Amplasată în partea nordică a orașului Târgoviște (în afara zidurilor de apărare ale Curții Domnești), zonă rămasă în memoria colectivă cu numele de Cartierul Suseni, Biserica Sfântul Gheorghe a fost ridicată de sfântul domnitor Neagoe Basarab, care a hotărât, la începutul domniei sale, întemeierea unei biserici micuţe, deasupra unui puţ (o gropniță). Se pare că planul voievodului a fost de a-şi feri parte din tezaur în acest ascunziş, atât de ochii turcilor, cât şi de cei ai boierilor, lăsându-l în „paza lui Dumneazeu”. Biserica este de plan dreptunghiular, inițial fără pridvor. O particularitate însemnată a planului bisericii o constituie absida altarului care are muchie în ax. Imaginea bisericii de astăzi, rezultat al unor refaceri inițiate încă din secolul al XVIII -lea și până recent, spre anii 2000, cu greu mai poate fi asociată personalității lui Neagoe, ale cărui creații au o altă anvergură arhitecturală. Cu toate acestea, cercetările arheologice, întreprinse în anii 1977 de Gabriel Mihăescu și 2005 de Petru Diaconescu și Gheorghe Olteanu, vin să susțină vechimea bisericii în deceniul doi al secolului al XVI-lea, în perioada domniei preacucernicului domn. Privim, totuși, cu circumspecție faptul că o ctitorie domnească aflată într-o cetate de scaun nu a beneficiat de atenția cuvenită din partea urmașilor. Lipsa interesului din partea autorității centrale ne îndeamnă să reflectăm asupra unui eventual rol de capelă a unei curți boierești îndeplinit într-o perioadă și într-un interval de timp imposibil de reconstituit.
O descoperire înregistrată la nivelul anului 2005 avea să plaseze biserica în sfera unicității, cel puțin pentru arhitectura muntenească: o încăpere subterană/tainiță realizată din cărămidă (1.90 m înălțime/0.60 m partea superioară/1.60 m baza) care impresionează prin aspectul general îngrijit, vizibil și astăzi ca urmare a stării de conservare excelente. Funcția de protejare a unor bunuri însemnate, indiferent de natura lor, ar justifica inclusiv atenția și meticulozitatea manifestate în realizarea ei. A aprecia această construcție miniaturală drept ea însăși o bijuterie, nu este cu nimic exagerat. Iată de ce Biserica „Sf. Gheorghe”, așezată în rândul celor mai vechi lăcașuri de închinăciune din Târgoviște, dar izolată față de întregul peisaj ecleziastic ce se concentra în arealul curții domnești, nu trebuie ignorată ci, din contră, merită toată atenția noastră, a tuturor, indiferent de preocupări și interese.
Biserica având hram principal Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, este situată pe drumul care coboară dinspre munții Bucegi (numiți și „Prasovon”, după cum scrie cronicarul bizantin Chalcocondil) spre Târgovişte, intrând în Vechea Cetate de Scaun prin partea de nord, în Calea Domnească, în vechiul cartier Suseni. Potrivit cercetătorilor, în această zonă a oraşului au existat aşezări ale dacilor liberi încă din secolele III-IV d.Hr.. Alte descoperiri ale arheologilor dovedesc faptul că tot în acea zonă, pe o străduţă îngustă ce poartă astăzi numele de Sfântul Gheorghe, nr. 1, se mai afla şi Biserica medievală „Sfântul Gheorghe”. Micul lăcaş, care a adăpostit sute de ani o cutie de valori subterană, cu un plan în formă de navă, cu o turlă-clopotniţă înaltă pe pronaos, a fost ridicată chiar în prima perioadă a domniei de nouă ani a preacucernicului voievod Neagoe Basarab în ţara Românească (1512- 1521), la doar un kilometru pe atunci de ieşirea din Cetatea medievală. Astăzi, ctitoria nu reprezintă doar un important punct turistic, ci şi un distins reper medieval, printre puţinele rămase în România. Un alt detaliu interesant descoperit de arheologi, în anul 2003, este faptul că Neagoe Basarab, la începutul domniei sale, a hotărât să fie ridicată o biserică micuţă, chiar deasupra unui puţ („subterană” pe care a construit-o anterior). Scopul ridicării lăcaşului de cult a mai fost şi acela de a-şi feri parte din tezaur în acest ascunziş, atât de ochii duşmanilor turci, cât şi de ochii boierilor. Puţul de sub sfântul lăcaş de cult a fost folosit în timp, dovada o face descoperirea a două monede şi doi ludovici ungureşti, datând din 1515, rămași pe fundul acestei subterane. Ce-i drept, nu a mai fost găsit şi restul de tezaur, o posibilă variantă ar mai fi faptul că Neagoe Basarab a fost cel care l-a mutat din locul ascuns, în timpul domniei sale. Acest mod de a ascunde averea era folosit pentru o perioadă, iar după trecerea primejdiei, tezaurul era scos din ascunziş, după care era mutat în alt loc. Timp de 500 de ani, biserica a fost bine păzită, vreme în care intrarea în puţul de sub aşezământ a fost ascunsă sub o lespede ce avea în centrul său un vultur cu două capete, iar fiecare cap de vultur ţinea în cioc o cruce. Vulturul cu două capete a fost un simbol durabil asociat cu conceptul unui imperiu puternic. A ajuns până în zilele noastre datorită folosirii sale de către imperiul bizantin și de către biserica ortodoxă greacă.
În timp, prin grija unor locuitori înstăriţi, au fost refăcute monumente ale oraşului Târgoviște, printre care şi Biserica „Sfântul Gheorghe” din Suseni, şi astfel s-au păstrat până în zilele noastre. Primele schimbări în arhitectura construcției s-au produs la 1816, iar următoarele au avut loc la aproape 50 de ani după, în 1862, când au fost realizate îmbunătăţiri considerabile. Pictura veche nu a mai supravieţuit trecerii anilor. În 1813, pictorii locali Nicolae şi Bănică au realizat exteriorul bisericii; în 1857, Barbu Zugravul din Târgovişte a pictat tinda, iar câţiva ani mai târziu, în 1862, şi-au dat concursul alţi zugravi cunoscuţi vremii. Ctitoria a fost serios afectată la cutremurul din anul 1940, dar a fost restaurată de către Comisia Monumentelor Istorice, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în anul 1942. Această intervenţie a salvat monumentul de la prăbuşire. Biserica a fost restaurată, în ultimii ani, la iniţiativa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon, cu străduinţa fostului preot paroh, Neacșu Stancu, în perioada 2004-2018. În prezent Biserica „Sf. Gheorghe” din Târgoviște își poate prezenta secretele pe care le-a avut de-a lungul istoriei, chiar și monedele (sau copii ale acestora) care au rămas pe fundul gropniței, din secolul XVI, ca în cazul comorii lui Aladin, când monedele de aur au rămas lipite de fundul vasului cu care a măsurat grămada de galbeni descoperită în peșteră…
Lasă un răspuns