„«Copiii noștri în închisorile lor – furați de Barnevernet» este un prim volum împotriva sistemului Barnevernet!”

– Vă salut românește, Domnule George Alexander. Este salutul meu naționalist… Eram tentat să continui salutul meu cu întrebarea: „George Alexander din România sau din Norvegia…”? Este o primă întrebare care cere o a doua întrebare, apoi încă o întrebare și multele, cu neastâmpăr, așa cum se întâmplă, desigur, atunci când cel intervievat și cel care intervievează rezonează și se sincronizează, așa cum am învățat cândva la jurnalism.

– Vă salut și eu cu respect. Mai întâi vreau să precizez faptul că am acordat multe interviuri unor ziare, reviste, posturi de radio și televiziune, dar nu și ziarului Națiunea. Este primul meu interviu acordat acestui ziar.

– Să ne detașăm, să fiți pentru o clipă doar jurnalistul și scriitorul națiunii române, ca apartenență la țară, nu și al Națiunii ca ziar, în timp ce, pe parcursul acestui interviu, eu rămâne ceea ce sunt: un jurnalist al Ziarului Națiunea. Așadar, care George Alexander?

– Sunt George Alexander din România, din Norvegia și din întreaga lume… M-am repatriat, dar, paradoxal, în același timp m-am internaționalizat… Voi explica imediat cititorilor: acum sunt și voi rămâne în țara mea, a familiei mele și a copiilor mei, altături de milioanele de familii și copii din țară, dar, în același timp, sunt și rămân alături și de milioanele de mame, tați și copii români din Norvegia, Danemarca, Suedia, Germania, Canada, America, Australia și din întreaga lume, și chiar voi călători pentru a stabili contacte nemijlocite cu aceștia. Este strigător la cer ceea ce li se întâmplă! Şi nimeni nu le întinde o mână de ajutor…

– Simt eu că, deja, luptătorul din Dumneavoastră a intrat în combustie și s-a aprins? Vă întreb fiindcă risc să îmi devină inutil rolul de… intervievator şi întrebările. Deja răspundeți… neîntrebat – o spun în glumă, desigur, cu tentă pedagogică-, știind că pregătirea Dumneavoastră de bază este cea didactică, educațională și apoi managerială, ajungând ca în cei douăzeci de ani de viață și activitate în Norvegia să deveniți manager simultan în două grădinițe. Și mai știu că aveați un venit apreciabil atunci când v-ați implicat în manifestările de protest stradal, mediatic și administrativ împotriva Barnevet, atitudine care v-a transformat într-un fel de paria în percepția autorităților guvernamentale și instituționale din Norvegia. De fapt, domnule Alexander, care este esența cauzelor pentru care a apărut acest conflict de mari proporții între familiile cetățenilor români și neromâni și autorități?

– Tot ce ați afirmat și nuanțat este adevărat. Intrând în această luptă am renunțat la un venit mai mult decât confortabil prin cele două posturi administrative nu prea neconfortabile, dar, ca și mine, mulți alți români, motivați fiind, au avansat din treaptă în treaptă în ierarhia profesională în țările în care am decis să trăim și să muncim. Cu tot venitul obținut, nu am suportat să mai tac și să nu reacționez revoltat la ceea ce a ajuns să întreprindă acest Barnevernet într-o țară cu imaginea de stat civilizat și dezvoltat economic cum este Norvegia. Dar, din păcate, nu și educațional, nu și moral. Fac de la început o precizare necesară și alarmantă: în această țară, spun datele statistice și demografice, în premieră mondială, numărul ateiștilor, al celor fără de Dumnezeu, a depășit numărul celor care, crezând în Dumnezeu, indiferent de cult, cred în valorile perene, tradiționale, morale. Cauza conflictului dintre societatea civilă familistă și autorități este birocrația rigidă, dezumanizată, superficială, vicioasă din structurile guvernamentale și instituționale care dictează legislația și disciplina de fier a agențiilor responsabile aflate în contact cu societatea, cu părinții și copiii. Din acest motiv se mobilizează românii și străinii pentru a condamna și corecta legea, scop pervers, inuman al acesteia: acela de a captura, efectiv de a captura cât mai mulți copii spre a-i instituționaliza cu forța și a-i plasa, ca pe biete animale de companie fără stăpâni, părinților surogat norvegieni, mai ales. Aceasta este esența abuzurilor de tip „Barnevernet”.

