Cam la un an după precedentele alegeri (în 2019 europarlamentarele și prezidențialele, în 2020 localele și parlamentarele) au început analizele, comentariile și speculațiile pe marginea alegerilor din 2024, an în care au loc toate cele patru aflări în treabă (de exemplu, după un singur mandat, devin milionari în lei tot cei 33 de mâncători de rahat, trimiși de alegătorii români în Parlamentul European!), precum și anul în care chiriașul de la Cotroceni este obligat prin lege să plece și să lase locul altuia, cu nimic mai bun ca toți formalii președinți ai României postdecembriste, atâta timp cât „materialul” moral-spiritual al tuturor catindaților este submediocru, iar țara continuă să rămână o struțo-cămilă (republică semiprezidențială) și cu statutul politico-economic de colonie modernă.
Că așa este pe la noi, îndeosebi în cele peste trei decenii de libertate aparentă, libertinaj consistent și imbecilizare planificată: ne plângem că toate cele-n țara asta sunt politizate și pe urmă (a se citi „inclusiv din această cauză”) temeinic puse pe butuci de impostura și necinstea activiștilor postdecembriști, dar tot cârtitorii (atotneștiutorii jurnaliști și analiști), prin interminabilele lor trăncăneli îi încurajează pe politrucii de la butoanele puterii să aibă în vedere nevoile stringente ale țării și ale cetățenilor numai între acele limite, stabilite de sondajele la plesneală, ce nu afectează în mod ireparabil popularitatea cârmuitorilor și a partidelor din care ei fac parte.
Actuala coaliție pesedisto-penelistă, respectiv stângisto-dreptistă, ne oferă cel puțin două elocvente dovezi în acest sens, deodată ineficiente și grotești: (1) Cei doi tovarăși la secătuirea României (fie din nepricepere, fie – mai ales – din interes personal și de grup), totodată la „eternizarea” cârmuirii lor spre mulțumirea globaliștilor (deja liderii ăstora și-au asigurat stăpânii că la viitoarele alegeri, mai puțin la prezidențiale, vor merge pe liste comune, singura modalitate de surclasare a Coaliției pentru Unirea Românilor – CUR, poreclită AUR), cei doi tovarăși, deci, nu numai că se critică și acuză public pentru neîmpliniri și/sau derapaje, dar – atât înainte, cât și după „rotativă” – caută cu disperare ca, independent și deseori chiar în dauna partenerului conjunctural, să pună în practică acele inițiative, care dacă nu le vor spori popularitatea, măcar să nu le-o diminueze; (2) Deși cele două partide, care împreună au majoritatea parlamentară, au promis solemn că vor termina pentru totdeauna cu veniturile nerușinate (bugetari cu lefuri sau pensii de peste 10.000 euro, unii – precum Nicolae Ciucă și Mugur Manole Isărescu – și cu una și cu alta), căci asta cere Uniunea Europeană (UE) de mai multă vreme, însă formula de recalculare, acceptată de stângisto-dreptiști după câțiva ani de analize și discuții, a ajuns în final la Curtea Constituțională, iar cele nouă lighioane aulice au decis la unison că procedura avansată de Executiv este neconstituțională (mă rog, doar nu erau nebuni să-și taie solida cracă financiară de sub picioare!), fără să le pese de UE și de următorul paradox: Diminuarea veniturilor este declarată neconstituțională, chiar cu riscul ca România să piardă miliardele condiționate de UE, însă ilogica și ilegala majorare a acestora a fost perfect constituțională!
Ăsta da umanism și patriotism: N-au decât să sufere milioane de români din pricina sancțiunilor impuse de oficialii europeni, că noi (judecători, procurori, securiști, milițieni, generali și alți odioși privilegiați) nu dăm în ruptul capului cioara vopsită din mâinile noastre murdare!
Păi cam tot așa gândea și se comporta hiperegoistul antierou dostoievskian din scrierea Însemnări din subterană, căruia autorul nu-i dă nici nume (a considerat că nu merită) și nici o înfățișare palpabilă (doar că „era scund și pirpiriu”): „Dacă-i de ales: să se dărâme lumea, ori să-mi beau ceaiul, eu spun că mai bine s-ar dărâma lumea, numai să-mi pot bea ceaiul”…
N.B.: În comparație cu Robert Fico (stângistul care de curând a câștigat alegerile din Slovacia și, aidoma premierului maghiar, intenționează să-și împingă conaționalii în siajul kremlinist), măcar alianța pesedisto-penelistă va menține – cu bune și cu foarte multe rele – direcția europenisto-atlantistă. Că doar istoria noastră este plină ochi de secularele „binefaceri” ale muscalilor țariști și apoi ale celor bolșevizați, ca astăzi, cu găunoasele excepții filoruse, românii vrednici și neamnezici să nu se lase păcăliți de jegoasele manevre ale putiniștilor, aflați de aproape doi ani în război nimicitor cu „frații” lor ucraineni și într-un interminabil conflict propagandistic cu aproape întreaga lume: din Europa și până în Japonia, din Canada și până în Australia.
Lasă un răspuns