Lecția de anatomie a lui Rembrandt), care i-a condus în luptă și acum era invitatul de onoare al evenimentului veteranilor, apoi sunt angajați și îndemnați de fiica lui (jucată de cântăreața Taylor Swift!) să-l descopere pe ucigaș. Așa află că fratele lui Valerie, Tom  (Rami Malek), este unul dintre cei mai bogați oameni ai planetei, un fel de Musk, care taie și spânzură, cu zâmbetul pe buze, care stă îngropat în bani, nici nu știe cum îl mai cheamă, azi îl susține pe Trump, iar mâine îi este adversar.

Dominanta filmului este haosul, ca și istoria. Totul e haotic, ca și jocul actorilor. Russell repetă aici stilul din American Hustle / Țeapă în stil american (2013), care este tot un film crazy, axat pe furturi de tablouri, tot un talmeș-balmeș ca la cumătra! Și personajul principal este interpretat de același Christian Bale, care și aici face un rol de Oscar. Peste 30 la sută din filmări sunt prim-planuri, în care personajele stau cu capul într-o poziție incomodă, sucită, de parcă ar sta gata să cadă. Nici un personaj nu-și păstrează echilibrul. Ba Valerie e somnambulă, mereu amețită, numai în scena de dezmăț dansant arată ca o zână, își etalează senzaționala frumusețe. Iar sărbătoarea propriu-zisă, organizată de Burt, este pe muchie de cuțit, fiindcă se petrece un nou atentat, de data aceasta la viața lui Gil, care e pus pe mari destăinuiri, arată cine l-a omorât pe Bill, prietenul lui, aceiași care îl vor omorî și pe el. Dar cu toate acestea, nu se teme, nu fuge de la microfon, fiindcă moare pentru America, țara lui Hopa Mitică, cade în cap și se ridică („make again”)!

Însă această istorie a complotului statal nu este tratată serios, de aceea nu se înțelege mai nimic. Cei trei prieteni, Burt, Harold și Valerie, sunt pe rând martori, anchetatori și suspecți principali, dar din haosul în care trăiesc, datorită și montajului întrerupt, care taie orice situație, nu lasă să se termine nimic, în stilul lui Guy Ritchie, ajung să scoată la lumină complotul antistatal, dar care, atunci când e să ne lămurească, când acuza asupra bogaților este tranșantă, cade iar în ridicol, în comedie. Burt, rănit în război, își pierduse un ochi, și are în loc un ochi de sticlă. Mereu, în multe situații, dramatice mai ales, ochiul îi cade și e nevoit să-l adune de pe jos. Nu e un ochi viu, altfel ar fi fost strivit între degetele de la picioare ale unei eroine ca Beatrix Kiddo (Uma Thurman) în secvența bătăii din rulotă, în Kill Bill, când îi scoate ochiul adversarei sale, apoi îl strivește! Și Tarantino tratează cele mai serioase momente din filmele sale cu o poantă, cu mult umor. Într-un film realizat de Sergio Leone, A fost odată în America (1984), se arată cum au devenit evreii mari mafioți ai Americii. Așa și aici, Russell arată puterea de care dispuneau evreii în perioadele antebelică și interbelică. Dar mai mult la nivelul replicii, lăsând spectatorului misiunea să descopere o teorie a conspirației, decât să arate conspirația proprou-zisă.

Structura crazy se reflectă și în aglomerația de staruri, care te fac să privești actorul cum joacă, nu ce spune și ce face acolo, în acțiunea filmului (e o greșeală acest tip de distribuție la înghesuială): Christian Bale, Margot Robbie, Andrea Riseborough, Anya Taylor Joy, Chris Rock, Michael Shannon, Mike Myers, Zoe Saldana, Taylor Swift, Rami Malek, Robert de Niro, în rolul generalului veteran de război. În roluri mici, De Niro este imbatabil. Imaginile sepia creează o atmosferă de film noir, în care misterul și suspansul sunt necesare și potrivite pentru o narațiune crazy, ilogică. Nu este un film pentru noaptea de Revelion, unde pe Cinemaraton se transmitea a nu știu câta oară Astă seară dansăm în familie (1972), cu „nemuritorii” Dem Rădulescu, Sebastian Papaiani et co. Ce caută în acest film Ioana Bulcă, n-am înțeles niciodată. Dar limbajul crazy este la noi proprietatea lui Geo Saizescu.

