Aflată în colecțiile MNIR, cu nr. inv. 72988 și fiind descoperită în necropola „Grindu Tomii (com. Cârna, jud. Dolj), în urma cercetărilor arheologice, strachina de ceramic este din Epoca bronzului și aparține de cultura Gârla Mare (Vladimir Dumitrescu, 1961). Vasul este din ceramic, creat prin modelare manuală, cu decor incizat, urmat de ardere secundară oxidantă. Diametru maxim: 19 cm; diametru bază: 6,3 cm; înălțime: 16.5 cm. Despre acest vas se poate spune că prezintă în secțiune un profil în forma literei S. Baza este inelară, iar buza se răsfrânge în patru colțuri (precum lumea „plată”). Sub fiecare dintre acestea a fost plasată câte o toartă. Vasul a fost lucrat manual, dintr-o pastă fină, degresată cu cioburi pisate. Decorul constă în linii punctate, spirale și ghirlandă. Metodele de realizare au fost incizia, imprimarea și apoi încrustarea cu pastă albă (din aceasta se păstrează câteva urme). Vasul a intrat în „Laboratorul de restaurare” fiind predată specialistului în restaurare-conservare Radu Bălănescu, deoarece a suferit un șoc mecanic în urma căruia au rezultat 20 de fragmente și a fost stropit accidental cu soluție de ignifugare. Piesa era puternic deformată din cauza unei arderi secundare intense, întâmplată după spargere.
Într-o restaurare anterioară, asamblarea s-a realizat cu celuloid, și atât la exterior, cât și la interior, suprafețele erau pătate cu acest adeziv, dar și cu material de completare și soluție de ignifugare. Lacunele au fost completate cu ipsos de modelaj, aplicat la nivel cu originalul și peste original și nefinisat la interior. Completările nu păstrează grosimea pereților vasului – sunt mult mai groase, chiar și cu 1 cm la interior și de multe ori înglobează resturi de fragmente. Din această cauză, în momentul impactului au fost produse noi fracturi, deoarece tensiunile s-au distribuit către fragmentele originale. Pentru restaurarea acestui obiect s-a recurs inițial la dezasamblarea lipiturilor fragile și îndepărtarea mecanică a tuturor materialelor vechi și a stropilor. Vasul a fost asamblat parțial deoarece unul dintre fragmente a fost ars până la vitrificare, pierzând pe două laturi contactul cu restul corpului. Pentru a nu îi falsifica forma, s-a recurs la construirea unui suport adecvat, care să permită expunerea piesei sub aspectul căpătat în urma evenimentului arderii secundare. Restaurarea s-a încheiat cu completarea, finisarea și integrarea cromatică a lacunelor, exemplarul ceramic rezultat putând fi expus în continuare muzeistic.
Cultura Žuto Brdo – Gârla Mare, cunoscută și sub numele de Cultura Gârla Mare, Cultura Gârla Mare – Cârna, sau „Cultura câmpurilor de urne”, a fost denumită așa după stațiunile eponime unde s-au făcut primele descoperiri arheologice din perioada mijlocie și târzie a epocii bronzului. Ea are o arie foarte mare de răspândire, se întinde pe ambele maluri ale Dunării, începând de lângă Belgrad până aproape de vărsarea râului Olt în Dunăre. Primele descoperiri arheologice au fost efectuate în Serbia pe la sfârșitul secolului al XIX-lea. Limitele geografice din România nu depășesc granițele Banatului la vest, ale Olteniei la nord și est și fluviul Dunărea la sud. Datorită săpăturilor pe care le-a efectuat în anul 1939, istoricul și arheologul Dumitru Berciu, pe insula Ostrovu Mare și pe malul Dunării de pe teritoriul satului Gârla Mare din județul Mehedinți, au fost descoperite așezări din epoca comunei primitive care s-au încadrat în aria culturilor Sălcuța, Vinča și Coțofeni. A fost descoperită acolo și o necropolă de incinerație din epoca bronzului, urme ceramice specifice Culturii Gârla Mare ca urne, cești, figurine și străchini-capac. Ceramica este caracterizată prin bogăția ornamenticii și a plasticii și formează împreună cu necropola de la Cârna și parțial cu cea de la Ostrovu Mare un grup specific estic în cadrul Culturii Gârla Mare. Insula Ostrovu Mare unde s-a descoperit tezaurul de podoabe din aur cu același nume. Cele mai mari descoperiri arheologice au fost făcute pe teritoriul localităților Gârla Mare, Cârna, Balta Verde, Ostrovu Mare, Cruceni, Bobda și Pădurea Verde. Caracteristicile sunt ritul incinerației, cimitire întinse, câmpuri de urne, urne cu capac alături de vase de mici dimensiuni care au un caracter de ofrandă, lângă care se regăsesc și alte obiecte de inventar. Vasele ceramice au felurite forme și dimensiuni, unele din ele fiind modelate în chip de pasăre (mitul getic al Mamei Gaya Vultureanca și al puiului său, Puya Gaya) sau cu toarte care figurează un cap de cervideu (Cerbul Sharabha, cel ce ține în coarne Pomul Vieții sau „Ochii lui Dumneazeu”; cel ce are 8 picioare, sau cel ce are două capete, unul de carne – viu și unul descărnat – adică mort).
De remarcat este plastica obiectelor descoperite în partea de est a răspândirii Culturii de la Gârla Mare, caracteristică ce le conferă o valoare cu totul excepțională. Astfel, s-au descoperit figurine din teracotă zoomorfe care au formă de pasăre sau caprine, precum și figurine antropomorfe de gen feminin care au rochia stilizată sub formă de clopot (en cloche). Au mai fost descoperite și mici topoare cu dublu tăiș realizate tot din teracotă. Atât figurinele, cât și vasele prezintă bogate decorații de natură geometrică, predominante fiind elementele de tip meandric sau spiralat care au o dispunere radială față de axul vasului sau în registre separate. Tehnica de realizare este fie prin încrustație, fie prin incizie, totul ducând spre un efect de broderie. Mai mult de atât, se pot vedea elemente secundare ca pliseuri largi sau caneluri pe gâturile figurate sau pe diferite proeminențe plastice. Toate figurinele au fost confecționate dintr-o pastă cărămizie care a fost încrustată sau incizată cu alb geometria ornamentelor, ansambluri radiale sau derivate ale unor sisteme radiale, ce au ca simbolistică cadrul solar, totul de o finețe și bogăție absolut excepțională. Întreaga reprezentare creează impresia unui decorativism ce imită modelele brodate sau pe cele prezente în cusături. Relevantă în acest sens al Culturii de la Gârla Mare este descoperirea Tezaurului de podoabe din aur de la Ostrovu Mare ((jud. Mehedinţi), scos la lumină înainte de anul 1921. Deoarece de la descoperire şi până la achiziţionarea sa de către dr. George Severeanu a trecut pe la mai mulţi proprietari, nu se cunoaşte cu exactitate structura sa iniţială. Totuși s-au păstrat până astăzi 46 de obiecte care, prin ornamentul şi tehnica lor de execuţie, aparţin artei din perioada de mijloc a epocii bronzului; orizontul Ostrovul Mare-Ţufalău.
Vasul ceramic („strachina”), odată restaurant își poate lua locul în cadrul colecției muzeale din care face parte. Vizitatorii se vor putea bucura pe mai departe de creativitatea semenilor noștri de acum câteva mii de ani și vor putea să înțeleagă cum aceștia, împotriva vicisitudinilor de zi cu zi, se înconjurau totuși de frumos și de armonia naturii. (G.V.G.)
Lasă un răspuns