În actuala comună Costache Negri (fostă Mânjina) din județul Galați, situată la o distanţă de aproximativ 40 de kilometri de municipiul Galați, se află Casa memorială „Costache Negri”, amenajată în fostul conac al familiei susamintite, un loc de maximă importanță pentru întreaga generație pașoptistă. Memoria locurilor marcate de semnificații istorice merită a fi perpetuată de-a lungul timpului, iar în istoria modernă a românilor Costache Negri şi-a câştigat un loc aparte. Născut la 14 mai 1812, la Iași, în Principatul Moldovei, a fost cunoscut ca scriitor, om politic și patriot român. Costache Negri a fost fiul unui boier înstărit. Educația școlară și-a făcut-o în casa părintească și la curtea domnitorului Ioniță Sandu Sturdza, a cărui soție era mătușa mamei lui, și apoi la Chișinău și Odessa. În 1834, a fost trimis pentru studii în Franța și Italia. S-a întors în Moldova la sfârșitul anului 1841. În anul 1842, era Venerabilul unei loji masonice din Bârlad. Izbucnirea Revoluției de la 1848 l-a găsit pe Negri la Paris, unde s-a înscris ca voluntar în gărzile revoluționare și a prezentat guvernului francez noul tricolor românesc.
În martie 1848 i s-a interzis să se întoarcă în Moldova, dar împreună cu un grup de exilați moldoveni a reușit să ajungă la Brașov. Acolo a luat parte la întocmirea declarației de principii din mai 1848 și a proclamației de demitere a domnitorului Mihail Sturdza. După aceea a trecut în Bucovina, unde a coordonat munca și propaganda comitetului revoluționar din Moldova, aflat în exil, Alexandru Ioan Cuza sprijinindu-l în eforturile sale. Înfrângerea revoluției în Țara Românească a spulberat iluziile moldovenilor în posibilitatea de face schimbări politice majore și în Moldova. Datorită unei epidemii de holeră, și a opoziției în creștere din partea autorităților habsburgice, întregul grup de revoluționari, între care și Negri, au fost obligați să părăsească Bucovina și să se întoarcă în Franța. Alături de alți exilați români, în 1849 Costache Negri și-a dedicat eforturile cauzei unioniste, dar în curând a avut posibilitatea să se întoarcă în Moldova, unde fusese ales un nou domnitor, Grigore Alexandru Ghica, care l-a numit în diverse funcții judecătorești și administrative. Ca om politic și patriot s-a remarcat mai cu seamă după 1851, când a ocupat prima funcție publică – pârcălab de Covurlui.
Odată cu internaționalizarea chestiunii românești, din 1855 Negri a început o carieră diplomatică, care a făcut din el cel mai de seamă diplomat român al următorului deceniu. În 1855, a fost trimis ca delegat al domnitorului Grigore Alexandru Ghica la Constantinopol și la Viena pentru a susține Unirea Principatelor Române. În 1856 a făcut parte din Comitetul Unirii, la Iași, iar în 1857 a fost ales deputat și vicepreședinte al Adunării Ad-hoc, convocate prin hotărârea Congresului de Pace de la Paris din 1856. În această vreme, lua mereu parte la adunările mișcării unioniste române, care a avut ca rezultat dubla alegere a domnitorului Cuza în 1859 și la unirea definitivă din 1861. Însuși Negri a fost de mai multe ori îndemnat să candideze la tron, dar a refuzat de fiecare dată.
