Arhiva zilnică: 20 mai 2023

Austeritatea ca „ausweis” (doar acum, și doar astăzi, doar pentru noi)…

Data: 11 iulie 2025 by Cezar Adonis Mihalache

Ca un „ausweis”al dreptului de a mai fi, de a mai exista, de a mai trudi și, cu anumite dezlegări, de a mai trăi în Europa… Pentru că despre asta este vorba în impunerea austerității de țară… Astăzi, de țară… Și doar astăzi, doar pentru noi; mâine, pentru întreaga Europă, în fiecare colț al ei… Și nici măcar o impunere cu perdea… Va fi în continuare o acțiune cu manipulări, șantaje, amenințări, dar nu cu perdele derutante… Nu va mai fi nevoie… Pentru că fascismul bruxelez și-a creat instrumentele de acțiune, de represiune, de înlăturare a acelora ce se vor mai împotrivi… De mâine încolo însă, căci, astăzi, decizia mai este încă a națiunilor… Fie și doar a unora dintre națiunile Europei… Dar de ce ne trebuie nouă asemenea măsuri de austeritate? Și care este problema existenței procentuale a unui deficit? Pentru că, nu suntem nici prima, nici ultima țară care adună procente de deficit… Și poate ar trebui să privim, nu spre Statele Unite, nici măcar spre Japonia, ci și spre cel mai apropiat model al aceluia în care trăim astăzi prin UE. Către BRICS. Acolo ar trebui să se uite economiștii și finanțiștii, fără invidie, fără ranchiună, fără aere de superioritate și accese de atotcunoscători… Dar nu o vor face… Pentru că vor rămâne fără ventilatorul de nouă urgență, austeritatea, aruncând cu procentele apocalipsei bugetare în noi… În noi, acum; spre alte state ale UE, curând… Căci, dictatura prin deficitul de țară doar își ascute dinții pe tăcerea noastră, pe lâncezirea în pseudoagitații a partidelor ce se autointitulează „apropiate de nevoile oamenilor”, și pe ipocrizia de a privi, a aștepta răspunsuri (deja știute) și a lua drept literă de lege ceea ce spun ipochimenii sinecuriști ai sistemului…

De ce atâta ură?… De ce asemenea măsuri de austeritate contra românilor?… Și ce este atât de tragic, apocaliptic chiar, într-un deficit de țară? Cum poate fi prezentat deficitul ca fiind exclusiv din vinovăția noastră când procente întregi au fost produse de impunerile Europei pentru a ajuta militar Ucraina, pentru a ne alinia politicilor de achiziții de vaccinuri?… Care este, de fapt, scopul acestor politici de austeritate? Asta ar trebuie să întrebăm cu toții, pichetând instituțiile statului și nu așteptând „mișcări de stradă”, distractive pentru unii, precum dansurile pinguinilor fericiți că au stat o zi în soare, pentru nimic. Cum vor ajuta Țara aceste pachete fiscale ale austerității? Și la nivelul căror capitole ar trebui să se întâmple asta?… Dar nu pe vorbe aruncate în rânjete superioare și trase de la bărbie în jos în sofismul analfabeților politici de la guvernare… Și ai analfabeților guvernamentali de pe lângă și din partide, cete, camarile și șleahtele de presupuși consultanți și sfătuitori de grădină zoologică. Iar astfel de întrebări sunt legitime din momentul în care guvernanții și-au pus singuri fesul fuduliei de neșcoliți, lăudându-se că „anunțarea pachetului de reforme a produs efecte” la nivelul posibilităților de finanțare externă, prin scăderea nivelului de dobândă la care România se va putea împrumuta în continuare. Or, despre ce vorbim în această austeritate?… Despre impunerea unor poveri doar pentru a obține ratinguri și creditări mai ieftine de la instituțiile internaționale? Dar nu cumva, prima condiție a unui program de austeritate, nu ar trebui să fie tocmai blocarea posibilității guvernanților de a mai îndatora țara oricând și oricum? Tocmai pentru a nu hrăni demonul deficitului cu noi tendințe și apucături populiste? Cu noi proiecte de infrastructuri spre nicăieri, dar alimentând sinecurile?

Și mai este o carte guvernamentală de laudă de-a hoțu’ prostul pe deja efectele scontate ale austerității… Faptul că aceiași sinecuriști ai guvernului au început să dea, la virgulă (!), procentele din PIB ce vor fi salvate prin aceste reforme…. Nu doar pentru acest an, ca parte a două pachete fiscale de austeritate (or, aici legea ar trebui să prevadă limitarea numărului de pachete fiscale de austeritate pe care le poate impune un singur guvern), ci și pentru următorii mulți ani… Deloc coincidență, cu exact procentele pe care le vom avea de achitat în datoria publică impusă de Bruxelles în bugetele noastre pentru achitarea datoriilor pe care, a priori, UE a considerat că Ucraina nu le va putea restitui și vor trebui plătite de alții… Inclusiv de noi… Dar și procentele la fel de sinistre ca potrivire pentru achiziționarea de armament prin creșterea procentelor din PIB alocate înarmării impuse tot de UE (și Trump)…

Dar partidele noastre tac în analfabetismul lor cvasifuncțional… Deși mai au un puțin timp pentru a face ceva pentru a stopa intruziunea CCR ca următorul stat în stat securistic de mâine, ele nu au nici o inițiativă legislativă pentru a-i pune măcar un frâu… De a-i limita politicile agresive prin așa-zisele decizii „de necontestat”… Chiar dacă, nu doar anularea alegerilor, ci și decizia de a da statului dreptul de a revizui și a șterge pe jos cu veniturile bugetarilor dovedește drumul de dictatura carlistă pe care am intrat, astăzi fiind vizate sporurile bugetarilor pe care CCR le-a recunoscut de drept ca fiind „pâinea și cuțitul” statului, dar mâine va veni rândul veniturilor zonei private prin imixtiunea grosolană în impunerea unor tăieri direct din salariile privaților, cel puțin prin colectele ale căror fălci se vor hrăni din tot ceea ce CCR va stabili ca fiind un drept unilateral al statului de a revizui: asigurările de sănătate, procentele de impozitare pe venituri etc… Și apoi, după ce „maurii” calului troian din parlament își vor fi făcut datoria, va urma poate și o limitare sau chiar desființare a partidelor… A unor partide, pe motive inventate de cei ce vor fi acaparat țara…

La noi, dară, doar se va croi și perfecționa mecanismul de control și asuprire europeană prin politicile de austeritate… Dar vizate vor fi toate statele UE… Care, da, încă tac, crezând că sunt protejate prin dreptul lor de a lua unele decizii de ultimă instanță, inclusiv ca „exit” -uri din UE… Iar faptul că UE și-a permis să intre peste decizia suverană a unui țări europene (Italia) pentru a-i impune să anuleze interdicțiile de asociere puse unor bănci din propria țară (suverană încă, nu?!), controlate în mod evident de la Bruxelles, stipulând că „este prerogativa UE, și nu a statului italian, de a aproba sau nu aceste asocieri”, este dovada faptului că, atâta timp cât va mai exista această structură fanariot nazist corporatistă, UE nu se va da la o parte de la nimic…

Avem o lege. Cui folosește?