Picturile lui Augustin Costinescu, o operă de o extraordinară vitalitate cromatică

Data: 16 ianuarie 2025 by George V. Grigore

„Dacă m-ai întreba cum pictez, ți-aș răspunde fără ezitare că eu nu pictez. De pictat, au pictat cei mari – Michelangelo, Rafael, Tintoretto, eu doar trăiesc din pictură”, a declarat la un moment dat artistul în atelierul său de la mansarda unei vechi clădiri din centrul Bucureștiului. Augustin Costinescu s-a născut pe 28 aprilie în 1943, la Lipova (jud. Arad) și a descopeit pictura pe când avea doar 15 ani. Era elev la Liceul de Arta din Oradea, în clasa a VIII-a, si tocmai fusese declarat repetent pe motiv că nu dovedise suficientă silință la orele de educație fizică. După acest neplăcut eveniment din biografia sa școlară, capul familiei l-a înscris la cursurile serale ale Liceului Gojdu. Mama sa nu s-a împăcat însă cu situația. Ea își dorise cu ardoare ca fiul ei să devină artist. Făcuse tot ce-i stătuse în putință pentru aceasta. Încă de pe când copilul avea cinci-șase ani îi punea în față, în loc de jucării, albume de artă cu reproduceri după lucrările maeștrilor Renașterii, îndemnându-l să deseneze și să coloreze.

Eforturile ei au dat roade în timp, micul Augustin reușind să ia chiar niște premii la diverse concursuri de artă plastică. În consecință, cu atât mai puțin era dispusă să vadă cum visul său se năruie din cauza unui profesor de sport. Prin urmare, și-a luat băiatul de mână și a bătut la ușa directorului teatrului din oraș. Acesta, plăcut impresionat de lucrările din mapa adusă ca argument în vederea dobândirii job-ului, l-a luat pe lânga el ca pictor de decoruri colaborator, muncă pe care a făcut-o cu multă dragoste pâna la absolvirea liceului.

După bacalaureat a plecat la București să-și încerce norocul la Institutul de Arte Plastice. Norocul nu l-a avut de prima dată, dar ulterior a intrat la institute. Devine absolvent al Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” – București, secția pictură, promoția 1969 (profesori: Aurel Vlad, Ion Marsic, Ion Popescu Negreni). Este apoi repartizat ca profesor la Liceul Militar din Breaza. A demisionat după un an și a revenit în Capitală, unde și-a încropit un mic atelier pe strada General Dona. Un timp a fost susținut financiar de familie, dar în cele din urmă a trebuit să se angajeze, mai întâi la Operă, tot ca pictor executant, iar după aceea la Teatrul Nottara, unde a lucrat patru ani bătuți pe muchie. În 1975, după ce a obținut premiul tineretului la o expoziție de anvergură națională, a decis că sosise momentul să-și ia destinul de pictor în propriile mâini, fără a mai depinde de șefi și de programe de lucru hotărâte de alții.

Ruptura de teatru a fost însă doar formală, pentru că el a iubit enorm această lume specială și a continuat s-o zugrăvească în multe din compozițiile sale. Pictura lui Augustin Costinescu surprindea și atunci, și suprinde și acum printr-o extraordinară vitalitate cromatică, a cărei explicație de ordin psihologic nu poate fi alta decât natura interioară solară, caldă și temperamentală a creatorului ei. Culorile aprinse, comunicative și incitante – galbenul, portocaliul și roșul – sunt întâlnite frecvent, participă efectiv la construirea formelor și nu doar la evidențierea picturalității lor, țin adesea loc de valorație și reușesc să păstreze în centrul atenției toate elementele tabloului, ca și cum perspectiva s-ar comprima instantaneu, eliberând însă volumele din capcana dinamicii ei.

