Mizând totul doar pentru o zi în plus la putere…

Demiterea  lui Baconschi nu a fost nici o clipă gândită ca un sacrificiu dat pieţei. Un „cap al lui Moţoc” aruncat de închipuitul vodă de la Cotroceni mulţimilor furioase. Pentru ca Baconschi nu a avut nici o clipă vreo însemnătate pentru piaţă, nu a reprezentat nimic pentru mulţimile care au manifestat la Universitate. Era prea mare distanţa dintre el, un intelectual „plezurist” ce pescuia prin apele tulburi ale piscinelor jacuzzii, şi aşteptările, poate chiar iritările, mulţimilor care strigau pe străzi în întreaga ţară.

E drept, demiterera lui Baconschi ar putea fi semnalul că PDL a înţeles că nu se mai poate baza pe voturile furate din Diaspora. Deja semnalele din afara ţării erau mult prea negative, cu mitinguri de protest în nenumărate oraşe, pentru ca democrat-liberalii să-şi mai închipuie că vor putea frauda voturile din Diaspora, fie şi dacă la mijloc era vorba de milionul de voturi promis de Baconschi.

De fapt, PDL a renunțat la serviciile ministrului Baconschi, dar nu pentru a-l elimina pur și simplu din „angrenaj”, şi a-l azvârli în anonimat, ci pentru a-l folosi ca element central în mecanismul unei alte mișcări dictate de la Cotroceni. Iar din această perspectivă, Teodor Baconschi ar trebui să fie mândru, prin sacrificarea lui fiind şi el, în sfârşit, util partidului.

O demitere care nu a avut nici o legătură cu esenţa solicitărilor venite dinspre mulţimile din piaţă, cererile protestarilor fiind doar folosite ca justificare pentru alungarea lui Baconschi din postul de ministru de externe. Pentru că retragerea acestuia din schema guvernamentală, aparent ca răspuns la presiunile pieţei, a mascat un scop politic mult mai pragmatic. Acela de a se elibera un loc în guvern care să fie cedat UNPR-ului, formaţiunea aflăndu-se în acel moment într-o expectativă făţişă de reorientare spre alţi parteneri politici.

O cedare menită să asigure rămânerea UNPR-ului în coaliţie. Asta după ce voci din interiorul formaţiunii generalului de cantină au lăsat să se scurgă diverse variante de orientare a formaţiunii spre opoziţie. Surse care dădeau ca sigure plecări din UNPR, dar nu individuale, ci în masă, într-un regim cazon, fie şi unul ocârmuit de un general de cantină, până şi „dezertarea” politică executându-se la ordin.

De aceea, PDL l-a sacrificat pe Teodor Baconschi, acesta nefiind oricum de prea mare folos (nici măcar „angajamentele” sale vizând amanetarea milionului din Diaspora nefiind prea credibile), personaj menţinut până acum în funcţie doar ca monedă de schimb pentru noi şi noi concesii „pedeliste”. O rocadă care să asigure PDL-ului energia necesară supravieţuirii pentru alte câteva luni.

Un „sacrificiu” esecutat într-un moment de cumpănă politică pentru PDL, menit să garanteze stabilitatea în coaliţie măcar pentru o vreme. O mişcare riscantă ale cărei efecte „colaterale” s-ar putea să depăşească „beneficiile” obţinute. Căci, dacă democrat-liberalii au ales să-şi asigure în continuare „parteneriatul” cu UNPR prin această cedare (deşi nimic nu este bătut în cuie, dubla trădare şi jocul la două capete fiind măsuri uzuale), este evident că şi UDMR va ridica noi pretenţii. Mai ales că maghiarimea politică s-ar putea simţi lezată de felul în care PDL a cedat atât de uşor un post de ministru în condiţiile în care UDMR a negociat de fiecare dată „la sânge” pentru fiecare funcţie.

În acest fel, deşi pare că şi-a asigurat „parteneriatul” cu UNPR, PDL nu a făcut altceva decât să deschidă o nouă cutie a Pandorei în relaţia cu UDMR. Şi nu va fi nicidecum suprinzător să vedem cum Uniunea va trece din nou la şantaje ordinare pentru a rămâne în coaliţie, inclusiv prin reclamarea unor ministere sau tocmirea proiectelor legislative la care jinduieşte.

Oricum, prin cedarea ministerului de externe, democrat-liberalii confirmă că au ajuns la capăt de drum. Şi sunt atât de disperaţi încât mizează totul în speranţa de a supravieţui. O „ofertă” în care mizele sunt tot mai mari, dar beneficiile, recte liniştea şi parteneriatul în coaliţie, tot mai şubrede. Mai mici, mai neînsemnate. Pentru că zilele PDL-ului sunt condiţionate de numărul posturilor pe care le mai poate ceda UNPR-ului sau UDMR-ului.

 

 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*