Indiciile mele sunt două incidente de afaceri care implică direct sau indirect bănci. Primul incident, în România – s-a perfectat recent o reasigurare a unui portofoliu de credite de nevoi personale fără garanție, în valoare de un miliard de euro. Al doilea incident, în SUA – un fabricant de componente auto și o instituție de credit non-bancar (intitulat shadow bank în jargonul băncilor comerciale clasice sau „instituție financiară ne-bancară”, IFN, în dreptul nostru) au dat faliment. Ambele incidente implică instituții financiare sau de asigurări cu extensie globală și pun în discuție credite sub-prime, exact la fel ca acum 17 ani, când a dat faliment banca de investiții Lehman Brothers și a tras după ea sute de alte bănci, precum și milioane de consumatori aruncați în stradă. Evenimentul de atunci a făcut ca autoritățile să prefere să salveze băncile, în dauna particularilor, pe banii statului sau ai deponenților și, în plus, a pus pe tavă pretextul perfect pentru înghețarea unor drepturi și libertăți, pentru monitorizarea permanentă și pentru centralizarea/sovietizarea puterii birocrației europene. De regulă creditele, chiar și cele de nevoi personale, sunt perfectate împreună cu asigurările. Se contractează polițe de asigurare a casei achiziționate cu credit ipotecar, de asigurare de viață și de sănătate pentru debitor (se fac analize medicale obligatorii pentru asta…), precum și de asigurare de risc al nerambursării. Asigurarea de risc de credit este una dintre cele mai bizare afaceri imaginate în sistemul interconectat bănci – asigurări: banii pe care banca îi dă cu împrumut nu pre-există și nu supraviețuiesc contractului de credit; ei sunt bani – datorie, creați din nimic, cu ajutorul privilegiului băncilor comerciale de a da credite de 100 de unități monetare pentru 10 unități monetare deținute drept capital propriu sau depozite ale clienților (sistemul rezervei fracționare). Ceea ce se asigură prin polița de risc de credit este restituirea capitalului și a profitului băncii (dobânda și comisioanele, care sunt în România de trei-patru ori mai mari decât dobânda la depozite). Dacă debitorul nu mai poate plăti ratele și dobânda, plătește asigurătorul. Dacă asigurătorul intră în faliment, plătește re-asigurătorul. Dacă acesta nu mai poate aștepta să îl execute pe debitor, îl vinde recuperatorului de creanțe, care îl va urmări pe debitor toată viața activă a debitorului și pentru orice activ l-ar avea vreodată debitorul. Din când în când, banca, asigurătorul și re-asigurătorul sunt salvați de stat, cu bani publici („bail out”), sau cu bani ai deponenților și ai asiguraților („bail in”.
Asta s-a întâmplat în 2008, asta se va fi întâmplat în 2026, fiți absolut siguri – totul pentru a se recupera un profit pe care banca și asigurătorul trebuie să îl facă din emiterea de bani – datorie din nimic. În urmă cu câțiva ani, două companii de asigurări au dat faliment : City Insurance și Euroins. Câteva bănci mari din sistem, inclusiv Raiffeisen, aveau polițe de asigurare, de toate tipurile de mai sus, la acești asigurători. La intrarea în faliment, aceste polițe au fost transferate la alți asigurători, pe costul debitorilor, desigur. Primele de asigurare anterioare, achitate de debitori odată cu perfectarea contractului și, ulterior, cu ocazia plății ratelor, au devenit fum, s-au pierdut în ceață. Raiffeisen a anunțat acum 2 zile că a perfectat un contract de „securitizare sintetică” a unor credite de nevoi personale în valoare de un miliard de euro, cu trei grade de risc (unele dintre ele fiind chiar junk), cu re-asigurătorul Munich Re.
Acesta este primul incident de care vă vorbeam mai sus.
Dacă banca a simțit nevoia stringentă de a face această re-asigurare a întregului portofoliu de credite de nevoi personale fără ipoteci, putem intui două motive concrete ale acestui gest, motive care privesc gestiunea portofoliului, precum și unul generic, de context global. Unu, aceste credite nu sunt deloc performante și riscă să devină rapid junk pentru că debitorii se îndreaptă rapid către supra-îndatorare și default, mai ales pentru că, economic, este deja restriște, iar fiscal și bugetar, șurubul se strânge mereu și îi prinde în menghină mai ales pe cei cu credite de nevoi personale. Doi, banca are nevoie de re-finanțare, fie pentru a acoperi (curativ sau preventiv) găuri financiare, fie pentru dezvoltare (mă îndoiesc totuși că, pe praful ăsta, băncile din România au planuri de dezvoltare a creditelor comerciale sau ipotecare). Trei, iar acesta este motivul de context geo-politic, banca are temeri sau chiar informații că toată conjunctura globală* duce către un nou colaps financiar și economic, similar sau chiar mai grav decît cel din 2008-2011 sau ca cel din pandemie. (P.S.: Trebuie să vă fac cunoscut că guvernul pregătește un act normativ prin care va trece protecția consumatorilor de credite și produse bancare de la ANPC la BNR. A da paza consumatorilor contra abuzurilor, contra dezinformării, contra practicilor înșelătoare sau agresive și contra produselor cu defecte ale băncilor la BNR nu înseamnă altceva decât a da paza saivanului de oi la lup. Ceva de genul „lupul paznic la oi”).