Are debutul expozițional la Salonul Tineretului (Sala Dalles, 1969). Din anul 1969 participă la majoritatea saloanelor anuale, bienale, republicane și municipale, cu lucrări de pictură și grafică, precum și la numeroase expoziții de grup. Din 1973, este numit membru titular al Uniunii Artiștilor Plastici din România. Are numeroase expoziții personale: 1968-Galeriile de Artă, Oradea; 1970-Sala Kalinderu, București; 1974-Galeria Galateea, București; 1977-Galeria Căminul Artei, București; 1980-Galeria Simeza, București; 1983-Galeriile de Artă ale Municipiului București; -Holul hotelului Rex, Mamaia; -Galeria de Artă a Teatrului Foarte Mic, București; 1986-Galeriile de Artă ale Municipiului București; 1987-Muzeul de Artă, Cluj-Napoca; -Galeria Cupola din Iași; 1994-Galeria Orizont,București; 1996-Centrul Cultural Român, Paris; 1997-Galeria Orizont/ Muzeul Țării Crișurilor, Oradea; 1999-Sala de Expoziție a Parlamentului României (Camera Deputaților): 2000-Muzeul de Artă, Constanța; -Galeria Orizont, București; -Muzeul de Artă, Râmnicu Vâlcea; 2002-Galeria Galateca (Biblioteca Centrală Universitară), București; 2002-2003-Galeria Orizont (miniexpoziții)/Muzeul de Artă Craiova; 2004-Galeriile Cercului Militar, București; 2005-Expoziție de pictură și desen, Sala Irecson (februarie-martie,București); martie, Galeriile de Artă Dej; 2006-Biblioteca Centrala Universitară “Carol I”, Expoziție de pictură și desen, Sala profesorilor (21 noiembrie-24 decembrie); 2009 Cazinoul Regal din Sinaia (expoziție permanentă).

Apoi sunt expozițiile de grup: 1968- Casa de Cultură a Studenților („Augustin Costinescu, Zamfir Dumitrescu, Nicolae Krasovski”), București; 1972- Galeria Orizont, București; 1973- Casa de Cultură “Friederich Schiller”/ Galeria Orizont; 1974- Galeria Orizont/ Atelier 35, București; 1975- Galeria „Amfora”/ Galeriile de Artă Constanța; Galeria Orizont/ Galeria Noup, „Femeia în Arta”; 1976 – Galeria „Eforie”/ Galeria Nouă, „Arta și natură”; 1977 – holul Direcției Generale de Statistică; 1979 – Galeriile de Artă ale Municipiului ; 1983 – Galeria Căminul Artei, „Florile în arta plastică”; Galeria Căminul Artei, „Copilul în arta plastică”; 1985 – Muzeul de Artă Botoșani; 1986 – Galeriile de Artă „Ștefan Luchian”, Botoșani; 1987 – Galeria Căminul Artei, București; 1989 – Muzeul Literaturii Române, București; 1990 – Galeriile Cercului Militar, București; 1991- Muzeul Colecțiilor, București; 1992-1997- Galeria „Dominus”, București; 1993- Galeria „Galla”, București; 2001 – World Trade Center, Bucharest; 2002 – Galeriile Maurice Mathurin et La Passerelle, Tours; Palatul Regal, Perpignan/ Collioure, Franța; „Anul cultural românesc “, Stockholm; 2003- Galeria „Maurice Ravel”, Paris; Muzeul Național Cotroceni („Peisajul în pictura românească din colecțiile de artă particulare”); 2004 – Festivalul International al Artelor, Paris ( Montmartre); 2005 – Centrul Cultural Francez, expoziția „Soleil de L’est” (februarie, București) / Galeria „Apollo”, expozitia “Soleil de L’est” (martie, București) etc.

Din anul 1969 participă constant cu lucrări de pictură și grafică organizate în sălile Dalles, „Tudor Arghezi”, Teatrul Național, Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Colecțiilor de Artă. Ca și expoziții peste hotare, din anul 1973 participă la expozițiile colective organizate de Oficiul de Expoziții și Uniunea Artiștilor Plastici în: Bulgaria, Cehia, Germania, Polonia, Slovacia, Finlanda, China, Iugoslavia, Italia, Austria, Franța.

