Între 1876 și 1881, în actuala localitate Chitila se găsea o fabrică de zahăr deținută de prințul Nicolae G. Bibescu. Fabrica a fost ulterior cumpărată și repusă în funcțiune de ginerele principelui Bibescu, Dimitrie Cezianu. Prințul George Valentin Bibescu (1880 – 1941) înființa aici și o „Fabrică de ceramică” în locul figurat pe harta genarală a Moșiei Chitila. În continuare până la Colentina, zona s-a numit „La Cărămidărie”, datorită produselor fabricate aici. Fabrica de ceramică Chitila apare și într-o reclamă a Întreprinderilor Prințului George Valentin Bibescu, iar produsele sale au fost expuse în anul 1921. După Cel de al Doilea Război Mondial fabrica intră în posesia statului. În urma experiențelor avute anterior și a specialiștilor calificați „la locul de muncă”, în anul 1961 aici, la Chitila, se înființează „Fabrica de placaje ceramice” (cărămidă „aparentă”, pentru faţade de blocuri), iar în 1970 „Fabrica de faianţă”. Până în anul revoluționar 1989 fabrica a produs și cărămizi de șamotă folosite în industrie, purtând numele de „Întreprinderea de materiale de construcţii Chitila”. Prin Legea nr.15/1990 aceasta s-a transformat în „Societate comercială pe acțiuni” (S.A), sub numele „Romceram S.A.” și producea mai ales faianță. Intrată în dificultăți financiare și tehnologice „Romceram S.A.” se împrumută de la Bancorex, falimentând apoi împreună cu aceasta. Pe locul fostei fabrici se ridică acum Cartierul „Residenz” din Chitila.
Dar cine este Prințul George Valentin Bibescu? Acesta s-a născut la București, pe 3 aprilie 1880, fiind cel de al treilea copil al soților Bibescu. Este botezat la Biserica Domnița Bălașa, nași fiindu-i prințesa Vera Lobanov-Rostowski. El este nepot al domnitorului Gheorghe Bibescu, pretendent de drept la tronul țării. S-au păstrat puține informații privind copilăria lui. Crâmpeie de amintiri din București și de la Posada, acolo unde se află palatul ridicat de bunicul său, domnitorul Gheorghe Bibescu, pe malul Baiului, nu departe de „prăpastiile de la Orăți”, zona cea mai dificilă, deosebit de pitorească a cursului râului Prahova. Aici, se pare că a descoperit „ispita adâncimilor”, nefrica de înălțime și dragostea de plutire. Îi dăruiește soției sale, Martha, castelul de la Mogoșoaia (care a aparținut lui Constantin Brâncoveanu) a cărui restaurare începe în 1910 și se sfârșește în 1927. Meritul Marthei este de a fi realizat în secolul XX, la 11 km de București, un palat domnesc de secol XVIII. La 9 mai 1887, tatăl său devine membru de onoare al Academiei de Arme din Paris. Evenimentul este legat de apariția cărții sale „Au Mexique (1862). Combats et retraite des six mille”. Lucrarea, apărută într-o ediție de excepție a Editurii Plon și Nourrit, este dedicată foștilor săi camarazi din corpul expediționar francez. â
Este supranumit „Cavalerul George”, iar suplimentul Le Figaro din 30 aprilie 1887, îl consideră „străinul cel mai francez, cel mai cunoscut și cel mai iubit de noi”. Publică un volum de texte politico-sociale și religioase – „Neofit, Metropolite de Hongro-Valachie”. Lucrarea poartă o dedicație pentru George Valentin Bibescu. Gheorghe George Bibescu încearcă să insufle fiului său sentimentul de mândrie față de tot ceea ce reprezintă tradiție în familia lor. Este fondatorul Automobil Clubului Român în 1904. A înființat Clubul Aviatic Român în 1909 și Liga Națională Aeriană în 1912. Între anii 1911-1912, George Valentin Bibescu a deținut funcția de comandant al Școlii de pilotaj de la Cotroceni. De asemenea, în perioada 1920-1923, a deținut funcția de președinte al Comitetului Olimpic Român. Este numit Mare Maestru al Marii Loji Naționale din România (1911-1916) și Mare Maestru Onorific al acesteia în anul 1925. În 1930 este președinte al Federației Aeronautice Internaționale. George-Valentin Bibescu este fondatorul aeroportului Băneasa din București, care a luat naștere pe fosta moșie a mătușii sale, Maria Bibescu, contesă de Montesquiou-Fézensac (azi cartierul Băneasa). A murit la București la 2 iulie 1941 și este înhumat în biserica „Sfântul Gheorghe” din Mogoșoaia. Un prinț roman a ridicat o fabrică la Chitila, iar experiența acumulată aici de întregul colectiv a fost transmisă pe mai departe. Chair dacă astăzi pe locul fabricii se ridică un cartier modern de locuințe, pe undeva în țara aceasta mai există faianță făcută aici ce îmbracă pereții caselor și chiar mai sunt fațade de cărămidă aparentă ce au pornit de aici, de la Chitila… (George V. Grigore)
Lasă un răspuns