Trăia în Prejna Ioniță Stoican. Om gospodar, muncitor, cinstit, cu situație economică de invidiat. Cuvântul lui era cuvânt, cârciuma îi era străină, casa-i era casă. Părintele Zoican era unul dintre puținii lui prieteni. Se vizitau reciproc, mai ales la nedei, se ajutau când era cazul.
Într–o zi, prejneanul i-a spus părintelui o întâmplare din copilărie, care-i marcase tot cursul vieții. I-a spus-o ca la spovedanie, asigurându-l că este singurul care o află și n-a uitat să-l roage ca să n-o spună mai departe, cel puțin atât cât el mai este în viață. A simțit nevoia, pur și simplu, să n-o mai poarte ca o povară.
„ – Părinte, zicea Ioniță Stoican, eram copil, prin clasa a cincea sau a șasea. Aveam părinții în viață, aveam vite multe în curte, înțelegere în casă, toți eram sănătoși, lucrurile mergeau strună. Aveam aici în sat un unchi, Teodor. Era vestit în Prejna și în tot Plaiul Cloșani ca martor de meserie. Decât să-i vrea da banii unui avocat, mai bine îi dădeai unchiului Teodor și el știa cum să câștigi procesul. Știa legile, cunoștea judecătorii, procurorii, știa cum să ungă osiile, ce să spună și te trezeai cu procesul câștigat. Parcă era angajatul tribunalului, căci rare erau zilele, când el să fie lipsă de acolo.
Într-o zi, unchiul Teodor m-a chemat la el și m-a întrebat dacă noi avem miel de Paști. Era chiar în Săptămâna Patimilor. I-am spus că avem miei, dar sunt mici. „- Deseară, după ce se întunecă să vii la mine, dar să nu spui la nimeni!” M-am dus. M-a luat cu el și am trecut dealul la Izverna. Trecuse de miezul nopții, când am ajuns acolo. Ne-am apropiat de o casă mai izolată. Probabil el cunoștea locurile și oamenii. Mi-a dat o pâine mare și mi-a spus: „ – Fii atent! Tu rămâi aici. Când vin câinii la tine, să nu fugi. Rupi din pâine și le dai. Aici să te găsesc!” A tușit și câinii s-au alarmat. Au venit spre locul unde mă aflam eu. Unchiul Teodor s-a pierdut în noapte. Mi-era frică, dar am făcut cum mi-a spus. Le-am aruncat pâine și câinii au mâncat.
Atunci mi-am dat seama că pâinea era muiată în țuică tare. Foarte repede câinii au tăcut. Peste puțin, unchiul Teodor a venit cu un ied subsioară și mi l-a dat. „ – Ia-l, nepoate, ține-l bine și așteaptă-mă, că mă duc să-mi iau și pentru mine unul!” Mi-a dat iedul și-a plecat. Eu nu am știut să-l țin de gură, ca să nu zbiere. Iedul a început să zbiere ca din gură de șarpe. Până l-am prins eu de gură, a auzit stăpânul din casă. Nu era atunci curent electric. Omul a aprins felinarul și a ieșit. În curte și în beci avea peste cincizeci de oi și de capre amestecate. Cele mai multe erau fătate. Era imposibil să le numere, deși vitele erau foarte agitate. S-a uitat peste tot. N-a văzut nimic. Unchiul Teodor se retrăsese în beci, iar când omul s-a îndreptat într-acolo, a intrat într-un streaz gol. Dacă a văzut că nu-i nimic, proprietarul s-a întors în casă și a stins lumina. Peste puțin a venit și unchiul Teodor cu un miel sub braț. „ – Hai, nepoate, să mergem!” a zis el calm. Am ajuns în vârful dealului dintre Izverna și Prejna. Acolo, la lumina lanternei, unchiul Teodor a tăiat iedul și mielul, i-a jupuit, i-a pus în niște saci, pe care-i avea înfășurați la brâu. Atunci a pus mâna pe mine și m-a bătut, cum nu mă bătuse nimeni vreodată, nici până atunci, nici de atunci încoace. Am mai reținut doar din cele ce mi-a spus: „ – Din cauza ta, nepoate, eu puteam să fiu mort acum! Tu nu ai ținut iedul de gură și eu puteam să fiu descoperit. Te bat, ca să ții minte. Cu greu am ajuns până acasă.
Le-am spus părinților toată întâmplarea. Nu m-au bătut și ei. Au văzut în ce hal eram. Tata a aruncat iedul furat la câini. „ – Noi avem ce tăia din curtea noastră, Ioniță, tată, nu furăm munca altuia! Să te rogi la Dumnezeu să-ți dea putere, să muncești și să-ți câștigi singur pâinea în viață, nu s-o răpești pe-a altuia!” În anul acela au trecut zilele Paștelui și eu am zăcut la pat. Nu am putut să mă duc cu ai mei la biserică, la horă. Am stat în casă, am suferit și am plâns. Niciodată nu mi-am putut ierta fapta aceea. Bătaia de la unchiul Teodor m-a ajutat să fiu cinsit apoi toată viața. Un adevărat leac! Mda!
Lasă un răspuns