Departe de a fi facilă, decorativă sau „populară”, pictura lui Augustin Costinescu se bucură de un succes comercial indiscutabil și de invidiat. „Am peste șase mii de lucrări răspândite în toată lumea. Numai pigmeilor nu le-am dat, dar nu pentru că aș avea rezerve legate de gusturile lor artistice, ci pentru că pur și simplu nu am avut prilejul să întâlnesc vreunul”, glumește artistul, nu fără o anume satisfacție, care vine probabil din faptul că partea cea mai substanțială, cantitativ vorbind, a operei lui are toate șansele să fie „vie”, adică să fie privită mereu, în orice împrejurare, și nu doar ocazional, atunci când se deschid porțile muzeelor și colecțiilor, cum se întâmplă cu cealaltă parte.

Lucrări sale cu priză la public se află și în numeroase muzee și colecții: Muzeul Național de Artă al României (Cabinetul de Grafică), Muzeul din Sf. Gheorghe, Muzeul din Zălau, Muzeul din Botoșani, Muzeul de Artă Craiova, Muzeul Țării Crișurilor, Muzeul din Oradea, Colecția Camerei Deputaților, Bancorex, Banca „Ion Țiriac”, Banca Turco-Română, Muzeul de Artă Constanța, Muzeul din Rm.Vâlcea. Unele dintre lucrări se află în colecții particulare din România, Germania, Franța, S.U.A., Japonia, Canada, Filipine, Spania, Israel, Venezuela, Grecia, Italia, Noua Zeelandă, Olanda, Anglia, Brazilia, Australia, Turcia, Suedia.

De-a lungul carierei sale a primit numeroase premii și distincții, dintre care se detașează: Premiul pentru pictură la Expoziția Tineretului (Atheneul Roman, 1975); Premiul pentru pictură (Organizația Națională a Pionierilor, 1987). „Dar marea mea iubire – Parisul – perla turistică a Franței, îmi incită fantezia și-mi mângâie paleta cu atmosfera lucidă și calm grizată de scurtele ploi zilnice ce desenează magnifice clădiri cu nobile siluete triumfător albastre sub, iată, acest unic și scânteietor albastru-violet-gri reflectat în Sena ce poartă, alături de „bateau mouche”, amintirea secolelor de artă, de împliniri și vai, a atâtor speranțe ale creatorilor de artă, și a atâtor drame regale și sacrificii republicane, toate triumfând alături de roșu-alb-albastru, mândrie a penelurilor lui Monet, Manet, Edgar Degas, Paul Cezanne, Georges Seurat, Paul Gaugain, Nicolas de Stael… “ (…)

„Așa au trecut anii, iar sufletul meu a căutat cu bucuria tinereții frumosul în artă făcând sute de picturi, „desenuri”- cum le spunea Corneliu Baba- pasteluri și tușuri înnădind ziua cu noaptea, mulțumind lui Dumnezeu pentru fericirea de a vedea lumea și a încerca s-o restitui cât mai frumos oamenilor, cu puținele mijloace ale unui pictor“. Așa ne spunea pictorul Augustin Costinescu în ale sale „Confesiuni”. Dar ce spuneau ceilalți despre el și opera sa… „Augustin Costinescu nu face parte dintre artiștii cu preocupări teoretice, care să elaboreze sisteme și să studieze cu neliniște problematica atât de dramatică și contradictorie a obiectului de artă în lumea contemporană. El pictează însă cu plăcere. Ochiul care privește realitatea nu are urmă de suspiciune, iar imaginile acestea pline de culoare și lumină și viață transmit emoția directă a unui spirit ce crede încă în capacitatea, în vocația artei de a oferi plăcere, bucurie și consolare” (Alexandra Titu în „Arta”, 5/ 1983)…„Pentru Augustin Costinescu realitatea este un spectacol feeric, cu nebănuite întâlniri, legende sau explozii de culori armonioase.(…) Pictorul ne conduce pe cărările culorii în giganticul caleidoscop care este Parisul, de unde își alege temele, fără teamă și complexe, uitând că și alții le-au mai tratat altfel, altădată. El le găsește un nou chip, emoționant, convingător, uman”. (Ion Truică în „Convorbiri literare”,1997)… „Costinescu e unul din acei pictori care, folosind paleta ca un instrument miraculos, smulg rafinate acorduri sistematizate polifonic, într-o atentă prelucrare a vizibilului. Colorist prin excelență, artistul parcurge în aceste cadre prestabilite un domeniu cromatic vast, dominat tutelar de prețiozitatea alburilor.(…) Desenele expuse se integrează organic viziunii sale dinamice, dinamica disciplinată de voința creativă a artistului de elevată ținută “. (Gh. Vida în „Contemporanul”, 1970.