Data: 11 iulie 2025 by Zoe Dantes

Ni s-a așezat frumos pe năsălia democrației asasinate o lege. Legea Vexler. Bună tare! Așa, democratic, cum toate democratic s-au mătrășit în ultimele șapte luni. De la dreptul de a vota, de la dreptul de a candida, de la dreptul de a ne exprima opinia, de la dreptul de a susține un candidat sau altul. Democrație, care nu mai există în România de ani de zile. Doar că în ultimele luni, a fost asasinată în văzul planetei, de instituțiile statului, prin reprezentanții lor de mare „cinste”. Curați, cinstiți, școliți, educați, ce mai! Niște somități de-a dreptul. Și pentru că asemenea „aleși”, în speță ăia cu 8%, dar aruncate niște procente în plus de niște derbedei care se vor „patria, a priori”, au pus așa, ei de la ei, vreo patru în plus. De ochii soacrelor! Infamii ăștia s-au cocoțat la conducerea unui stat eșuat, încercând acum să termine proiectul început de dulapul mort în viață, și anume România îngropată. Au făcut-o pas cu pas. Și se pare că le iese. Magnific! Cu muc și carnețel la purtător. Lipit de mânuțele alea pentru ca nu cumva insul deținător doar de mânuțe să nu-și piardă echilibrul. Are nevoie doar de mânuțe, căci capul îl deține doar ca să nu-i plouă-n gât. Cu mânuțele alea două o să-și numere alea 700 de mii de coco, pe care i-a încasat după campanie. Plata lui pentru folosință. Ca la cur&e! Omul arată și se comportă exact precum deținătorii celor cu 8%$. O farsă sinistră, care ne arată drumul spre distrugere totală. Și mucul nu s-a apucat încă de jucăria preferată numită justiție. Acestuia doar i s-a arătat un drum pe care se vor plimba niște plicuri galbene, cu însemne pe ele, și telefoanele scurte ce vor face pereche cu plicurile. Cele galbene! Câmpul tactic.

Băgați, măi și albastre. Ca să fie naibii măcar culorile de le salvați voi în fiecare zi. Ca să știm și să vedem și noi. Pe față! Că oricum nu vă mai ascundeți de multă vreme. Le faceți pe toate ca o sfidare la adresa celor ce vă plătesc salariile, sinecurile, metresele, soacrele și famigliile. România a devenit prin instituțiile sale o adunătură de clanuri mafiote care se războiesc între ele. Pentru ciolanul furnizat de noi. Ăștia de muncesc ca să le plătească lor viața. De huzur! Ăia din Modrogan au amanetat țara asta pe multe generații de aici înainte dar sunt „salvatori”. Nu! Sunt doar niște gropari care acum percep taxe imense ca să o îngroape. Pe ea! Pe țară! Pe banii noștri.

Ca să le reușească, s-au gândit ei să ne închidă gura, că au vazut ce bine era când românul de rând mergea pe stradă și stătea în casă, ca un idiot, cu botnița pe gură. Era tăcere! Era liniște, era doar frică. Era bine! Acum vor să se întoarcă acolo. Tot pentru liniștea lor. Să nu mai scoată nimeni nici un cuvințel, să aplaude toți în cor „conducătorul iubit”, idiotul absolut. Ca să fie siguri că scapă de Călin Georgescu, s-au aliniat astrele și s-a pus „băiețește” de o lege. Legea Vexler! Adică, cum ai deschis gura și ai zis adevărul, devii automat purtător de „virusul democrației reale”. Poate fi extrem de contagios și cu siguranță pentru o astfel de viroză nu există leac. Decât furci! Doar că legea asta nu a fost dată așa la voia întâmplării. Nu! A fost pregătită pentru Călin Georgescu cu dedicație. Cine crede altceva, e de o naivitate absolută. Aveau nevoie de un petec de hârtie cu care noi, ăștia din pleavă să ne ștergem în partea dorsală, când e rost de cufureală. Legea a fost întocmită pe genunchi cu țintă clară. Omul câștigător al alegerilor din noiembrie 2024, până azi, dacă ar fi din nou alegeri. Doar că azi, ar câștiga cu 80% pe bune. Fără mânuța lui Lucică. Mâna bună la toate în ultimii 20 de ani. Momentele în care lumea strigă și îl aclamă pe stradă, recunoscându-l ca fiind președintele de facto al României, patria a priori spumegă. S-a întors frica la ei! Se cutremură numai gândindu-se la momentul în care românul chiar se va sătura, îl va ajunge foamea în cele din urmă, și va constata că nu mai e nimic de făcut, decât un singur lucru. Și ca în orice situație disperată, va recurge la măsura disperată. Oricum nu va mai avea nimic de făcut în vremea ce vine. Nu va mai deține nimic și va fi fericit! În stradă! Va deveni o haită autentică de lupi, care-și va căuta prada. Înfometați, sătui de abuzuri, de umilințe și propagandă. Până și ăia tineri, frumoși și liberi, de foame, și de ciudă că nu vor mai avea cu ce să-și cumpere banane și blugi, vor ieși și ei să strige: „Turul 2 Înapoi!”. Eventual și țara! Da’ la ei e mai greu cu patriotismul, că nu au reușit să înțeleagă încă conceptul!

Dar vine o vreme pentru toate! Când vor fi sătui de muci, javre și jigodii și vor înțelege că altă cale nu există. Aveți senzația că nu au înțeles în ce capcană au căzut? Ba da! O simt deja pe pielea lor și e abia începutul. Doar că legea pumnului în gură, nu poate fi aplicată decât la 6 milioane de oameni. Ăia de sunt pleavă! Puneți băi, mâna și apucați-vă de treabă! Construiți lagărele alea de reeducare pentru cel puțin șase milioane de români din țară și de afară. Că bănuiesc că o să le trimiteți potera la ușă și ălora. Da’ pe România când aveți de gând să o salvați?! Întreb și eu și mă întreb. Fără răspuns! Normal! Salvați-o tati și pe ea. Că au năvălit atâția ruși peste noi din noiembrie 2024, de ne-am trezit cu toții că trăim într-o colonie franceză, cu ordine livrate via Oaia Sandu și rucsăcelul lui bolovan. Care vă e acu’ PM! Zis și zugravul de Oradea. Cu vopselurile livrate de fieful progresist de la Cluj! Acum ceva vreme vă scriam că dacă avem o țară, ce facem cu ea! Și vă explicam că o oferim pe năsălie Grupului de la Cluj! Fix aici s-a și ajuns. Urmează să se instaleze în cap la patria a priori, prin reprezentantul său de seama, mare profesor și europarlamentar la ora actuală. Cu ochii pe arhivele existente, ca să aibă cu ce deschide masa la poker. Asta miză, nu coco! Până una alta, legea vestită a pumnului în gură a fost dată pentru un om. Care a vorbit! Și care nu s-a plecat! În fața asasinilor democrației din România. Care în nebunia lor cred că vor câștiga în fața unui popor sătul de ei până în măduva oaselor. Important e să înceapă circul foamei. Restul va veni de la sine! Nu o spun eu! O spune istoria! Și dacă ăștia s-au șters la fund cu ea, asta nu înseamnă că istoria nu e vie. Și nu e rotundă! Se repetă! Când vine vremea! Slavă! Ghinion!

