Originea numelui Napoca este antică, nu ceauşistă!

Ciclic, din cauza absenţei culturii istorice sau lipsei de preocupare, se găsesc câţiva membri ai societăţii civile „soroşiste” să susţină renunţarea la numele de Napoca, care firesc şi corect, din punct de vedere al trecutului urbei, e legat de denumirea de Cluj. Întotdeauna, cel din fruntea listei de semnături, a celor care doresc schimbarea denumirii oraşului, e „musai” cineva cu nume unguresc. De data aceasta e un anumit Gyorke Zoltan. Din păcate, cei care vor referendum pentru schimbarea oficială a denumirii oraşului nostru, nu cunosc (nu vor) că numele Napoca dat oraşului nostru are o origine antică, nu ceauşistă. E adevărat că decretul de adăugare a numelui Napoca pentru Cluj s-a emis pe vremea lui Nicolae Ceauşescu, dar a fost rezultatul unui proces istoriografic organic care s-a impus în urma analizei, cercetării şi concluziei istoricilor români ai epocii.

Oare cine l-a influențat pe N. Ceaușescu să adauge numele dacic Napoca la denumirea Clujului? Prima aşezare importantă a fost întemeiată de daci. Iar prima atestare documentară a unei așezări pe teritoriul de astăzi al Clujului a fost făcută de geograful grec Claudius Ptolemeu, care a menționat aici una dintre cele mai însemnate localități din Dacia preromană, cu numele Napuca. Istoricul clujean Dumitru Protase a publicat o excelentă carte “Autohtonii în Dacia” (2000), ce aduce noi dovezi privind denumirea Napuca a așezării de la poalele Feleacului. La scurt timp după cuceririle romane din 101-102 şi 105-106, Napuca a fost distrusă, spre a se fonda o nouă aşezare urbană (civitas) Napoca, pe malul drept al râului Samus. Aşezarea a fost fondată în 124 d.Hr. sub numele de Municipium Aelium Hadrianum Napoca. Nicolae Ceauşescu, ascultător față de consilieri istorici competenți şi interesat să fie perceput ca un rege dac şi domnitor medieval, dă Decretul 194 din 18 octombrie 1974 (Decretul 194/1974) privind atribuirea denumirii Cluj-Napoca municipiului Cluj) publicat in Buletinul Oficial 125 din 18 octombrie 1974 (B. Of. 125/1974). Prin decretul Consiliului de Stat nr. 194 din 16 octombrie 1974, semnat de Nicolae Ceauşescu şi publicat în Buletinul Oficial al RSR din 18 octombrie 1974, municipiului Cluj i-a fost atribuit numele Cluj-Napoca, “pentru a eterniza denumirea acestei străvechi aşezări – mărturie a vechimii şi continuităţii poporului român pe aceste meleaguri.” Nicolae Ceauşescu a acordat totodată ordinul “Steaua Republicii Socialiste România” clasa I municipiului Cluj-Napoca, “dînd o înalta apreciere contribuţiei aduse de cetăţenii municipiului Cluj de-a lungul veacurilor la lupta întregului popor pentru libertate şi progres social şi la înfăptuirea politicii partidului şi statului de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate în patria noastră.” Decretul a rămas în vigoare până astăzi. Alături de Cluj, care a primit noul botez de Cluj-Napoca şi municipiului Turnu Severin i-a fost adăugată vechea denumire romană de Drobeta.

S-a păstrat în arhive discuția din cadrul conducerii PCR privind schimbarea numelui orașului Cluj, prin atribuirea denumirii Napoca, de extracție dacică din cuvântul Napuca. După cum se poate observa din stenogramă toți liderii PCR credeau că numele de oraș Napoca e de origine latină, dar N. Ceaușescu susține ferm originea dacică a cuvântului, considerând atribuirea numelui ca o continuare a dacilor la poalele Feleacului. Discuţia lui Ceauşescu cu Comitetul Executiv al Comitetului Central al Partidului Comunist Român a avut loc în 15 octombrie 1974 şi, în ziua imediat următoare, în Monitorul Oficial era publicat deja decretul în acest sens. Iată cum argumenta Nicolae Ceauşescu această modificare în cadrul discuţiilor şedinţei:

„Tovarăşi, Clujul sărbătoreşte 1850 de ani de la proclamarea sa ca municipiu. Mâine (16 Octombrie) vrem să facem acolo o festivitate şi este bine, cu această ocazie, să-i adăugăm şi denumirea de Napoca şi atunci se va numi Cluj-Napoca. Ce părere aveţi?