A plecat puțin dintre noi pe 11 matie 2021, la București. Opera sa ne-a rămas ca un buchet de flori colorate ce ne înseninează ziua. Tablorile sale nu au umbre sau colțuri clar obscure. Prin vitalitatea sa cromatică ne oferă bucuria luminii și ne deslușește din tainele curcubeului…

Curtea Constituțională a prelungit la peste cinci ani mandatul fostului Președinte alogen al României, fără să existe o lege organică în caz de război sau de catastrofă

Data: 15 ianuarie 2025 by Gheorghe Funar

În Constituția României este reglementată (la articolul 53) „Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți” și „Exercitarea drepturilor și a libertăților” (la articolul 57). Articolul 53 din Constituție prevede următoarele: „(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. (2). Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii”. Articolul 57 din Constituție precizează că: „Cetăţenii români, cetăţenii străini şi apatrizii trebuie să-şi exercite drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună-credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi”.

Dispozițiile articolului 1, alin.3 și alin.5, precum și cele ale articolelor 53 și 57 din Constituția României au fost încălcate, cu ocazia alegerilor prezidențiale din luna decembrie 2024, de către Curtea Constituțională a României (C.C.R.) și Biroul Electoral Central (B.E.C.) prin partidele politice care au desemnat reprezentanții lor în cadrul acestora.

Din B.E.C., pentru alegerile prezidențiale, au făcut parte șapte judecători și 13 reprezentanți ai partidelor politice. Având majoritatea în B.E.C., partidele politice au hotărât împreună cu cei nouă judecători de la Curtea Constituțională (numiți tot politic), să anuleze voturile valabil exprimate de peste nouă milioane alegători în turul întâi al alegerilor prezidențiale și să interzică dreptul de a alege în cel de-al doilea tur pentru circa 19 milioane de români. Prin sfidarea dispozițiilor articolelor 1 („(1) România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.(2) Forma de guvernământ a statului român este republica.(3) România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.(4) Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale.(5) În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.”), 82 alin.2 („(2) Candidatul a cărui alegere a fost validată depune în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, următorul jurământ: „Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”.”) și 83 alin. 1 și alin. 3 („(1) Mandatul Preşedintelui României este de 5 ani şi se exercită de la data depunerii jurământului….(3) Mandatul Preşedintelui României poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau de catastrofă.”) din Constituția României, Curtea Constituțională a prelungit la peste cinci ani mandatul fostului Președinte al României, fără să existe o lege organică în caz de război sau de catastrofă.

Pentru respectarea Constituției României și intrarea în legalitate, inclusiv pentru respectarea Legii nr.370/2004 pentru alegerea Președintelui României, republicată, Înalta Curte de Casație și Justiție are dreptul și obligația să hotărască următoarele: continuarea alegerilor prezidențiale cu organizarea turului doi al acestora; asigurarea exercitării dreptului de vot pentru românii din Țara-Mamă și românii de pretutindeni; asigurarea dreptului de a fi ales pentru cei doi candidați validați de B.E.C. pentru finala alegerilor prezidențiale, respectiv Călin Georgescu și Elena-Valerica Lasconi.