Ligheanul cu apă rece…

Data: 11 iulie 2025 by Petru Jipa

Ploaia picură lent pe geam, iar sunetul ei monoton se împletește cu gândurile mele. Cerul, o nuanță de gri, pare să reflecte starea mea interioară. Fiecare strop de apă aduce cu sine un val de melancolie, reamintindu-mi de zilele însorite care au fost cândva. Pe străzi, oamenii aleargă, protejați de umbrele cochete, dar eu mă simt într-o altă lume, una în care tristețea îmi învăluie inima. Mă gândesc la visele uitate și la momentele fericite care acum par îndepărtate. Chiar și natura pare să plângă alături de mine. Iarba se leagănă sub greutatea apei, florile se clatină, dar, în ciuda ploii, există o frumusețe subtilă în acest peisaj ud; o promisiune că după fiecare furtună vine și un curcubeu. Într-o lume acoperită de apă, simt nevoia de a mă refugia în cuvinte — poate că scrisul îmi va aduce o rază de soare, chiar și în cele mai întunecate momente. Totdeauna a fost așa. În orașul în care locuiesc astăzi a fost parada celor mândri, am fost și eu o dată să-i privesc în mândria lor. M-am așezat la o cofetărie și am privit. Dar de când a ajuns această paradă atât de politizată mi-am dat seama că-mi scapă ceva și nu am mai fost. Chiar dacă ești acolo pe margine înseamnă că „legalizezi” o sărbătoare care nu există, o sărbătoare impusă. Dar plouă afară. Mi-am adus aminte că pe vremea când mergeam cu bunica la „Lunca Corbului” (lângă Pitești) la sora domniei sale, tanti Ioana, atunci când auzea o găină care cântă cocoșește pregătea un lighean cu apă rece și o băga cu fundul în el.

Poate că din acest motiv plouă. Ligheanul cu apă rece pentru toți. Podul peste care trec spre gară în acest oraș în ultimele două săptămâni a fost plin de steaguri în culorile curcubeului, parcă nici de ziua națională a țării nu sunt atât de multe. Dar asta este, suntem mândrii…

Politizarea unei parade sau a oricărui eveniment public este o temă serioasă și apare întrebarea: de ce? Ea merită explorată din mai multe perspective. În esență, parada poate fi văzută nu doar ca o manifestare individuală, ci și ca o expresie colectivă a identității, valorilor și drepturilor unei comunități, spun participanții. Această dinamică se amplifică mai ales în cadrul comunităților marginalizate sau minoritare, unde participarea la o paradă devine un act de vizibilitate și afirmare. Noi care nu îmbrățișăm acest tip de abordare avem dreptul să fim mândri doar în dormitorul nostru, ei sunt mândri pe stradă. În contextul în care se discută despre paradele de mândrie LGBTQ+, de exemplu, a face acest lucru într-un spațiu public este un mod de a aduce în atenție problemele cu care se confruntă aceste comunități, inclusiv discriminarea, violența și lipsa de drepturi egale. Politizarea paradei, în acest caz, devine un instrument esențial pentru a crea conștientizare și a încuraja schimbări sociale și legislative.

Pe de altă parte, propunerea de a lăsa fiecare să „facă ce vrea în camera lui” poate părea atractivă din perspectiva unei libertăți individuale. Totuși, această abordare ignoră realitatea că multe identități și expresii sunt determinate de interacțiunile cu societatea. De asemenea, a se limita la un spațiu privat înseamnă a perpetua stigmatizarea și izolarea, ceea ce contrazice chiar esența libertății de exprimare. Așadar, politizarea paradei nu este doar despre a face spectacol, ci despre a sublinia necesitatea unei discuții mai ample asupra drepturilor, acceptării și diversității. Într-o societate în care inegalitatea și prejudecățile persistă, a ieși în stradă și a face o declarație publică devine vitală pentru a promova schimbarea. Astfel, parada capătă o dimensiune politică, fiind o formă de activism care îmbină bucuria și revendicarea de drepturi. Dar ce exemplu primesc copii care văd…? Adevărul este că exemplul pe care îl primesc copiii are o influență profundă asupra dezvoltării lor, atât pe plan personal, cât și pe plan social. Ca viitorul unei națiuni, copiii absorb valorile, comportamentele și normele care îi înconjoară, formând astfel baza pentru societatea adultă în care vor trăi. Modelul de comportament al părinților, al educatorilor și al comunității influențează nu doar atitudinile lor, ci și modul în care acestora le vor ghida acțiunile în viitor. De exemplu, dacă un copil este crescut într-un mediu în care se valorifică respectul, empatia și colaborarea, este mult mai probabil să dezvolte aceste calități și să le integreze în relațiile sale interumane. În contrast, un mediu marcat de conflict, neîncredere și neglijență poate să conducă la perpetuarea acestor tipuri de comportamente și să afecteze generații întregi.

De asemenea, educația formală joacă un rol crucial în formarea valorilor și comportamentelor. Instituțiile de învățământ nu sunt doar locuri de dobândire a cunoștințelor academice, ci și spații în care copiii învață despre diversitate, toleranță și importanța implicării civice. Profesorii, prin atitudinea și abordarea lor, pot să inspire și să motiveze tinerii să devină cetățeni responsabili și conștienți. Desigur, influența mediului extern, inclusiv a mass-media și a rețelelor sociale, adaugă o altă dimensiune la modul în care copiii percep lumea. Această expunere le poate oferi atât modele pozitive, cât și negative, fiind important ca adulții să faciliteze o interpretare critică a informațiilor accesibile. Așadar, responsabilitatea noastră ca adulți este să oferim un model de comportament care să inspire, să încurajeze și să sprijine dezvoltarea unei națiuni mai bune. Am auzit un banc. Se spune că un om, așa de vârsta mea, merge la oficiul de emigrări pentru a cere permisiunea de a părăsi țara. Cel de la oficiu îl întreabă: domnule, dar de ce vrei să emigrezi la vârsta aceasta? Bătrânul răspunde: din cauza acestor parade ale „mândriei”. Îmi e teamă că o să devină obligatoriu și trebuie să „participăm” toți. Acum ce să mai spun, citeam că și nepoata fostului rege al României ar trece de la sângele albastru la culoarea curcubeului. Dar să fie pace!

„Geții și genealogia popoarelor nordice” de Frédéric-Guillaume Bergmann. O istorie originară a Daciei Nordului

Data: 10 iulie 2025 by Ionuț Țene

Istoria este altfel de cum se învață la școală. La mijlocul secolului XIX școala istoriografică franco-germană ajungea la concluzia originarității popoarelor nordice, din punct de vedere cultural, mitologic, religios și genetic din marea familie a popoarelor tracice, în special din cele geto-dace, o ramură etnică din mitologicul popor al sciților. Profesorul de literatură Frederic-Guillaume Bergmann de la Universitatea din Strasbourg, cetățean al imperiului francez condus de Napoleon al III-lea, cu origini germanice din Alsacia și Lorena, a devenit un pasionat al culturii geto-dace. A fost un specialist în teologie și literaturi străine, un erudit iubitor de istorie, care a publicat la Strasbourg în 1859 o carte unică în felul ei, în care încearcă să demonstreze un fenomen istoric cu instrumente etnografice, fără prea multe argumente și date științifice istorice despre originea getică a popoarelor nordice, bazându-se pe o intuiție născută din constatări lingvistice și entografice. Autorul explorează un fenomen istoric excepțional privind predominanța antică a geților asupra popoarelor nordice, în special germanice, posibil sub influența lucrării „Getica” a lui Iordanes din secolul VI. Autorul arată printr-o metodologie lingvistică și legată de istoria religiilor dar și de teme etnofolclorice originea germanicilor din poporul getic. Pentru autor germanii, suedezi, norvegieni, danezi, islandezi, în special vikingii au origini etnice, culturale și religioase din geți ca parte a mitologicul popor scit. Îi consideră pe sciți și pe geți așa-numiții strămoși ai nordicilor din punct de vedere social, moral, intelectual, spiritual și religios. Frédéric-Guillaume Bergmann a fost un intelectual de elită. El a studiat teologia la Strasbourg, la Göttingen , apoi la Berlin și filologie la Paris. Decan al Facultății de Litere din Strasbourg în 1860, Frédéric-Guillaume Bergmann a rămas profesor la universitatea germană după războiul din 1870 . Printre altele este autorul a numeroase lucrări, dintre care se distinge Les Gètes (1859), Les Scythes (1860) și mai multe lucrări despre Dante. Încă din timpul vieții a fost recunoscut de către lumea bună pentru activitatea sa științifică. Frédéric-Guillaume Bergmann a primit Legiunea de Onoare în 1863. A devenit profesor emerit la Universitatea din Strasbourg, sanscritolog, specialist în Dante, în mitologia popoarelor nordice dar și teolog. Franco-germanul Frédéric-Guillaume Bergmann a propus o teorie printr-o lucrare de etnografie, mai exact de etno-genealogie privind originea getică a popoarelor germanice.

