De ziua independenței lor (inclusiv a aceleia de dinaintea eventualei câștigări a războiului, ca un soi de alt 24 august, reformat din decizia de radă a anului 1991), ai noștri s-au înghesuit la porțile „templelor” lor încă nezidite (ori rezidite, după caz!), cu mulțumiri, cu laude, cu aprecieri lozincarde, cu multă lingușire, ipocrizie și un întreg panotaj al unei nevoi de exprimare a umilinței și ridicolului festivist dintr-o istorie nefrecventată vreme de 30 de ani la clubul pupatului în dos a piețelor altora… A „piețelor” trântite peste noi, puse aici fără un semn de întrebare, fără o minimă revoltă din partea noastră… Și au fost atâtea osanale pe „scrolluri” de discursuri oficiale copy-past la adresa Ucrainei că, la un moment dat, te și întrebai dacă nu au greșit cumva asumarea pe zilele impuse pe răbojul istoriografic al ultimelor trei decenii, cu toate acele rescrieri și vinovății impuse prin legi, ordine de ministru, curicule, manuale, cărți, consilii de admonestare, facturări pe literele de plumb nebătute de coala câte unei libertăți de exprimare ca auto învinovățiri și asumări… Dar nu, nu era vorba de cei ce ne-au transformat într-o temă talmudică de aplicare a desființării ființei neaoșe, a ștergerii demnității, a retezării oricăror lăstari de mândrire ca istorie, neam și țară, a noastră, ca români… (De români deja ocupați în trei decenii cât alții sub câteva imperii). Nu era vorba de un alt „modul” strecurat pe sub straturi, insinuări și insolențe, literele fiind prea clar bătute tot de la dreapta la stânga… Iar de ziua independenței de… dinaintea primului cartuș tras (nu cert și al ultimului!), Kievul a transmis lumii mesaje de mulțumire… Nu și nouă… Și nu, nu ne-a „sărit”, nu ne-a rătăcit prin mulțumirile pentru atâtea și atâtea țări, ci a lăsat intenționat locul de drept cuvenit nouă nerânduit în logica vremurilor ce vor urma… Chiar dacă noi le-am onorat ziua cu atâtea mulțumiri și laude oficiale, cu atâtea îndemnuri de treceri de batalioane de ‘ale lor, ba chiar și cu ofrandele slugarnice ale lingăilor guvernamentali de clanțe încă nepuse la noile uși ce stau a închide între ele contururi de populații, popoare și, poate doar pe linia de ei trasată, țări, state, națiuni și pre postimperiile de mâine… Pentru noi, dară, nimic!… Deși am depus și ofrande, deschizându-le piețele noastre, oferindu-le porturile, șenalele, navlosirile, totul pe seama asumării de către noi a unor pierderi ce nu vor mai putea fi nicicând recuperate…
Și chiar dacă am ajuns prin deciziile unor conducători vânduți (atât de vânduți de nici iadul nu îi va primi!) sub mașina de zdrobit prin deznaționalizare, desprinderea de retina timpului, smulgerea din propria istorie, deși am fost sfidați prin lipsa unui simplu „Mulțumim, România!”, totuși am tăcut… Nu l-am convocat pe ambasadorul lor pentru a-l întreba: „De ce? De ce atâta lipsă de respect față de românii cărora li s-a strâns cureaua pentru a le fi bine altora?”…
Un răspuns deja mult prea evident pentru a mai tăcea!… Pentru că noi, deși repetăm cu încăpățânare istorii ce ne-au mai pus pe nedreptele eșafoade ale vinovățiilor fără vină, cu zeci de arginți de iude puse pe capul nevinovățiilor vinovăție, nu am învățat a nu mai repeta secvențele tragice ale istoriei… Dar ei, știu a nu repeta „erorile” pe care l-au produs cei ce le stau acum drept ideologi a unei existențe viitoare fără de griji… Iar netransmiterea nici unui mesaj oficial de mulțumire va conta peste vremuri mai mult decât senzația de amar de acum a milioane de români… Pentru că în Istorie rămân dovezile scrise, documentele, actele oficiale de mulțumiri și recunoașteri… Iar cum cei ce ne storc deja pe vinovății neimputabile nouă s-au mai împiedicat în impunerea drepturilor, despăgubirilor, plăților voite de câte un mesaj dat cu sinceritate chiar de membri ai etniei lor, astăzi nu mai repetă greșeala de a lăsa în istoriografie dovezi ale ajutorului de care s-au bucurat… Dar chiar și așa, ceea ce ni se întâmplă astăzi nu este deloc o repetabilă povară ce ne-a fost pusă pe umeri de o istorie poate prea invidioasă pe ceea ce am fost și am reprezentat cândva, ci sunt sacii trădărilor de neam și țară pe care îi vom târî generație de generație dacă nu ne trezim…
Lasă un răspuns