România, încotro?

Lumea se schimbă. Într-un ritm accelerat. Pe întregul mapamond este tot mai evident faptul că democrația este în suferință. Nici modelele economice urmate până în prezent nu mai satisfac. Se pare că democrația și-a epuizat resursele și și-a atins limitele. Spre ce ne îndreptăm? Care va fi viitorul Europei (încă unite) sub forma ”hibridului” UE? Dar al României? Este oare nevoie de un nou model economic întrucât cel actual nu mai corespunde? Și care ar fi acel model economic (panaceu) care merită a fi urmat și pe care să-l urmeze și România? Există oare vreo similitudine între timpurile pe care le trăim în prezent și cele de acum mai bine de 80 de ani? Există multe, foarte multe întrebări… Despre posibilele evoluții în contextul degradării continue a situației politice și implicit a cele economico-sociale în Europa și în lume, dar și despre posibilele riscuri de securitate pentru România și continentul european, în exclusivitate pentru cotidianul „Zi de Zi”, câteva opinii ale unor foști înalți funcționari din diplomația românească și din serviciile speciale românești.

 „Maica Rusie” vrea să se reformeze

Circumscrisă unui spațiu marcat de interese politice și economice cu miză ridicată, pentru România este vital să aibă foarte bune relații diplomatice cu Rusia și Germania, doi dintre cei mai importanți actori politici ai momentului. Poate de aceea, România ar trebui să privească cu un interes mult mai mare spre ceea ce se întâmplă în prezent, în cele două state și spre politicile pe care acestea le promovează, atât în plan intern, cât și extern. Referitor la cele ce se prefigurează a se desfășura în Rusia, Vasile Buga, fost diplomat, cu o importantă expertiză pe spațiul slav, ne-a declarat: ”Contestarea în cadrul unor ample demonstraţii de protest a victoriei partidului de guvernământ Rusia Unită în urma alegerilor parlamentare din 4 decembrie 2011 şi cererea de anulare a acestora au obligat autorităţile să tratateze cu mai multă atenţie cererile protestatarilor. Declaraţiile cuprinse în mesajul preşedintelui în funcţiune, Dmitri Medvedev, adresat la 22 decembrie 2010, Adunării Federale demonstrează intenţia de a se întreprinde unele măsuri, care să permită reformarea complexă a sistemului politic, descentralizarea puterii, combaterea corupţiei, îmbunătăţirea canalelor de comunicare ale puterii cu populaţia, antrenarea într-un grad mai mare a acesteia la activitatea statului, consolidarea democraţiei, încă firavă în Rusia. Măsurile anunţate, inclusiv în direcţia modernizării economiei, dezvoltării învăţământului, ştiinţei şi culturii, ocrotirii sănătăţii se înscriu pe fondul pregătirilor ce au loc în prezent în Rusia în vederea alegerilor prezidenţiale din 4 martie 2012.”

Din nou sub Putin, Rusia se va implica mult mai activ în politica internațională

După reforma realizată în domeniul serviciilor speciale, domeniu în care GRU a căpătat un rol mult mai important decât FSB, viitoarea Rusie, din nou sub Putin, intenționează să se implice mult mai activ și în rezolvarea unor probleme majore din politica internațională. Desigur, este nu numai o problemă de orgoliu din partea unei mari puteri, moștenitoarea principală a defunctului URSS, dar și o recunoaștere a din partea comunității internaționale. Despre intențiile de viitor ale lui Vladimir Putin, fostul diplomat Vasile Buga, ne-a declarat: ”Sondajele de opinie indică faptul că actualul  premier, Vladimir Putin, care a mai deţinut deja două mandate de preşedinte al Rusiei, este cel mai bine cotat. Cu toate acestea, reacţiile înregistrate în ultima vreme în unele cercuri ale opiniei publice din Rusia fac improbabilă alegerea acestuia în primul tur. Pe planul politicii externe, conducerea Rusiei îşi exprimă deschiderea pentru promovarea unui dialog constructiv cu celelalte state, participarea activă la activitatea Grupului G-8, BRIC şi a Organizaţiei de Colaborare de la Shanghai, la soluţionarea  problemelor majore ale vieţii intenaţionale, inclusiv în vederea depăşirii urmărilor crizei globale. Este posibilă o implicare mai mare a Rusiei în soluţionarea prin mijloace politice a unor conflicte regionale, în condiţiile asigurării rolului coordonator al ONU. Pe plan european, Rusia îşi propune continuarea eforturilor în vederea încheierii unui Tratat de securitate europeană. În relaţiile Rusiei cu principalii actori ai vieţii internaţionale nu sunt de aşteaptat schimbări majore, estimându-se că acestea vor evolua într-o notă pozitivă, inclusiv cu statele aflate, ca şi Rusia, în pragul unor alegeri prezidenţiale, aşa cum este cazul SUA sau Franţa.”

