Din motive pur electorale, România este țara cu cei mai mulți „fermieri” din Europa. Politicienii noștri au refuzat să vadă diferența între „gospodăria țărănească”, devenită în actele ANSVSA „gospodăriile populației” (GP, „ghepeuri”), și ferma efectivă, fiscalizată, cu acte în regulă. De aceea, nu urmărește nimeni cum se transformă o gospodărie țărănească în fermă de familie și ce trebuie făcut pentru înlesnirea procesului. În acest context, ce face un șef de promoție după absolvirea facultății la USAMV? Vine la București și vinde granule pentru mâțe! Onest din fire și prin educație, Costel Țăran din satul Botuș, comuna Fundu Moldovei, județul Suceava, a gândit altfel: a rămas pe munte și aici a împlinit 30 de ani. A studiat temeinic legislația, a învățat ce este un sistem de operare (SO – operating system, prescurtat OS), ca ansamblu de programe, care are rolul de a gestiona și de a facilita utilizatorului accesul la resursele sistemului de calcul. Apoi, a preluat gospodăria tatălui Ion Țăran de pe Obcina Ursului și a transformat-o în fermă de familie. Ca orice familie veche, dinastia Țăranilor are casele de locuit pe malul drept al râului Moldova, în satul Botuș, iar sus, pe Obcina Ursului, a rămas casa uncheșului Ion Țăran și a mătușii Ioana Țăran, unde stă acum nepotul Ion Țăran, care îngrijește vacile aici până toamna târziu. Mai sus de Botuș, este Râpa la Safta și vârful Bobeci. Casele lui Ion Țăran și ale strănepoților au fost ridicate pe Prelucă, adică într-o veche poiană de altădată.
„Eu am crescut în casa de pe deal a uncheșului Ion Țăran, eram legat de viața de munte. M-am gândit ce facultate să fac, specifică zonei. Și m-am dus la Montanologie, la USAMV Iași. Am vrut să rămân acolo, dar părinții mi-au zis să vin acasă pentru că noi avem totuși un pic de teren. Nu-mi găseam locul. Am venit, dar nu aveam bani pentru finanțare. Am studiat foarte mult, am citit ghidurile pentru fonduri europene. În 2017, nu se deschisese nicio sesiune pentru tinerii fermieri. În 2018, a apărut ghidul. Norocul meu a fost că îndeplineam majoritatea condițiilor, aveam punctaj mare pentru tânărul fermier. Foarte mult a contat faptul că aveam studii superioare pentru „nivelul de calificare”. Am luat 25 de puncte aici. Am avut un atu din start. Se puncta foarte bine preluarea integrală a exploatației. Tata deținea vaci și deci avea exploatație. Am preluat tot terenul de la tata, cu efectivele de animale. Trebuia să am minim 12.000 SO. Am calculat și aveam 10.000 SO. Am mai cumpărat două vaci, am mai concesionat ceva teren, până mi-am făcut numărul minim de SO-uri, iar acum am 15.000. Am depus dosarul de finanțare.”
A trebuit să învingă toată birocrația care nu iartă pe nimeni, mai ales pe cei care nu au specialiști care să umble pentru ei din ușă în ușă. El crede că „tinerii nu trebuie să se lase, să nu abandoneze, s-o ia de la capăt, până reușesc.” El așa a făcut și a sfințit recent pensiunea pe care a ridicat-o pe Prelucă. „Eu știu bine cât e de greu. Trebuie să-ți faci curățenie în Registrul Agricol. Te duci la notar, faci un contract de comodat și transferi terenul în proprietate. Trebuie să obții cod de exploatație pentru animale. Îl preiei, faci altul. Trebuie rotație de animale. Ai nevoie de un acord de mediu de la județ. Trebuie să faci platformă de gunoi pentru animale. Iei și de la DSV autorizație. Dacă nu le obții din timp, nu rezolvi. Acolo sunt niște termene, trebuie să le respecți. Nu trebuie să te dscurajezi. Foarte mulți încearcă și nu reușesc. Eu am izbutit, am accesat proiectul de 40.000 de euro, am făcut investiția. Am avut control pentru tranșa a doua de împrumut. Am îndeplinit planul de afaceri. În timp ce derulam proiectul pentru „Tânărul fermier”, tot studiind legislația, am văzut o altă măsură de interes pentru zona noastră: Măsura 6.2. Era o măsură pe vechiul PNDR 2014-2020, care se referea la investiții non-agricole. Era o sumă forfetară de 50.000 de euro pentru diversificarea activității agricole. Și am zis: „Hai să vedem despre ce e vorba!” Am studiat, am citit ghidul, am văzut la ce se referă principiul diversificării activităților agricole. Rezulta că trebuie să îmbinăm ferma de zootehnie cu turismul. Așa am accesat măsura. Am primit punctaj suplimentar pentru accesarea Măsurii 6.2 fiindcă aveam deja o activitate agricolă desfășurată de peste 12 luni. Comuna Fundu Moldovei era trecută în anexa măsurii „cu potențial turistic ridicat”, ceea ce a contat mult pentru proiect. Este și zonă defavorizată pentru plățile suplimentare. Am depus proiectul, l-am câștigat. Așa am achiziționat ATV-urile pentru organizarea traseelor montane numai din UAT Fundu Moldovei. Am construit apoi un foișor pentru activități de recreere, cu biliard, cu tenis de masă. Se poate face un punct gastronomic local, care nu-i complicat de obținut. Este o investiție de viitor. Nu pot face restaurant pentru că nu e lume multă, dar un punct gastronomic local, cu 10-12 locuri, se poate face. Să sperăm că vor mai fi finanțări prin noul Plan Național Strategic și autoritățile poate vor fi interesate să amenajăm și puncte gastronomice locale. Vom vedea pentru că și acolo există trei domenii de interes: servicii care pot fi dezvoltate în sate, obiective de procesare, meșteșuguri și turism. Depinde însă de punctajul pe care îl va avea fiecare și nu știm care va fi prioritizat fiindcă bugetul nu e mare. Dacă va fi preferată tâmplăria, de exemplu, ar fi un caz fericit pentru că fratele Tiberiu a moștenit îndeletnicirea de tâmplar de la tata”.
