Războaie și războinici…

Spuneam Într-un număr precedent că în școlile teologice pe care le-am frecventat am învățat mereu că cel mai mare păcat din lume este sinuciderea. Se înșirau, de asemenea, o mulțime de păcate, care mai de care mai periculoase pentru viața duhovnicească și mai pierzătoare de suflet. Pe la sfârșitul anului se vorbea ceva despre pace, despre făcătorii de pace și se făcea mențiunea că învățătura Bisericii admite războiul de apărare. Despre războiul de cotropire nu-mi amintesc să se fi șoptit o vorbă, noțiunea însăși fiindu-mi străină la vremea aceea. La istorie vorbeam de războaie, dar ca de ceva foarte îndepărtat, de ceva care se întâmplă doar la mare distanțe în timp și spațiu. Erau proslăvite războaiele de apărare ale dacilor, lăudate la maximum războaiele lui Mircea cel Bătrân, Mihai Viteazul, Ștefan cel Mare, Războiul de independență, Primul Război Mondial. Se vorbea despre  Al Doilea Război Mondial, care, de fapt era război de eliberare de sub ocupația nazistă, eliberare datorată eforturilor „fraților” sovietici. Se mai vorbea la istorie de năvălirile popoarelor migratoare, huni, avari, goți, pecenegi, cumani, turci, tătari etc. Toți se spunea că fuseseră foarte cruzi cu populația locală, cu strămoșii noștri. Noroc cu slavii, care fuseseră, într-adevăr, un popor migrator, dar complet deosebit de celelalte. Slavii erau „blânzi”, „omenoși”, „harnici”, „crescători de animale” și „lucrători de pământ”. De la slavi strămoșii noștri avuseseră multe de învățat. Fuseseră o adevărată binecuvântare! Sărmană istorie!

A trecut vremea și, pe măsură ce m-am maturizat, am înțeles adevărul. Când te aflai îngenuncheat sub genunchiul cotropitorului, nu puteai vorbi și nu puteai condamna războiul de cotropire; când urmașii cotropitorilor de altădată îți luau și cenușa din vatră, nu puteai spune că aceia sau aceștia sunt răi!

De ani de zile aflăm că mereu în lume sunt focare de război. Până de curând auzeam răsunând aproape de granițele țării noastre exploziile din Serbia. Am văzut la televizor, seară de seară, ororile războaielor din Afganistan, Irak, Iran, Ucraina, ca să vorbesc de cele mai apropiate în timp. Vezi orașe întregi transformate în ruine, case, spitale, școli, grădinițe și maternități devenite mormane de moloz, vezi grămezi de cadavre umane, gropi comune ticsite cu morți. Vezi peste tot oameni morți, unii din cauza rănilor primite, de foame și de sete, alți de frică. Vezi convoaie de oameni deportați, asemenea robilor de altădată. Vezi execuții în plină stradă, fără judecată, fără vreo rațiune, doar pentru simplu fapt că omul devenit fiară a hotărât că fratele său omul nu trebuie să mai trăiască. Vezi soldați în tranșee cu fețe pământii, uneori infirmi, sfârtecați de bombe, vezi soldați făcuți scrum în tancuri, avioane sau mașini de luptă incendiate. Vezi milioane de oameni luându-și lumea în cap doar cu hainele care sunt pe ei, cu moartea-n spate și cu speranța în suflet, căutând un loc de scăpare fie și pe altă planetă. Vezi mame, soții, surori și fiice, vezi copii și bătrâni plângându-și pe cei dragi căzuți pe front. Urmările unui război nu se șterg odată cu încheierea păcii, cu tăcerea tunurilor. De cele mai multe ori se prelungesc multe decenii. Bombardamentele de la Hiroșima și Nagasaki încă mai au efecte devastatoare asupra sănătății localnicilor și azi, după mai de optzeci de ani!

