Ultima Cortină… In memoriam Ion Ungureanu

Am inventariat cuvintele ce le-aș putea folosi pentru a dăltui profilul memoriei unui împătimit al Patriei Române. Chiar dacă, cu tot cu sinonime, ele depășesc suta, tot nu au cum să cuprindă arderea vie a acestui Măreț Om croit prin destin să-și apere  Identitatea Neamului în taina limbii gândite pe care o mângâia atât de duios bădica Grigore Vieru. Întâlnirile cu acest Clocot continuu, la Congresul Spiritualității Românești de la Alba Iulia sau la Uniunea Scriitorilor din Basarabia din ultimii zece ani mi-au marcat definitiv viața înțelegând prin aceasta o definire irevocabilă a atitudinii pe care trebuie să o urmeze un Unionist cu o desăvârșită arhitectură intelectuală. Oratoria Sa impecabilă își găsea calea către sufletele audienței pentru că era sinceră, devoratoare de adevăr, suferindă de neîmplinirile vremelnice și exprima Credința sa de granit în cauza Neamului Romînesc din Basarabia.

Cuvintele de laudă sunt menite pentru cei care au nevoie de ele dar mai ales pentru cei ce le folosesc pentru a le fi lor de folos. Ion Ungureanu s-a zbârlit la laudele unora așa cum s-a încrâncenat la hulirile altora. Pentru că a fost mereu conștient de menirea sa și era săpat în Sine, neinduplecat și de neatins. Pe chipul lui de o alură maestuoasă dar dramatică se vedea cicatricea izbirilor antiromânești.

Cu puțin timp înainte de a-și începe Marea Călătorie l-am vizitat la patul ultimei așteptări, din dragoste frățească. „Ce bine că vă văd domnule general. Tocmai mă întrebam în somnul meu, cui va rămâne povara neimplinirilor noastre, cui? Nici nu știți ce bine mi-ați făcut că ați venit. Aș fi vrut să-l văd pe Victor”. Adică pe alt mare patriot român, Victor Crăciun, președintele Ligii Culturale Române, și el în mare suferință.  Chiar și când își făcea lucid inventarul existenței, ființa lui era conectată organic și mental cu Țara căreia i s-a dedicat ca un Apostol nemărginit de nicio ideologie, de nicio prejudecată…

Se spune că nimeni nu este de neînlocuit. Așa și este. Pentru că zicerea face trimitere la locul fizic. Locul se ocupă. Dar golul lăsat de spirit nu poate fi umplut niciodată. Spiritele Mărețe ale acestui Neam se preling din existența noastră, trist și discret. Și fiecare Ieșit din scenă își trage pentru ultima dată propria cortină, fără regrete…Ion Ungureanu s-a dus la Marea Întâlnire cu Titanii Neamului scrâșnind din dinți!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*