O instituție americană de credite non-bancare, Tricolor, și un producător american important de componente auto, cu activitate și în România, pe numele său First Brands, precum și au cerut insolvența în SUA. Dacă în cazul First Brands este încă posibilă o reorganizare judiciară, pentru Tricolor falimentul (lichidarea) este singura cale de urmat. Sumele implicate cu titlu de datorii sunt de ordinul zecilor de miliarde, dar mai important este că se vorbește de fraude similare cu cele comise în cazul falimentului Enron de acum 25 de ani (care a determinat dispariția consultantului Arthur Andersen, pe atunci unul dintre cei Big 5), precum și de credite sub-prime, ingredientul toxic care a stat la baza falimentului Lehman Brothers din 2008. În ambele cazuri, se pare că băncile clasice au evitat să își asume direct riscuri de credite de genul sub-prime sau factoring pe livrări incerte, preferând să împrumute instituții shadow bank, care au re-împrumutat comercianții sau au achiziționat ori garantat facturi cu risc mare de ne-încasare (cam ca în cazul băncii Greensill, falimentată de factoringul practicat de familia Gupta…). Băncile au împușcat doi iepuri dintr-o lovitură: au păcălit autoritățile de supraveghere și au încasat marje de profit mult mai mari decât cele obișnuite. Evident, acum urmează jocul de-a responsabilitatea țapilor ispășitori, dar debușeul va fi tot la stat (mai precis, la contribuabili) și la deponenți și asigurați.
1. Ce știm sigur despre falimentele First Brands și Tricolor: First Brands a cerut instanței din Texas punerea sub protecția tribunalului, pentru a încerca să se salveze de la faliment, în data de 28 septembrie 2025. De regulă, instanțele din Texas nu sunt prea amicale cu debitorii care își cer insolvența pentru a-și salva afacerea. Colapsul a fost accelerat de o poprire pe conturi, derulată de un creditor bancar, ceea ce a provocat imediat încetarea plăților. Există acuzații grave că cca 2,3 miliarde de dolari au „dispărut” prin scheme de finanțare off-balance sheet (prin entități speciale de finanțare, mai numite și shadow banks, adică, bănci ale umbrei…). În plus, în masa enormei datorii, în valoare de zece miliarde de dolari, există o datorie cețoasă, de 1,1 miliarde de dolari, către acționari. Interesant este că First Brands operează fabrici în România (alături de cele din SUA, Mexic și Taiwan). Cel puțin la cunoștinșa mea, activitățile locale continuă normal, fără impact direct asupra angajaților sau producției din țară. Tricolor este un creditor subprime auto, o companie specializată în împrumuturi pentru cumpărarea de mașini, adesea pentru clienți cu scor de credit scăzut. A intrat direct în faliment la începutul lunii septembrie 2025, ca parte a unei serii de prăbușiri în sectorul finanțărilor auto non-bancare. Colapsul Tricolor a fost legat de expuneri excesive la credite private și de o expansiune agresivă bazată pe împrumuturi cu risc ridicat. Nu există dovezi clare de operațiuni directe în România, dar sectorul finanțărilor auto este conectat global, iar efectele se resimt prin lanțuri de aprovizionare și creditori internaționali. Colapsul Tricolor a precedat cu puțin colapsul First Brands, amplificând temerile de „contagiune” în industria auto.
2. Impactul asupra băncilor: Cele două falimente au deja un efecte globale, cu ecouri chiar și în România, prin expuneri indirecte ale băncilor locale la piețe internaționale. Nu există informații relative la pierderi majore directe pentru băncile europene sau românești, dar riscurile sunt crescute din cauza interconexiunilor financiare. Știm, însă, sigur că: -băncile și fondurile de investiții mari sunt afectate prin contagiunea creditelor private, a factoringului și a împrumuturilor off-balance sheet; de exemplu, UBS (Elveția) are o expunere de peste 500 de milioane de dolari la datoriile First Brands, cu un fond care are 30 la sută din portofoliu legat de grup; JPMorgan Chase a recunoscut expuneri semnificative pe Tricolor, invocând și posibile fraude în lanțul de asigurări și re-asigurări ale creditelor subprime emise și utilizate; Jefferies (SUA), o instituție de credit, este unul dintre investitorii instituționali în factoring-ul First Brands; – companiile evită supravegherea bancară apelând la credite non-bancare; FMI a cerut autorităților să monitorizeze mai strict expunerile bancare la private credit, deoarece băncile împrumută fondurilor de tip shadow bank sume mari de bani la randamente mai mari (și mult mai riscante) decât în creditarea tradițională; -ca efect imediat, piețele de credit au fost grav tulburate de creșterea rapidă a costurilor de finanțare pentru companii similare, iar industria auto, care este deja lovită de costurile cu „tranziția verde” și de tarife, suferă de reducerea și mai mare a cererii, mai ales a celei de piese și subansamble.
Așadar, sunt temeri de repetare a crizei din 2008, mai ales că a revenit practica afacerilor cu standarde de creditare scăzute și cu structuri financiare opace. Fie se confirmă încă o dată că omenirea nu învață niciodată nimic din istorie, fie suntem în scenariul în care bulele speculative se sparg intenționat, pentru a asana de lichidități mlăștinoase întregul mediu economic global. Numai că în acest scenariu, din nou, micul antreprenos și simplul particular va suferi din nou și va suferi mai rău decât în 2009 – 2011, iar ultra-bogații vor deveni hiper-bogați. Precum s-a dovedit în cazul Lehman Brothers, profitul este privatizat, iar pierderile sunt socializate… (P.S.S: Culmea sarcasmului este că, recent, premiul Nobel pentru economie a fost acordat unei doamne care a teoretizat „distrugerea creativă” ca instrument de politică economică… Cred că zeul hindus Shiva va fi simbolul anilor de după 2026 A. D.)