Germania, „coloana de rezistență a UE”

Până în prezent, Germania nu a simțit efectele crizei economice, dar acest lucru este posibil în 2012. Traian Pleșca, fost ministru consilier, cu o importantă expertiză pe spațiul german, ne-a declarat: ”În ciuda crizei, Germania a avut în 2011 rezultate economice foarte bune: o creştere de 3% şi un deficit de doar 1% din PIB, şomajul foarte redus. Cancelarul Angela Merkel admitea că anul 2012 va fi mai dificil, dar că, totuşi, Germaniei «îi va merge bine». Ceea ce interesează în 2012 în UE este dacă Germania îşi va asuma o mai mare răspundere în găsirea de soluţii pentru atenuarea crizei euro, care ar putea periclita însăşi existenţa UE”. În pofida siguranței pe care o afișează public, cancelarul german Angela Merkel s-a dovedit deseori ezitantă în luarea unor decizii ce vizau acordarea de sprijin nemijlocit față de state din UE aflate în criză. Iată ce spune Traian Pleșca în acest sens: ”În context, se suspectează că unele ţări ar considera UE drept locul unde şi-ar putea impune interese naţionale şi nu ca o instituţie a compromisului între parteneri. Acesta este cadrul general în care va acţiona şi Germania în 2012, devenită în aceşti ani de criză o coloană de rezistenţă a UE, fără de care nimic nu poate decis şi fără a cărei contribuţii financiare nici o ţară nu poate fi ajutată eficient. Poziţia ezitantă îndelungată a cancelarului Angela Merkel de a sprijini ţările membre puternic afectate de criză a lăsat impresia că Germania ar practica insuficientă solidaritate faţă de acestea, că ar vrea să impună şi altora politica sa rigidă de austeritate”.

Germania-Franța, un tandem asimetric

Este evident că cele mai importante hotărâri cu privire la politica economică a UE, au fost elaborate și discutate inițial de tandemul Germania-Franța sau altfel spus, Merkel-Sarkozy. Referitor la acest aspect, Traian Pleşca a precizat: ”Tandemul Germania-Franţa, în ciuda asimetriei sale, va rămâne şi în actualele împrejurări nucleul iniţierii principalelor decizii privind soarta UE. Pentru cancelarul federal o prăbuşire a Euro-ului ar echivala cu eşecul proiectului european. Este de aşteptat deci ca Germania să-şi flexibilizeze poziţia sa în principalele puncte de divergenţă faţă de majoritatea partenerilor ei. Deja şi-a manifestat sprijinul pentru lansarea grabnică a unei iniţiative pentru stimularea creşterii economice şi a locurilor de muncă, ca parte a unei strategii de reducere a poverii datoriilor. Deocamdată, Germania nu sprijină ideea emiterii de eurobonduri de către Banca Centrală Europeană – împrumuturi garantate de ţările membre UE în favoarea ţărilor puternic îndatorate. De la ea se aşteaptă în acest an şi „sacrificii”: reluarea rolului ei de locomotivă a creşterii economice europene. Faţă de atâtea exigenţe, Germaniei îi revine o mare răspundere, iar poziţia cancelarului federal Angela Merkel, în 2012, nu este de invidiat.”

