Închiderea OTV a reprezentat atât un mijloc de a pune, punctual, o botniţă libertăţii de exprimare, cât şi o justificare pentru identificarea reglementărilor necesare împiedicării apariţiei unor alte televiziuni care să crească „din nimic”. Iar când Victor Ponta s-a lepădat, de ochii lumii, de reproşurile vizând posibila cenzură a audio-vizualului, declarând că nu el a închis televiziunea respectivă, dar recunoscând că nici nu va permite redeschiderea acesteia în timpul mandatului lui, faptele au fost privite ca o răfuială punctuală. În realitate, nici o clipă nu a fost vorba doar de înlăturarea televiziunii OTV, şi de împiedicarea oricăror posibilităţi de redeschidere a acesteia, ci, într-un cadru mult mai extins, de crearea unor bariere care să nu mai facă posibilă înfiinţarea, tot „în timpul mandatului lui”, a altor televiziuni similare.
Aşa a apărut ordonanţa de urgenţă vizând audio-vizualul, iar graba de a pune căluş presei s-a văzut din promovarea, printre primele acte ale guvernării, a unei ordonanţe cu dedicaţie. Un act care a blocat practic orice şansă de apariţie a unor televiziuni independente. Pentru că, prin toate condiţiile tehnice impuse, s-a anulat efectiv posibilitatea de a mai construi un proiect media plecând doar de la o „garsonieră” şi câteva camere de filmat. În fapt, impunând din start investiţii uriaşe ca drept de a solicita ulterior o licenţă de emisie, s-a destrămat orice posibilitate de a asigura unei noi instituţii media şansa unei idependenţe reale.
Astfel, pentru a aducerea sub control, s-au prevăzut condiţii tehnice şi norme metodologice aberante. De exemplu, obligarea oricărui nou operator pe piaţa audiovizuală să facă dovada, înainte de a licita sau achiziţiona o licenţă de emisie, a existenţei unui acord de difuzare din partea unuia dintre „jucătorii” de pe piaţa de retrasmisie prin cablu. Adică o intrare, în genunchi, în jocul de interese a celor mari. Şi pentru a înţelege ce înseamnă această obligaţie de a accepta jocurile făcute de societăţile de retransmisie este suficient să privim la felul în care, sub motivaţia unor şantaje nedovedite, un asemenea operator este pe cale să pună pe butuci un întreg trust de presă! Inclusiv prin aducerea jurnalistilor la raport în faţa anchetatorilor. Pentru că, dincolo de blana slinoasă a motanului Felix, ceea ce se întâmplă cu trustul acestuia, hărţuirea jurnaliştilor alături de personajele care poate s-au dedat la acţiuni de şantaj, poate fi considerat şi un mijloc de timorare a presei.
Şi este o reuşită: în numai doi ani de guvernare USL, locul presei printre garanţii democraţiei a fost şubrezit! Dar, nu este suficient! Iar „înghesuirea” libertăţii de exprimare nu ar fi de folos proiectelor ponhausiene dacă s-ar opri doar la cenzura presei audio-vizuale. Un alt garant care trebuie stăvilit din jocul lui de a democraţia este şi pluripartidismul.
Şi nu este vorba de încordarea muşchilor puterii în faţa partidelor „de opoziţie”. Ci de eliminarea tactică de pe eşichier a acelora care nu contează ACUM. A formaţiunilor mici care, aidoma televiziunilor de nişă, pot creşte la un moment dat, într-o conjunctură anume, „din nimic”. Doar cu un sediu tip „garsonieră” şi, mai ales, un grup de inimoşi.
De aceste formaţiuni se teme actuala ocârmuire. Nu de cei „,mari”, fie ei şi aflaţi în opoziţie şi care salivează la orice proiect de „coabitare”. Pentru că, la prima confruntare electorală, formaţiunile mici, „aşezonate” într-o conjuntură potrivită (precum renaşterea idealului naţional), ar putea reprezenta polul de mişcări patriotice şi naţionaliste gata să răstoarne uriaşul elefant cu picioare de lut din vitrina „consacratelor” bibelouri politice fisurate şi ciobite, de jocuri, şantaje, aranjamente şi trădări.
