Războiul din Ucraina are atât de multe lumini și umbre, încât e greu, pentru cineva neavizat, să înțeleagă mersul evenimentelor. În ultima vreme, după întâlnirea din Alaska, președintele Trump, foarte optimist înainte în legătură cu relația cu V. Putin, a devenit mai degrabă rezervat. SUA pun din nou problema ajutorului militar pentru Ucraina, într-o formă agravată, prin livrarea rachetelor Tomahawk. În același timp, tonul Europei față de Moscova pare și el să se înăsprească. Un petrolier rusesc „fantomă” a primit vizita unui comando francez – semn că Europa vrea să fie mai „asertivă” în relația cu Rusia. În realitate lucrurile sunt în oglindă. Americanii ar vrea să escaladeze, dar nu mai pot, fiindcă Ucraina nu mai are capacitatea reală de a împinge frontul. Mai mult, americanii nici nu vor să escaladeze într-atât încât ideea premiului Nobel și a înțelegerii Putin-Trump să dispară complet. SUA joacă un complicat război ambivalent. Nu are cum să părăsească levierul războiului, care ajută negocierile generale cu Rusia și China (și asigură, indirect, decăderea UE), dar nici nu vor să pară o putere războinică – vezi și cazul Orientului Mijlociu, care o califică drept forță a păcii…
SUA au și un război greu de dus în interior – discursul lui Donald Trump în fața celor 800 de șefi ai armatei americane nu lasă loc de comentarii.Europa, la rândul ei, caută o soluție pentru viitoarea autonomie strategică, ceea ce înseamnă că, la adăpostul fictivei amenințări rusești, se va înarma pentru a deveni mai asertivă în relația cu SUA, cea care încă deține supremația militară… la europeni acasă! În fond, de ce și-ar distruge europenii agoniseala într-un război NATO-Rusia, adică SUA-Rusia? Recent, Scot Bessent, secretarul trezoreriei SUA declara franc: „Așa cum le-am spus omologilor mei europeni acum aproximativ două săptămâni: „Tot ce pot auzi de la voi este că Putin vrea să intre în Varșovia. Singurul lucru de care sunt sigur este că Putin nu va intra în Boston”. Morala: europenii, care știu că Putin nu vrea să intre în Varșovia, au ajuns să creeze ei, din umbre, imaginea unei Rusii agresive, care le servește planurilor de înarmare și autonomie strategică. Viitorul e înainte!
Pe de altă parte, ne putem întreba dacă reuniunea de la Copenhaga a fost un eșec sau începutul păcii? Pentru că, în momentul în care E. Macron vorbește, diplomatic și măsurat, despre apărarea împotriva dronelor și avioanelor rusești, la reuniunea de la Copenhaga, se simte deja că e cu gândul la Europa de la Lisabona la Vladivostok… Mai la est, cam în același timp, Vladimir Putin, zâmbitor, amintește la reuniunea Clubului Valdai despre alegerile din România câștigate de Franța… Sunt semne bune. În fine, când același E. Macron se referă la „garanțiile de securitate” pentru Ucraina, trebuie, probabil, să înțelegem ideea pornirii negocierilor cu Rusia în problema ucraineană, fără SUA. După ce SUA au încercat să elimine Europa din dosarul ucrainean, e rândul europenilor să încerce același lucru cu aliatul de peste ocean. În rolurile secundare, România lui ND și Moldova dnei Sandu, adică granița dintre Europa macroniană și viitoarea Rusie, au fost sarea și piperul acestei reuniuni. Probabil, Macron și Merz vor mai avea de lucru cu polonezul american Sikorski, cu șefii UE legați de Washington etc. Flancul sudic e cuminte, se pare.