În 1859 a fost trimis la Constantinopol, ca reprezentant al țărilor unite pentru a obține recunoașterea stării de lucruri creată prin votul de la 24 ianuarie și deci a dobândi unirea definitivă. Prieten bun cu Alexandru Ioan Cuza, a sprijinit toate acțiunile și reformele domnitorului Unirii. Prin misiunile pe care le-a avut peste hotare, Costache Negri poate fi socotit primul diplomat al Principatelor Române. Complotul care a dus la detronarea lui Cuza l-a determinat, ca și pe Vasile Alecsandri, să renunțe la viața politică. S-a retras la Târgu Ocna și și-a dedicat ultimii ani ai vieții pasiunilor sale de-o viață: numismatica și colecționarea de tablouri. De asemenea, a întreținut o bogată corespondență cu Vasile Alecsandri și Mihail Kogălniceanu. Costache Negri a decedat pe 28 septembrie 1876, iar Mormântul său se găsește la fosta mănăstire Răducanu din Târgu Ocna, construită de către Radu Racoviță în 1664. Mihai Eminescu l-a definit pe Costache Negri ca fiind „unul din cei mai nobili bărbați ai românilor, care reprezintă nu numai cel mai curat patriotism și caracterul cel mai dezinteresat, dar și o capacitate extraordinară, căreia-i datorăm, în bună parte, toate actele mari săvârșite în istoria modernă a românilor”. Pe casa lui Costache Negri, de la Galați se găsește o placă comemorativă cu următorul text: „În această casă a locuit Costache Negri, pârcălab de Galați, militant pentru ideile Revoluției de la 1848 și ale luptei pentru unire”.
În comuna Costache Negri din județul Galați, lângă consiliul local se găsește Casa Memorială „Costache Negri”. Aceasta a fost deschisă la 2 iunie 1968, chiar în casa revoluționarului moldovean, construită în stilul unei case țărănești de tip evoluat, cu două cerdace pe stâlpi de lemn. În fața casei memoriale, la 19 mai 1973, a fost dezvelit bustul lui Costache Negri, realizat în piatră de Boris Leonovici. În timpul vieții, Costache Negri a publicat puțin, prin reviste, astfel că și contribuția lui la patrimoniul literaturii române este destul de modestă. Ne-au rămas de la el câteva manuscrise interesante, care cuprind 3-4 scrieri în proză, mai ales amintiri din călătorie, câteva zeci de poezii și un număr apreciabil de scrisori, care n-au valoare literară, ci numai documentară. Proza, elaborată mai ales în anii studenției, cuprinde povestirea Sările venețiene (1839). Tot în această colecție se găsește și faimosul toast, rostit la Paris la 27 decembrie 1848, unde zice: „În visurile mele înflorite se arată viitorul României. Suntem milioane de români răzlețiți. Ce ne lipsește ca să ajungem un neam tare? Unirea, numai unirea. Să trăiască unirea românilor!” Toate acestea au fost reunite într-un volum și publicate sub îngrijirea lui Emil Gârleanu în editura Minerva (Buc. 1909). Aici, pe moşia sa de la Mânjina se întâlneau prietenii lui Negri, revoluţionarii paşoptişti. Aici, veneau frecvent începând cu anul 1845, pentru a dezbate viitoarele idei programatice ale mişcării revoluţionare amintite. Mai elocvente decât consideraţiile istoricilor, în contextul acesta, sunt amintirile lăsate în scris de unul dintre obişnuiţii conacului de la Mânjina din epocă, cunoscutul poet Vasile Alecsandri: „Două puncte foarte depărtate existau pe faţa pământului, în cari românii generaţiei nouă începură a se întâlni: unul în Franţa, în cuartierul studenţilor din Paris, şi celalt în Moldova, la moşia lui Costache Negri.” Ca om şi ca susţinător al interesului naţional, Costache Negri (1812-1876) a fost simpatizat, respectat şi apreciat deopotrivă de apropiaţi şi de colaboratori, de contemporani, dar şi de generaţiile următoare, locul său în Panteonul personalităţilor româneşti fiind clar definit, atât ca om, cât şi ca susţinător al interesului naţional. Generațiile următoare, conştiente de semnificaţiile istorico-afective ale fostei moşii a familiei Negri (vândută totuși în perioada premergătoare Unirii) din judeţul Galaţi, au considerat necesară recunoaşterea ca atare a acestora şi acordarea rolului cuvenit în istoria locală şi naţională. În anul 1908, vechiul sat Mânjina a fost astfel decretat comună şi a primit numele lui Costache Negri, iar în anul 1943 (prin Decretul nr. 2336/ 23 august 1943, semnat de Mareşalul