Întotdeauna am acceptat cu pietate filosofia seculară a omului simplu, filosofie purtată din gură în gură căreia i-am zis proverb, zicală şi nu în ultimul rând -înţelepciune.
Îl întâlnesc deunăzi pe istoricul Alexandru Furtună, cel care „şterge colbul de pe cronice bătrâne”, autor al mai multor monografii despre satele noastre, care le-a cutreierat în lung şi în lat ca să scoată la iveală istoria adevărată a localităţilor noastre. Ultima lucrare e despre satul Opaci, baştina lui Ion Ungureanu.
Din vorbă în vorbă ajungem şi la subiecte mult mai delicate şi la zicerea populară „Dumnezeu nu bate cu băţul”. Prima întâmplare e din Hiliuţii lui natali. Un nene, care credea că poate să dea cu barda şi în Dumnezeu, când a venit vălul ateismului şi se închideau bisericile, iar altele erau aruncate în aer cu explozibil mult, acest ateu a scos crucea de pe cupola bisericii.
Să fi trecut vreo lună de la această barbarie şi tocmai lângă biserica din sat nenea necredincios îşi găseşte moartea, fiind aruncat în zidul cimitirului de pe bicicleta cumpărată în aceeaşi zi din banii primiţi pentru ruperea crucii… Dumnezeu nu bate cu băţul.
Tot Alexandru Furtună îmi povesteşte alt caz la fel de şocant. O pereche de învăţători tineri locuiau în gazdă la nişte gospodari. Tot acolo, într-o anexă, numită pe-alocuri „vremeancă”, adică un culcuş provizoriu, locuia o jună instructoare de pionieri. Se spune că era de o frumuseţe rară. Avea o podoabă capilară până la călcâie. O blondă naturală de care nu s-a mai văzut. Tânărul învăţător a început s-o curteze. Domnişoara , foarte delicată, i-a dat de înţeles, că intenţiile lui nu au nicio şansă de izbândă. El chiar a pus pariu cu un camarad de al său că o va cuceri. Vorbele astea au ajuns şi la urechile soţiei acestuia, car pe dată a şi pus un plan diabolic. Când domnişoara dormea, ea s-a strecurat în odaia ei şi i-a tăiat părul. Iar asta pe vremuri, echivala cu eticheta de femeie destrăbălată. Şi fata n-a vrut să se arate lumii în halul acesta şi s-a aruncat în braţele Nistrului. De unde aşa şi nu au mai găsit-o.
La acea vreme frizeriţa neprofesionistă era gravidă în luna a noua. La puţin timp a şi născut. Copilul s-a născut cu o boală incurabilă, că nici până acum nu poate fi arătat lumii. Dumnezeu nu bate cu băţul…
Un alt caz. Zilele acestea un cetăţean de la Coloniţa şi-a pierdut calul. S-a dus să-l caute prin crânguri şi coclauri. Nu l-a găsit. S-a întâlnit cu nişte cheflii de pe la Hanul lui Vasile. I-a întrebat de nu au văzut o iapă sură cu un mânzoc de vreun an. Şi aceştia fără nici un motiv l-au bătut cu bestialitate că peste două zile s-a stins din viaţă la nici 50 de ani împliniţi. Bătăuşii încă nu au fost depistaţi. Dar Dumnezeu nu bate cu băţul.
Doi tractorişti din satul nostru au tras cu buldozerul crucea de pe biserica din Vadul-lui-Vodă. Praf şi pulbere s-a ales din viaţa lor şi a familiilor.
Sunt multe de povestit la acest capitol, dar e început de an şi ar trebui să venim cu gânduri mai senine. Iar ele predomină. De aceea, vă îndemn să ne scrieţi ce mai e nou şi bun prin satele domniilor voastre.
Lasă un răspuns