Pentru Moșu Ion, nu era mare lucru că el toată ziua făcea asta. Și noi eram învățați cu mersul… Am ajuns acolo sus, la el. De-acolo se vede Rarăul. Este o priveliște de vis. Acolo sus, era mătușa Ioana, soția lui. Am dormit acolo, am văzut a doua zi gospodăria toată. Avea pădure, pășune, vreo 12 vite… De dimineață, Moșu zicea: „Ioan, fă aia, Ioană, fă ailaltă…” El avea boala Basedow, o afecțiune autoimună: tiroida secretă prea mulți hormoni tiroidieni. Boala afectează inima și mușchii scheletici, pielea, ochii, oasele și ficatul. El respira greu. El mulgea vacile, dar în rest, Mătușa era cu toată munca de salahor. Noi am stat la ei vreo patru-cinci zile. Am coborât în sat, ne-am dus la fratele lui, la Costan Țăran. Acum, acolo sus, stă Ionel Țăran. Este cu un an mai mare ca mine. Am plecat la Sighișoara și a rămas să ne mai vedem, la care, bătrânul a organizat în comună o călătorie cu un autobuz la Sighișoara. Moșul era un cunoscut al bisericilor din zonă. Neavând copii, el dona banii pe la mânăstiri. Biserica nouă din Botuș a fost reparată pe banii lui. Căminul cultural l-a construit el singur și a asfaltat drumul pentru căminul cultural. De când era copil, căra cu rucsacul de la Rarău burcut, apă minerală pentru boierii de la Câmpulung și așa își câștiga existența. Au fost copii săraci. Făcea și trei drumuri pe zi. Era cunoscut la toate mânăstirile și bisericile, era primit peste tot ca un președinte de stat. Am avut ocazia să umblu cu el mult și să văd ce fel de om era. Mi-a plăcut acolo sus și, în fiecare vacanță, mergeam vara la el. Mă aștepta jos în Botuș la autobuz. Nu i-au plăcut caii, dar a cumpărat o pereche de cai pentru cărăușie pentru vecinul de mai jos de el. Punea pe laterala cailor câte un căprior subțire de brad. Pe căpriori atârna bidoanele cu lapte. Așa aducea Mătușa laptele la centrul de colectare. Ea parcă era un fel de Hercule. Cu o mână arunca un bidon de 20 de litri de lapte pe un umăr și cu cealaltă arunca alt bidon pe celălalt umăr. Și mergea în fața cailor de gâfâiau caii după ea. Eu mergeam cu ea în fiecare zi cu laptele.
Moșu Ion a adus 80-100 de maramureșeni să-i facă grădina. Ei au săpat la un metru adâncime și au scos toate pietrele. A pus acolo cartofi, peste un kilogram cartoful. O nepoată de-a lui era primăriță în Botuș. El îi dădea tone de cartofi să ducă din partea comunei la județ. Veneau mistreții la furat cartofi. Era gard de răzlogi și mistreții treceau. „Moșule, hai să-i prindem!” „Măi băiatule, ne mănâncă ăștia!” „Îi mâncăm noi, Moșule.” Și ne-am apucat cu mătușa la săpat o groapă adâncă de doi metri și lată de doi metri. Am săpat trei zile lângă gard cu mătușa de ne-am zăpăcit. El se uita că nu putea lucra din cauza bolii. Am pus mi mijlocul gropii un căprior rotund, pe care am bătut în cuie o ușă, iar deasupra am pus crengi, frunze, vreji și cartofi deasupra. Ne ducem dimineață și găsim trei mistreți în groapă. Cum au călcat acolo, ușa s-a răsucit și au căzut. Am lungit cozile furcii și i-am înțepat după ceafă până au murit. Apoi i-am tăiat. De-atunci, Moșu Ion îmi trimitea prin poștă câte un mistreț pregătit înainte de Crăciun.
Fiecare avea sicriul gata făcut în pod. A primit autorizație specială de la Mitropolie pentru mormânt în grădină. Au venit 40 de preoți la sfințirea crucii înainte de moartea lui. Am fost și noi. Pregătise tot pentru moarte. Pe perete, avea trei tablouri: Ceaușescu, Ștefan cel Mai și Isus Hristos. Eu i-am zis lui Ionel să-l lase pe Ceaușescu acolo că este istoria noastră. Ionel a făcut armata la pompieri, în Sighișoara. Tata avea relații și Ionel venea la noi acasă în fiecare sâmbătă până luni dimineața.