Ion Antonescu) „Casa şi parcul Marelui Vornic Costache Negri din comuna Costache Negri (fostă Mânjina), judeţul Covurlui, se clasează monument istoric”, urmând a fi sediul unui muzeu. Muzeul s-a inaugurat însă mult mai târziu, în anul 1968, cu prilejul împlinirii a 120 de ani de la Revoluţia din 1848, și a fost de-a lungul anilor reorganizat tematic în concordanță cu evoluția principiilor muzeotehnicii. Cadrul expoziţional actual al Casei memoriale „Costache Negri” sugerează secvențe din viaţa cotidiană patriarhală trăită de oameni – artizani și martori ai unor momente importante din istoria naţională. Ospitalitatea spaţiului este conferită de obiectele de artă decorativă, fotografii și corespondenţă de familie, lucrări de artă plastică care au aparţinut lui Costache Negri, fiicei sale, familiilor surorilor lui și altor rude, precum şi unor prieteni mai mult sau mai puţin cunoscuţi publicului larg. Muzeul reprezintă stilul de viaţă al elitei româneşti din a doua jumătate a sec. XIX. Saloanele destinate primirii vizitelor, audiţiilor muzicale, meselor servite în cadrul întâlnirilor obişnuite ori sărbătoreşti, urmate de îndelungi conversaţii pe teme variate, sunt relevante pentru ilustrarea tradiţionalelor întâlniri de la Mânjina, la care erau prezenți printre alții Nicolae Bălcescu, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Alexandru Ioan Cuza, Alecu Russo, Ion Ionescu de la Brad, Dimitrie Bolintineanu ș.a. Invitaţi şi gazde se puteau retrage și în diverse alte camere ale conacului, imaginat muzeografic, în funcţie de momentul zilei, pentru rezolvarea unor probleme gospodărești, pentru ;conversație preponderent masculină pe teme economico-sociale sau politice; dar și studiu; joc de cărţi ori şah; scrierea corespondenței; lecturi şi muzică; şuete feminine despre viaţa mondenă a saloanelor citadine, modă, gastronomie; pregătirea pentru serate, baluri de sezon, serbări tradiţionale; siestă. Petrecerea timpului în cadrul familial, amical sau oficial la un conac precum Mânjina denotă un stil de viaţă al elitei româneşti din a doua jumătate a secolului al XIX-lea racordat într-o manieră specifică modei ambientale europene, dovadă certă a faptului că spaţiul românesc ţinea pasul Europei şi din acest punct de vedere. Această realitate s-a perpetuat și la începutul secolului al XX-lea, când, probabil, urmașii familiei Negri au păstrat, ca amfitrioni, tradiția ospitalității celor care au impus conacul de la Mânjina în conștiința posterității. An de an, pe data de 21 mai, cultura gălățeană păstrează și perpetuează tradiția memorabilelor întâlniri de la Mânjina secolului al XIX-lea prin organizarea, la Casa memorială „Costache Negri”, a sărbătorii intitulate „Întâlnirile de la Mânjina”, la care amfitrionii își întâmpină cu bucurie toți musafirii.
Întrucât anii au adus probleme legate de acoperiș și consolidarea pereților afectați de umezeală, s-au propus ample lucrări de restaurare a Casei Memoriale „Costache Negri” (Conacul de la Mânjina), locul unde s-a plămădit Mica Unire. Lucrările de restaurare ale Conacului lui Costache Negri, atât de important pentru moștenirea istorică și culturală a Galațiului, au fost realizate printr-un proiect realizat de CJ Galați și finanțat de Institutul Național al Patrimoniului, valoarea investiției fiind de peste 1,1 milioane de euro. În județul Galați, Conacul de la Mânjina face parte din traseul Micii Uniri, alături de Casa „Cuza Vodă”, recent reabilitată și redeschisă, și Palatul de la Țigănești, recent preluat de CJ Galați în administrare și care urmează, de asemenea, să intre într-un amplu proces de restaurare și reabilitare. Tot la Galați se află și Biserica ”Vovidenia”, acolo unde veneau adesea să se roage Alexandru Ioan Cuza şi familia sa și unde avea să fie înmormântată și Sultana Cuza, mama domnitorului. Asemenea inițiative demne de lăudat ne redau către generațiile viitoare izvoarele ce ne-au „adăpat” cu patriotism și verticalitate. Dacă există un muzeu, o țară, un popor, înseamnă că a fost vorba despre istorie adevărată, activă și creativă. Traseul Micii Uniri din județul Galați se anunță a fi un reper turistic și istoric ce trebuie evidențiat și frecventat de toți românii.
Lasă un răspuns