Bolnavi de auto-suficiență, ușor histrionici, smiorcăiți, sforăitori…

Data: 15 ianuarie 2025 by Diana Maria Brăgaru

Am făcut eu bășcălie de jurnaliștii de școală nouă, însă situația în care suntem este extrem de gravă. Stăm, ca neam, extrem de prost la cunoașterea limbii materne. Majoritatea are nu doar un vocabular limitat, ci este incapabilă de a distinge sensul propriu de cel figurat al cuvintelor. Metaforele sunt adevărate enigme. Paralelele făcute între două idei, comparațiile, deducțiile logice fac, pentru prea mulți dintre noi, comunicarea completă absolut imposibilă. Mai mult, am devenit extrem de superficiali, nu suntem deloc atenți nici la exprimarea noastră, nici a altora. De aceea picăm precum muștele în tot felul de capcane și suntem victime constante ale dezinformării. Nu ajunge cât ne mint ei, handicapul pe care îl avem prin insuficienta stăpânire a limbii române ne face sa ne mințim și singuri, chiar și mai mult decât o face „mainstreamul”. De aceea nu știm și nu am înțeles atâția ani ce ni se întâmplă. Am citit, am auzit, dar nu am conștientizat repercusiunile tuturor lucrurilor care s-au întâmplat. Am stat, ca aborigenii, pe șinele de tren ignorând locomotiva care se apropia șuierând și acum ne mirăm că am fost loviți, călcați, făcuți una cu pământul.

Lipsa lecturii, eliminarea ei și înlocuirea cu pseudoeducația și pseudocultura bazată strict pe elemente vizuale și auditive de dimensiuni reduse își arată roadele otrăvite în fiecare moment al vieților noastre și ale copiilor noștri. Ochii văd doar ce mintea este pregătita sa înțeleagă. Iar mintea noastră, neantrenată, nu este deloc pregătită să absoarbă complet și să proceseze corect o cantitate atât de mare de informații, uriașă chiar, care ne parvine zilnic. Citim, dar nu înțelegem ceea ce citim decât la un nivel extrem de simplist. E ca și cum lingem geamul vitrinei cofetăriei și suntem convinși că am mâncat torturile care se văd prin el.

În ceea ce numim comunicare zilnică nu mai suntem capabili să sesizăm nuanțele. Spălarea pe creier funcționează cel mai bine pe creiere nemuncite, odihnite bine, și le face și mai inerte, și mai netede. De aceea suntem atât de ușor de speriat, atât de ușor de condus. Iar rezultatele se văd nu doar în modul în care ne exprimăm, ci și în nivelul nostru de trai. Nu am înțeles nici atunci ce ni s-a spus, nici acum nu înțelegem ce ni se spune.
Bine-nțeles că niciun politician sau mahăr din învățământ nu va recunoaște în veci că acesta este rezultatul a 35 de ani de nepăsare. Pentru că situația le convine de minune! Nimic din ceea ce ni se întâmplă nouă astăzi nu s-a mai întâmplat înainte în istorie vreunui neam. Nimic nu e nou. Nici corupția clasei politice, nici corupția din justiție, nici urzelile politice și sociale, nici apariția mișcărilor naționalist, nici apariția mișcărilor fasciste, nici șovinismul, nici manipulările grosolane, nici minciunile prezentate cu titlu de adevăr absolut, nici criza economică, nici degradarea morală a indivizilor.

Absolut nimic nu este nou! Însă pentru că nu s-a ostenit nimeni să crească generații cultivate, nici noi nu ne-am obosit să lăsăm deoparte distracțiile facile și sterpe pentru a pune mâna pe carte deopotrivă cu urmașii noștri, am ajuns unde am ajuns. Atât timp cât vom fi mângâiați pe cap de toți aceia care vor să ne câștige simpatia și voturile și ni se va spune că suntem un popor extrem de inteligent, deștept, care nu poate fi dus de nas, ne vom gudura fericiți. Și ne vom complace în continuare. Și vom fi duși de nas și de zgardă, cu lesa, exact unde se vrea să ajungem. Suntem un popor bolnav de auto-suficiență, ușor histrionic, când smiorcăit, când sforăitor, care nu va putea ieși din starea în care se află până în momentul în care vom conștientiza (atât la nivel individual cât și colectiv) că avem o mare, o uriașă problemă. Întotdeauna, pentru a exista vindecare, este obligatorie recunoașterea existenței bolii și a curajului de a înghiți medicamentul amar și accepta bisturiul care elimină tumorile.