– Înțeleg, sunt la curent, ca de altfel întreaga opinie publică mondială. Dar, Dumneavoastră, domnule Alexander, un român adlat acum departe de acea țară nordică mai specială, mai severă, mai nemiloasă cu părinții și copiii români, chiar sperați că opinia publică va reuși să corecteze legile și comportamentele unor funcționari a căror mentalitate este „injectată” de ani și ani cu aroganța rigidă a unui sistem care îi obligă să execute, parcă legați la ochi, ordinele unor guvernanți aflați la rândul lor sub comanda unor eminențe globaliste nu cenușii, ci negre de-a binelea, dacă or fi adevărate deconspirările Conspirației?

– Presiunea publică și mediatică este singura cale de a stopa acest fenomen moralmente degenerativ, de a obliga autoritățile de la toate nivelurile și din toate țările să își revizuiască radical legislația și politicile sociale mai ales din domeniul protecției copilului, fenomen care fierbe ca un cazan supraîncins. Doar așa îi vom obliga să dea copiii răpiți înapoi familiilor; „răpiți”, acesta este cuvântul potrivit. Norvegia prezintă lumii o imagine falsă ca să își acopere erorile și ororile și să-și ascundă gunoiul sub preșul ei luxos de țară prosperă, dar greșelile nu pot fi ascunse și ignorate, cum nici adevărul despre faptul că Barvernet-ului i s-au acordat puteri discreționare exagerat de mari, de periculoase și că aceste puteri li s-au ridicat la cap executanților de la toate nivelurile, ajungându-se la măsuri și acțiuni inadmisibile, inimaginabil de inumane. Nu doresc să par radical și pornit să critic vehement societatea norvegiană și această țară aparte în peisajul social, geografic, economic și cultural al Europei. Este o țară cu multe realizări lăudabile, dar este frapant contrastul dintre lucrurile bune și greșelile evidente care duc la astfel de tensiuni și nedreptăți inacceptabile în mileniul trei. Fiind nu doar pedagog și manager în sectorul educativ, ci și scriitor cu un anumit simț analitic și critic, fac distincția obiectivă între pitorescul de excepție al Norvegiei și părțile găunoase ale sistemului, altiminteri nu doar defectuos, ci și orgolios, inflexibil.

– Știu și eu, ca multe milioane de oameni de pe planetă, că Norvegia are un standard de viață de invidiat, că dispune de un sistem generos de protecție socială, că oferă locuri de muncă bine plătite, că dispune de un învățământ de invidiat, de un sistem de sănătate solid… Chiar Dumneavostră, domule Alexander, v-ați bucurat de aceste bgeneficii și cred că, majoritatea celor care știu cazul Dumneavoastră, vă consideră – scuza-ți-mă! – naiv, idealist, fiindcă v-ați lipsit de banii atât de necesari preferând să deveniți indezirabil și „vânat” pentru că ați trecut de partea societății, a părinților și copiilor, în loc să acceptați sporirea veniturilor ca măsură de compromis a autorităților care, pesemne, v-au lăsat de înțeles că ați putea beneficia de privilegii și funcții la care nici nu ați visat.

– Aveți și nu aveți dreptate. Banii sunt importanți, desigur, dar nu sunt chiar așa de importanți în raport cu sentimentele, cu iubirea părinților și copiilor în aceste vremuri dure. Sunt alte lucruri mult mai importante în viață și, de aceea, nu putem să acceptăm dezumanizarea în schimbul afurisiților de bani. Vă voi destăinui Dumneavoastră și cititorilor Dumneavoastră o constatare referitoare mai ales la țările scandina: valorile – de fapt nonvalorile dirijate de către stat – sunt coborâte la nivelul nevoilor primare, consumatoriste, ale populației de nivel stradal, cu scopul asigurării unui confort material care nu cere mare efort și care răstoarnă, de fapt, aspirațiile spirituale spre a face loc mercantilismului, sexualității, comportamentului colectiv primar. Este un subiect nu doar sociologic, ci și filosofic. Conchid afirmațiile mele punctând faptul că, aproape tot ceea ce pare perfect în Norvegia și Occident, în general, este imperfect și… putred în multe ascunzișuri… De pildă, statisticile arată faptul îngrijorător că 76 la sută dintre copiii internați în centrele Barnevernet suferă de grave afecțiuni psiho-afective și devieri comportamentale alarmante, în vreme ce această agenție rapace pur și simplu „fură” copiii unor familii oneste, cu educație religioasă, care funcționează normal, iar atunci când ar trebui să intervină și să susțină necondiționat, pe baza unor anchete obiective, riguroase, copiii și familia lor, nu o fac. Nu pot să nu amintesc faptul că însăși Doamna Solveig Horn, Ministrul Copilului, a declarat că a rămas stupefiată aflând rezultatele studiilor sociologice: sunt mult mai grave decât s-ar fi așteptat… Și, chiar și în cadrul Barnevernet, există persoane de bună credință, conștiincioase, care demască practicile abuzive, persoane pe care factorii decidenți le-au marginalizat sau le-au concediat.