Omul, în gândirea acestui autor evoluează parcurgând un statut social, moral și, în cele din urmă, intelectual, fiecare cu particularitățile lui specifice. Statutul social, de pildă cunoaște treptele de la sălbăticie, barbarie până la civilizație. Avea astfel o viziune evoluționistă asupra lumii conform epocii. Statutul lui intelectual s-a bazat pe tradiție, adică pe o sumă a experiențelor existențiale și, pentru a înțelege lumea, fiind o creație a lui Dumnezeu, pe religie și reperele sale: cerul, pământul și soarele, luna, focul apa și oceanul. Pe aceste criterii exhaustive, Bergmann a alcătuit un tablou în care neamurile nordice germanii, danezii, scandinavii și islandezii ajung la stadiile superioare de civilizație și religie cu ajutorul sciților și al geților, iar religia este reprezentată de zeul suprem Zamolxe sau Skalmoxis care îi substituie pe Odin și Thor. Zamolxis a fost în mitologie urmașul zeului luminii Gebeleizis, după care s-au inspirat popoarele nordice. Cartea este extrem de complexă și confirmă ce s-a întâmplat în Dacia după Decebal când dacii liberi (amestec etnic cu goții) ai lui Ermanaric cel Mare răpus de huni, s-au îndreptat spre nordul Europei unde, timp de o mie de ani au prelungit în istorie zalmoxianismul. Ei au pus bazele, într-un fel mitologic și simbolic, a Daciei Nordului, recunoscute de Papa Agapet al II-lea în secolul X. Scopul fundamental al cărții a fost acela de a explora geneza și evoluția geților, un popor cu un rol semnificativ în istoria antichității, dar care a fost adesea supus unor interpretări variate și adesea contradictorii. Bergman și-a propus să aducă lumină asupra acestor aspecte, investigând nu doar istoria geților, ci și legăturile lor cu alte popoare din antichitate. Unul dintre cele mai importante subiecte abordate în lucrarea lui Bergman este analiza profundă a geților ca entitate etnică. Acesta descrie nu doar originile geților, ci și impactul lor asupra istoriei regionale. Bergman explorează legăturile dintre geți și alte grupuri etnice din antichitate, subliniind că aceste relații sunt esențiale pentru a înțelege evoluția interacțiunilor culturale și politice în Europa de Est. Geții au stat la baza culturală, religioasă și economică a popoarelor din Europa Centrală și de sud-est. Genealogia popoarelor este, de asemenea, un concept central în lucrarea autorului. Bergman credea că de fapt cunoașterea legăturilor genealogice dintre popoare ajută la înțelegerea complexității identităților etnice și a migrațiilor istorice. El pune accent pe inter-conectivitatea popoarelor din antichitate și pe modul în care aceste legături au influențat evoluția socială și culturală a regiunii.

Bergman adoptă o abordare metodologică riguroasă, combinând analiza critică a surselor istorice cu interpretarea arheologică și analiza lingvistică. El își bazează argumentele pe o gamă largă de surse, inclusiv scrierile lui Herodot, inscripții antice și studii arheologice recente, dar și pe interpretarea originii cuvintelor. Metoda sa comparativă i-a permis să creioneze un tablou mai clar al genezei geților și al identităților etnice, contribuind la o înțelegere mult mai nuanțată a acestora. Bergman clarifică unele mituri și concepții legate de geți și de genealogia lor. Autorul reînscrie în contextul istoric corect legăturile dintre geți și alte popoare, cum ar fi daci, traci și alte grupuri din Balcani. Această reconciliere a literaturii istorice anterioare cu dovezile arheologice a permis deschiderea unor noi direcții de cercetare în studiul istoric al regiunii. Prin cercetările sale inovative, Bergman oferea nu doar o mărturie a complexității identității etnice, ci și o adevărată punte între trecut și prezent. Geții și goții au fost înrudiți geopolitic și cultural, precum și religios prin adorarea zeului soarelui. Relevanța acestor studii continuă să fie actuală, chiar dacă unele concluzii pot fi depășite științific. Autorul susține că slavi sunt o ramură a geților și prin filiera ancestrală celtică și înrudiți cu germanicii. În consecință există un trunchi etnic comun al geților, germanicilor și slavilor, astfel se explică numeroase lucruri comune la aceste popoare, care interferau în Europa antică. Slavii s-au amestecat cu geții și germanicii în peregrinările lor și în relațiile comerciale.Astfel, putem concluziona că Moravia, Tatra și Silezia a fost „autostrada” terestră a relațiilor geților cu slavii și germanicii, incusiv scandinavii, în evul mediu timpuriu.

Această lucrare este considerată de specialiști ca esențială pentru oricine este interesat de interacțiunile culturale dintre geți și popoarele germanice. Legătura dintre geți și popoarele nordice este un subiect complex și adesea controversat și astăzi. Autorul susținea comprehensiv că atât geți, cât și unele populații nordice ar împărtăși o origine comună în cadrul ramurii indo-europene a popoarelor, prin existența poporului primordial al pelasgilor. Această teorie sugerează că atât geții din zona Dunării, cât și anumite triburi nordice (precum germanicii) au migrat din aceleași zone ancestrale, originile lor comune fiind parte a expansiunii indo-europene. Bergman susținea că geții și popoarele nordice au avut interacțiuni în cadrul relațiilor comerciale, dar și al schimburilor culturale și mai ales religioase. Principalele rute comerciale care traversau Europa de Est și de Nord facilitau contactul între diferite grupuri etnice. De exemplu, produsele militare, bijuteriile și materiile prime erau adesea comercializate între aceste popoare. Așa a pătruns cultura geților în nordul european. Există sugestii că unele elemente lingvistice din limba getică au fost influențate de sau au influențat limbile nordice, având în vedere că ambele provin din ramura indo-europeană. De exemplu, unele cuvinte din limbile germanice sunt asemănătoare cu cuvintele getice, ceea ce sugerează o posibilă influență reciprocă sau o origine comună. Mai ales, din punct de vedere mitologic, există asemănări între miturile getice și cele ale popoarelor nordice. De exemplu, conceptele legate de zei și eroi din mitologia getică pot avea paralele în mitologia nordică, cum ar fi figura unui zeu războinic sau a unui erou legendar. Astfel, tema războiului și a curajului este comună în ambele culturi.