Dictaturile militare nu au rezolvat problemele. Dar nici FMI

Greu încercatul continent latino-american, teren al unor experimente politice și militare concepute în diversele ”laboratoare” ale marilor arhitecți ai lumii, pare că și-a găsit în cele din urmă drumul de urmat. Unul propriu, nu impus din afară. Despre evoluțiile din acest spațiu, George Apostoiu, fost diplomat de carieră, cu o concludentă expertiză pe acest spațiu, ne-a declarat: ”Latino-americanii s-au vindecat de boala endemică a  dictaturilor militare corupte. Guvernele de stânga instalate în majoritatea statelor de pe continent au acum condiţii ceva mai propice pentru valorificarea pe plan naţional a uriaşelor resurse naturale de care dispun. Experienţele sunt pozitive, unele reuşite sunt excepţionale. Brazilia este azi a şasea putere economică a lumii. Argentina, prăbuşită sub guvernanţa FMI, este acum un stat echilibrat şi prosper de când şi-a luat soarta în mâini. Venezuela se află printre marii exportatori de petrol ai lumii. Urmându-le exemplul, Peru are ca deviză: să transformăm statul pentru a ne dezvolta Aceste ţări au reuşit diminuarea inegalităţilor prin politici sociale, orientarea bugetelor spre dezvoltare, creşterea randamentului în educaţie, regularizarea imigraţiei prin integrare”.

Vaticanul negociază în secret ieșirea Cubei din izolare

Transferul de putere dinspre El Lider Maximo, spre fratele său Raul s-a făcut la modul firesc, fără probleme. Acesta din urmă a înțeles însă că mare miză a momentului este ieșirea Cubei din izolarea care i s-a impus timp de câteva decenii. Iar Vaticanul, discret, s-a implicat în acest demers. Referitor la acest aspect, George Apostoiu a precizat: ”Cuba se află în cursă permanentă cu viitorul. Măsura luată de Raul Castro de a elibera 2.900 de prizonieri pare surprinzătoare, mai ales pentru cei cu prejudecăţi. O precizare: noua graţiere este rodul negocierilor constante şi discrete pe care Vaticanul le poartă cu Havana de decenii, cu beneficii pentru relaxarea ideologică, libertatea opiniilor şi a religiei. Dar şi această interpretare ar fi incompletă dacă nu am accepta realitatea că, după o jumătate de secol de blocadă americană, regimul castrist, condus acum de Raul Castro, este constrâns să gândească viitorul Cubei pornind de la imperative economice şi nu ideologice. Lumea latino-americană se schimbă din mers descoperindu-se pe sine. Viitorul ei nu poate fi conceput în afara unor noi, dar echitabile relaţii cu Statele Unite. Astfel, speranţele pentru eradicarea sărăciei, o altă boală cronică a continentului,  ar fi cu mult mai îndreptăţite.”

România, între incertitudini predictibile și riscuri neprăvăzute

Riscuri, provocări și amenințări multiple. Cele mai multe, neprevăzute. În acest sens, generalul Bg. (R.) S.R.I. Aurel I. Rogojan, a declarat următoarele: ”Ar fi bine să putem delimita provocările la adresa securității la areale naționale sau regional-continentale. Am realiza, astfel, cu o oarecare rigoare dimensiunile insecurității și s-ar putea imagina scenariile de gestiune a crizelor. Caracteristicile transnaționale ale proceselor vieții sociale, între care interdependența economiilor, informațiile și banii fără frontiere, generează evenimente instantanee la nivel global. Cauzele pot fi în Extremul Orient, iar efectele în Wall Street. Asta înseamnă că provocările la adresa securității sunt mai greu previzibile și centrul de greutate al evaluărilor de risc se comută pe zona de graniță dintre incertitudinile predictibile și riscurile neprevăzute. Anul 2012 poate fi anul ultimei șanse pentru Europa. În acest sens, trebuie să ne rețină atenția declarația lui Alan Blinder, fost vicepreşedinte al Federal Reserve din SUA: Europa este îngrijorarea mea numărul unu. Este atât de puternică, încât nu mă pot gândi care este al doilea motiv de îngrijorare.”

