Oștenii lui Basarab I erau îmbrăcați ca vechii geto-daci în bătălia de la Posada din 1330

Istoria este mereu surprinzătoare dacă se analizează, nu doar prin prisma surselor și izvoarelor istoriografice clasice, ci și printr-o altfel de abordare sau viziune istoriografică asupra documentelor existente, pe care unii istorici ar denumi-o alternativă. Fiecare document istoric reanalizat poate oferi surprize interpretative fascinante și inedite, doar dacă istoricul își deschide ochii și are curajul de a sintetiza izvoarele, debarasându-se de canoanele oficiale ale temelor istoriografice comune. O surpriză ne oferă analizarea celebrei Cronici pictate de la Viena din 1358 (din 1932 se află la Budapesta), care descrie campania regelui ungar Carol de Anjou împotriva lui Basarab I, domnul Țării Românești, care a refuzat tributul și vasalitatea față de puternicul rege vecin. Cronica pictată de la Viena (lat. Chronicon pictum vindobonense, hu. Képes krónika) este o extraordinară cronică ilustrată a Ungariei medievale, scrisă în secolul XIV. Documentul conține 146 de pagini și 147 de picturi. Cronica scrisă pentru regele Ludovic I al Ungariei descrie istoria maghiarilor de la începuturi până la regele Carol Robert, primul din dinastia angevină. Descrierea bătăliei de la Posada din 1330 din Cronica pictată de la Viena este arhicunoscută și cercetată cu acribie de istoriografiile române și maghiare. Carol de Anjou cu puternica sa oaste îmbrăcată în armură și zale este surprinsă pe drumul de întoarcere din Valahia spre Ardeal într-o trecătoare montană, o vale-vâlcea străjuită de prisăci prin care luptătorii lui Basarab I aruncau cu bolovani și pietre de pe stânci în armata maghiară surprinsă în defileu. „În fundul unei văi adânci, ce nici nu se putea numi cale, ci mai curând un fel de corabie strâmtă, unde din pricina înghesuielii cei mai sprinteni cai și ostași cădeau din toate părțile în luptă. Căci din pricina urcușului prăpăstios din acea vale nu se putea sui în contra vlahilor pe nici una din râpele de pe amândouă laturile drumului, nici nu puteau merge înainte, nici nu aveau loc de fugă, fiind făcute acolo prisăci, ci erau cu totul prinși ostașii regelui ca niște pești în vârșe ori în mreajă. Cădeau tineri și bătrâni, principi și nobili fără nici o deosebire. Căci această tristă întâmplare a ținut mult, de la ziua a șasea a săptămânii până la ziua a doua a săptămânii viitoare, în care zile soldații aleși așa se izbeau cum se clatină trestiile de vânt. Și a fost aici un cumplit dezastru căci a căzut o mulțime de ostași, de principi de nobili și numărul lor nu se poate socoti, din ziua a șasea, în preziua sfântului Martin și după aceea în acea următoare”.

Atunci a murit floarea nobilimii maghiare și mulți preoți catolici. Regele angevin a reușit să scape cu fuga, îmbrăcându-se în hainele unui servitor ca să nu fie recunoscut. „Iar regele își schimbase însemnele armelor sale, cu care s-a îmbrăcat Desev, fiul lui Dionisie, pe care crezându-l vlahii a fi însuși regele l-au omorât cu cruzime. Și însuși regele de abia a scăpat cu câțiva inși. Căci au stat împrejurul regelui, ca niște ziduri de piatră, magistrul Danciu cu fiul său Ladislau și alți ostași care erau în serviciul personal al regelui și magistrul Martin, fiul lui Berend, care primeau asupra lor toate loviturile de sabie și de săgeți, numai să scape regelui viața de loviturile morții.” Interesant că oștenii domnitorului Basarab I care au blocat și bombardat defileul unde a fost încercuită oastea maghiară nu erau soldați îmbrăcați după normele timpului, cu armură și zale (așa cum i-au descoperit arheologii la Curtea de Argeș în anii 1920) , ci simpli țărani sau oșteni îmbrăcați în costumul popular al românilor din Țara Românească. Aici se poate interveni analitic, cu o altfel de examinare și interpretare a luptei de la Posada, analizând ilustrata color a cunoscutului manuscris Cronica pictate de la Viena din 1358. Din cercetarea ilustratei manuscris observăm că oștenii lui Basarab I erau îmbrăcați țărănește, în portul popular specific locuitorilor autohtoni dintre Dunăre și Nistru. Soldații lui Basarab I, poate chiar țăranii valahi puși să bombardeze cu bolovani de pe stânci armata regală maghiară, erau îmbrăcați în vechile costume populare de in și cânepă specifice până astăzi în satul românesc: cămașă lungă încinsă cu brâu de piele, pantaloni ițari și opinci, iar pe cap cunoscutele cușme de blană de oaie după vechile pileus dacice.

Ce concluzie putem trage de aici? Că după 1200 de ani de la cucerirea romană a Daciei de către Traian din 105, localnicii se îmbrăcau ca vechii geto-daci și erau înarmați cu arcuri cu săgeți, la fel ca cei ilustrați de pe Columna lui Traian din anul 113. Interesant că în alte zone ale Europei, după cucerirea de către Imperiul roman, locuitorii cuceriți erau îmbrăcați în cunoscutele costume în stil roman. Paradoxal în Țara Românească condusă de domnitorul Basarab I oștenii și țăranii erau îmbrăcați ca vechii daci sculptați pe Columna lui Traian de la Roma și foloseau aceleași tipuri de arcuri care se regăsesc la luptătorii lui Decebal. Cucerirea romană se pare că nu și-a pus amprenta pe portul popular al țăranilor valahi din Muntenia lui Basarab I. Analizând îmbrăcămintea oștenilor țărani ai lui Basarab I din ilustrația Cronicii pictate de la Viena din 1358 putem spune că reprezintă o dovadă a continuității pe aceste meleaguri a portului autohtonilor geto-daci până la 1330, dar și până în vremurile moderne. Analiza cu acribie a ilustrației bătăliei de la Posada din 1330 ridică istoricilor fireasca întrebare retorică pusă de BP Hașdeu la Iași, în 1861: Pierit-au dacii? Hainele luptătorilor lui Basarab I de la 1330 sunt parcă o copie fidelă după cele ale oștenilor lui Decebal de pe Columna lui Traian din 113. Istoriografia românească are obligația de a lămuri științific această continuitate vestimentară de la geto-daci la oștenii țărani români ai lui Basarab din I.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*