„Societatea” populațiilor de mâine: devenind ceea ce alții și-au dorit să fim…

A crește taxele și impozitele înainte de a impune o reevaluare a cotelor de redevențe aplicate resurselor care pleacă din România înseamnă crimă socială… A gândi o majorare generalizată a acestora pentru a salva guvernul de la ruină înseamnă un delict politic, dar nu de „opinie”, ci faptic, prin abuz de forță… A accepta fără crâcneală obligația de a achita 18,6 milioane euro (!) către Instrumentul European pentru Pace, bugetat la nivelul UE din banii statelor membre pentru „planul de întărire a capacității Ucrainei de instruire a forțelor sale armate”, și a elimina, pentru a face rost inclusiv de acești bani, toate cotele reduse de TVA, dar și a vorbi despre necesitatea unor noi taxe și impozite, ori o uniformizare a celor existente la cel mai înalt nivel „de referință” (practic, renunțarea la cotele de defalcare) prin transformarea într-un cost unic al populației pentru orice își va mai dori aceasta, pentru orice va mai face, va mai trăi, gândi, reprezintă genocidul politic de astăzi la adresa societății populațiilor de mâine… A populațiilor, nici măcar a populației rămase dintr-un popor (astăzi, încă) sfărâmat din osatura de demnitate și mândrie ca națiune de până mai ieri… Și vor fi numeroase „populații” ce vor ajunge a conta mai mult decât noi, ca rămășiță din poporul majoritar cândva… Căci, nici măcar statutul de popor nu am reușit a-l apăra… L-am cedat întâi pe cel de națiune, în numele căruia puteam emite pretenții europene de egalitate și de drept de a fi respectați, luați în seamă, apoi ne-am lăsat supuși cu mult dincolo de statutul ultim al relevării noastre în lume ca neam, popor, conștiință istorică, deșteptare națională… Pentru că fără exoscheletul nostru ca națiune mai puteam supraviețui… Dar fără acela ultim, de popor (fie și dintr-o fostă națiune pierzându-și instituțiile, deșteptările naționale, demnitatea și mândria, eliberată poate de mult prea mult timp din închisorile feudale ale trecutului prin iluminarea neamului) vom deveni doar o colectivitate… Care va putea fi mai ușor eclipsată iar apoi înlăturată de către populațiile strămutate între timp aici, devenite tot mai puternice, mai încrezătoare, dar și dominatoare ca pretenții, revendicări, prezențe…

Suntem deja „parte-parte” cu toate acele colectivități (mâine, populații) înstrăinate aici… Înstrăinate peste drepturile noastre istorice, de neam și de limbă, sub diferite justificări și marote… Refugiați, sinistrați, expați… În fața cărora am pierdut atâtea beneficii financiare că am ajuns a ne dori să fi fost noi refugiați… În fața cărora suntem pe cale să ne pierdem ultimele legături cu noi înșine, cu aceia de cândva, devenind ceea ce și-au dorit alții să fim… Iar faptul că nici măcar aluziv acești guvernați ai trădării de țară nu au amintit de posibilitatea refacerii visteriilor țării prin ceea ce noi avem de drept (dar alții, la fel de trădători, au vândut în numele nostru) prin reevaluarea resurselor care părăsesc România pe redevențe ridicole este o altă dovadă că suntem tratați, nu doar ca niște străini în propria țară, ci, aproape, drept niște apatrizi în țara oricui altcuiva, dar nu a noastră. Faptul că nici măcar nu se vorbește despre posibila restrângere a cheltuielilor pe care România le are pentru apărarea unor străini de neam și sânge, dar care nu au nici o problemă în a-i alunga pe cei de sânge cu noi din „țara” lor, din frânturile dodoloațe ale țării noastre de cândva, ruptă, supusă unor destrămări și rapturi rapace, arată nivelul de inconfort al existenței noastre pentru alții… Azi încă „inconfort”, mâine un deranj ce va fi înlăturat prin alte trădări ale guvernanților și politicienilor…

S-a ajuns deja la un soi al absurdului posibil, „post-orwellian” (!), de a ființa dincolo de limitele aplicabile criminalilor, iar asta pentru dreptul de a ne mai referi la Istoria noastră, de a mai arăta cine am fost, fiind, nu doar înstrăinați în țara noastră, ci deposedați de minime drepturi… Și nu, nu faptul că, mâine-poimâine, ultimii intelectuali ai ultimei generații de indivizi non-analfabeți funcționali vor putea fi puși în grele zeghe pentru că au rostit, au amintit de cuvintele unor înaintași, este cu adevărat terifiant, ci acela că, prin supralicitarea demonică a unei legi oricum a întunericului (civilizațional), a înfierării noastre pentru vorbirea despre înaintași, de fapt se face ruptura noastră, atâția cât vom mai rămâne a mai vorbi și scrie, de Trecutul Istoric. Moment în care nu va mai fi nevoie de alte mecanisme pentru a ne extirpa din locurile noastre istorice, de vestigii, de drept cultural strămoșesc… Pentru că nu va mai fi nevoie de acuzații de promovare a unor tembele impresii de culturi ale unor personalități ori ale „genocidului” (!) de a ne fi încrâncenat de trecutul nostru… Al nostru de drept, „al lor” – furat, selectat, rescris mișelește…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*