Și, din păcate, noi suntem foarte, foarte bolnavi.

România în criză. „Qvo vadis”, România?

Data: 15 ianuarie 2025 by Aurel I. Rogojan

Grava tulburare a ordinii constituționale a României și criza politică generată de anularea alegerilor prezidențiale cu 36 de ore înaintea celui de al doilea tur de scrutin este o surpriză strategică cu dimensiuni transcontinentale și implicații majore asupra status quo-ului Alianței Atlanticului de Nord și al Uniunii Europene. Surpriza strategică este cota maximală a unei amenințări de securitate, pe care nu o pot planifica și implementa, dar și gestiona, decât actori statali sau suprastatali. Așadar, „qui prodest”? Cui folosește, sau cine profită de pe urma crizei politice pe care o traversează România? Aceasta este prima întrebare ajutătoare pe care și-o pun analiștii , ori de câte ori lipsesc informațiile și sunt ascunse faptele pe baza cărora să se poată înțelege, explica și gestiona surprizele politice și crizele induse de acestea. Iterăm faptul că, Viktor Orban, premierul țării vecine, care a sesizat și avertizat asupra experimentului „România”, soldat cu punerea între paranteze a democrației, evident în numele înaltelor și poate justelor rațiuni de stat prezentate judecătorilor Curții Constituționale, s-a întâlnit cu președintele ales al S.U.A., la două zile după declanșarea crizei, petrecându-și după amiaza de luni, 09 decembrie, cu Donald Trump la reședința acestuia din complexul Mar-a-Lago, Palm Beach, Florida. Referindu-se la această întâlnire, ministrul ungar de externe și al comerțului, Szijjártó Péter a afirmat că „este important ca până la 20 ianuarie 2025 nimeni din Statele Unite sau din Europa să nu ia o decizie iresponsabilă care ar putea declanșa procese ireversibile ce ar face imposibilă instaurarea păcii”. Și a completat: „Săptămâna trecută domnul prim-ministru a fost în vizită la Sfântul Părinte. Eu am fost la Moscova și la Washington, am organizat întâlniri și în Malta. Acum am fost în Florida împreună cu domnul prim-ministru, iar misiunea ungară de pace va continua și săptămâna aceasta cu alte evenimente, cel puțin două, dintre care unul mâine și altul poimâine”.

Un prim fapt. În timp ce România este cufundată în criză, iar românii sunt bombardați cu rachetele informaționale, moralmente letale, lansate de vreo trei posturi de televiziune, care ar fi fost stipendiate la ordinul milionului de euro fiecare, Ungaria, deținătoarea președinției U.E., lansează o campanie diplomatică ofensivă în direcțiile: Vatican, Moscova, viitoarea Administrație a S.U.A. Lipsește Europa, care a fost menționată de ministrul Szijjártó Péter, alături de Administrația actuală a S.U.A. , ca suspect rezonabil, fie pentru a-i lăsa lui Donald Trump ca moștenire un război mondial cu fitilul aprins, fie pentru a genera o situație excepțională care să-i suspende instalarea în funcție.

Și o primă observație. Procesele ireversibile la care se referă ministrul ungar nu ar putea fi declanșate decât de amenințarea lui Donald Trump la adresa debitorilor europeni ai bugetului NATO. și de realitatea pericolului ca Europa să fie nevoită să revină la sentimente mai bune față de Federația Rusă, cu sau fără Vladimir Putin. Un al doilea fapt. România cu un președinte „suveranist” ar conveni, în egala măsură , atât lui Donald Trump , cât și lui Vladimir Putin, dar acesta nu ar fi frecventabil pentru durii Uniunii Europene. Dovadă că Administrația Biden și partea vizibilă a opiniilor Uniunii Europene au avut, fără îndoială, rolul decisiv în raționalitatea deciziei Curții Constituționale. Și o a doua observație. Dacă la București au apărut imediat critici ai „subțirimii, neprofesionalismului, derizoriului și ridicolului” rapoartelor prezentate Consiliului Suprem de Apărare a Țării, la Washington, dimpotrivă, Departatamentul de Stat al S.U.A. a apreciat eforturile instituțiilor raportoare, a preluat, amplificat și s-a făcut ecoul amenințărilor relevate, nu doar prin vocea purtătorului de cuvânt, ci și prin declarația secretarului de stat, Anthony Blinken. (…) Un al treilea fapt. Pragul de aur al politicii externe a Ungariei. Concluzionând asupra înțelegerilor antamate de Viktor Orban cu Donald Trump, ministrul Szijjártó a declarat : „(…) vă pot spune că relația politică ungaro-americană se află în pragul unei epoci de aur.”