Tov. Emil Drăgănescu: Este bine.

Tov. Nicolae Ceauşescu: După cum se ştie, Napoca este o denumire dacă.

Tov. Leonte Răutu: Este o denumire dată de romani, de legiunile romane.

Tov. Nicolae Ceauşescu: După datele pe care le-am primit eu reiese că Napoca este o denumire dacă. După datele date de istorici mi s-a spus că este o denumire dacă, iar romanii au păstrat-o. Deci, propunem o denumire dacă şi una romană.

Tov. Elena Ceauşescu: Nu este mai bine să nu legăm:Cluj-Napoca? Şi mie mi se pare că este o denumire romană; să nu fie amândouă romane.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Indiferent dacă este romană, tot îi dăm această denumire.

Tov. Manea Mănescu: Până acum noi ştiam că Napoca este o denumire dată Clujului de romani.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Aşa cum Drobeta nu este romană, nici Napoca nu este romană. În timpul dacilor – aşa se spune în documentul care îl am eu – aşezarea Napoca îşi păstrează acelaşi nume şi în timpul stăpânirii romane şi în anul 124 Napoca este declarat municipiu de către împăratul Hadrian, şi alături de această localitate a fost un sat populat de romani care i-au dat numele latin Clusum. Aşa sunt cel puţin datele istoricilor; dacă voi le-ati copiat bine?

Tov. Ştefan Bîrlea: Cu siguranţă.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Aşa că păstrăm denumirea de Cluj, care era dată de romani şi denumirea veche, Napoca, care este dacă.

Tov. Leonte Răutu: Nu îmi dau seama ce câştigam dând această denumire. Şi Parisul înainte s-a numit Luteţia şi nu i s-a dat şi această denumire.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Buda şi Pesta nu este la fel?

Tov. Leonte Răutu: Au fost două oraşe.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Oamenii o vor.

Tov. Elena Ceauşescu: Mult nu câştigăm.

Tov. Leonte Răutu: Să nu mai vină şi alţii.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Nu este o regulă.

Tov. Constantin Băbălău: Drobeta – de exemplu – a intrat foarte repede în vocabularul oamenilor.

Tov. Emil Drăgănescu: Să fim de acord.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Deci, să-i spunem Cluj-Napoca.

Tov. Maxim Berghianu: Au şi Hotelul Napoca.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Asta reaminteşte că acum 2000 de ani acolo a existat o civilizaţie şi nu a fost adusă de vânt.

Tov. Emil Drăgănescu: Are o semnificaţie deosebită.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Ce spuneţi, sunteţi de acord?

Tov. Emil Drăgănescu: Este foarte bine.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Deci rămâne aşa:Cluj-Napoca. Sunteţi de acord?

(Toţi tovarăşii sunt de acord SURSA: Arhivele Naţionale Istorice Centrale, fond CC al PCR, sectia Cancelarie, Dosar nr. 111/1974, ff. 59 – 60).”

Dar cine l-a informat corect pe secretarul general PCR? În orice caz nu Constantin Daicoviciu care era un latinist convins și suținea preeminența latină în formarea și originea poporului român. Nu întâmplător Nicolae Ceaușescu a decis schimbarea lui C. Daicoviciu din funcția de rector al UBB, în 1968. Posibil ca istoricul Ștefan Pascu, care era un apropiat al Ceaușeștilor, să fi avut o contribuție în acest sens. El e numit noul rector la Universitatea clujeană. Totuși, Ștefan Pascu este medievist și nu specialist în istoria antică, fapt ce ne face să credem că nu s-a implicat în schimbarea denumirii Clujului. În epocă singurul istoric care susținea denumirea Napoca ca fiind de origine dacică era Dumitru Protase de la Facultatea de Istorie. Dar acesta nu era în grațiile lui Nicolae Ceaușescu și e greu de crezut că ar fi avut o întâlnire cu dictatorul pentru a susține originea dacică a numelui orașului de pe Someș. Posibil ca studiile lui Dumitru Protase să fi fost citite de istoricii protocroniști români și chiar de Iosif Constantin Drăgan care l-ar fi influențat pe dictator în acest sens. Mai mult ca sigur Iosif Constantin Drăgan este nașul de botez al Clujului, în 1974.

