Un articol care m-a pus pe gânduri a apărut în prestigioasa publicație „Politico”, articolul se numește: De la regină la împărăteasă. Mă tot întreb cum a fost posibil ca în vârful Uniunii Europene să troneze o „împărăteasă” atât de puternică. Dar să vedem ce spun dânșii: „Ea va deține și mai mult controlul asupra tuturor, a spus un oficial al UE căruia, ca și altora citați în acest articol, i s-a acordat anonimatul pentru a vorbi liber. Cine a crezut că este posibil? (Nici eu nu am crezut că este posibil) A fost punctul culminant a lunilor de strategie publică și privată de a elimina vocile disidente din primul ei mandat ca președinte al Comisiei Europene. De la prima echipă nu a mai rămas niciunul dintre cei negativi. Personalități mari precum Thierry Breton din Franța și Frans Timmermans din Țările de Jos au dispărut acum. În timpul primului său mandat – în care s-a confruntat cu o pandemie globală și un război în pragul U.E. – și-a dezvoltat o reputație de a lua decizii unilaterale, de a-și depăși fișa postului, de a exclude alți lideri ai U.E. din luarea deciziilor și de a vorbi doar cu un o mână de consilieri. Drept urmare, ea a câștigat porecla Regina Ursula la Bruxelles. În dimineața în care von der Leyen a anunțat cea de-a doua echipă de top, ea a refuzat să spună Parlamentului European, partenerilor săi în procesul de aprobare a comisarilor, pe cine repartiza, la ce post. În schimb, ea a părăsit o întâlnire cu liderii de vârf ai Parlamentului și a intrat direct într-o conferință de presă în care a dezvăluit toate detaliile. Ulterior, ea a fost acuzată de „dispreț” față de Parlament. Cu câteva ore înainte, ea i-a convins pe francezi că i-ar oferi comisarului nominalizat o slujbă excepțional de importantă dacă ar schimba pe cineva. Marți, când ea a dezvăluit fișele postului, ei și-au dat seama că fuseseră înșelați într-o poziție slăbită. Oricine credea că ar fi putut să-și schimbe stilul, voința ei de a păstra controlul strict, a fost cel puțin naiv, a spus un diplomat al U.E.”
Întreb și eu acum, cine conduce Europa…? Identitatea fiecărui stat a fost diluată în acest supra-stat. Nu mai există țări, există o doamnă care decide ce este bine și ce este rău cu noi europenii. Când Zeus a furat pe frumoasa Europa să-i facă copii bravi și frumoși, el nu a știut că acei copii vor tremura de frica unei femei. Continentul nostru este format din țări și fiecare țară a ales pe cine să ne reprezinte acolo, dar parcă toți au uitat ce înseamnă noțiunea de țară. Iubirea pentru țara în care ne-am născut și crescut poate fi justificată, motivele…? Țara ne oferă un sentiment de identitate, un loc unde ne simțim acasă.
Legăturile culturale, tradițiile și valorile locale ne definesc ca indivizi. Iubirea pentru țară este adesea legată de aprecierea istoriei și a realizărilor poporului nostru. Cunoașterea trecutului ne ajută să înțelegem mai bine prezentul. Ne simțim conectați la comunitate, la oameni care împărtășesc aceleași experiențe și valori. Această conexiune socială ne sprijină și ne îmbogățește viața. Iubirea pentru țară ne inspiră să ne implicăm în dezvoltarea sa, să contribuim la binele comun și să ne asumăm responsabilitatea pentru viitorul acesteia. Fiecare țară are peisaje, monumente și tradiții unice. Aprecierea acestor aspecte ne îmbogățește experiența de viață. În multe cazuri, țara oferă un mediu de siguranță și stabilitate, ceea ce este esențial pentru bunăstarea noastră. În concluzie, iubirea pentru țară este o combinație de emoții, responsabilități și recunoașterea valorilor și frumuseților care ne înconjoară. Dar toate aceste sentimente au fost uitate, au fost abandonate. Poziția de slugă a devenit obișnuință. Amestecul în treburile interne ale unei țări de către o altă entitate se referă la intervenția sau influența unei națiuni în politica, economia sau societatea unei alte națiuni, fără consimțământul acesteia. Acest lucru poate include acțiuni periculoase. Poate oferi suport financiar sau logistic unor partide sau mișcări politice. Difuzarea de informații sau dezinformări pentru a influența opinia publică. Implicarea directă în conflicte interne sau războaie civile. Restricții economice pentru a influența comportamentul unui guvern. Amestecul este adesea considerat o încălcare a suveranității naționale și poate duce la tensiuni internaționale. Anglia să fi ieșit din această uniune din aceste motive…? Dacă mă întrebați să dau un exemplu, nu pot să mă gândesc decât la situația din Iugoslavia, care este un exemplu relevant de amestec în treburile interne ale unei țări. În anii ’90, după destrămarea Iugoslaviei, au avut loc conflicte interne violente, inclusiv războiul din Bosnia și Herzegovina și războiul din Kosovo. Aceste conflicte au fost influențate de mai multe state și organizații internaționale. Ambasadorul american la Budapesta, a ținut un discurs acid la adresa țării care-l găzduiește, ce spune dânsul: „Când mă pregăteam pentru misiunea mea în Ungaria, am primit o mulțime de sfaturi. Mi s-a spus să nu uit niciodată să admir frumusețea Budapestei (în special când este luminată noaptea); să ai grijă de langoși (de dependență ); pentru a încerca să învăț limba (însoțită de un ochi cunoscător care semnalează inutilitatea). Și un alt sfat a fost repetat deseori: urmăriți ce face guvernul, nu ce spune. Așa că, înainte de a oferi acest ultim sfat, colegii mei spuneau de obicei o poveste care începea cu un comentariu „colorat” făcut de un oficial maghiar și se termina cu acordul de a merge împreună cu un consens politic. Deci, indiferent cât de de nerecunoscute ar fi cuvintele unui Aliat NATO, acțiunile – sau așa spunea teoria – ar spune o poveste diferită. Ungurii au o istorie cu acest tip de dualism – viața sub comunism, nu trebuie să-i spun acestei mulțimi, a fost plină de el. Cuvinte care semnifica opusul sensului lor. Susținând două opinii contradictorii simultan. Ungurii au doborât cu curaj comunismul. Dar moștenirea vorbirii duble și-a lăsat amprenta”.
Să fie și acest discurs ceva de genul „Amestec în treburile interne”, să avem nevoie de ambasadori care să ne învețe ce să spunem în Europa…? Vorbeam de suveranitate, vorbeam de cum trebuie să ne iubim țara, dar nu trebuie să vorbesc eu, sigur există cineva care mă învață ce trebuie să spun, sau ne învață cum trebuie să facem liniște. Vorba lui George Orwell: „Un popor care alege politicieni corupți, impostori, hoți și trădători, nu este victimă, ci complice.”
Lasă un răspuns