Ar trebui să ne sperie războiul informațional, trăim în zodia unei dezinformării atent dramatizate. Suntem manipulați prin știința comportamentului uman, prin psihologia aplicată a sufletului (psyche=suflet; logos= știință- din limba greacă). Alegerile din Italia m-au convins, a fost aleasă doamna Meloni care înainte de a ajunge în fruntea bucatelor mai avea puțin și rupea lanțul, apoi a ajuns un mic cățel care face giumbușlucuri la mângâierile stăpânilor. Astăzi am vrut să scriu despre un mare jurnalist, dar evenimentele din Rusia m-au găsit total descoperit. După atacurile blocurilor gemene de la 11 Septembrie, revista The Times a avut un titlu la care am zâmbit: „America a fost descoperită acum 600 de ani de către Columb, dar astăzi a fost descoperită cu totul”. Am privit cum șeful Wagner a devenit într-o singură zi din cel mai urât om de pe planetă, omul minune pe care îl iubim. Dar toate acestea la doar o săptămână de la întâlnirea cu președintele Rusiei. Dacă Putin avea ceva cu el, nu mai pleca de la Kremlin. Dar el a plecat, apoi s-a răzvrătit iar președintele îl iartă. Cred că este cel mai bun scenariu de film scris în ultimul secol: agenda președintelui rus s-a îmbogățit considerabil cu așa zisele conserve din galantar, dar a făcut și cel mai subtil transfer de trupe, toate acestea la vedere. Șah la rege… dar prin rocada mare…!
Totuși o să scriu despre marele jurnalist care a fost Daniel Ellsberg. Daniel Ellsberg este un activist american, fost funcționar guvernamental și fost analist militar al Pentagonului. El este cunoscut pentru faptul că a dezvăluit în Washington Post, în 1971, un set de documente secrete ale Guvernului SUA privind implicarea sa în războiul din Vietnam, cunoscute sub numele de „Pentagon Papers”. Aceste documente dezvăluiau faptul că guvernul American a mințit opinia publică cu privire la întinderea războiului din Vietnam și au dus la creșterea opoziției publice față de război. După aceste dezvăluiri, Ellsberg a fost acuzat de spionaj de către guvernul SUA, dar procesul împotriva sa a fost respins din motive de încălcare a drepturilor civile. Acest act al dezvăluirii a fost un moment crucial în istoria libertății presei și a libertății de exprimare în Statele Unite ale Americii și a influențat mișcările pentru pace și activismul din anii ’70. După aceste evenimente, Ellsberg a devenit un militant pentru pace și a luptat împotriva războiului nuclear și pentru eliminarea arsenalului nuclear al Statelor Unite și al altor națiuni. De asemenea, el a criticat politica guvernului SUA în Orientul Mijlociu și a luptat pentru drepturile civile și libertatea de expresie. Moartea marelui jurnalist a îndoliat întreaga lume, dar această moarte m-a făcut să mă gândesc la un caz recent care parcă nu se mai termină. Julian Assange este fondatorul platformei WikiLeaks, care a devenit cunoscută pentru publicarea de documente secrete ale guvernelor și instituțiilor din întreaga lume. În aprilie 2019, a fost arestat în Londra după ce a fost expulzat din ambasada Ecuadorului, unde a stat închis timp de șapte ani. Assange a fost acuzat de către SUA pentru încălcarea legilor privind spionajul și practicarea hackingului. În prezent, se așteaptă o decizie cu privire la extrădarea sa în Statele Unite, în ceea ce a devenit o controversă globală pe tema libertății presei și a drepturilor omului.
Libertatea presei privită în oglindă, o dată în 1971, a doua oară astăzi. Să încerc să dau o definiție exactă a jurnalistului: Jurnalistul poate acționa ca un observator și un critic obiectiv, asigurându-se că oamenii au acces la informații complete și precise, fără distorsiuni sau înțelegeri greșite. Acest lucru poate ajuta la creșterea gradului de înțelegere și la formarea unei opinii mai clare cu privire la problemele sociale, politice și economice. În plus, jurnalistul are responsabilitatea de a proteja libertatea presei și de a asigura că informațiile esențiale nu sunt cenzurate sau suprimate. Jurnalistul poate acționa ca intermediar între cetățeni și autorități, ajutând la aducerea transparenței în procesul decizional.
Domnul viitor președinte (eu sper) Robert Kennedy Jr. spune într-o postare: „Să înlocuim cercul vicios al escaladării cu un cerc virtuos al construirii păcii. Senatorii Lindsey Graham și Richard Blumenthal tocmai au emis o rezoluție prin care amenință Rusia cu consecințe grave ca răspuns la staționarea armelor nucleare în Belarus. Sunt de acord că Rusia ar trebui să elimine acele arme. Și, ca prim pas, SUA poate începe să-și scoată armele nucleare din Germania, Italia, Belgia, Turcia și Țările de Jos, împreună cu noile sale baze de rachete din România și Polonia.” Să încheiem însă articolul cu o glumă amară. Elon Musk spune: „Stai să văd dacă am înțeles bine. Nu poți bea până la 21 de ani. Dar îți poți schimba sexul la 12 ani.”
Dar să fie pace!
Lasă un răspuns