Nu am să vorbesc aici despre evenimentele din 20 martie 1990 de la Tg. Mureş, nici despre decesul sportivului român din capitală Ungariei, nici despre afronturile aduse românilor din judeţele Harghita şi Covasna de către etnicii maghiari, nici despre sportivul bătut cu sălbăticie de colegii lui, unguri, care joacă sub culorile României. Nu am să vorbesc nici măcar despre fetiţa cu bentiţă tricoloră, care a reuşit prin gestul ei să ne resusciteze interesul faţă de însemnele naţionale; nu am să vorbesc aici nici despre faptul că în 2012 am fost băgată în dubă jandarmeriei, cu forţa, deoarece purtam ,,însemne” (tricolorul şi insigna cu Eminescu).
Nu o să aduc aminte nici de faptul că în 2013, în Alba Iulia s-a arborat un steag multicolor ca al României sau că, tot în Alba Iulia s-au invitat formaţii ungureşti la sărbătoarea cetăţii, adică acolo unde Horia, Cloşca şi Crişan au fost întemniţaţi şi apoi traşi pe roată.Nu am să vorbesc despre aceste lucruri pentru că risc să fiu declarată xenofobă, antisemită sau mai ştiu eu ce ,,anti”…
De aceea am să vorbesc despre două trădări ale celor pe care i-am votat, cei în care am avut încredere, cei care trebuiau să vegheze la statornicia valorilor tradiţionale româneşti. Trădările contemporane sunt poate cele mai perfide din toate timpurile, că o cangrenă uriaşă s-au extins în toate paturile sociale, în toate guvernele, la toţi conducătorii pe care ţară i-a avut în ultimul timp.
Prima trădare (1989)
Declaraţia de la Budapesta (1989) a Forumului Democratic Maghiar şi a unui grup de români ce susţin că ,,Transilvania a fost şi este un spaţiu de complementaritate şi trebuie să devină un model de pluralism cultural şi religios”, declaraţie semnată la 4 iulie 1989 şi de Majestatea Regele Mihai, la reşedinţa de lângă Geneva. Delegaţia a fost compusă din Ariadna Combes, dr. Ion Vianu şi Dinu Zamfirescu. Prin semnătura să, regele a aprobat întrutotul conţinutul declaraţiei care exprimă convingerile sale privind relaţiile dintre popoarele român şi maghiar. Să nu fi ştiut semnatarii ce şi-au permis să semneze un document în numele Poporului Român că Transilvania este spaţiul de naştere şi dezvoltare a poporului nostru?! Că această populaţie care îşi arogă drepturi nemeritate au fost doar nişte ,,vinituri”, aşa cum spun ardelenii celor nou-veniţi în casă lor?
Politica maghiară antistatală la adresa României este astăzi asumată atât de guvernul maghiar de la Budapesta, cât şi de UDMR şi celelalte partide politice maghiare din România. Având în vedere că formaţiunile româneşti de etnie maghiară sunt sponsorizate de Statul Maghiar, este clar că ingerinţă în politică României este una extrem de puternică. Site-ul oficial al UDMR-ului va poate informa exact în ce posturi ale conducerii la nivel de stat s-au infiltrat, fără să facă parte din vreo alianţa politică. Enumăr succint câteva din posturile pe care le ocupă:
Administraţia Fondului Pentru Mediu – director, consilier juridic, consilier;
Agenţia Naţională de Consultanţă Agricolă – director general, director adjunct;
Autoritatea Naţională de Reglementări în domeniul Energiei – Departamentul reglementare în domeniul eficienţei energetice –director general;
Avocatul Poporului – adjunct al avocatului poporului;
Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare – comisar, director de cabinet, consilier;
Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor – membru
Consiliul Naţional al Audiovizualului – membru al consiliului;
Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor – membru al consiliului administrativ;
Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării – preşedinte;
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii – membru al consiliului;
Consiliului de administraţie BNR – membru al consiliului
Curtea de Conturi – doi consilieri de conturi;
Editura Didactică şi Pedagogică – director general
Societatea Naţională a Sării – director tehnic
Societatea Naţională Radiocomunicaţii SA.- un membru, trecut fără funcţie;
Societatea Română de Radiodifuziune – membru supleant al consiliului
Având în vedere toate aceste lucruri şi multe altele de natură economică pe care nu le enumăr aici, mă întreb de ce preşedintele României, primii-miniştrii (Boc,Ungureanu şi Ponta), preşedinţii Senatului (Geoană, Filip şi Antonescu) şi Camerei Deputaţilor (Anastase şi Zgonea) nu au luat măsuri adecvate la această stare de lucruri care, de bună seama, nu le este străina…
Acţiunile Ungariei vizând pregătirea Diktatului de la Bruxelles nu mai sunt demult ascunse: poziţiile sunt publice, atentând direct la Statul de drept român, prin cerinţele absurde de a se oficializa limba maghiară că limba de stat şi pentru schimbarea art.1 din Constituţia României. Faptul că entităţi juridice din România ce au legătură cu László Tőkes sunt finanţate de către campanii cu capital de stat din Ungaria cu peste trei milioane de euro spune suficient, mai ales dacă ne amintim că acesta a fost la originea revoltei din Timişoara. Acesta a ajuns apoi să fie desemnat preşedinte al Consiliului Autonomiei Maghiare din Bazinul Carpatic, un consiliu multinaţional care coordonează acţiuni maghiare pentru autonomie în Slovacia, Croaţia, Serbia, Ucraina, România (deci în Bazinul Panonic, Bazinul Carpatic şi Ucraina subcarpatică).
