Indiscutabil că, pretutindeni în lume, cultura este făcută de oameni înzestrați pentru oameni (contemporani și generațiile următoare): consumatori de artă și cultură (oameni dornici să se îmbogățească în plan moral-spiritual), respectiv comercianți, trepăduși, agitatori și activiști, care fie că trăiesc și se îmbogățesc prin afaceri profitabile cu operele culturale-artistice (colecționari de artă veche și contemporană, falși mecenați, editori descurcăreți etc.), fie caută nemurirea (!) prin acțiuni dedicate unor valori certe (de pildă, alde ăștia consideră că-i un sacrilegiu nu să nege existența Atoatefăcătorului, ci ca cineva în temă să vorbească despre unele imperfecțiuni ale operei eminesciene!), sau prin însăilări dedicate unor persoane/nume, intrate în grațiile submediocrelor „inginerii” ale prezentului (necușere critici elogioase, reclamă cu toptanul), ca și cum printr-un atare exhibiționism l-ar face imun pe acel cineva la trecerea timpului și la suprema lui judecată în materie de valoare autentică.
Nu știu cum se prezintă lucrurile pe alte meleaguri, dar la noi se consumă enorm de mult timp și resurse (financiare, materiale, psiho-mentale) cu ceea ce Petre Țuțea numea aflarea în treabă la români: uniuni, asociații, întruniri, cenacluri, dezbateri, festivaluri, lansări de cărți și alte producții, concursuri, expoziții, tabere (cică de creație) etc.
Mă rog, nici nu-i așa de rău că atâția români aspiră la faima/nemurirea de-o clipă (cum spuneam, adevărata nemurire este cauționată de timp!), că doar plantele spirituale, aidoma celor care asigură hrana trupească, au nevoie de bălegar până ajung să lege rod. Baiul este că cei mai mulți dintre ăștia vor să fie neapărat în centrul atenției (lăudați, premiați, galonați), chit că unii (a se citi „cei mai mai mulți”) dintre ei habar n-au să scrie (nici tu har/inspirație, nici tu gramatică, vocabular și logică), dar se cred mari scriitori și/sau poeți, iar alții (paraleli cu desenul, culoarea și perspectiva) se consideră geniali într-ale artelor plastice.
De altminteri, nu de puține ori mi-a fost dat să citesc torturante fioroșenii (impardonabile erori gramaticale și logice) pe site-urile și blog-urile cu care colaborez de ani și ani, încât nu m-am putut abține să nu atenționez redacțiile/administratorii lor că, prin postarea unor astfel de făcături imbecile și imbecilizante, compromit publicațiile și pe colaboratorii cu certă greutate culturală.
Dar ți-ai găsit să procedeze în acest mod onorabil și cu adevărat rodnic pentru cultura mai presus de prețăluirea în bani, implicit pentru sănătatea vitalului plan moral-spiritual al omului din totdeauna și pentru totdeauna! Tot acuși-acuși apar noi și supărătoare mostre din pseudocultura postmodernistă, fapt care mă face să caut niscaiva explicații, cât de cât rezonabile, între „nu se vrea altceva” (se știe că toate actualele canalii de cultură aproximativă caută efemerul ratingului/formei, nicidecum performanța conținutului) și „nu se poate mai mult”, după ce globalismul banului și al superficialului cu ifose (nulități cu patalamale rostuite) a răsturnat lumea cu gaibaracele în sus: locul binelui a fost luat de rău (necredință, sodomie, goană turbată după aparență), al adevărului de minciuna cu ștaif/politizată, al păcii de război, al certului și stabilului de incert și instabil.
Căci iată ce afirma/recomanda în anul 1956 pretinsul filosof evreu Günther Anders, nu știu dacă intuitiv/clarvăzător, dar cu siguranță programatic (în spiritul Planului Kalergi, parte din atotputernica și ticăloasa sforărie globalistă): „Ideal ar fi formarea indivizilor de la naștere, prin limitarea aptitudinilor lor înnăscute. Apoi, am continua să condiționăm prin reducerea drastică a nivelului și calității educației, pentru a o readuce la o formă de integrare profesională. Un individ needucat are doar un orizont de gândire limitat și cu cât gândul lui se limitează mai mult la preocupări materiale, mediocre, cu atât se poate revolta mai puțin. Trebuie să ne asigurăm că accesul la cunoaștere devine din ce în ce mai dificil și mai elitist…că decalajul se mărește între oameni și știință, că informațiile destinate publicului larg sunt anesteziate de orice conținut subversiv (subl. mea, G.P.). Mai ales fără filosofie! Din nou, este necesar să folosim persuasiunea și nu violența directă: vom difuza masiv, prin intermediul televiziunii, divertisment uluitor, mereu măgulind emoționalul, instinctivul”.