Totuşi, dacă în cazul „uniformizării” presei, studiul de caz OTV a vizat o singură televiziune, suficient însă, mai ales în lipsa unităţii de breaslă, să genereze reglementările necesare corecţiei celorlalţi jucători media, în zona partidelor, fie ele şi „mici”, lucrurile stau cu totul altfel. De fapt, şi în segmentul media au fost vizate iniţial mai multe televziuni, prin ameninţarea pierderii licenţelor în situaţia neachitării datoriilor la stat, datorii produse prin amenziile date de instrumentul de control şi supunere CNA, dar acestea au reuşit să se salveze, achitându-şi „datoriile”. Care a fost preţul, la nivelul „independenţei” editoriale, se va vedea cât de curând!
Aşadar, a venit rândul eşichierului politic aflat în afara controlului puterii prin însăşi „independenţa” dată de neintrarea în stupul de jocuri al parlamentului, să fie „nivelat”. Şi sunt două ţinte luate în colimator. PRM, unde asistăm la o acţiune de intruziune „socialistă” a puterii, care, sub motivul îndepărtării preşedintelui de drept al formaţiunii în urma a fel şi fel de „puciuri”, vizează de fapt dezagregarea partidului şi Partidul „Totul pentru Ţară”, unde se încearcă scoaterea în afara legii prin fel şi fel de delaţiuni penale venite dinspre „instituţiile”, evident, „de dânşii alese”! Și în acest caz, se încearcă o dezagregare a formaţiunii prin înlăturarea preşedintelui partidului, dar nu prin puciuri „interne”, ci prin hărţuirea în Justiţie, Institutul Naţional pentru Studiul Holocaustului din România „Ellie Wiesel”, făcând diverse plângeri penale! Acuzaţii vizând activităţi fasciste, rasiste, antisemite şi contrare ordinii de drept!
Numai că, aceste acuzaţii au fost deja clasate ca netemeinice prin decizia unei instanţe (Tribunalul Bucureşti) care, în cursul anului trecut, după un alt atac penal la adresa formațiunii, a considerat că argumentele procuraturii nu pot da temeinicie acuzaţiilor de fascism şi antisemitism. Pentru că, în cei 20 de ani de existenţă, formaţiunea nu a utilizat niciodată formule antisemite şi s-a declarat permanent în favoarea statului de drept. Mai mult, Mişcării Legionare, căreia i se declară continuatoare formaţiunea „Totul pentru Ţară”, nu i s-a stabilit caracterul fascist nici la Tribunalul de la Nurnberg şi nici de alte instanţe internaţionale. Asta în timp ce Grupul Etnicilor Germani, pe care se clădeşte ca idealuri, dar mai ales drepturi litigioase şi revendicative împotriva Statului Român, Forumul de azi al Germanilor a avut decizii clare în instanţele vremii!
Şi nu doar atacul împotriva conducerii formaţiunii ar trebui să alarmeze ţara faţă de acţiunile puterii! Ci şi crearea unei noi nişe de destructurare a unui partid (atenţie, a oricăruia, după ce se va fi creat precedentul!), prin deschidera unui Dosar de dizolvare, de astă dată pe lege partidelor politice, pentru dizolvarea partidelor care nu obţin 50 000 voturi la alegeri! Toate aceste acţuni, colaborate cu acţiunile deja clasice de timorare, prin controalele financiare, dovedesc o direcţie clară!
Şi totuşi, încă ţinem ochii strânşi închisi în faţa unor astfel de acțiuni de strivire a libertăților și uniformizare sub talpa „ponthauserului”.
Lasă un răspuns