Geții sunt considerați de autor ca un subgrup etnic al tracilor și au avut anumite interacțiuni culturale care ar putea fi comparate cu cele nordice. De exemplu, ambele culturi au avut valori și tradiții legate de voința războinică și respectul față de strămoși. Schimburile comerciale dintre populațiile din zona Dunării și cele nordice au fost facilitate de rutele fluviale și maritime. Aceste rute au permis nu doar comerțul de bunuri, ci și de idei și tradiții culturale. Există dovezi arheologice care sugerează că tipurile de armament utilizate de geți și cele de către triburile nordice au avut similitudini, ceea ce ar putea indica schimburi tehnologice sau tradiții războinice comune. Legăturile dintre geți și popoarele nordice ar fi mai vechi decât migrația goților, gepizilor sau ostrogoților de la sfârșitul căderii imperiului roman. Încă din secolele VI-III î. Hr. există o legătură dintre geți și popoarele nordice. În această perioadă, atât geți cât și diverse triburi nordice au început să se organizeze în comunități structurale. De exemplu, geții au fost menționați de istorici precum Herodot și Strabo, care discutau despre popoarele din zona Dunării, în timp ce în Scandinavia au apărut primele evidențe arheologice ale așezărilor germanice. În secolele II și III d. Hr. a fost o perioadă de intensificare a interacțiunilor, unde rutele comerciale dintre Europa de Est (inclusiv țările dace) și Scandinavia au fost active. Geții au fost în contact cu triburile germanice, care se aflau la nord de Dunăre, iar influențele reciproce au fost evidente. Iar în secolele IV-VI d.Hr., prin perioada migrațiilor (aproximativ între secolul IV și VII) este crucială, când o serie de popoare, inclusiv goții (un popor germanic), au migrat în jurul Mării Negre și s-au confruntat cu geți și daci. Este o perioadă în care s-au intensificat mișcările de populație și schimburile culturale și comerciale. La aceasta mai adăugăm perioada vikingilor (aproximativ 800-1100 d. Hr.). Deși această perioadă este ulterioară, vocația exploratoare a vikingilor a adus un aflux de contacte între Scandinavia și Europa Centrală și de Est. Deși geți nu mai existau ca entitate distinctă, influențele culturale și comerciale continuau prin intermediul altor grupuri tribale care au apărut în acea perioadă. Vikingii s-ar fi reîntors la origini prin colonizarea Dobrogei getice în secolele VIII și IX. Această cronologie arată că legăturile dintre geți și popoarele nordice sunt adânc înrădăcinate în istoria timpului, evidente pe o perioadă extinsă care acoperă multe secole. Pentru autor țara Gotland era numele dat Scandinaviei, iar Dania din Iutlanda prefeudală era un fel de „alter ego” a Daciei lui Decebal, născute din amestecul dintre germanici (goți)) și geți. Mai mult autorul merge pe ideea originii comune a limbii „gutycă” din Scandinavia cu limba getică din Dacia, identificând elemente lingvistice comune, ajungându-se la o teorie a unei originarități comune getico-gotică. Inclusiv gepizii ar fi fost o ramură germanică înrudită cu dacii. Această vechime a legăturile dintre geți și popoarele nordice reprezintă de fapt noutatea adusă de istoricul Frédéric-Guillaume Bergmann, fapt ce confirmă teoria istoriografică mai nouă a „difuziei” dintre geți și goți în secolele III-V d. Hr., lucru confirmat de lucrarea „Getica” a lui Iordanes din secolul VI, care astăzi trebuie să o percepem în altă cheie teoretică de cercetare, care confirmă interferența între geți și germanicii din Europa centrală și de sud-est și apoi din Dania sau Dacia Nordului, fundamentul mitologic, religios și simbolic a unui popor cu posibile origini aflate în spațiul carpato-danubiano-pontic.

Aurelia Bobocel în „Cartea Recordurilor: cea mai mare icoană pe sticlă încălzită din lume…

Data: 10 iulie 2025 by Redacția

Aurelia Bobocel a realizat cea mai mare icoană pictată pe sticlă încălzită din lume având ca subiect ,,Cina cea de taină”, lungă de doi metri și înaltă de 1,08 metri, aceasta fiind inclusă în „Cartea Recordurilor”. Fiecare detaliu pictat pe sticlă încălzită îți taie respirația și te face să admiri măiestria românească. Cu ocazia acestui eveniment pictorița a organizat la Arad o expoziţie de pictură cu vânzare, banii obţinuţi fiind folosiţi pentru deschiderea unei şcoli de pictură pentru persoane defavorizate. „Pentru mine Guiness Book este un lucru fără importanţă, dacă nu realizez ceva pe lângă. Şcoala de pictură este unul dintre cele mai mari obiective şi sunt sigură că voi reuşi, cu ajutorul colaboratorilor, să pun în practică acest vis. Sunt foarte optimistă pentru promisiuni certe. Şcoala va fi gratuită pentru şomeri şi persoane defavorizate, cu talent spre pictură”, a declarat Aurelia Bobocel. În anul 2004, Aurelia Bobocel a fost inclusă în Cartea Recordurilor din Londra (Guinnes Book of Records – Londra), după ce a pictat o icoană pe sticlă încălzită, reprezentând „Cina cea de taină”. Pictura omologată de „Guiness Book” are doi metri lungime şi 1,08 metri înălţime, iar sticla are cinci centimetri grosime. Artista a lucrat peste două săptămâni la realizarea celei mai mari icoane pe sticlă.

În portofoliul pictoriţei se mai află 523 de tablouri şi icoane, numărate de Comisia de Metrologie Română, dintre care 40 sunt cu tematică religioasă. Picturile sunt şi ele scoase la vânzare, banii obţinuţi urmând să contribuie la înfiinţarea şcolii de pictură de la Arad. Printre tehnicile pe care le foloseste pictoriţa se numără arderea cu benzină a sticlei sau cu aburi. Cea mai dificilă lucrare realizată de Aurelia Bobocel a fost „Cina cea de taină“, deoarece pentru a încălzi sticla lungă de doi metri i-au trebuit patru radiatoare, care au funcţionat non-stop, timp de două săptămâni. Profesoara Aurelia Bobocel și-a văzut visul împlinit. Reprezentanții din România ai Cărții Recordurilor au contactat-o pentru a-i spune că icoana pe sticlă pictată de ea, cea mai mare icoană realizată până acum, va lua un premiu special, la București. „La «Cina cea de taină» am lucrat două săptămâni întregi. Pierdusem noțiunea timpului. Nu-mi era foame, nu-mi era sete. Simțeam că nu pot până nu termin tabloul”, ne-a mărturisit autoarea. Aurelia Bobocel a fost profesoara de biologie la Liceul UCECOM. Marea ei pasiune a fost și este pictura pe sticlă încălzită. Aurelia Bobocel a realizat până acum 523 de icoane pe care le-a expus în Arad, dar și în Olanda, Franța sau Germania. Tehnicile pe care le folosește sunt: arderea cu benzină a sticlei, care – ne lămurește Aurelia Bobocel – „exprimă cu pregnanță scenele mai violente”, arderea cu aburi, care este potrivită pentru „imaginile mai calde”, și – cea mai grea – arderea sticlei pe radiator. Cea mai dificilă lucrare realizată de artistă a fost „Cina cea de taina”, unde pentru a încălzi sticla lungă de doi metri i-au trebuit patru radiatoare.

Sticla este pentru Aurelia Bobocel cel mai bun prieten: „Ai un tovarăș care face ce vrea el atunci când îl încălzești și-i pui pe suprafață petele de culoare. Pânza nu reușește să se împrietenească cu tine. Sticla îți este prietenă, chipul icoanelor parcă te urmărește”. Aurelia Bobocel a început să picteze aproape în joacă. Colegele de la școală o rugau, atunci când aveau inspecții, să le deseneze planșele. „Pentru mine, pictura n-a fost o plăcere cu șevalet, ci o alertă, o modalitate de a stăpâni clasa”, ne-a spus Aurelia Bobocel. Pentru ea durerea cea mai mare este atunci când îi sunt privite cu răceală tablourile. Sau când … se sparg, in procesul de răcire. Cel mai mult își dorește că tabloul la care a muncit cel mai mult, „Cina cea de taină” (doi metri/65 centimetri), să fie pus în valoare. Ar vrea să-și vândă toate cele 523 de icoane și, cu banii obținuți, să deschidă această școală de pictură pe sticlă încălzită pentru șomeri și persoanele defavorizate care să ducă pe mai departe această artă mai specială. (G.V.G.)

