După cunoscutul Pod al lui Traian, de la Drobeta – Turnu Severin, mai poate fi menționată existența unui alt pod roman important peste Dunăre. În vara anului 328 d.C., la data de 5 iulie, are loc inaugurarea podului comandat de către împăratul romanConstantin cel Mare (306-337), pod ce lega malurilefluviului Dunărea, între localitățile Celei – în apropierea orașuluiCorabia din județul Olt (Cetatea Sucidava) – de pe malul românesc și satul Ghighen din Regiunea Plevna (atunci Oescus) din Bulgaria. Lungimea sa era de 2.437 metri, din care 1.137 metri peste albia Dunării, iar lățimea era de 5,70 metri, ridicându-se la 10 metri înălțime deasupra apelor fluviului. Podul lui Constantin cel Mare, construit peste Dunăre de către arhitectul roman Theophilus Patricius, cel care a conceput și o monografie despre Podul lui Apollodor de la Drobeta, a fost terminat în anul 328 d.C. și a rămas în uz pentru următorii 40 de ani, fiind considerat cel mai lung pod antic peste un curs de apă și unul din cele mai lungi din toate timpurile. A fost o construcție cu piloni din piatră și mortar, cu pod de lemn în arc și suprastructură de lemn, fixată cu scoabe din cupru (aramă). Podul avea două pile culee, câte una la fiecare capăt, care jucau și rolul de portal. Astăzi se mai conservă baza unuia dintre picioarele celebrului pod, pe malul românesc al Dunării. Se presupune că podul a fost folosit până la mijlocul secolului al IV-lea, principalul temei pentru această presupunere fiind faptul că împăratul Flavius Julius Valens a fost nevoit să treacă Dunărea folosind un pod de vase la Constatiana Daphne, în timpul campaniei sale împotriva goților, din anul 367 d.C.
Principala asemănare între cunoscutul pod de la Drobeta și acest pod consta în faptul că, în zona Sucidavei, Dunărea curgea pe două braţe, cel principal, sudic, fiind navigabil şi în prezent. „Braţul secundar, nordic, din care a rămas aşa-zisa gârlă a Bozahuzului, poate fi admirat de pe ruinele anticii cetăţi, cu lanurile verzi şi stânele de oi sălăşluite în albia sa uscată. În antichitate, braţul nordic al fluviului scălda zidurile de sud ale cetăţii Sucidava. Odată cu construirea acestui important edificiu şi din cauza atacurilor goţilor (presupuse de istorici a fi fost prin anul 323), a fost refăcută din temelii şi cetatea Sucidava, situată la circa 130 metri est de portalul nordic al podului”, precizează Mirela Cojoc, directoarea Muzeului de Arheologie și Etnografie din Corabia.
Din păcate, acest pod al lui Constantin cel Mare, menționat și de către Dimitrie Cantemir în „Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor”, a avut o existență scurtă. Podul se află figurat pe o harta redactată la Padova, între anii 1694-1699, de stolnicului Constantin Cantacuzino (1639-1716). Cam în aceeași perioadă Luigi Ferdinando Marsigli (1658 – 1730; conte italian, geolog, matematician, botanist și ofițer aflat în slujba Sfântului Imperiu Romano-German) a încercat fără succes să localizeze acest pod. În secolul al XIX-lea Alexandru Popovici (1866-1941; profesor biolog, Directorul Grădinii Botanice din Iași) și Cezar Bolliac (1813-1881; fruntaș al revoluției din 1848, poet liric protestatar, promotor al studiilor arheologice și gazetar) au reluat cercetările din zonă, dar primele descoperiri științifice reale au fost făcute de către Grigore Tocilescu (1850-1909; istoric, arheolog, epigrafist și folclorist român, membru titular al Academiei Române) și Pamfil Polonic (1858-1943; arheolog și topograf), în anul 1902. În anul 1934 Dumitru Tudor (1908-1982; istoric, arheolog, egiptolog, numismat și profesor universitar român, cu importante descoperiri și studii despre Dacia romană, Drobeta, Cavalerii danubieni) este cel care publică prima lucrare completă privind acest pod, iar ultima cercetare sistematică pe malul de nord al Dunării în zona podului a fost efectuată în 1968, de către istoricul și arheologul Octavian Toropu.
