Banii pe care îi împarte guvernul cu atâta dărnicie vin din economia reală. Sufocând economia, dai foc fabricii de bani. Nu este vorba că impozitarea bacşişului ar da o lovitură mortală serviciilor. A crescut numărul farmaciilor, restaurantelor, hotelurilor, taximetrelor, plăcintăriilor, în general al tuturor serviciilor, încât au şansa să moară toţi, rând pe rând. Dacă într-o localitate de 100.000 de locuitori sunt 5000 de localuri, cât bacşiş pot aduna ospătarii? Dacă sunt sute de taximetre, sute de coafuri, mii de magazine plus câteva mall-uri, cum pot supravieţui şi câte impozite poate oferi statului economia reală? Guvernul actual încurajează de fapt capitalismul sălbatic, la fel ca acum 25 de ani.
Aşadar, după 1 Mai aveţi grijă cum îi răsplătiţi pe cei care v-au adus cafeaua, berea, sau friptura de porc, pentru că nu se ştie din ce şliţ nebănuit răsare organul să taie un cap al evaziunii. Pentru că România a ajuns ţara organului. Pardon, a organelor. Organele efectuează cercetări, controale, dispun felurite sancţiuni, ce mai, toată suflarea românească gravitează în jurul lor. „Organele” sunt un instrument de temut, ameninţător, care dau buzna peste oricine şi-i remodelează viaţa şi activitatea.
Am conştientizat rolul crucial al organului erect, citind un articol despre cum s-au gândit clocitoarele de legi să impoziteze bacşişul. E vorba de măsura aceea penibilă, de care râd şi curcile şi care, speră guvernanţii, va umple visteria statului de bănet. Nu va umple nimic. Poate nişte guri căscate de râs, cu aer.
Domnii aceştia care fac experimente cretine pe economia noastă astenică îşi închipuie că eliberarea bonului fiscal pentru bacşiş va aduce multă fericire, atât în rândul ospătarilor, cât şi al clienţilor. Să admitem că un chelner care primea până acum 10 lei, ar trebui să rămână, de acum înainte, cu 8,4 lei, diferenţa furnizându-i acel sentiment de mulţumire că e un umăr băgat sub targa economiei. Proporţional cu valoarea impozitată, amabilitatea ospătarului ar putea scădea, iar de aici până la un sictir ce-ţi aminteşte de chelnărimea de la stat nu mai e decât un pas. Cum ar fi să abordezi o fătucă sau un flăcău în buzunarul cărora vrei să laşi o atenţie, drept mulţumire pentru amabilitatea cu care te-au servit? Le poţi spune: „Vreau să va las patru lei. Îmi faceţi bon?” Nu e puţin penibil? Ăştia de fac experimente pe economie chiar n-au simţul ridicolului.
Dar ce se întâmplă dacă bacşişul ajunge în buzunarul beneficiarului, fără a trece prin ciurul fiscalizării? Ehe, aici intră în scenă organul îmbăţoşat şi penetrează sălbatic practicile ilicite. Bravo! Să punem cizma de căruţaş pe grumazul economiei, să nu mai răsufle, fi-i-ar starea a dracului să-i fie.
Lasă un răspuns