„Transhumanța” a fost inclusă în patrimoniul UNESCO, decizia fiind luată pe 5 decembrie 2023, la cea de-a 18-a sesiune a Comitetului interguvernamental pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial, care a avut loc la „Cresta Mowana Resort” din Kasane, Botswana, în perioada 4-9 decembrie 2023. Așadar, dosarul multinaţional „Transhumanţa – strămutarea sezonieră a turmelor” a fost inclus pe lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanităţii a UNESCO. Dosarul transhumanței a fost depus încă din luna martie a anului 2020, de România, împreună cu alte nouă țări – Albania, Andorra, Austria, Croaţia, Franţa, Grecia, Italia, Luxemburg şi Spania, în calitate de lider. Din partea României, la dosar au fost atașate 22 de cereri din partea mai multor instituții de cultură, primari, crescători de oi etc., printre care Facultatea de Științe Agricole, Industrie Alimentară și Protecția Mediului din cadrul ULBS; Asociația Generală a Mărginenilor; Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Montanologie din Cristian, județul Sibiu sau Complexul Național Muzeal ASTRA.
Strămoșii noștri geto-daco-traci, moștenitori ai Geților de Aur primordiali, erau legați de viața montană (precum zeii) și de creșterea turmelor de animale (oi, vaci, cai, etc.). După marele potop planetar, când apele interioare ale planetei au acoperit mare parte din uscat, cei salvați pe munți și înălțimi, au putut supraviețui datorită animalelor domestice care s-au hrănit cu plantele uscate (fân) și au dat lapte și carne (și lână, piei, etc.), pentru supraviețuirea speciei umane. După toate acestea, pe toți munții Europei s-au creat Romaniile, sau satele de munte ale geților, vlahilor, aromânilor. Turmele lor erau așa de numeroase că nu le mai ajungea iarba munților. Erau mii și zeci de mii de animale. Până târziu, la apariția URSS-ului, ciobanii români cu turmele lor, plecau toamna din munte și desfăceau turmele în două: o parte de oi, tinere și productive plecau către „casă”, iar cealaltă parte, oi sterpe și grase, plecau către Delta Dunării și, de acolo, urcau pe malurile sărăturate ale Buceacului și Basarabiei. Toată zona era împânzită de specii de ierburi care se „hrăneau” cu apa sărăturată a golfulețelor marine din zonă. De aceea, aceste plante nu înghețau decât la -5 grade, putând astfel să constituie o hrană viabilă pentru aceste animale și toamna târziu, când apa îngheța. Ciobanii noștri mergeau „în paștere” cu oile lor până dincolo de Marea de Azov, unde puneau taberele. Acolo sacrificau oile grase și le topeau în cazane de aramă. Vindeau carnea, grăsimea și pieile și se întorceau în țară cu chimirele pline de aur. Populațiile islamice deabia așteptau ciobanii români. Ei foloseau seul de oaie la gătit și la iluminat, carnea la gătit și pieile la confecționat veșminte sau alte lucruri de trebuință. Porcul fiind interzis la aceste populații, oaia devenea principal resursă animală. Academicianul Marcu Botzan a studiat această problemă – fenomen, pentru că pe această fâșie de vegetație sărăturată din nordul Mării Negre au „căzut” și popoarele mogole, luând prin surprindere statele europene, cu atacul lor.
Acest proces complex al transhumanței asigura căi de comunicare între populații îndepărtate, asigura o rețea economică îndestulătoare, un schimb de tradiții și obiceiuri, pornirea unor alianțe, deschiderea către noi orizonturi. Sper că, odată cu instaurarea păcii în Ucraina, se vor putea reface traseele de transhumanță ale ciobanilor noștri, peste Munții Carpați (Cehia, Slovacia, Polonia, etc.) și peninsula Balcanică, dar și peste nordul Mării Negre, către ținuturile islamice. Ca și atracție deosebită pot fi create caravanele de odinioară, cu măgari, câini, căruțe (rădvane), oi, paznici, și invitați (turiști), care să pornească pe vechile trasee, și să ridice tabere din loc în loc, având ca destinație finală tot punctele terminus ale transhumanței. Pe drum se pot cânta anumite cântece, se poate mânca un anumit meniu, se îmbracă anumite costume, se folosește o anumită recuzită, se poate face negoț, se fac sesiuni foto, se „trăiește” ca la stână, în secolul trecut… (G.V.G.)
Lasă un răspuns