Nici până în prezent nu este cunoscut locul exact unde au fost descoperite podoabe medievale (sec. XVI – XVIII) de la Bădăcin (sat în comuna Pericei, din județul Sălaj, Transilvania), informează un comunicat al Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău. Ce se știe este faptul că au fost donate în anii 1960 către acest muzeu. Dar aceasta nu le știrbește din frumusețe și finețea cu care au fost executate. „Două dintre obiecte sunt ace de păr cu cap globular și erau folosite în mod practic și erau răspândite în perioada târzie a Evului Mediu și în Epoca Modernă. Femeile le utilizau pentru a-și prinde și a-și menține părul, cocul și voalul. Ele erau nu doar funcționale, ci și extrem de decorative. Pandantivele mici, sub formă de plăci romboidale, atașate pe partea superioară a capului sferic al acestor ace, le confereau și un element sonor în timpul purtării. Acestea au fost confecționate din argint suflat cu aur și au implicat diverse tehnici de lucru, precum filigran, gravură, emailare, aurire, nituire și fixarea pietrelor semiprețioase sau prețioase. Variantele mai mici ale acestor obiecte au devenit populare începând cu secolul al XVI-lea și au fost folosite cel puțin până în secolul al XVIII-lea.
În comparație cu variantele lor mai mici, acele de la Bădăcin sunt mai rare și mai puțin cunoscute, datorită dimensiunilor lor mai mari. Chiar dacă variantele mai mici erau, de asemenea, frumoase, în timp ele au devenit obiecte de uz comun, în special cele cu pietre semiprețioase, care erau mai accesibile”, precizează arheologul Timea Keresztes. Cele patru podoabe despre care se știe că provin de la Bădăcin a putut fi admirate în cadrul expoziției temporare „Aspecte din viața femeilor în Evul Mediu”, deschisă la Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, în Beciul Cultural. Ele se află în colecțiile muzeului de mai sus, întregind imaginea doamnelor și domnițelor din acea epocă.
Satul Bădăcin face parte din comuna Pericei și se află la cinci kilometri de orașul Șimleu Silvaniei. Este un sat relativ mic, cu 275 de numere de casă. Toți locuitorii sunt români. Localitatea este așezată pe o vale destul de mică, locuită de oameni harnici si cinstiți. Locuitorii satului, în evul mediu, erau de origine nobilă, scutiți de dări anuale și și-au câștigat aceste privilegii prin credința cu care au apărat fortăreața lui Ștefan Báthory (rege al Poloniei și principe al Transilvaniei) din Șimleu Silvaniei. Prima atestare documentară a satului datează din anul 1213, lucru ce denotă că este unul dintre cele mai vechi sate românești din regiune. Biserica din sat a fost construită în 1705, ca biserică unită. Biserica, construită din piatră, cu turlă în stil baroc, este dintre cele mai vechi construcții de acest fel din cuprinsul județului Sălaj. Are hramul „Schimbarea la față”. Nu se cunosc numele ctitorilor și a binefăcătorilor, însă contribuția celor 50 de familii de săteni la acea dată a fost decisivă. Prima școală din sat este considerată cea mai veche din Sălaj, un act afirmând existența ei în anul 1851. Actuala școală a fost ridicată pe cheltuiala lui Iuliu Maniu. Aici și-a petrecut o mare parte a vieții Iuliu Maniu, politician român, deputat la Budapesta în parlamentul Ungariei, de mai multe ori prim-ministru al României, președinte al Partidului Național-Țărănesc, deținut politic după 1947, decedat în închisoarea din Sighetul Marmației. Astăzi se poate vizita Casa Memorială „Iuliu Maniu” din localitate. Aici se află și „Blazonul moșiei Bădăcin”, dat de către împăratul Leopold, la data de 7 decembrie 1699, odată cu Diploma de înnobilare a lui Laurențiu Man. (G.V.G.)