Care sunt orizonturile speranței?

Între SUA și Europa privită în ansamblul ei, există o ostilitate discretă, care nu de puține ori s-a și manifestat în mod evident. Cu toate acestea, Lumea Veche și Lumea Nouă au găsit resursele – și e de presupus că vor le vor găsi și în continuare – de a acționa în comun atunci când va fi necesar. Mai ales când este vorba de a tempera ascensiunea Chinei în plan mondial. În acest sens, generalul Rogojan a precizat: ”Europa va continua să resimtă ostilitatea discretă a puterii economice a SUA, dar va subscrie la eforturile acestora de a temporiza ascensiunea Chinei. Poate chiar mai mult…Întrucât nu guvernele au generat criza, dar odată prinse în ea o întrețin și o amplifică prin politici inadecvate la problemele care amenință omenirea. Nici lumea, în ansamblu și nici Europa nu dispun de mijloacele de identificare și reglare a mecanismelor ascunse care generează anomia planetară. Cineva a deschis o cutie a Pandorei și tot ce iese din ea încețoșează, tot mai mult, orizonturile speranței. Trebuie să realizam că factorii globalizării continuă să submineze statele. Popoarele nu pot fi conduse prin “asociații de voluntari”, nici de state al căror lubrifiant este corupția instituționalizată în rețele internaționale”.

Natalitatea scăzută, o problemă de securitate națională

Tendința accentuată de îmbătrânire a populației – fapt constatat mai ales în ultimele decenii – concomitent cu scăderea natalității, situație valabilă pentru întreaga Europă, afectează însă în mod deosebit țările cu o rată de dezvoltare economică scăzută. România este una dintre acestea, iar pe lângă natalitatea scăzută, în cazul ei se adaugă și plecările masive din România (emigrarea), mai ales a tinerilor. Ce riscă România în următoarele decenii? Aurel Rogojan menționează: ”Pentru România – dacă statisticile sunt corecte – cel mai mare risc este incapacitatea reproducției biologice simple (la paritate, 1 la 1), ceea ce înseamnă pericolul ca peste un secol țara să nu mai fie populată de români. Dacă până la admiterea în spațiul Shengen era estimată o depopulare a României de cca. trei milioane, la cât ne-am putea aștepta după? Există un interes anume ca în România să nu mai rămână populație activă? Societatea românească se raportează, în prezent, la un sistem de valori răsturnat, în care firescul este înlocuit de anormalitate.”

Care mai este proprietatea poporului român?

Corupția,  în opinia gneralului Rogojan, reprezintă un factor major de risc la adresa securității naționale, ea atacând însăși bazele statului. ”Corupția în sferele celor trei puteri ale statului, arată generalul Rogojan, ineficiența administrației publice, creșterea economiei subterane, dezechilibrele macroeconomice, imixtiunile politice și de altă natură în justiție, legiferarea pentru legitimarea intereselor unor clanuri, refuzul atragerii fondurilor europene (deorece nu aduc “comisioane”) au devenit provocări extreme. Alte riscuri vizează valorile personalității, în dimensiunile identității, patrimoniului, educației, a sănătății și a suportului economic al libertății. Vai de poporul căruia i se vând pământul și bogățiile naturale: aurul, sarea, pădurile, apele…i se distruge agricultura, elementele de infrastructură critică, devenind, astfel, dependent de puterea economică a transnaționalelor, cu suveranitatea și libertățile mutilate ori anulate. Condiția sine qua non a libertății este proprietatea. Care mai este proprietatea poporului român și câți dintre cetățenii României dispun de starea economică care să le elibereze deciziile și acțiunile de constrângerile materiale? Cine și de ce atentează la valorile supreme ale Constituției, atacând și distrugand statul social? Societatea devine tot mai accentuat polarizată.”