La începutul anilor 70, mai bine zis după Tezele din Iulie 1971, secretarul-general PCR, Nicoale Ceauşescu, influenţat de teoria protocronistă şi de curentele ideologice şi istorice traco-dacice, se implică direct în modelarea isoriei naţionale. În 1974, Edgar Papu publică în revista culturală Secolul XX un eseu intitulat “Protocronismul românesc”, susținând prioritatea cronologică românească în cazul unor inovații europene. Folosește ca exemple Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie, care ar fi anticipat literatura barocă europeană, îl consideră pe Dimitrie Cantemir ca pe un scriitor romantic avant la letter, iar pe Mihai Eminescu, ca pe un predecesor al existențialismului și sociologiei. Concluzia lui Papu este că protocronismul este una din trăsăturile dominante și definitorii ale literaturii noastre în context mondial. A fost suficient ca această teorie să fie făcută publică, pentru ca unii omeni de știință și unii ideologi de partid să înceapă să accentueze glorioasele realizări sau descoperiri românești, primele în cele mai diverse domenii. Toate acestea au fost dublate de o glorificare extensivă a realizărilor culturale și politice românești. Curentul protocronist a fost continuat şi de tânărul scriitor Artur Silvestri de la revista “Luceafărul”. Ideea a fost imediat adoptată de regimul naționalist-comunist al lui Nicolae Ceaușescu, care a încurajat și amplificat discursul cultural și istoric, afirmând superioritatea culturii autohtone în fața oricărei influențe străine. Ideologia ceaușistă dezvoltă un concept aparte după 1974, când la al XI-lea Congres al Partidului Comunist din România atașează protocronismul marxismului oficial, afirmând că dacii fondaseră “un stat organizat” permanent.

Ceauşescu mai primeşte şi un ajutor nesperat din partea miliardarului român refugiat în Italia lui Mussolini, Iosif Constantin Drăgan, un fost adept al Mişcării Legionare. Acesta a îmbinat afacerile cu pasiunea pentru istoria veche a României reuşind să-l cucerească pe Nicolae Ceauşescu. I.C. Drăgan e cunoscut ca intermediarul unor firme italiene prin 1968/1969, care au utilat toate cofetăriile, barurile şi restaurantele din România comunistă cu frigidere şi aparate de cafea, câştigând milioane de dolari. În 1967 a pus bazele “Fundației Europene Drăgan”, fundație care declară ca scop promovarea „valorilor civilizației românești.” I. C. Drăgan publică o carte, care a devenit celebră în epocă: “Noi, tracii și istoria noastră multimilenară” (Nagard, Milano, 1976, tradusă în 8 limbi), ce a fost lansată simultan la Milano şi Craiova. El a editat şi buletinul istoric “Noi, Tracii”. În timpul acesta nu a stat degeaba în ţară şi reuşeste să-l convingă pe noul preşedinte RSR, Nicolae Ceauşescu, să schimbe denumirea municipiului Cluj, adăugând vechiul nume dacic şi apoi roman al oraşului – Napoca. Noua denumire a intrat în conștiința clujenilor și a românilor ca semn al continuității daco-romane a orașului la poalele Feleacului.

Numele de Cluj-Napoca nu mai poate fi schimbat niciodată, deoarece românii nu doresc acest lucru. Cei care se agită inutil să scoată numele Napoca de lângă denumirea Cluj sunt în general istorici unguri sau din societatea civilă provenită din cadrul minorităților orașului. Adevăratul nume al orașului de pe Someș, care reflectă istoria reală și originară a acestuia, este Cluj-Napoca.