Drumul care pornește de la acest picior de pod este subiectul unei legende a Domnului de Rouă, care trecea noaptea fluviul și căuta spre Curțile lui Ler Împărat, unde se afla iubita sa. Până să se lumineze, acesta făcea cale-întoarsă, spre a nu fi văzut de razele soarelui. Într-una din vizitele sale, iubita lui a ascuns cocoșii. Acesta a plecat în mare grabă, dar zorii zilei l-au prins pe drum, iar el s-a topit precum roua. De la acest picior al podului construit de Constantin cel Mare peste Dunăre, chiar pornește un drum de piatră ce în prezent leagă două cartiere ale oraşului Corabia și Balta Potopin din comuna Dobrosloveni. Drumul unea pe atunci Dunărea de Romula Malva, capitala Daciei Malvensis. Podul de aramă din legendă poate fi chiar podul nostru, deoarece au fost folosite scoabe de aramă (cupru) la fixarea blocurilor de piatră din structura construcţiei, scoabe descoperite mai apoi în apele Dunării. Un alt reper tangibil la care face referire legenda este drumul de piatră roman, drum realizat din acelaşi tip de piatră ca şi cetatea Sucidava.
Podul peste Dunăre de la Sucidava unea două regiuni ale Imperiului Roman, de la sud şi de la nord de Dunăre, printr-un drum numit în folclorul local Drumul Domnului de Rouă sau Drumul lui Traian, care trecea pe lângă Caracal, prin Romula Malva şi ajungea până în munţi. „Din punct de vedere strategic, podul lui Constantin cel Mare avea rolul de a uni, nu două orăşele sau ţinuturi, ci o întreagă regiune romană de la nordul Dunării, cu inima Imperiului Roman. Importantul drum ce cobora din Balcani pe valea Iskerului (în Bulgaria) şi terminat pe malul drept al Dunării, se lega, la capătul său nordic, cu marele drum roman ce cobora din Transilvania pe Olt, prin cetatea Romula-Malva, apoi, în continuare peste Câmpia romănăţeană, până la Sucidava”, mai relatează Mirela Cojoc.
Romula (Mica Romă), în prezent sit arheologic situat în satul Reşca din comuna Dobrosloveni, este cel mai mare sit arheologic de la sud de Carpaţi, având o suprafaţă de peste 304 hectare şi a fost unul dintre cel mai importante centre economice şi culturale din provinciile romane dunărene. Declarat Municipium din primele decenii ale secolului al II-lea d.Hr, colonia Romula datează din perioada împăratului Septimius Severus sau cel mai târziu a lui Filip Arabul, oraşul fiind reşedinţa guvernatorului Daciei Malvensis.
Despre satul Potopin din comuna Dobrosloveni şi Balta Potopin se consideră că au fost numite aşa pentru că acolo s-ar fi „topit” la lumina soarelui, legendarul Domn de Rouă. „Mai mult, importanţa drumului care lega sudul Peninsulei Balcanice cu Dacia este reliefată de descoperirea la Sucidava în anul 1913 şi publicarea în anul 1937, de către reputatul arheolog Dumitru Tudor, a unui milliarum (o bornă antică) pe care scrie: Imp(eratori)[ D(omino)] n(ostro) [Fl(avio) Va(lerio) Con-]/ stant(ino Aug(usto) et]/ C(a)es(ari)b(us) no[stris] (duobus) M(ille) p(assume)I, adică „Stăpânului nostru Flavius Valerius Constantin Augustul şi celor doi cezari. O mie de paşi”. Din inscripţie rezultă faptul că „Stăpânul”, împăratul Constantin şi cu cezarii, cei doi fiii săi, Constantin al II-lea şi Constanţiu al II-lea, au refăcut calea de comunicare, probabil odată cu construirea podului. De la numele lui Va(ler)ius poate proveni şi Ler-Împărat cu legendarele sale curţi de la Antina”, mai arată Mirela Cojoc.