2012, un an al provocărilor de proximitate

Bogații au devenit în ultimii 15 ani tot mai bogați, iar săracii tot mai săraci. Generalul Rogojan explică cum anume s-a întâmplat: ”După cum remarca profesorul Ilie Bădescu, citându-l pe Robert Reich, cincimea de sus, aceea a bogaţilor, pe scara veniturilor, este de 9 ori mai bogată azi, comparativ cu situaţia de acum 15 ani, iar cincimea de jos este de 5 ori mai săracă azi, decât acum 15 ani. Și în România, sistemul care ne domină a sporit sărăcia verticală, adică a redistribuit sărăcia şi foamea de mâine spre cei mai săraci şi bogăţia de mâine spre cei şi mai bogaţi de astăzi. De asemenea, nu sunt prefigurate soluții pentru incluziunea socială a categoriilor defavorizate”. În opinia generalului Rogojan, anul 2012 va fi al unor multiple provocări. ”Am intrat în anul 2012, a declarat generalul Rogojan, cu niște provocări externe de proximitate geopolitică, care vin mai din urmă: radicalizarea politicii naționale a Ungariei, perpetuarea ostilităților Ucrainei, escaladarea antiromânismului în Serbia, instabilitatea politică din Republica Moldova (un stat, totuși, locuit de români). Toate acestea, în contextul redobândirii de către Rusia a  statutului de mare putere și a relansării subversiunii de către serviciile speciale ale statelor din C.S.I. Provocările de proximitate vor favoriza mișcările pro-autonomiste și deteriorarea situației comunităților românești din statele vecine.” Generalul Rogojan consideră că neadmiterea în spațiul Shengen nu a fost înțeleasă ca sens de către factorii decidenți din România, dar refuzul a fost justificat. ”Ni s-a refuzat admiterea în spațiul Shengen, a declarat generalul Rogojan. Desigur, statele care s-au opus s-au gândit, înainte de toate, la binele nostru, dar atitudinea lor nu a fost corect înțeleasă. După cum guvernul și miniștrii direct responsabili nu au înțeles că minciuna și furatul propriei pălării nu sunt, cel puțin formal, practici de bună conduită în UE. Nu pot încheia fără a menționa continua degradare a calității mediului, insecuritatea alimentară și presiunile criminalității transfrontaliere, în cele cinci componente principale: migrația ilegală, traficul de droguri, contrabanda, spălarea de bani, pirateria informatică”.

 

Vasile Buga este născut pe data de 19 decembrie 1938, în comuna Sărățeanca, județul Buzău, Vasile Buga este din anul 1962, licențiat în litere (limba și literatura rusă – limba și literatura română). Patru ani, respectiv între 1962-1966, a fost preparator la Facultatea de limbi și literaturi slave, din cadrul Universității București, iar ulterior, din 1966, timp de 23 de ani, până în 1989, a fost referent la Secția Relații Externe și Cooperare Economică Internațională a C.C. al P.C.R. Din anul 1990 și până în 2002, a îndeplinit diverse funcții diplomatice (1990-1993, secretar I, consilier diplomatic la Ambasada României din Moscova; 1996-2000, consilier diplomatic la Ambasada României din Praga; 2000 – 2002, consilier diplomatic la Ambasada României din Moscova, persoană de contact în timpul președenției României la O.S.C.E.). Ulterior, a activat ca profesor asociat la Facultatea de istorie a Universității București, colaborator extern la ziarul Adevărul, și apoi cercetător științific la Institutul Național pentru Studierea Totalitarismului. A sprijinit crearea Comisiilor de istorie romano-rusă și româno-cehă, precum și activitatea cercetătorilor români în arhivele din Federația Rusă. În prezent, Vasile Buga este vicepreședinte al părții române în Comisia bilaterală a istoricilor din România și Rusia, precum și coordonator al Centrului de Studii Ruse și Sovietice din cadrul Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române. Doctor în istorie, domnia sa este și autor al unor interesante articole de politică internă și externă, publicate în prestigioase reviste din țară și din străinătate, precum și autor (coordonator) al unor lucrări de referință, precum “Putere și societate. Lagărul comunist sub impactul destalinizării. 1956”, INST, București, 2006 (Coordonator împreună cu istoricul Dan Cătănuș) și “Apusul unui imperiu. URSS în epoca Gorbaciov. 1985-991”, INST, București, 2007.