La Moșu Ion venea Ceaușescu la vânătoare de cerb. Erau niște cerbi falnici, cât niște tauri. Te îngrozeai când vedeai. Ne uitam la ei de pe geam. Dădea cu coarnele în lemnele puse în jurul clăii de fân. Săreau scântei și apoi mânca fân până se sătura. Cine îndrăznea să se apropie de el? Președintele a venit cu gașca lui cu mașinile de la unitatea militară din Câmpulung, de la vânătorii de munte. Moșu Ion i-a invitat în casă să-i servească cu ceva. Când a ridicat privirea, Ceaușescu a văzut cele trei tablouri. Isus era la mijloc. S-a uitat lung și a întrebat: „Cum se împacă ăia trei acolo, unchiule?” Și a zis Moșu Ion: „Cu voia celui din mijloc, o domnit cel din dreapta, și cu voia lui domnește acum și cel din stânga…” Și Ceaușescu a zis către cei care erau cu el: „Uite, bă, luați aminte la ce-a spus omul ăsta! Nu există, bă!… Dacă adunam toți academicienii, nu erau în stare să scoată asemenea vorbe…”
Și a mai fost Ceaușescu de multe ori la el acolo, sus… Și iată reportajul din 2022, unde am greșit când am scris… „Ultimul Țăran de pe Obcina Ursului”… Să crești zece vaci cu lapte nu mai este o afacere astăzi, este un calvar. Crizele multiple, prin care trece țara, au lovit mai ales fermele de familie, care au 10-40 de vaci. De aceea, acești crescători mici fac coadă la abatoare cu animalele lor: vor să scape de galere. Lipsa oricărei strategii de sprijin guvernamental pentru ferma de familie face ca tocmai acest segment mai dinamic din zootehnia noastră să fie acum și cel mai afectat. L-am cunoscut la Pojorâta pe Ion Țăran, un crescător de vaci de la Obcina Ursului, un cătun din comuna Fundu Moldovei, județul Suceava. Mica lui fermă a împlinit 30 de ani. „Bunicul dinspre tată era Filip Țăran. Tata era Costan (Constantin) Țăran. Io îs Ion Țăran. M-am născut în 1945, pe 28 ianuarie, la Obcina Ursului. Uncheșu meu tot Ion Țăran era, iar pe mătușa o chema Ioana. O să mai veniți pe la noi când veți vedea cum îi”, mi-a spus bădia Ion Țăran. A făcut armata la Brașov și la Sighișoara, apoi s-a însurat și a făcut trei ficiori: Gelu, Ioan Tiberiu și Costel Țăran. A lucrat la mină și pe șantier ca dulgher. În 1991, a început să crească vaci. Uncheșu Ion Țăran și mătușa Ioana nu aveau copii, așa că l-au înfiat pe nepotul Ion. „El o vrut să rămână în urma lui tăt un Țăran, să nu vie un străin care strică și nu lasă nimic în urmă. Veneau domnii de la București la dânsu. Moșu a lăsat aici un fag bătrân și domnii încercau să-l cuprindă câte patru cu brațele și nu puteau. Mi-a lăsat cu limbă de moarte să nu-l tai. Cum să-l tai? Nici Costel nu vrea să-l tăiem. Stau aici sus până la jumătatea lui decembrie și apoi cobor în sat, iar în martie plec iar la deal. Am tot ce trebuie aici. Îngrijesc 6 vaci, le mulg la bidon. Am două bidoane și le duc pline cu lapte doi kilometri cu un cărucior că mașina nu poate ajunge la mine. Dau laptele la fabrica Rarău. Îmi plătește 1,20 lei pe litru. (În același timp, procesatorii cumpără lapte de la ferme cu vaci ținute pe betoane cu 3 lei litrul.). Eu n-am fermă mare. Vacile mele stau toată vara pe pășune și nu le dau nimic altceva. Au lapte ecologic, după cum se zice acum. Dacă mănâncă numai iarbă, nici vacile mele nu-mi dau lapte mai mult: 5 litri pe zi în medie. Iarna, când le aduc în sat, le dau numai fân și otavă, adică a doua cositură. Lucernă am puțină pentru ele. Le mai dau câte puțin porumb de siloz. Anul trecut, am cumpărat o tonă de porumb siloz cu 300 de lei, dar acum s-a scumpit rău”.
Pe când era copil, nu existau veterinari pe-aici. Pentru diaree, le dădea vacilor boabe de jneap, crude. Medicul veterinar face însămânțare artificială și la vacile lui. Vițeii stau cu vacile șase-șapte săptămâni și stăpânul nu mai mulge nimic. Vinde tăurașii cu 2.000 de lei și crede că este un preț bun. „Cât mai pot eu, mai fac. Când nu voi mai putea… Eu cosesc toată vara. Am coasă. Vaca scoate sărăcia din casă. Dacă n-ai vacă, ce faci? Când eram copil, aveam vaci roșii cu totul pe-aici, vaci negre. Urși nu am mai văzut pe Obcina Ursului. Cartofi s-au făcut faini, nu am avut secetă. Socrul cu trei nurori n-are a se plânge. Tăti îs fete bune și lucrează la fabrica de lactate Rarăul”. S-a dat pădurea, dar Costel nu vrea să taie copacii care stau în picioare. „Avem brad și mesteacăn. Noi ne-am făcut gospodăriile cu lemn și cu animale. Altceva nu avem. România e țară bogată și guvernele au distrus tăt, tăt au vândut și ne pleacă tinerii. Ce să le dai de lucru aici?”… (va urma)
Lasă un răspuns