– Este incredibil ceea ce dezvăluiți! Se difuzează în lume o falsă imagine a Norvegiei. Este ceea ce constat după ce am citit presa și site-urile umanitare și religioase despre cazurile de abuzuri, între care cel mai mediatizat, datorită numărului de cinci copii smulși de la părinți, este cel al familia Bodnariu. Care este ponderea cazurilor similare de acest fel?

– Nu vă pot reda în cifre exacte situația, dar este bine ca cititorii și întreaga societate să afle că numărul de familii din sânul cărora au fost smulși copiii este mult mai mare decât cel apărut în presă și că nu sunt numai familii de români. Acuzațiile mele se bazează pe mărturii, documente, relatări directe și filme cu înregistrările descinderilor hingherilor de copii, așa cum se dovedesc a fi acei funcționari în acțiune. Autoritățile și presa norvegiană mușamalizează aceste abuzuri înfiorătoare care lasă în urmă lacrimi şi disperare… Sunt scene șocante…

– Dar nu îmi explic de ce sunt cenzurate cu atâta severitate aceste adevăruri? De ce opinia publică tace?

– Fiindcă ziarele, radiourile, televiziunile, instituțiile și multe persoane de tot felul depind de anumite fonduri de la stat, iar mecanismul obținerii tăcerii este similar șantajului. Banul apără sistemul!… Dar nu va învinge. Schimbările se apropie. Se simte acest lucru chiar din atitudinea unor politicieni și directori din instituții importante, care nu se vor părtași la crimă. Multe doasre au fost măsluite sau au fost dosite probe din ele. Dar, cu toată ingineria lor birocratică, Instanțele serioase nu pot să nu accepte probele pe care le depun oamenii mai ales după ce s-au solidarizat în întreaga lume pe 16 Aprilie. Știu că îmi este urmărit fiecare pas, fiecare cuvânt, fiecare adevăr scris și rostit. Mai rămâne să primesc amenințări directe mai ales în această perioadă premergătoare scoaterii din tipar a cărții mele manifest care cuprinde adevărurile pe care ei le ascund: ”Copiii noștri în închisorile lor – furați de Barnevernet”, Editura Națiunea, este un prim volum din seria lungă de scrieri împotriva sistemului Barnevernet. Este o carte cu dezvăluiri majore. Va urma, imediat după lansarea primului volum la Târgul intenațional de carte Bookfest din ziua de Duminică, 5 Iunie, ora 10.00, ediția în limba engleză și în alte limbi de largă circulație. Sper ca împreună cu editura Națiunea să scot și ediția în limba norvegiană, să nu se mai deranjeze autoritățile norvegiene să traducă textekle de interes din limba română, așa, cum procedează cu articolele mele, cu scopul monitorizării mele. Deja m-am apucat de al doilea volum în limba română. Sunt enorm de multe mărturii, dosare și articole de urmărit la zi.

– O carte… o serie de cărți, vă vor pune în postura unui adversar redutabil, extrem de incomod și greu de oprit din lupta pe viață și moarte împotriva sistemului bolnav. Nu vă temeți pentru siguranța Dumneavoastră și a familiei?

– Nu siguranța mea este prioritară, dar a familiei și a copiilor este. Avem deja o strategie… Dar am convingerea că bunul Dumnezeu ne va lumina și ne va da putere să învingem sistemul. Mi-am asumat această luptă cu orice risc și, ca bun creștin, am înțeles că aceasta este misiunea mea până la capătul vieții. Vom învinge! Nu sunt singur. Milioane de oameni din întreaga lume ni se alătură. Pe mulți i-am cunoscut personal. Este impresionant… În mediul virtual primesc zilnic foarte multe mesaje de încurajare. Am fost pe 16 Aprilie la Bruxelles. Mii și mii de oameni au fost și sunt alături de mine și de ceilalți luptători ca mine. După două decenii de viață între străini am reușit să înțeleg că Familia este cea mai importantă, iar Copiii sunt sacri. Așa cum nu aș putea să-mi abandonez propriii copii, nici copiii care sunt închiși în închisorile lor… Sunt sute de familii năpăstuite, comunitățile lor confesionale sunt hotărâte să lupte până la capăt.

– Dumnezeu să vă ajute să duceți această bătălie inegală între cetățean și stat – statul de tip polițienes! Vă voi urmări și eu, pas cu pas… Mă gândesc să scriu o carte despre Dumneavoastră și cărțile Dumneavoastră.

-Vă mulțumesc pentru bunele intenții!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*