A luat un tractor mic, de la Brașov, potrivit pentru lucrările lui. Are 35 CP. „Cei de la IRUM le fac prea mari pentru mine. Eu am balotieră și fac baloți mici, din fân de munte, mai ușor de transportat.” A costat 13.000 de euro. L-a luat în cadrul proiectului, împreună cu balotiera, greblătoare, cositoare de munte. Toate sunt mici pentru dimensiunea tractorului. Are tot ce-i trebuie pentru recoltarea fânului, dar e priceput și fratele Gelu în de-ale lemnului.
Mai întâi, Costel a ridicat casa pentru familie. Apoi au venit toate la rând pentru pensiune: baie în fiecare cameră, un ciubăr enorm din lemn de brad pentru turiști, urmează o saună finlandeză… O bătrână a crezut că vrea să facă agheazmă mare pentru Bobotează în ciubăr nou de brad, ca arhiepiscopul Snagoveanu. „Așa de mare, maică?!” Costel a construit și garaj pentru tractor. Tot aici, găzduiește cele 3 ATV-uri, pe care le închiriază pentru turiști. „Toate au mers din una în alta. Fără fermă, nu erau nici ATV-urile. Le integrez pe toate în activitaatea pensiunii. Îi pot duce pe turiști și pe Giumalău”.
Pensiunea este finalizată și a fost construită pe fonduri proprii. În aerul tare, de munte, am dormit tun. A primit doar 50.000 de euro pentru partea de agro-turism, dar totul a costat mult mai mult. Un ATV costă 7.000 de euro. Toate trei au costat 21.000 de euro. Foișorul are o sală mare, unde piesa de rezistență este cuptorul pentru pâine și poale-n brâu, cu sobă, cu grătar și afumătoare, toate încorporate frumos. S-au folosit 1.000 de cărămizi de zid și meșterii au luat 5 lei de cărămidă. Partea de agrement a fost evaluată la 70.000 de lei în 2020, dar a prins scumpirile de după pandemie din 2022 și costurile s-au dublat: 150.000 de lei. Toți apropiații au sărit și l-au împrumutat pe Costel, ca să nu ajungă la bănci… Costel Țăran nu vrea să renunțe la vaci și intenționează să dezvolte nucleul de Brună. Laptele lor rămâne pe cană când îl bei și merită 95 de bani pe litru! Atât oferă în bășcălie Dorna Lactalis. Este singura șansă de supraviețuire pentru ferma de familie pe Obcina Ursului. „Nu putem face agro-turism fără zootehnie. Punem pe masa turistului un lapte natural, proaspăt, un preparat de casă din carne de tăuraș. Noi nu ne permitem să trăim numai din fermă fiindcă nu se poate. Fiecare a vrut și o carte de muncă undeva pentru asigurarea drepturilor. Dacă reușim să dezvoltăm componenta de agro-turism, eu cred că am putea asigura o carte de muncă, dar numai prin combinație cu zootehnia. Este un model specific zonei montane. Poate să fie și un atelier de meșteșuguri. A crescut interesul pentru cumpărarea terenurilor în regiune. A ajuns patru euro un metru pătrat. Este un preț mare pentru un teren fără utilități, chiar fără acces auto, fără nimic”. Speră să poată construi o instalație fotovoltaică pentru refugiul de pe munte. Dacă nu se mai dă subvenția pentru fâneață, crește pădurea la loc. Aproape fiecare țăran de pe malul Botușelului mai are 3-4 vaci care se chinuie să pască pe pășunea străjuită de gard electric. Comunicarea trebuie să fie afectivă la fiece pas. Pentru toți bătrânii, acest tânăr puternic și manierat este „Costeluș” pentru că aici totul este „mititel” (Măruț, Pomuț, Toduț…), comparativ cu augmentativele din Oltenia (Gomoiu, Necșoiu, Negoiu, Arnăuțoiu, Pleșcoiu…). Cineva și-a pus tricolor mare și nou la poiată, să vadă și vacile care este țara lui. Parcă toată Țara de Sus a Moldovei a luat foc din spaimele de iarnă ale fagului, ale mesteacănului, ale cireșului sălbatic. Oare când se va construi pe aici Via Transilvănica? Un proiect lung pentru zonă, cu ramificații spre Herghelia Lucina, spre Pasul Mestecăniș… „Eu nu vreau să mă întâlnesc cu ursul, dar mama s-a întâlnit la cules de afine”… Seceta a mușcat adânc din Obcina Ursului. Otava de fân abia se ițește de sub uscături, hribii nu au crescut și nici ghebele nu au ieșit în acest an. Mă uit atent la Costel și trebuie să retractez: bădia Ion nu este ultimul Țăran de pe Obcina Ursului, cum credeam eu anul trecut…