Podul lui Constantin cel Mare de la Celei – Sucidava este considerat de istorici drept al doilea ca importanţă, după cel de la Drobeta – Turnu Severin. „Lăsând deoparte legendele, cert este că podul lui Constantin cel Mare a avut o însemnătate deosebită pentru romanitatea de la Dunărea de Jos. O asemenea construcţie stabilă, costisitoare şi grandioasă ca tehnică, nu se putea ridica dacă Imperiul nu stăpânea importante teritorii la nord de fluviu. Din repertoriul urmelor arheologice aparţinând veacului al IV-lea, rezultă că întreaga zonă de câmpie a Olteniei şi a Munteniei fusese reanexată Imperiului, având ca limită nordică şi strategică marele val Brazda lui Novac. În împrejurări puţin cunoscute, dar legate, se pare, de atacurile goţilor la sud de Dunăre, care reîncep în anul 364 d.Hr. şi de răscoala lui Procopius din anii 365-366, podul dintre Sucidava şi Oescus a fost distrus. După alte informaţii, cauza ruinării ar fi fost revărsările Dunării şi împotmolirile prin bancurile de gheaţă. Dar, indiferent de viaţa lui scurtă, acest pod rămâne cel mai important, după acela de la Drobeta şi a îndeplinit un însemnat rol istoric, în perioada constantiniană, pentru romanitatea nord-dunăreană”, conchide Mirela Cojoc.
De la piciorul Podului lui Constantin cel Mare, pe terasa superioară a Dunării, se văd încă zidurile de apărare cu opt turnuri complet dezvelite ale orașului roman târziu Sucidava (secolele IV-VI), care, împreună cu cartierul actual, acoperă o parte a orașului roman din secolele II-III, mai puțin cunoscut. Aici au fost identificate de-a lungul timpului băile romane (thermae), o bazilică paleocreștină (secolele V-VI) și străzi pavate. Cetatea se remarcă printr-o „fântână secretă”, o capodoperă inginerească, menită să aprovizioneze cu apă așezarea în timpul asediilor. Din punct de vedere arheologic, monezile descoperite la Sucidava atestă o prezență romană neîntreruptă de la împăratul Aurelian (270-275), la Teodosiu al II-lea (408-450). Dovezile arheologice descoperite demonstrează că, în anul 443 sau 447, orașul a fost devastat de atacul hunilor. Orașul a fost reconstruit apoi de împăratul Iustin I, în 518-527, ori de Iustinian I cel Mare în 527-565. În jurul anului 600 însă, se pare că bizantinii au părăsit orașul, după invaziile avaro-slave. Așezarea Celei – azi cartier al orașului Corabia, este atestată și în secolul al XIII-lea, iar între secolele XIV si XVI, pe o parte din cetatea antică a fost construită o fortăreață medievală. În vremea lui Mihai Viteazul aici va exista un punct de rezistență antiotomană. Mai apoi, aici a trăit o vreme, Radu Popa Șapcă, una din cele mai importante figuri ale revoluției de la 1848, participant al Adunării de la Islaz.
Cea mai importantă cetate romano- bizantină dintre Carpaţi şi Dunăre – Sucidava – a fost cuprinsă în vederea reabilitării şi introducerii în circuitul turistic în cadrul unui proiect cu finanţare europeană. Investiţia se păstrează doar în formă scrisă, complexul arheologic nefiind finanţat până în prezent. Deşi Sucidava prezintă un mare potenţial turistic, lipsa unei promovări adecvate şi a fondurilor pentru reabilitare o fac să rămână necunoscută publicului larg. Doar circa 500 de turişti vin anual aici, la piciorul Podului lui Constantin cel Mare, considerat a fi fost cel mai lung pod antic peste un curs de apă și unul din cele mai lungi din toate timpurile.
Lasă un răspuns