 

Născut în 1942, Traian Pleșca este absolvent al Facultății de istorie din cadrul Universității București. În 1968 a fost angajat în Ministerul de Externe, ca atașat la Direcția Europa Occidentală, referent pentru Austria, desăvârșindu-și pregătirea diplomatică cu un curs postuniversitar de Relații Internaționale, studii desăvârșite la Viena, unde, în perioada 1971-1973, a frecventat cursurile Academiei Diplomatice. A funcționat atat în cadrul Centralei MAE, cat și în cadrul Ambasadelor României. Reprezentative sunt în acest sens funcțiile îndeplinte la Berlin, Bonn, Viena și Praga (1974 – 1980, la Ambasada României la Berlin, iar în intervalul de timp 1985-1990, la Ambasada României din Bonn, ca prim-colaborator al ambasadorului). Între 1993 – 1998, a îndeplinit mai multe funcții în cadrul Ambasadei României la Viena (consilier pe probleme de presă și politică; însărcinat cu afaceri ad-interim – timp de 9 luni, girant al atașatului militar – timp de 6 luni; prim-colaborator al ambasadorului). Între anii 2004 – 2005, a fost prim colaborator al ambasadorului României la Praga. Este doctor în economie și autor al mai multor studii și comunicări științifice, precum și al unor importante traduceri din autori germani, precum E. Matzner, H.P.Martin și H.Schumann ș.a.

 

Licențiat al Universității București – Facultatea de Filologie, apoi bursier UNESCO, la Paris,  in 1969, George Apostoiu a funcționat în MAE român, din anul 1963, până în 2008, îndeplinind diferite misiuni diplomatice la Paris (UNESCO și Uniunea Latină), Bruxelles, Luxembourg, Roma, Moscova, Havana. A publicat mai multe articole, studii și comunicări, precum și lucrări de mare cuprindere intelectuală, dintre care se cuvine să enumerăm: ,,Mihai Eminescu. Rayonnement d’ un génie” (1989), ,,Eminescu. Pour le monde latin”, (2001), ,,Buongiorno, Italia” (2002), ,,Un Talleyrand pentru România. Trecut imperfect, prezent obsedant”, (2006), ,,Neamul și Babilonia. Spiritul public în cultura română”, (2009). Ministrul consilier George Apostoiu a realizat, de asemenea, și traduceri din literatura franceză și francofonă, precum și traduceri din poezia contemporană franceză, belgiană și africană.

 

Aurel I. Rogojan, general de brigadă S.R.I. (R.), este absolvent – șef de promoție – al Şcolii Militare de Ofiţeri Activi a Ministerului de Interne, arma informaţii, specializarea contraspionaj, precum și al Facultății de ştiinţe juridice a Universităţii Bucureşti, și al unor cursuri postuniversitare în specializările „criminologie” şi „psihopedagogie”. S-a aflat neîntrerupt în activitate între anii 1970-2006. Timp de aproape două decenii, a desfăşurat, concomitent cu activitatea specifică, şi activitate didactică în instituţiile ce pregătesc cadre din domeniul informaţiilor şi contraspionajului. Pe lângă articole, interviuri şi conferinţe apărute în presă, a publicat o serie de lucrări în regim de „informaţii clasificate”, precum şi volumele 1989. Dintr-o iarnă în alta. România în resorturile secrete ale istoriei” șFereastra serviciilor secrete. Romania in jocul strategiilor globale”. Este coautor al lucrărilor Servicii secrete străine. Retrospectivă şi actualitate. Interferenţe în spaţiul românesc”, împreună cu Marian Ureche (vol. 1 şi 2), iar împreună cu Traian-Valentin Poncea, ”Servicii secrete din Ungaria”, ”Spionajul ungar în România” ”Istorie, geopolitică şi spionaj în Balcanii de Vest”.

 

 

 

 

 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*