Posibil sanctuar din epoca bronzului în situl arheologic Păuleni–Dâmbul Cetății (jud. Harghita)

Data: 10 iulie 2025 by Redacția

În bazinul Ciucului, situl arheologic de la Păuleni–Dâmbul Cetății, cunoscut ca Várdomb de către localnici (satului Șoimeni, comuna Păuleni-Ciuc, județul Harghita), este unul dintre cele mai bine săpate și documentate din Transilvania. Primele informații despre situl de la Dâmbul Cetății datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea. În perioada interbelică, arheologul Al. Ferenczi includea situl în repertoriul cetăților dacice din Transilvania. În a doua jumătate a secolului al XX-lea, arheologul dr. Zoltán Székely efectua primele săpături arheologice. Începând cu anul 1999, Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni a reluat cercetările arheologice de la Dâmbul Cetății, aducând informații prețioase pentru cunoașterea culturilor preistorice Cucuteni-Ariușd-Tripolie (mil. V-IV î. Hr.), Bodrogkeresztùr (mil. IV-III î.Hr.), Coțofeni (mil. III î.Hr.), Costișa (mil. III-II î.Hr.) și Wietenberg (mil. II î.Hr.), care au cuprins și zona Carpaților Răsăriteni. Expoziția muzeală prezintă vestigii arheologice, reconstituiri ale unor locuințe, complexe rituale, vetre de foc, cuptoare de ars ceramica și un profil stratigrafic al sitului arheologic, cu explicații privind specificul culturilor din care provin acestea.

Promontoriul fortificat a fost folosit în diferite scopuri pe o perioadă lungă de timp, cu întreruperi, începând din eneolitic până la finalul epocii bronzului mijlociu, acoperind aproximativ perioada cuprinsă între 4700-1600 î.Hr., scrie Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, pe pagina de Facebook a instituției. Cele mai importante vestigii aparțin sfârșitului epocii bronzului timpuriu, datate în jurul anilor 2200-2000 î.Hr.. În această perioadă platoul a fost fortificat cu un val de pământ și cu o palisadă, respectiv cu șanțuri de apărare. În urma cercetărilor efectuate în anii 2001, respectiv în perioada 2021-2023, s-au identificat cele două intrări în incinta fortificată, pe laturile nord-estice, respectiv sud-vestice. Porțile, precum și palisada, erau construite din lemne masiv. Alte construcții, ca locuințe, anexe, gropi de provizii nu au fost identificate pentru această perioadă, sugerând o folosire a platoului în alte scopuri decât cea de locuire. Acest fapt este susținut și de descoperirile din cele două porți. În ambele construcții cercetările au adus la lumină schelete umane, precum și vase adiacente depuse lângă defuncți.

Ce s-a întâmplat în acest loc ferit de privirea celor din lunca Oltului? Pot fi sacrificii umane făcute de cei care au părăsit aceste meleaguri? Sau a fost un loc sacru al unor comunități care locuiau în văile afluenților Oltului? Deocamdată e greu de dat un răspuns satisfăcător. Ceea ce știm este că și în perioada precedentă (cca. 2400-2200 î.Hr.) pe platou au existat înmormântări umane. Se pare că în a doua jumătate a mileniului trei3 î.Hr. locul a fost folosit cu scopuri de sacrificiu și de ritualuri. Episodul final era depunerea în formă chircită a unor indivizi decedați (sacrificați?), formată atât din adulți cât și copii, la intrarea în incintă. La poarta nord-estică s-au descoperit un adult și doi copii, iar în cea sud-vestică doi adulți și doi copii. Ca un act final, toată incinta a fost incendiată, rezultând carbonizarea parțială a scheletelor, dar și vitrificarea vaselor depuse. După acest act ritualic incinta a fost părăsită pentru o scurtă perioadă de timp, urmând ca la începutul epocii bronzului mijlociu să fie refolosită, devenind o așezare fortificată și un centru al elitei locale. Material realizat are la bază cercetare lui József Puskás, arheolog MNCR – Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni. Este posibil ca scheletele să fie rezultatul unui atac exterior asupra așezării, urmat de incendierea acesteia. Cercetările ulterioare ne vor oferi rezultate mai concludente asupra istoriei acestei fortificații din epoca bronzului. (G.V.G.)

Ipocrizii și ideologii totalitare; cad măștile!…

Data: 9 iulie 2025 by Gheorghe Piperea

La dezbaterea moțiunii de cenzură din PE, Frau von der Leyen, în clasicul stil sovietic, a confundat Uniunea Europeană cu propria persoană și, arătând câte crize are ea de rezolvat și cât de mult luptă ea să ne salveze de dușmanii cei răi (categorie în care, mai nou, se include și administrația Trump), și-a clamat marea iubire față de popor și Uniune. În loc de explicații, lozinci. În comparație cu discursul meu, bazat pe fapte și probe, discursul Ursulei s-a cam bazat pe insulte – iar stilul a fost preluat de Manfred Weber, șeful PPE. Discursul Ursulei a fost realmente jos – a ștampilat moțiunea drept „încercare ordinară”, a utilizat toate clișeele și stereotipurile pe care le-am tot auzit din 2020 încoace (conspiraționist, extremist, prieteni ai lui Putin, pro-europeni versus anti etc.) și a dat ca sigure niște atribute ale semnatarilor moțiunii – de exemplu, că sigur-sigur ei sunt instrumente ale rușilor, oameni care nu cred în știință, negaționiști climatici și contestatari ai plandemiei. Nu a ezitat să readucă în discurs episoade controversate ale plandemiei, cum ar fi decesele de la Bergamo. Desigur, nu a zis nimic despre decesele din cauza vaccinului și, mai ales, despre decesele din cauza închiderii cvasi-totale a spitalelor, pentru a se concentra pe covid, ca să nu mai vorbesc despre consecințele psihologice și emoționale asupra populației tinere. Despre sms – urile cu Bourla, absolut nimic, deci, suntem în fața unui refuz oficial de a executa o decizie a CJUE.

Interesant, foarte interesant: Ursula a spus că toate cele 27 de state membre ale UE, prin reprezentanții lor, au fost implicate în scrierea și negocierea contractelor de achiziție centralizată de vaccinuri, contracte în valoare de 71 de miliarde de euro, și că fiecare dintre cei implicați au fost mereu informați și că au participat și la amendamentele ulterioare. Numai că: (i) acele contracte nu au fost niciodată făcute publice, 90 la sută din conținutul lor fiind cu negru, adică, secretizate; (ii) cu ocazia procesului miliardului de euro aruncat de Cîțu și Voiculescu pe vaccinuri inutile, aceștia au spus că nu au avut nicio implicare, că totul a fost făcut de Ursula, iar dacă DNA are de băgat la pușcărie pe cineva, atunci trebuie să o întrebe pe Ursula. Ori a mințit Ursula ieri, ori au mințit cei doi mari luptători cu plandemia acum 3 ani, a treia opțiune fiind inexistentă.