Și vine Ceaușescu la uncheșul Ion Țăran de pe Obcina Ursului!… Eugen Muntean din Sighișoara l-a cunoscut foarte bine pe uncheșul Ion Țăran de pe Obcina Ursului. Și asta pentru că Gigi, cum îi spun apropiații, a fost cumva fiul sufletesc al bătrânului din alt veac. În anul 1966, în zilele de 3-10 iulie, Mănăstirea Putna a serbat 500 de ani de la întemeiere, impunător ca un actor mare sau, mai degrabă, ca un căpitan de haiduci. A fost și Nicolae Ceaușescu acolo, cel care începuse și el să se revendice de la marii voievozi. Mitropolit al Moldovei era Iustin Moisescu. Ceauşescu, auzind programul vizitării, ar fi rostit: „ne supunem tuturor rânduielilor omeneşti şi dumnezeieşti”, iar în faţa hărţii Moldovei din muzeu, l-a îndemnat pe ghid: „aici mai lipseşte ceva, să se pună cetăţile de pe malul Nistrului”. Către sfârşit, Emil Bodnăraş s-a adresat şi el ghidului: „zi mai departe fără teamă „Doina” lui Eminescu şi explică elevilor şi studenţilor la harta Moldovei, aşa cum ai făcut-o până acum”.
„Am fost la serbarea de 500 de ani de la Putna, își amintește venerabilul Eugen Muntean din Sighișoara. Am mers cu părinții la sărbătoare. Eram un copil mai neastâmpărat și tot umblam prin tren. M-am oprit la un compartiment și m-am uitat mirat că am văzut un om cunoscut. Am deschis ușa. „Nu vă supărați, am zis, dumneavoastră sunteți actor?” „Nu, dar dumneavoastră de unde sunteți?” Așa mi-a vorbit. Eu eram un copil. „Mergem la Mânăstire la Putna, la serbare.” „Și eu merg tot acolo, dar cu cine ești dumneata?” „Cu mama, tata și cu sora mea.” „Și unde-s?” „Sunt în tren, dar eu am plecat așa prin tren să văd ce e…” „Cum te numești?” „Eu Gigi Muntean. Dar dumneata cum te numești?” „Eu sunt Ion Țăran a Filip.” Așa i se spunea în zonă, Țăran Ion de-al lui Filip. „Vrei să mi-i prezenți pe părinții dumitale?” Vorbea numai cu „dumneata”. „Da.” Și am pornit către ai mei. Am deschis compartimentul și le-am, zis: „Uite, să vă fac cunoștință cu prietenul meu Ion Țăran a Filip. O zîs că-i din Botuș, dar nu știu pe unde-i.” Și el zice: „Uite ce-i. Eu sunt invitat de onoare acolo, la serbarea de la Putna. Vine mitropolitul acolo și-s așteptat. Dacă vreți, mergeți cu mine ca să fiți oaspeții mei la serbare.”
Părinții mei erau mari excursioniști. Tata era șef contabil la CFR Sighișoara și organiza mereu excursii cu autocarul în tot felul de locuri din țară. Eu am moștenit de la ei bucuria de a-mi cunoaște țara, de a umbla. La gară ne-a așteptat o șaretă mare cu cai. „Moșu Ion! Moșu Ion!”, strigau călugării. Eu eram foarte bucuros că îl știe atâta lume pe prietenul meu. Și zice Moșu Ion: „Eu am venit la serbare cu niște prieteni de la Sighișoara.” Ne-am suit în șareta împodobită și am plecat la mânăstire unde ne-a întâmpinat mitropolitul. Eu aveam șapte ani atunci. Eram uimit cât de respectat era bătrânul. Imediat, la masa juriului, s-a făcut loc și pentru noi. Am fost invitați și la masa festivă. După care, ne-au invitat să dormim la mânăstire, dar Moșu Ion a zis că trebuie să meargă acasă. „Vă invit să mergeți cu mine ca să vedeți unde stau pe Obcina Ursului. Trebuie să mergem pe jos de la Botuș până sus pe Obcina Ursului la mine!. (va urma)
Lasă un răspuns