Cât declarația unei națiuni aflate într-un nou moment de răscruce istorică! La un asemenea punct al devenirii noastre s-ar fi putut ridica Apelul academicienilor români dacă denigratorii nu ar fi ironizat manifestul celor 84 de semnatari. Dacă noi înșine nu ne-am fi lăsat părtași uriașei manipulări a momentului și am fi privit acest apel la dimensiunea lui istorică. Pentru că, în fața istoriei, peste ani, următorii membri ai Academiei Române vor putea spune că „înaintașii” lor măcar nu au tăcut.
Și nu este nimic greșit în textul acestui manifest… Nici momentul nu a fost greșit ales. Căci Apelul nu a fost și nu este un reproș la adresa vreuneia dintre piețele în care vremelnic ne-am separat (în numele anumitor convingeri, dar fără a pune nici o clipă în discuție fundamentele unității noastre), ci este tocmai un mesaj al sublinierii punctelor comune în acest pseudo proces de dezunire insinuat prin ideea existenței a două piețe. Pentru că, în mod real, nu avem două piețe sub formula atât de invocată de detractori și manipulatori, aceea a existenței a „două Românii”.
Aceiași români sunt și în Piața Victoriei, și la Cotroceni! Despărțiți doar de opinii de moment care aparțin, în mod esențial, de funcționarea instituțiilor statului, mai ales la nivel juridic, nu de intenția de a trăi în românii diferite.
De fapt, acesta este și mesajul academicienilor. Care în câteva rânduri atrag atenția asupra acelor tare, infiltrări și provocări pe care, privindu-le (dimpreună, toți cei ce manifestă în agora convingerii lor), ar trebui să le considere puncte de luptă comună.
Și nu este nimic politic în acest apel. Pentru că în momentul în care vorbești despre apărarea integrității țării, despre rolul pe care trebuie să și-l asume întreaga națiune pentru a veghea la unitatea fundamentelor ei, politica rămâne doar o virgulă în istorie.
Sigur, fără a surprinde, detractorii s-au repezit să acuze că Apelul celor 84 de academicieni, rămași 82, prin lepădarea de acest manifest a doi (ne)„nemuritori”, a preluat propaganda naționalistă a PSD! Dar ce înălțător ar fi fost să avem un partid de guvernământ care să respecte și să promoveze toate acele valori pe care academicieni le-au subliniat ca piloane ale continuității noastre. Doar că, dacă PSD ar fi promovat aceste valori, Apelul academicienilor nu s-ar mai fi născut!
Da, se prea poate ca academicienii să fi greșit. Dar nu în rânduiala identităților noastre în textul apelului lor, ci în felul de promovare. Căci, la nivelul unei societăți în care nimeni nu mai are răbdare să-l asculte pe celălalt, în care, mai mult ca niciodată, există convingerea fiecăruia a deținerii adevărului absolut, încât conflictele de idei par gata să degenereze, poate ar fi fost nevoie de o fundamentare a apariției acum a acestui Apel. O evidențiere a rostului lui, cu subiect și predicat.
Și este cu adevărat cutremurător nivelul de manipulare, de intoxicare, de extindere a unui văl negru colectiv pe anumite subiecte, la care am ajuns. Fie și doar dacă ne gândim la publicarea în această perioadă a unui proiect de autonomie a ținutului secuiesc în Monitorul Oficial și ar trebui să realizăm rostul Apelului făcut de academicieni. Pentru că, din turnurile lor, poate de fildeș, ei văd cel mai bine fisurile care apar la nivelul identității noastre. Fisuri în care sunt injectate oceane de ură, de venin…
Dar ei nu pot face mai mult decât să lase Istoriei, poate chiar arhivelor dacă nu ne vom îngriji de țara noastră, astfel de hrisoave. Pentru că sunt acei bătrâni de care avem nevoie, dar nu pot descăleca în piețe, nu au putința, și poate nici priceperea, de a vorbi acolo, dar mesajele lor ar trebui să devină noile sloganuri ale unei piețe unice a românilor care își apără țara.
Acum, rostul mesajului lor pare de neînțeles… Și ar putea rămâne doar ca un Apel pentru istorie, căci, fără ajutorul nostru, al celor tineri încă, el va rămâne într-adevăr doar un mesaj scris, nu într-o limbă moartă, ci în numele unei națiuni apuse.
Dar, dacă Apelul academicienilor va deveni „viral”, fără ca semnatarii să înțeleagă poate sensul și forța acestei noi forme de tumult social, dacă va deveni dară esența unor petiții făcute de cei tineri în numele celor ce nu pot cuprinde revoluția exprimării din zilele noastre, el nu va fi fost în van. Și, de ce nu, ar trebui să devină o armă pe care să o punem în contra celei iredentiste, prin publicarea în Monitorul Oficial ca proiect al unei națiuni ce vrea să-și decidă singură destinul.
Citiți și recitiți acest manifest! Nu este nimic greșit în el. Nici apelul la patriotism, nici naționalismul necesar trezirii noastre, mai ales că piața și-a găsit deja chemarea la redeșteptare prin cântul Imnului Național, nici referirile la protejarea identității, suveranității și a unității naționale.
Lasă un răspuns