Discursurile liderilor de grup, pe scurt: Weber a vorbit, pentru prima oară public, de o nouă majoritate în PE, care probabil că ar conține conservatorii italieni. Nu știu cum sună asta pentru votanții italieni, dar nu cred că este pozitiv… Să faci alianță cu dușmanul, atunci când este pe cale de a fi învins, e un pic cam ciudat… Interesant este că Weber a calificat semnatarii moțiunii cu atribute joase. A zis că sunt marionetele și prietenii lui Putin. Reamintesc că eu, de exemplu, nu am făcut afaceri cu Putin și nu voi face afaceri cu Putin și nu voi agrea niciodată modelul autoritar, totalitar, de guvernare reprezentat de Putin (și de Xi Jingping și de Zelensky). În schimb, cine a făcut afaceri profitabile cu Putin și oligarhii lui, până acum trei ani? Cine a asigurat menținerea pe creștere a unor economii aflate în, realitate, în recesiune tehnică? Păi, Schroder, Merkel, miniștri lor, europarlamentarii lor. Păi, Franța. Păi, Italia. Păi, Spania. Păi, băncile europene. Păi, marile întreprinderi și marii comercianți de lux europeni. Cine a vândut oligarhilor ruși cetățenie britanică? Păi, UK. Iată prietenii lui Putin. Iată aliații și epigonii lui Putin. Socialiștii – nu au aplaudat nimic din discursul Ursulei. Au avut critici dure. S-au plâns că Ursula și popularii fac o nouă majoritate, s-au rățoit la Weber și la reprezentatul ECR și i-au reamintit Ursulei că ei au pus-o acolo unde e (bine de știu). Renew – cam la fel. Verzii, comuniștii – critici dure la adresa Ursulei, asigurări că nu vor vota cu „extremiștii”.
Patriots, ESN – vot clar pentru moțiune.

Guvernul bolojănit și sfidătoarele privilegii ale baștanilor….

Data: 9 iulie 2025 by George Petrovai

După lupte/conflicte politrucianiste care au durat mai bine de o lună (aprige dispute zilnice între liderii formațiunilor pretins proeuropene, de fapt pronicușorene, ce se sfârșeau după mai multe ore în coadă de pește, ba chiar cu amenințările clonțoșilor că se retrag din alianța guvernamentală), iată că de ceva timp avem pestrițul Guvern Ilie Bolojan, din care fac parte reprezentanții (cică cei mai cu moț) ai celor patru formațiuni parlamentare europeniste (PSD, PNL, USR, UDMR), plus codița bleagă a minorităților. Crede cineva că acest scremut guvern politic majoritar constituie soluția salvatoare pentru foarte îndatorata Românie (o datorie externă de aproximativ 200 miliarde euro) și cu un deficit bugetar de peste nouă la sută? Nicidecum, atâta timp cât pretinșii salvatori de acuma sunt de fapt fie colegii și urmașii celor care, în decursul timpului, au creat actuala catastrofă economico-socială (și nu numai), fie indispensabilii necalificați (precum Cătălin Predoiu), ce – în virtutea rolului și al jocului său politic – își continuă cu seninătate parcursul ministerial, indiferent de coaliția cârmuitoare și de culoarea ideologico-politrucianistă a premierului! De altminteri, se mai poate vorbi în ultimii ani despre demnitate, pricepere, culoare politică sau principii ferme (nu din cele clamate, ci cu consecvență urmate), atunci când stânga devine dreptistă de câte ori i-o cer interesele, și viceversa (vezi defuncta Uniune Social-Liberală din iepoca Antonescu-Ponta sau „sora” ei mai tânără, moșită de sinistrul cuplu Ciucă-Ciolacu), când traseismul la centru este în floare și tâlhăria legalizată (de regulă în haite – clanuri, dinastii, partide, consilii, autorități, alianțe) este în continuare pe rod bogat?!…

Poate că au fost perioade în amarnica noastră istorie când politica se făcea (și) din plăcere sau cu elan patriotic (de pildă, Alexandru Vaida-Voevod pretindea că a intrat bogat în politică și a ieșit sărac, generațiile de Brătieni n-au acumulat averi colosale din această activitate eminamente umană, mareșalul Ion Antonescu a plătit cu viața pentru intransigența principiilor sale politico-militare etc.), însă negreșit că în bolșevism și postdecembrism totul s-a degradat (sentimente, valori morale, funcții, distincții, cultură, educație ș.a.m.d.), mulți dintre (ne)oamenii acestor perioade (alogeni, turnători, răufăcători descurcăreți, oportuniști, impostori, semidocți) pretându-se la ticăloșii ce mergeau până la dezumanizare prin trădare și înjosire moral-spirituală, căci vedeau (cei de azi văd) în politică doar rampa de lansare înspre belșugul ciocoiesc, indiferent de prețul uman plătit de ei și urmașii lor pentru această detestabilă pervertire.

Asta fiind starea de lucruri în profitabila aflare în treabă, poreclită politică, lesne se poate deduce că toți mâncătorii de rahat de pe aceste meleaguri (inclusiv opozanții auriști, potiști și șoșoci) își doresc să ajungă la guvernare. Da, pentru că numai astfel se pot înfrupta pe rupte din buget, unul din puținele bunuri naționale rămase în întregime la cheremul sforarilor de la butoanele puterii. Atâta doar că actuala coaliție guvernamentală, împreună cu plecații sau exclușii din tabăra opozanților și la țanc absorbiți de PSD, deține o confortabilă majoritate de peste 60 la sută, așa că nici nu vrea să audă de propunerea extremiștilor cu pretenții suveraniste – formarea unui guvern de uniune națională, chipurile în interesul exclusiv al țării și al tuturor cetățenilor…

În articolul Bani pentru România din 11 iunie 2025 am arătat principalele căi de reducere a deficitului bugetar și de achitare a datoriei externe (căi pe care le detaliez cu această ocazie), fără ca pentru asta să fie sporite taxele și impozitele, ticălos mijloc „democratic” la care recurg toate cârmuirile slabe și neinspirate (am spus „democratic”, deoarece prin declanșarea lanțului scumpirilor, după mărirea prețului la curent și hidrocarburi, se ia de la cei mulți și săraci pentru a se da celor puțini și bogați, deci se aplică principiul de bază al demonocrației noastre originale): (a) Economii la nivelul tuturor instituțiilor, printr-o substanțială reducere a numărului de mașini, a cotei de benzină și a deplasărilor în străinătate pe bani publici; (b) Reducerea numărului de funcționari publici (parlamentari, miniștri, secretari de stat, directori, consilieri de toate calibrele și culorile, sinecuriști de teapa băgătorilor de seamă și ai membrilor consiliilor de administrație etc.), atât prin mult necesara schimbare a Constituție (România să fie republică parlamentară, parlamentul să devină unicameral și cu maximum 300 de aleși, numărul aleșilor/consilierilor la nivelele inferioare – județe, municipii, orașe și comune, să urmeze același algoritm), cât și prin noua împărțire administrativ-teritorială (cel mult 10 regiuni sau provincii în locul celor 41 de județe, comasarea comunelor care încalcă legea prin depopulare, desființarea sectoarelor din Capitală și a inutilei funcții de viceprimar, în prima fază măcar în localitățile mici); (c)Reducerea inumanului decalaj dintre veniturile bugetare minime și cele maxime (raportul, în tot mai multe cazuri, este de peste 1 la 100!), reglementare cu insistență cerută de oficialii europeni, fiindcă nerezolvarea ei într-un anumit termen, se știe foarte bine că poate să ducă la pierderea a peste zece miliarde euro, bani alocați de Uniunea Europeană prin Planul Național de Redresare și Reziliență; (d) Impozitarea progresivă, adică așa cum se procedează (nu de azi sau de ieri) în absolut toate țările dezvoltate ale lumii; (e) Scutirea României de datoria externă (dacă nu de toată, măcar de cea mai mare parte), prin demonstrarea faptului că împrumuturile făcute în decursul timpului (desigur, fără acordul cetățenilor) intră în categoria datoriilor odioase. Numai că Guvernul Bolojan, care ține morțiș să devină un uriaș bolovan pentru cetățenii demni și onești ai acestei țări (cu taman cinci vicepremieri și mai mulți miniștri fără urmă de vocație, ba chiar de-a binelea necalificați pentru noua funcție, precum Alexandru Nazare la Finanțe, Oana Țoiu la Externe și Ionuț Moșteanu la Apărare, ca să dau doar trei exemple stridente), are toate șansele ca, în foarte scurt timp, să devină extrem de impopular prin ajustarea burselor și mărirea taxelor, îndeosebi dacă – aidoma altor cârmuiri postdecembriste – nu va îndrăzni să se atingă de sfidătoarele privilegii ale baștanilor.

