Dacă treceți prin curtea Muzeului Cărții și Exilului Românesc, care este dedicat personalităților culturii române aflate în exil, cu sediul în „Casa Dianu”, clădire-monument istoric, construită la începutul secolului al XX-lea, în fața intrării veți vedea o lucrare dedicată Sofiei Caneciu. Cea care a fost o mare doamnă a Craiovei din vremuri uitate, peste care istoria așternuse praful. Astfel, statuia din curtea muzeului este un omagiu adus celei rămase în filele istoriei Olteniei pentru activitatea sa filantropică. Împreună cu soțul său, aceasta a ajutat oamenii nevoiași, iar averea și-a lăsat-o prin testament orașului. În memoria sa, administrația Craiovei a avut inițiativa creării unui monument, însă lucrurile s-au pierdut apoi în umbra timpului, iar monumental nu a mai fost dezvelit. Dar, așa cum au fost descoperite statui îngropate de acum 2000 de ani, tot astfel statuia doamnei a fost descoperită întâmplător de doi craioveni, în curtea urmașilor sculptorului ce a „schițat-o” în metal. Aflăm de la Dragoș Andreescu, cunoscut și drept „Monumentalistul”, că în anul 1910, Primăria a hotărât să se facă un monument în memoria Sofiei Caneciu.
Sculptorul Eraclie Hagiescu a realizat această statuie în anul 1912. A fost turnată la atelierele Răscanu din București. Din păcate, s-a uitat de opera aceasta și statuia Sofiei Caneciu a rămas în curtea artistului. Până când, în explorările lor, Dragoș Andreescu și Mircea Georgescu, pasionați amândoi de istoria locurilor în care trăiesc, au descoperit-o și și-au pus în gând să sufle din nou viață asupra ei, cu ajutorul unor oameni de bine. Se întâmpla în anul de grație 2015. „Ne-am propus să o salvăm și ani întregi am tot încercat. Până în anul 2021, atunci când, cu ajutorul donațiilor comunității și a unui donator principal, care dorește să rămână anonim, am reușit să o achiziționăm de la urmașii artistului, pentru a o dona orașului Craiova, care nu este foarte bogat în astfel de monumente”, ne-a spus Dragoș. „Când am văzut-o la Muzeu, m-am bucurat ca un copil”, a mărturisit tot Dragoș. Statuia Sofiei Caneciu a fost așezată în curtea Muzeului Exilului.
După toți acești ani, Sofia și-a găsit, în sfârșit locul. Zilele trecute, când Dragoș a mers să se bucure, ca un copil, de această reușită, a fost și mai fericit să vadă oameni care se așezau să facă fotografii lângă ea. „Am ales Muzeul Exilului pentru că această clădire este și locul unde a funcționat fosta Școală de Artă Populară, unde primul director a fost chiar fiul sculptorului, pictorul Ion Hagiescu”, explică el. „Le mulțumim tuturor celor care s-au implicat în salvarea acestei statui: principalului donator, Minunei Mateiaș, Synstyl Recondiționări, voluntarilor grupului Monumentalist, precum și Primăriei Municipiului Craiova, lui Lucian Dindirică, Muzeului Exilului și RAADPFL Craiova, fără de care nu am fi putut realiza acest vis!”. Dragoș își dorește ca povestea acestei file regăsite de istorie să fie un exemplu pentru cei din jur și să le arate oamenilor că fiecare poate contribui la scrierea poveștilor comunității. Societatea civilă trebuie să lupte pentru viitorul ei, iar uneori trecutul e o parte mare din acest viitor. Caneciu a fost și una dintre familiile de mari filantropi ai Craiovei, căreia comunitatea i-a trecut numele în neuitare vreme de aproape o jumătate de secol, a fost familia Caneciu. Fără urmași, cu o avere considerabilă și cu o casă situată pe fosta stradă a Târgului de afară, Alexe și Sofia Caneciu dispuneau, prin testamentul de la 1906, înființarea unui azil care să găzduiască „12 femei văduve, trecute de 40 de ani, de bună moralitate şi condiţie socială, lipsite de mijloace de trai prin împrejurări de care ele nu sunt de vină“.
Toate obiectele de artă, tablourile și vasele de porțelan ale familiei au fost donate la Muzeul Aman, făcând parte din colecția Caneciu. Același testament al familiei prevedea acordarea unei subvenții pentru fondarea pavilionului de boli contagioase la Spitalul din Craiova. O altă dorință a familiei era aceea ca ,,de va veni războiul peste Țară, venitul capitalizat va fi dat Ministerului de Război sau Crucii Roșii Române ca să ajute răniții”. De asemenea, în fiecare an, trei fete sărace primeau dotă câte 3000 de lei pentru a se putea mărita, iar câte șase elevi sărmani primeau lunar burse de 100 de lei pentru a învăța la o școală de meserii sau una agricolă. Întreaga avere, lăsată Primăriei Craiova, avea să fie investită de municipalitate în ,,Fondaţiunea Alexe şi Sofia Caneciu”, o instituție de binefacere care a continuat să existe până la venirea la putere a comuniștilor. Chipurile acestor doi mari binefăcători a numeroși craioveni, rămase necunoscute vreme peste 100 de ani, aveau să reapară în acest superb instantaneu anexat, realizat la atelierul vienez Josef Hoffmann, undeva în jurul anului 1870. Toate acestea au fost ordonate și în lucrarea „Un splendid colţ din România Mare“ purtând semnătura lui D.E. Petrescu. La toate acestea ne bucurăm de mai noua amplasare a statuii Sofiei în mijlocul urbei. O statuie, de fapt un mic grup statuar, care transmite un mesaj – același din totdeauna – mama îndrumând copilul pe cărările vieții, reflectă și iubirea cetății pentru un spirit uman rar ce i-a dat tot. Sofia Caneciu s-a oferit Craiovei, iar Craiova i-a întors darul… Când treceți, salutați-o pe Sofia…