Și mai departe: „Vom pune sexualitatea pe primul plan al intereselor umane. Ca anestezic social, nu există nimic mai bun. În general, vom avea grijă să alungăm seriozitatea din existență, să ne batem joc de tot ce are valoare ridicată (subl. mea, G.P.), să menținem o apologie ridicată pentru lejeritate; astfel încât euforia reclamei, a consumului să devină standardul fericirii umane și modelul libertății”.
Din citatele de mai sus rezultă cu claritate trei concluzii pentru pământenii de ieri, de azi și de mâine: 1) Omenirea a fost și continuă să fie jucată pe degete de societățile secrete: ieri de francmasonerie, astăzi de „iluminați” și globaliști, mâine de atotnocivii sataniști cu pretenții demiurgice; 2) Autorul G. Anders dezvoltă nucleul cărții Protocoalele înțelepților Sionului, Editura ALMA, 1997 (forma de exprimare/comunicare este indubitabilă: „am continua”, „să ne asigurăm”, „să folosim”, „vom difuza”, „vom avea grijă”), carte în care – printre altele – sunt scrise negru pe alb următoarele: „Dacă astăzi câteva state se ridică împotriva noastră, acestea o fac numai de formă, la dorința și la „ordinul nostrum”, deoarece ne e folositor antisemitismul lor pentru a-i guverna pe frații noștri mai mici” (Protocolul IX); „Creștinii sunt o turmă de oi, iar noi suntem pentru ei niște lupi” (Protocolul XI); „Scopul nostrum este puterea” (Protocolul I), dar nu una oarecare, ci Guvernământul Suprem (Protocolul V); Educația poporului constă în desființarea învățământului liber și în permanenta atenție ca fiecare clasă socială „să fie crescută într-o aspră îngrădire, după menirea și lucrul care o așteaptă” (Protocolul XVI), căci „Singur regele și cei trei inițiatori ai săi vor cunoaște viitorul” (Protocolul XXIV); Întrucât „Progresul, ca o idee greșită, servește la întunecarea adevărului, pentru ca nimeni să nu-l cunoască în afară de noi, aleșii lui Dumnezeu, păzitorii lui”, adevărații conducători ai francmasonilor vor reduce treptat drepturile și libertățile cetățenești, apoi „vor fi suprimate Constituțiile” (Comentarii la Cap. X); 3) Cu excepția sodomiei, neomarxismului și (in)corectitudinii politice, nenumite astfel de autor, dar subînțelese în subsidiar, toate celelalte idei antiumane și anticreștine, expuse cu imperativă neobrăzare francmasonico-sionistă de Günther Anders (sexualitate, accesul limitat la cunoașterea reală, bătaia de joc la adresa valorii ridicate, reclama deșănțată, consumul sporit, fericirea iluzorie, imbecilizarea în masă, cârmuirea la plesneală etc.), sunt pretutindeni prezente în toată lumea cu pretenții democratice, România fiind cu siguranță campioană la tot ce ține de minciună, falsitate, ipocrizie și nelegiuire.
De exemplu, se face mult tam-tam în legătură cu premiile Nobel și Oscar, deși cam toată lumea instruită și informată știe că ambele sunt dacă nu integral francmasonice, atunci sub influența acestor sforari planetari și a sculelor lor politico-sociale. Căci numai astfel se explică faptul că, indiferent de grozăvia politicilor naționale și internaționale, Hitler și Stalin au fost stupefianți candidați la Premiul Nobel pentru Pace (sic!), firește, doar atâta timp cât n-au călcat zdravăn pe becul francmasonico-evreiesc: primul cu soluția finală, celălalt cu „Complotul halatelor albe”, chit că marele satrap gruzin era oleacă evreu.
Bagatelizarea autenticei valori fiind generalizată (nu doar în politică, ci și în știință, gândire, cultură sau…sport), nu mai deranjează pe aproape nimeni că recent, la Gala Balonului de Aur din Paris, retardatul de L. Messi a fost desemnat de haramurile sportive din Europa (posibil îmboldiți de confrații americani) drept câștigătorul celui de-al optulea „balon de aur”, în dauna mult mai tinerilor și mai îndreptățiților contracandidați Erling Haaland și Kylian Mbappé, cu toate că mulți oameni de meserie (antrenori, jucători, comentatori, conducători de mari cluburi) susțin, fără ca politrucii sportului național și internațional să-i bage în seamă, că argentinianul – în evident declin de formă și net inferior fenomenalului Pele – ar fi meritat pe bune cel mult cinci trofee…
Lasă un răspuns