Numărul 732

Data: 9 iulie 2025 by Administrator

Descarcă PDF

Dan Tomozei: Despre pătimirile românilor, pe când, vânduților?

Data: 9 iulie 2025 by Redacția

Critica adusă unui politician, fie el și minoritar evreu, este o critică adusă unui gest politic, nu un gest antisemit, de ură sau incitare la ură. Mai mult, această critică vizează o majoritate politică reunită în Parlamentul României care sfidează realitatea românească și comportamentul românilor. Silviu Vexler, deputat în Parlamentul României, se exprimă și se comportă superior, sfidător până la vomă, băgând pe gâtul societății românești obsesiva problemă evreiască. De Vexler nu se atinge nici apa, nici uleiul, nici mirul. El este unicul, singurul, de neatins în Parlamentul României, pentru că este chiar singurul reprezentant al unei minorități care numără după unele surse 4.000, după alte surse 7.440 de membri. Având prieteni evrei, atunci când vorbesc sau mă văd cu ei nu ne legitimăm etnic sau național. Înainte de orice suntem OAMENI, suntem EGALI și dominați de RESPECT, chiar dacă se poate ajunge la opoziție de idei.

Dar, iată cum acest politruc se bucură de protecție specială. Vexler este atât de special încât a ajuns să își facă propria lege care face și desface societatea, educația, istoria, memoria, martirii și victimele din pușcăriile comuniste din România. Vexler ne spune ce avem voie să citim, să gândim, să scriem, să vorbim, la fel cum o fac alți impertinenți: Alexandru Florian, de la Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, Radu Ioanind – Ambasadorul României în Israel, sau frații Adrei și Alexandru Muraru (PNL), unul deputat, altul Ambasador în SUA. Acești indivizi și cei care promovează falsul și exagerarea Istoriei României să ne spună și cât să mai respire poporul român au un numitor comun: sunt bugetari. Poporul român le plătește salariul și beneficiile afarente calității de bugetari speciali. De ce sunt mai importanți evreii decât românii, în… România? În deplină complicitate, PSD-PNL-USR-UDMR+reprezentanții minorităților, au decis că românii trebuie să cunoască doar parțial propria Istorie, iar ca efect memoria să le fie purificată și îndoctrinată cu false vinovății. Noua lege care modifică și completează Ordonanța de urgență 31/2002 și Legii nr. 157/2018 nu face decât să confirme uriașul efort finanțat de la bugetul României statului pentru a construi o falsă imagine a societății românești.

Negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a Holocaustului pe teritoriul României ori a efectelor acestuia se pedepsește cu închisoare de la șase luni la trei ani și interzicerea unor drepturi, se arată în documentele aprobate de Parlament, mergând până la zece ani de închisoare. Eu nu neg, nu contest, nu aprob, nu justific, nici nu minimalizez, sub nicio formă, realități demonstrate legal. Eu revendic dreptul la propria memorie națională, dreptul la cunoaștere și dezbatere publică. Eu resping vinovăția aplicată prin lege unor generații care nu au nicio legătură cu faptele istorice, cum resping anatemizarea prezentului pentru faptele trecutului. În egală măsură, resping exploatarea și distorsionarea socială, prin eliminarea din școli a Istoriei Românilor și României, dar impunerea ca obligatorie a Istoriei Evreilor și Holocaustului. La fel, eu nu îl acuz pe Vexler sau comunitatea evreilor din România pentru genocidul produs de Israel în Fâșia Gaza și teritoriile palestiniene, pentru că nu Vexler este criminalul, chiar dacă nu acuză acțiunile criminale. Lipsa oricărei reacții publice ferme, cu excepția votului negativ dat de parlamentarii AUR, POT și SOS, subliniază complicitatea criminală în care se zbate societatea românească. Lipsa de reacție fermă și neechivocă a societății românești, Academiei Române, Bisericii Ortodoxe Române, a corpului de istorici români, constituie o altă fațetă a complicității și dezmembrări lente a României, țară care devine un spațiu din care sunt eliminate identitatea și caracterul naționale, personalitățile naționale.

Antisemitismul fraților Muraru este protejat transatlantic. Demența aprobată de Parlament, odată cu votarea legii inițiate de Vexler este inimaginabilă într-o țară normală. Dorind să prevină și să combată antisemitismul, xenofobia, radicalizarea și ura, deputatul Silviu Vexler, totodată președinte al Federației Comunităților Evreiești din România, nu face decât să sublinieze caracterul exenofob, rasist și purificator al propriei inițiative legislative. Aici nu discut despre comportamentul și atitudinea sfidătoare ale cetățeanului Vexler. Din păcate, lipsa de bun simț nu este încadrată în literă de lege. Lipsa de educație nu mai poate fi compensată după o anumită vârstă, cu atât mai greu cu cât este stimulată neam-prostie și falsă superioritate pe criterii etnico-religioase. România nu este o țară și o societate rasistă, xenofobă sau antisemită. A fi antisemit nu înseamnă a fi doar împotriva evreilor ci și împotriva popoarelor arabe, ceea ce în niciun caz nu este cazul românilor. Vexler și complicii lui, cu precădere din PSD și PNL, nu fac decât să instige și să irite societatea românească, să îi spele și înlocuiască memoria, refuzându-i dreptul de a se cunoaște în toată dimensiunea, cu bune și rele.

Sunt prea puține semnalele de alarmă lansate în ultimele zile pe marginea a ceea ce deja este trecut sub titlul „legea Vexler”. Această modificare legislativă, dincolo de abuzul constituțional, nu face decât să impună un nou val de cenzură, un nou val de epurare culturală, un nou val de iritare, prin simplul fapt că o minoritate este protejată și promovată special, contrar legilor firești, naturale. Oricât se străduiesc unii, în complicitate cu majoritatea parlamentară, nu vor putea face din România un stat rasist, xenofob, antisemit. Iar asta dintr-un motiv simplu, pe care evreul Vexler se dovedește incapabil să înțeleagă: POPORUL ROMÂN este un popor creștin, care știe să ierte, să îndure, fără să facă rău cu intenție, nimănui. POPORUL ROMÂN își duce în spate erorile și sacrificiile, fără să facă din ele un titlu de supliciu sau de glorie, tocmai pentru că asta ar înseamnă că face un păcat, în limitele propriei culturi și religii. Iată de ce, prin intermediul acestor modificări legislative, specialul Vexler și cei ca el nu fac decât să sublinieze și accentueze caracterul mărunt, dominat de frustrare, incapabil să coabiteze în liniște și pace acolo unde nu sunt deranjați cu absolut nimic.