Dacă așa stau lucrurile, atunci și Uniunea Democrată a Maghiarilor din România se află în pragul epocii de aur al împlinirii aspirațiilor sale politice. Și ca prim semnal, la vreo 20 de ore după victoria diplomatică a Ungariei la Mar-a-Lago, Kelemen Hunor a enumerat standardele viitorului candidat la președinția României: „un om familiarizat cu lumea politică, care este acceptat de toate partidele şi care poate să stârnească emoţii şi poate să intre într-o dezbatere politică şi are calităţile necesare pentru a fi preşedintele României”. Sunt câteva personalităţi de acest gen, dacă vrem să căutăm în zona academică avem pe Daniel David, profesor universitar, rectorul UBB, nu am vorbit cu el, e părarea mea personală. Dacă vrem ceva din zona politică putem vorbi de Daniel Funeriu, de Toader Paleologu, de Crin Antonescu, personalităţi care au şi capacitatea şi calitatea intelectuală şi calităţile umane, politice. Dar nu am vorbit cu ei (…) Şi Nicuşor Dan, dar trebuie să fie de acord toată lumea cu acest candidat”. Liderul UDMR a mai declarat pentru Radio France International că Ilie Bolojan, în mod categoric nu este candidatul comun potrivit. „Este administratorul perfect, dar nu stârnește emoții”. De asemenea, i-a radiat dintre propozabilii candidați la președinție pe toți cei are sunt lideri de partide și vin din guvernare.

Și o a treia observație. O prezență atât de semnificativă a U.D.M.R. în „politica mare” și în alte chestiuni care nu țin strict de problematica maghiarilor din România nu s-a prea întâlnit.

Un al patrulea fapt. Șicanele, cândva mărunte, din partea Washington-lui la adresa Uniunii Europene, de genul Kissinger „Dacă telefonez la U.E. de cine trebuie să întreb acolo, ca să știu cu cine vorbesc?!”, ar putea evolua înspre acute și fisuri ale unității monolitice occidentale, care să nuanțeze relațiile transatlantice și să rescrie Tratatul Alianței Atlanticului de Nord. Grupul de la Vișegrad, cu neastâmpărații unguri și polonezi, sincopele slovacilor și chiar ale cehilor, s-ar putea consolida ca grup de opoziție în interiorul U.E., care să polarizeze național-suveraniștii, excentricii și alți criticii ai suprabirocratizării și dependenței uniunii de puterea giganților economici transnaționali.

Și o a patra observație. Pragmatismul economic al lui Donald Trump, ca model politic, se poate dovedi a fi o sabie cu două tăișuri.

Un al cincilea fapt. Criza politică din România precede o inevitabilă și profundă criză economică. Guvernarea cu visteria goală și mâna întinsă cât mai poate continua? România, rău păstorită și dureros prăduită de fii rătăcitori, care au înrobit-o și scos la mezat, la cheremul cămătarilor, a fost, este și nu dă semne de a-și depăși condiția de pion multicondiționat în strategia jocurilor geopolitice globale. O strategie pe contribuabilul român nu o cunoaște, dar ale cărei costuri le plătește, în avans și fără garanții. Și o a cincea observație. De la George Coșbuc citire. „Să nu dea Dumnezeu cel Sfânt…”, ca la întrebarea „Quo vadis România?” poporul să răspundă prin democrație directă.

Numărul 707

Data: 15 ianuarie 2025 by Administrator

Descarcă PDF