
Adevărul e că nu ai nevoie nici de iepe, nici de mârțoage să lași o țară de izbeliște… Să o arunci pe marginea drumului… Și nu doar să o lași „de căruță”, că, vorba aceea, poate vine unul mai isteț și știe (și chiar știe!) ce să facă din prima cu dânsa… Ai nevoie doar de un „împărat” uzurpator și o bulibașă de guvernare „bulibășită” care să facă după cum îi zice stăpânirea „împăratului”… Alde împăratului uzurpator care, să nu ne fie de mirare, de nu o să stea pe aci până o să-și îndeplinească planul de „hăuială” cu migranții refugiați ai Europei… Pentru că spre asta bat toate clopotele lor în dunga țării noastre… Spre aruncarea țării ca pe un dric la marginea drumului, să-și facă acolo poftele cu ea toți veneticii, mizerabilii și derbedeii pe mâna cărora a încăput o Românie cândva atât de dodoloață… Și mândră, da, din noi!, „ca un soare”, și care nu stătea să-i traseze ei cineva destinul, mai ales alde unii cu degetele „covrig” ori fel și fel de ipochimeni, trântori, detractori și defectori… Nu stătea la „norocire” să-i tragă cineva linia de ghiceală morbidă prin zațul vremuirilor… Că parcă acolo am ajuns: pe cea mai de nedestin carte de „tarot” a vieții noastre… A sorții… Nu, la întâmplare, că măcar îi spuneam „destin”, ci a uneia pusă la cale de vânzătorii de organe de ieri mezând astăzi însăși trupul țării… Cu un ins jucând ziua de mâine la ghicitul de seară al guvernării… Trăgând aspru, cu de la sine „potriveală”, cărțile tocmite de alții pentru moartea de mâine a țării… Decizând cum să ucidă companiile de stat și să azvârle câți mai mulți bugetari în stradă… Să analizeze el cu Fiscul, și vai de țara în care analiza de eficiență a unor companii se va face pe baza rapoartelor de impozite întârziate la plată, să vadă de care companii poate scăpa din vârful pixului… Să nu se mai chinuie cu artificiile ingineriei managementului economic, să găsească „metode” cum să le falimenteze, cum să le „reorganizeze”, numai să ajungă la „măruntaiele” lor valoroase… „Măruntaie” de active pe puțin la fel de valoroase precum cele ale „mormanului de fiare” pe care și-au urcat alți „cârmaci” șatrele de închipuiți stăpâni în vremuri în alte și alte țiganiade de guvernări…
Înainte să fii avut un buget clar, detaliat, real, posibil, înainte să avem cifrele satrapului fiscalo-financiar vizând pârjolirea bugetarilor, înainte de a vedea dară câte sute de mii de slujbași ai bugetului vor fi azvârliți în stradă și câți vor fi putea fi „absorbiți” de mediul privat spre care se îndreaptă degetul ministrului maghiar de la finanțe, azi indicând unde trebuie să ajungă („din solidaritate”) bugetarii concediați, mâine, poate, impunând câți să preia acesta (și poate ne vom trezi cu obligația de a lua „pe firmă” un anumit număr de angajați dați afară de la stat!), înainte de a face toate acestea, guvernul ne-a aruncat în față decizia de a mai aduce un contingent de „forță de muncă”… 100 000 de „lucrători” din afara UE… Într-o formulă în care linia dintre forța de muncă reală (și capabilă) și cea a refugiaților/imigranților de pe listele asumate de uzurpatorul de la Cotroceni (acest „sclava klaus” a Ursulei colonizând România) va fi tot mai străvezie… Pentru că, nu vreo teorie sofisticată a managementului de țară, ci bunul simț economic era de ajuns pentru a înțelege că nu ai de ce să aduci o pseudo forță de muncă din afara UE, nepregătită și poate dificilă, dacă țara chiar are nevoie de angajați (practic, „la privat”, căci noul contingent nu o să ajungă în companiile de stat, nu?!), pentru că poți prelua „necesarul” tocmai din „excedentul” de bugetari de care vrei, ca guvern, să te speli pe mâini… Și e și mai ușor să faci o reconversie profesională decât să pleci de la zero cu unii care poate nu știu nici să se spele pe mâini… Mai ales, că privind „contigentul” aprobat de guvern, chipurile întocmit după solicitările antreprenorilor din mediul privat, avem acolo, din nou, curieri și livratori… Or, dacă nici bugetarii decupați din sfera publică nu știu să se dea cu trotineta, atunci oare cine?!… Și de ce să aprobi astfel de mase de „lucrători” pe care, mai apoi, feluritele firme de recrutare să-i oferteze, ca pe vite, prin emailuri insistente și chiar agresive trimise companiilor private?…
De fapt, este tot mai probabil ca între îndesarea cu forța pe piața mediului privat a excedentului de angajați bugetari, de inserție a lor într-un privat căruia i s-a lipit burta angajărilor de șira posibilităților de plată a unor salarii practic impuse tot de guvernanți, și tocmirea „din necesitate” (dar nu cea a mediului privat, asta e clar!) a contigentelor de forță de muncă din afara UE să existe, totuși, mai multe „corelații” decât am crede… Dar nu pe fond economic… Și, în plus, ce o să facem cu încă o sută de mii de oameni?… În afară de a-i privi cum își gestionează singuri viața pe lângă noi, cât curând, chiar de parcă noi nu am mai fi pe aici, cum se așază în „mahalalelor” lor în locul cartierelor noastre… Ce vom face noi cu ei, când, dinspre autorități, nimeni nu va răspunde de ajustarea „culturii” acestora la mediul nostru, nici de riscurile de securitate date prin supraaglomerarea unor cartiere, parcuri, piețe, și curând orașe, cu densități ale acestora (pe meleagurile noastre hașurate și hăcuite în „regionalizări” cu țintă clară) mai mari decât sporul nostru demografic…
Lasă un răspuns