Lucian Boia un activist propagandist al teoriei sovietice privind limba moldovenească

Se pare că apropierea între Viktor Orban şi Vladimir Putin a ricoşat ideologic la postul DIGI TV a cărui patron este un român de origine maghiară Zoltan Teszari. Nu cred că a fost întâmplătoare invitaţia „mistificatorului” istoriei româneşti, eseistul literar Lucian Boia. Sub pretextul că-şi prezintă noua carte „De ce este România altfel”, apărută la fosta Editură Politică marxist-leninistă, rebotezată Humanitas, Lucian Boia susţine public şi la o oră de vârf vetusta teză „moldovenistă” susţinută pe vremuri de Academia URSS privind existenţa limbii moldovene şi a poporului moldovenesc. E interesant cum Lucian Boia pozând în „occidentalist” şi „europenist” de ocazie, de fapt se poartă ca un agent sovietic de influenţă, care îi pute tot ce este românesc. Lucian Boia afirma în emisiunea lui Luka Niculescu, care nu are nicio tresărire de conştiinţă şi cunoştină istorică că „Ştefan cel Mare vorbea limba moldovenească şi aceasta ar fi fost aproape aceeaşi limbă”, care se vorbea în Muntenia. Se putea ca şi la noi – cum s-a întâmplat între Austria şi Germania – să se constituie o naţiune moldovenescă distinctă de naţiunea muntenească”. Aberaţiile în cauză au fost susţinute de “istoricul” Lucian Boia, fost propagandist PCR, care reiterează o teorie promovată de VI Lenin şi IV Stalin. În data de 12 octombrie 1924, Uniunea Sovietică a înființat o republică autonomă, RSSA Moldovenească, în componența RSS Ucrainene, împlinind o idee mai veche a lui Lenin, pe o parte din teritoriul dintre râurile Nistru și Bug, republică în cadrul căreia românii constituiau puţin peste 40% din populație. Această republică fantomă a fost înfiinţată în speranța determinării românilor basarabeni să se rupă de România. În 1944, când Basarabia a fost reîncorporată în URSS, oamenii de ştiinţă sovietici au promovat teoria etnogenezei moldoveneşti şi a limbii moldovene susţinută de academicianul Artiom Lazarev. El a fost un răsfăţat al regimului sovietic, cu funţii de răspundere în aparatul de stat, și-a avut ca arie de cercetare perioada secolelor XIX-XX din istoria Republicii Moldova, fiind autorul mai multor teorii cu privire la “poporul moldovenesc” și “limba moldovenească”. În anul 1947 este numit vicepreședinte, iar din 1949 devine președinte al Comisiei de pe lângă CC al PCM pentru scrierea și redactarea lucrării “Istoria RSS Moldovenești” (vol. 1-2, 1951-55). În 1949, A.M. Lazarev, ministrul Educației Publice, alături de istoricii Iachim Grosul și N. Mohov, a scris un Curs de istorie a Moldovei, în care era prezentat mitul “etnogenezei moldovenești”.

Astăzi nici măcar savanţii ruşi de la Moscova nu mai susţin teoria poporului moldovenesc şi a limbii moldovene. Prof. Dr. Rajmund Piotrowski, academician al A.Ș. din Rusia, şeful Sectorului de Lingvistică Aplicată de la Universitatea pedagogică”A.I. Herzen”, conducătorul Grupului Internațional “Statistica Vorbirii”, din Sankt-Petersburg susţine că limba moldovenească nu există, fiind doar limba română: „Termenul de ‘limbă moldovenească’ are o istorie mai veche pe teritoriul Basarabiei. Acest termen a fost un instrument al politicii imperiale țariste, iar apoi al politicii imperiale Stalinist-bolșevice. Menirea acestui instrument era de a izola Basarabia, iar mai târziu Republica Moldova de arealul românesc. Indiferent de caracterul “argumentelor” lingistice invocate, false sau neîntemeiate, scopul era limpede. Oamenii de știință au conștientizat întotdeauna acest adevăr, reliefat cu pregnanță în special după evenimentele din ’89 – ’90. Personal, eu nu pot nicidecum înțelege atitudinea acelor locuitori și purtători ai limbii care insistă cu îndărătnicie asupra folosirii glotonimului ‚limbă moldovenească’ . Unii întreabă de ce continuă aceste discuții interminabile despre denumirea limbii. Răspund: mulți dintre cetățenii Moldovei – eu am lucrat aici și cunosc situația – mai judecă după calapoadele propagandei staliniste, când se făcea tot posibilul pentru a-I contrapune pe moldoveni și români. Îmi amintesc de anii ’50, după moartea lui Stalin., când se vehicular ideea că cel mai de temut dușman al poporului moldovenesc și al P.S.S.M. este România, deși această țară atunci făcea deja parte din blocul communist. Din păcate, această mentalitate cultivată premeditat decenii în șir este încă vie și continuă să influențeze negativ societatea. (…) Introducerea în Constituția Republicii Moldova a modificărilor de rigoare privind denumirea corectă a limbii de stat ar înlesni funcționarea nestingherită a acesteia.” (Limba Română, nr. 4 (22), 1995, p.25-26).

E mai mult decât ciudat că din punct de vedere ştiinţific Lucian Boia, un profesor de la Facultatea de Istorie din Bucureşti, susţine într-o emisiune TV la o oră de vârf, teoria poporului moldovenesc şi a limbii moldovene, care nu o mai recunosc nici măcar cei care iniţiat-o, savanţii şi academicienii ruşi de la Moscova şi Chişinău. Din păcate, asistăm la o anchilozare mentală a eseistului Lucian Boia în proiectul istoriografic sovietic, care a fost de mult demantelat de lumea ştiinţifică şi aruncat la lada de gunoi a propagandei comuniste. Istoriografia sovietică încă nu a murit la Editura Humanitas, ci e promovată prin fostul istoric şi eseist Lucian Boia, care se confundă până la identitate cu istoricul bolşevic Mihail Roller. Liniile directoare ale istoriografiei lui Lucian Boia continuă cauzalităţiile şi paradigmele promovate de istoriografia sovietică din anii 50, cu anumite nuanţe datorate atmosferei istorice şi contextului geopolitic actual.