Arhive autor: Petru Jipa

ONG-ul, statuia lui Octavian Goga și marota…

De ce marotă…? Pentru că începem cu ideile obsesive „Să dărâmăm statuile scriitorilor, așa ne cere politica.” O propoziție care aterizează ca o piatră aruncată în apă liniștită: unda este mică la început, dar tremurul călătorește adânc, în biblioteci, săli


Războiul clonelor…

Uneori, când deschid ziarul dimineața, mă simt ca un străin în propria mea lume: Titlurile dansează în fața ochilor mei, nu în ritmul vieții, ci în ritmul unei melodii unice și monotone. „Politicienii repetă aceeași formulă ca acum trei ani”.


Transformări nefericite în vieți uimite…

Într-un interviu cu Tucker Carlson, Joe Kent, fost director al Centrului Național de Combatere a Terorismului, a afirmat că Iranul nu era aproape de obținerea unei arme nucleare la momentul conflictului. El a discutat și motivele pentru care SUA au


„Veţi scoate apa cu veselie din izvoarele mântuirii”

Crucea a aruncat mult timp o umbră lungă, nu a amenințării, ci a milei; semiluna, o curbă nu a cuceririi, ci a contemplării; dharmachakra, o roată nu a războiului, ci a înțelepciunii. Timp de secole, credința a fost cuptorul liniștit


Una spui și alta să faci…

Un președinte pe care eu l-am admirat, spunea: dacă o să ajung președinte o să opresc războiul în lumea întreagă. Acum două zile a spus că o să iasă din NATO. De ce s-a schimbat acest președinte? Atunci m-am gândit


De la „prostocrație” la idioții utili…

Nu căutați în DEX acest cuvânt, se pare că el a fost introdus în limbajul public de domnul profesor Andrei Marga și are rezonanță „adâncă”. Am trecut fără să ne dăm seama dintr-o lume a meritocrației în lumea „prostocrației”. Și


Lumea își ține respirația; nu de uimire, ci de groază…

Ard războaiele, nu pe hărți atât de îndepărtate, ci în pragul nostru… Unul, un jar mocnit de agresiune chiar dincolo de granița de est, celălalt, un foc lent, sufocant, de dezinformare, polarizare și eroziune instituțională chiar aici, între propriile noastre


Fostul meu paradis, București…

Odată un centru vibrant al vieții cotidiene, unde râsul se revărsa de pe balcoanele încălzite de soare, roțile de tramvai huruiau ritmic peste pietrele cubice, iar brutăriile umpleau aerul dimineții cu mirosul pâinii proaspete, orașul stă acum straniu de nemișcat.


Războiul religiilor…

Religia a fost adesea zugrăvită ca un râu blând, curgând cu compasiune, săpând văi de milă și hrănind solul demnității umane. Totuși, istoria dă mărturie despre un alt curent: întunecat, agitat și umflat de sângele credincioșilor și al celor necredincioși


„Liber la comentarii, dar faptele sunt sfinte”…

Părinții fondatori ai publicației „The Guardian” începeau fiecare ediție cu acest slogan. Aveau dreptate, oricât am peria cuvintele pentru a induce o interpretare subiectivă, faptele sunt sfinte. Și ce văd eu: după o pandemie care ne-a schimbat viața (în unele