Toate cele de mai sus sunt doar efecte. Cauzele sunt mult mai îndepărtate, iar vinovații sunt foarte numeroși. De obicei punem asemenea catastrofe pe seama unui conducător, dar de fapt mult mai mulți sunt responsabili. Vina lor nu este egală, dar păcatele tuturor sunt păcate capitale, fiindcă toate urmăresc moartea, distrugerea unui număr cât mai mare de semeni. S-o luăm pe rând: 1. pregătirile de război pe față și în secret ale popoarelor, necesită resurse umane și materiale imense, care ar putea fi folosite în scopuri constructive. Nu cred că este popor, care să nu aibă în vedere o asemenea pregătire; 2. Bugetele militare ale fiecărui stat depășesc orice alte destinații bugetare și, din păcate, sunt într-o permanentă creștere; 3. Dezvoltarea fără precedent a industriei de război, industria morții, care pune pe piață munți de arme dintre cele mai sofisticate, muniție de tot felul, gaze toxice, aparate electrice și electromagnetice de luptă, nave militare, avioane de luptă, tancuri și multe alte mașini de război. În această industrie trudesc mii și mii de muncitori cu înaltă calificare, ingineri, tehnicieni, savanți, cercetători. Toți știu bine ceea ce fac și la ce vor servi produsele muncii și gândirii lor; 4. Creșterea de la an la an a efectivelor armatelor fiecărui stat. Întreținerea și pregătirea de luptă a acestor soldați și ofițeri necesită eforturi și cheltuieli uriașe; 5. Cercetători și savanți de cea mai înaltă calitate caută febril noi soluții și mijloace de a ucide oameni, inventează noi și noi mașinării ale morții; 6. Alianțele și grupările cu scopuri militare ale unor state si popoare au în vedere creșterea potențialului de luptă în vederea producerii de pagube cât mai mari inamicului și, în final, învingerea lui; 7. Cultivarea unor adevărate armate de spioni de către fiecare stat pentru a afla cât mai multe despre pregătirile de luptă ale altor state, despre forțele și vulnerabilitățile altor popoare.

Toți spun că se pregătesc de apărare, dar când au prilejul nu ezită să atace, să ocupe, să cucerească! Toți spun că, pregătindu-se pentru război, ajută la menținerea păcii, prin descurajarea adversarului, prin echilibrarea forțelor. Și cursa înarmărilor se accelerează de la an la an! Este o adevărată nebunie, dacă avem în vedere că arsenalul nuclear existent azi în lume ar putea distruge planeta noastră de mai multe ori. Oare, nu este destul și o singură dată? Doamne ferește! Acestea toate creează neîncrederea și ura între oameni și popoare, neliniștea și nesiguranța celui ce stă călare pe o bombă!

