Ansamblul Muzeal și Monumental al „Leului de la Șișești” (jud. Maramureș) – patriot fără de seamăn…

Ansamblul Muzeal și Monumental „Dr. Vasile Lucaciu” este un muzeu județean din Șișești, amplasat la nr. 250 (jud. Maramureș). Muzeul evocă personalitatea lui Vasile Lucaciu, supranumit „Leul de la Șișești” (1852 – 1922), cunoscut luptător pentru drepturile românilor din Transilvania. Vasile Lucaciu s-a afirmat printre cei mai temerari lideri ai luptei de emancipare națională a românilor din Transilvania în anii mișcării memorandiste care s-a desfășurat din 1877 până în 1895. Vasile Lucaciu și familia sa au locuit aici aproape 30 ani. Ansamblul este alcătuit din șase locații importante: casa parohială (secolul al XVIII-lea), școala (1905), Biserica Sfintei Uniri a Tuturor Românilor (1890), cu mormântul lui Vasile Lucaciu, Locul de adunare, Izvorul Maicii Românilor de la Șișești, coloanele de piatră pentru statuile lui Traian și Decebal, altarul vechii biserici de lemn, biblioteca familiei Lucaciu. Casa în care Vasile Lucaciu și familia sa au locuit aproape 30 ani a fost construită în august 1837. A devenit muzeu în anul 1968. Aici puteți vedea documente originale, fotografii de epocă, piese de mobilier originale, biblioteca cu cele 15.000 de volume, iar toate de aici vă oferă informațiile necesare pentru a cunoaște viața, activitatea și puternica personalitate a „Leului de la Șișești”, memorandist și făuritor al României Mari.

Vasile Lucaciu (supranumit „Leul de la Șișești”) s-a născut la 22 ianuarie 1852, în comuna Apa, din județul Satu Mare, în familia învățătorului Mihai Lucaciu. Sub îndrumarea tatălui său, Vasile Lucaciu va primi primele noțiuni de citit și scris. În 1862 este înscris la gimnaziul băimărean, unde urmează primele patru clase, până în anul 1866. În toamna anului 1866 frecventează clasa a V-a la Liceul Rutean din Ungvar, iar clasa a VI-a la liceul din Oradea. În 1868 se prezintă la un concurs pentru obținerea unei burse la Institutul „Sfântul Atanasie” din Roma, unde și reușește. Revine acasă, în 1870, cu titlul de doctor în teologie și filozofie, având calificativul „Magna cum laudae”. Între anii 1871-1874 a frecventat pentru scurt timp și Universitatea din Viena, studiile universitare încheindu-le în anul 1881 la Budapesta. În anul 1874 termină studiile teologice la Gherla și tot în acest an se va căsători cu Paulina Serbac, fiica preotului din Potau. 1878 este anul în care Vasile Lucaciu este numit profesor la liceul regesc din Satu Mare, pentru catedra de religie – limba și literatura română. În anul 1880, prins în vâltoarea evenimentelor politice ale timpului, ține discursuri îndreptate împotriva nedreptăților ce se fac românilor din Transilvania. La 27 august 1885, în urma persecuțiilor renunță la funcția de profesor și ajunge paroh la bisericuța de lemn din Șișești.

La 27 august 1890 are loc inaugurarea bisericii din Șișești „PRO S. UNIONE OMNIUM ROMANORUM”, în prezența unui numeros public. Bisericii i s-a mai spus „Mănăstirea Maicii Domnului”, cu hramul la 15 august a fiecărui an. Cu timpul aceasta devine o „mănăstire” la care credincioșii veneau să se închine la Sf. Maria, în procesiuni cu preoți și prapori, într-un pelerinaj plin de pioșenie și reculegere creștinească. De multe ori, întâlnirile de aici, în timpul cât parohia a fost administrată de părintele Lucaciu (până în 1914), depășeau cadrul strict eclesiastic. Vasile Lucaciu s-a afirmat printre cei mai temerari lideri ai luptei de emancipare națională a românilor din Transilvania în anii mișcării memorandiste care s-a desfășurat din 1877 până în 1895. Burghezia și intelectualitatea română, organizate în Partidul Național Român în 1881, lezate în drepturile lor economice, politice și sociale, iau hotărârea întocmirii unui memorand. Textul definitiv al memorandului se stabilește în anul 1890, astfel că „Memorandul românilor din Transilvania și Ungaria…” cuprindea o introducere în care se arătau prin argumente de ordin istoric, temeiurile împotrivirii poporului român față de anexarea Transilvaniei la Ungaria. În cadrul memorandului sunt analizate pe rând: legea electorală, legea naționalităților, legile școlare, municipale, de presă și agrare. „Memorandul a fost trimis în 1892 Curții de la Viena, bucurându-se de un larg răsunet, atât în Transilvania și România, dar și pe plan european.

Gruparea „memorandistică” din care a făcut parte dr. Vasile Lucaciu a jucat un rol deosebit de important, reprezentând limita superioară până la care s-a putut ridica o anumită parte a burgheziei și intelectualității române din Transilvania, în lupta ei națională de după 1848. În această perioadă (1895-1914), Vasile Lucaciu, când nu era hărțuit de procese și avea câteva clipe de liniște, era mereu prezent la sfințiri de biserici, manifestări și întruniri ale tineretului, la adunări culturale organizate de „ASTRA”, la diverse ocazii familiale, alături de prieteni și preoții ce-l înconjurau cu încredere și respectul cuvenit. În septembrie 1914, datorită noii situații politice și declanșării primului război mondial, datorită situației tulbure, zona Maramureșului intrând în perimetrul operațiunilor de război (3 octombrie 1914), mulți dintre intelectualii români s-au refugiat în România, inclusiv Vasile Lucaciu. În perioada următoare se implică în propaganda pentru intrarea României în război, chemând pe toți ardelenii să ia parte la „cucerirea pământului în care ne-am lăsat și în care odihnesc străbunii noștri”. La 1 decembrie 1918 are loc la Alba Iulia „Marea Adunare Națională”, la care au participat peste 100.000 de români veniți din toate ținuturile Transilvaniei și Banatului, dată la care pe Vasile Lucaciu îl găsim în Italia, pentru a forma legiuni de voluntari din rândurile prizonierilor. Aflând știrea, Vasile Lucaciu a afirmat: „Să ne grăbim să ne întoarcem și noi în Patrie, pentru ca să putem lua parte la bucuria generală, dar mai cu seamă că ne așteaptă noi îndatoriri…”. În anul 1919 se reîntoarce în țară, unde în cadrul cercului electoral „Baia Mare”, pentru camera deputaților a fost ales Vasile Lucaciu. În 28 noiembrie 1922, la vârsta de 70 de ani, dr. Vasile Lucaciu moare și este înmormântat în Șișești în ziua de 1 decembrie, după patru ani de la Marea Unire a Transilvaniei cu România.

Vizitând un asemenea ansamblu muzeal, veți împărtășii din starea și caracterul acestui adevărat „Leu din Șișești”, patriot fără de seamăn, care nu a făcut rabat la nimic pentru a pune umărul la Marea Unire. (G.V.G.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*