Legătura cu schimbarea art. 1 din Constituţia României şi susţinerea regionalizării pe baze etnice este evidentă.
În sprijinul acestor acţiuni de deznaţionalizare a românilor, s-a tipărit la Budapesta, cu sprijinul Ministerului Culturii, o carte a istoriei maghiare scrisă pe timpul imperiului “Ardealul-trecut şi viitor”, scrisă de către Endre Bajksy-Zsilinszky (deputat în Parlamentul Ungariei, în timpul regenţei lui Horthy), publicată în anul 1944 în Elveţia, în limba engleză. Cartea este scrisă dintr-o perspectiva ostilă Poporului Român şi Statului Unitar Român, năzuinţele imperialismului ungar fiind clare şi decisive în toată politică pasului mărunt pe care partidele maghiare le fac în România şi în ţările riverane spaţiului lor actual.
Marea majoritate a ungurilor din Ungaria şi de pretutindeni au primit, în limba engleză, aceasta carte care a fost tradusă de preşedintele Republicii Ungaria, Arpad Göncz, în anul 1991, fiind tipărită la Budapesta, cu sprijinul Ministerului Culturii. Preşedintele Ungariei a recomandat astfel cartea: “Destinată să ajungă în mâinile tuturor ungurilor cu simţul răspunderii, volumul este, în zilele noastre, o lectură recomandată întregului popor.”
Cartea reflectă ambiţiile imperialiste ale Ungariei şi năzuinţele hungarismului, precum şi sentimentele de ura şi dispreţ faţă de români.
1997 – a două trădare
Emil Constantinescu, Petre Român şi Adrian Severin semnează cu Ucraina la Constanţa, în 2 iunie 1997 un tratat – veritabil act de trădare naţională – prin care cedează Ucrainei nordul Bucovinei, Herţa, sudul Basarabiei şi Insula Şerpilor. Acesta, numit Tratatul cu privire la relaţiile de bună vecinătate şi cooperare, a intrat în vigoare la 22 octombrie 1997.
Principalul artizan al acestei monstruozităţi a fost Adrian Severin, după numele sau adevărat, Skvosnik. Negocierile pentru tratatul bilateral încheiat în 1997 între România şi Ucraina au început pe vremea guvernării Văcăroiu, când ministru de externe era Teodor Meleşcanu și au fost finalizate de executivul CDR condus de Victor Ciorbea, preşedinte pe atunci fiind Emil Constantinescu, iar ministru de externe – Adrian Severin, acum europarlamentar PSD. Negociatorul-şef al tratatului a fost diplomatul Dumitru Ceauşu, fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe şi ambasador în Franţa. Detalii importante privind acest subiect se pot vedea în cartea profesorului Tiberiu Tudor.
Notă: Iată cum cele de mai sus sunt oglindite, punct cu punct, în proiectul de revizuire al Constituţiei apărut sub guvernarea Ponta în 2013:
Art.1.- (1) România recunoaşte rolul istoric, în constituirea şi modernizarea statului român, al Bisericii Ortodoxe şi al celorlalte culte religioase recunoscute de lege, al Casei Regale şi al minorităţilor naţionale.
Art.3.- (3) Teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în comune, oraşe, judeţe şi regiuni. În condiţiile legii, unele oraşe sunt declarate municipii.
Art.6.- (1) Reprezentanţii legali ai minorităţilor naţionale pot înfiinţa, potrivit legii privind statutul minorităţilor naţionale, organe proprii de decizie şi executive, cu competenţe privind dreptul la păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor.
Art.6.- (3) Deciziile autorităţilor publice centrale şi locale se vor lua, după consultarea organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, cu privire la păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase.
Art.12.- (5) Minorităţile naţionale îşi pot folosi în mod liber, în spaţiu public şi privat, propriile simboluri naţionale care reprezintă identitatea lor etnică, culturală, lingvistică şi religioasă.
Art.16.- (4) Cetăţenii Uniunii Europene care îndeplinesc cerinţele legii organice au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în autorităţile administraţiei publice locale.
Şi totuşi, în ciuda a tot, sau poate chiar de aceea, Spiritul românesc este asemenea păsării Phoenix; mitul ancestral probabil îşi are originea pe aceste meleaguri, dacă este să ne raportăm la multitudinea de momente istorice în care ne-am răsculat şi ne-am afirmat continuitatea în arealul Munţilor Carpaţi. Căci uite, cu toată osârdia nemernicilor pe care Mândra Românie îi adăposteşte, dovezile adevărului istoric ies, rând pe rând la iveală, fiind un imbold în plus pentru trezirea neamului românesc.
Lasă un răspuns