Dincolo de războaiele locale, toți sunt conștienți că, mai devreme sau mai târziu, va izbucni un Al Treilea Război Mondial. Acesta va fi o crimă imensă îndreptată împotriva întregii umanități. Iată cum descrie mitropolitul sârb Nicolae Velimirovici acest război: războiul care va să vină nu va ținti doar biruința asupra potrivnicului, ci nimicirea potrivnicului — deplina nimicire nu doar a luptătorilor lui, ci și a tot ce au ei în spatele frontului, a părinților, copiilor, bolnavilor, răniților lor și a celor luați prizonieri dintre ei, a satelor și orașelor lor, a animalelor și pătulelor lor, a căilor ferate și șoselelor lor! Pârjol care nu gândește și nu face deosebire!(…). În noul război se va rade peste ruinele multor catedrale, ale multor locuri sfinte, monumente de veacuri ale popoarelor și a tot ce mai este drag și prețios inimii omenești pe pământul patriei. Va fi aruncat fără cruțare foc de pe pământ, de pe apă, din văzduh, asupra a tot ce e potrivnic. Foc, plumb și oțel vor cădea ca o ploaie nestăvilită, care îneacă și dă totul morții. Odată cu aceasta vor veni și fulgere electrice, tancuri electrice, aparate din fier cu deplasare rapidă și cu tir rapid, și Dumnezeu știe – mai pe șleau spus, dracul știe – care sunt toate mijloacele infernale de ucidere, torturare și siluire a oamenilor, animalelor, ființelor și făpturilor. Iar ca o încununare a tuturor acestora va veni ultima și suprema invenție a civilizației latino-teutonice: putoarea! Adică gazele puturoase, aruncate asupra potrivnicului și a patriei lui din cele mai felurite arme și în cele mai felurite compoziții. Fiece ființă vie pe care Făcătorul Cel Preaînalt a dăruit-o cu organ de respirat ca să se îndulcească de aerul Lui curat și dătător de viață, își va da duhul în chinuri din pricina putorii otrăvitoare cu care va fi „dat bună ziua” civilizația apuseană(…). Cifrele războiului viitor vor întrece în toate privințele, afară de numărul cruțaților, cifrele tuturor celorlalte războaie din istoria neamului omenesc. În cursul războiului vor fi mobilizați și copiii de la doisprezece ani în sus, precum și multe femei și fete. Se va lua pentru necesități de război, prin rechiziție, tot ce va fi rămas în spatele frontului: și ultimul bou, și ultimul cal, și orice alt animal domestic de hrană sau de povară, și toate alimentele, toți banii, toate bijuteriile persoanelor private, toate lichiditățile din băncile private, ale unor societăți sau ale statului, și toate valorile bisericilor și mânăstirilor, îmbrăcămintea, vasele, tot ce este de fier, cupru, aluminiu, cauciuc – fără să mai vorbim de argint și aur -, telefoanele private, sobele de metal, încuietorile de la porți și uși, paturile de metal, ramele de metal de la portrete, icoane și oglinzi; într-un cuvânt, tot ce e din metal, din piele, din pânză, din cauciuc sau din oricare material ce va fi necesar războiului și războinicilor. Bătrânii și bătrânele, împreună cu copiii mici și cu invalizii, vor rămâne în casele goale și reci, cu hambarele goale, cu staulul și grajdul gol, fără încălțăminte, fără curele, fără veselă, fără plug și sapă, fără cuțit și lingură, în case neîncuiate – oameni flămânzi în primejdie din partea fiarelor flămânde. Vor rupe câte puțină iarbă – unde va fi rămas după pârjolul războiului -, vor scurma pământul și vor jupui scoarța de pe copaci ca să mănânce. Cu asta se vor ține în viață. Și vor veni zile friguroase, când oamenii vor arde toate cărțile din biblioteci, atât din cele publice cât și din cele particulare, și toate tablourile și obiectele de artă din muzee, numai să se încălzească poporul”(…).

Dacă în Al Doilea Război Mondial au murit peste zece milioane de oameni, în cel viitor te întrebi dacă mai are cine să-i numere! Cain al vremii noastre a devenit însăși gura infernului!

Cei care coordonează, finanțează sau lucrează în aceste domenii sunt conștienți de finalitatea activității lor, dar continuă s-o practice. Dacă ar socoti cineva câte s-ar putea face cu fondurile destinate înarmărilor, cu banii cheltuiți pentru susținerea războaielor, cu oamenii de elită ce lucrează sau cercetează în domeniul militar! Dacă ar socoti cineva ce consecințe pot să aibă aceste pregătiri infernale pentru întreaga omenire! Câte boli și-ar găsi leacul, câtă suferință ar putea fi tămăduită, pe ce trepte ar ajunge știința, arta, cultura în general! Acești bani se cheltuiesc tot într-o nebunie, în timp ce mii și mii de oameni mor de foame în Africa Neagră!

Oamenii politici, cei ce dau startul conflictelor și războaielor de cotropire și de cucerire, alături de toți cei care pregătesc cu mult înainte asemenea evenimente nefaste, sunt la fel de responsabili înaintea lui Dumnezeu, a istoriei și oamenilor, iar păcatul lor nu poate fi cântărit cu măsurători omenești.

Creștinul de rând are datoria și posibilitatea să se roage pentru pace, pentru buna înțelegere între oameni și popoare. Dumnezeu este în măsură să oprească această cursă a înarmărilor și însăși izbucnirea unui nou război mondial. Doamne ajută!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*