Legea nr.129/2019 conține discriminări și duble standarde, inadmisibile din perspectiva domniei legii și a principiului legalității incriminării. Din art. 17 alin. 2-3 din rezultă că tranzacţiile complexe, cele cu valori neobişnuit de mari, cele care nu se încadrează în tiparul obişnuit și cele care nu au un scop economic, comercial sau legal evident, sunt considerate suspecte și, de aceea, entităţile raportoare (bănci, societăți de asigurare, notari, avocați etc.) au obligaţia să crească gradul şi natura monitorizării relaţiei de afaceri în scopul de a stabili dacă respectivele tranzacţii sau activităţi sunt suspecte. Potrivit art. 17 alin.14, sunt situaţii cu risc potenţial mărit afacerea efectuată în circumstanțe neobișnuite, clienții din țări cu risc, societățile cu acționari aparenți (nominee shareholders) sau care dețin acțiuni la purtător (legislația noastră nu mai admite acțiuni la purtător), activitățile care rulează mult numerar, structura neobișnuit de complexă a acționariatului și produsele sau tranzacțiile care favorizează anonimatul. Produsele și tehnologiile noi, inclusiv cryptomonedele și non-fungible tokens (NFT) sunt, de asemenea, suspecte, având un risc ridicat.
Se observă că reglementarea are idiosincrazie la plățile în numerar și dezavuează anonimatul. Digitalizarea e bună doar dacă asigură un spionaj total și eficient – altfel, e dezavuată. Suntem permanent monitorizați sau spionați și trebuie să ne identificăm. Protecția vieții private nu mai are nicio relevanță. Suntem toți suspecți și avem toți obligația de a-l turna pe partenerul de afaceri. Cu toate aceste abdicări de la drepturile și libertățile individuale, ținta nu numai că nu este doborâtă, ci crește mereu în intensitate. Adevărații suspecți de spălare de bani (proveniți din corupție, evaziune fiscală, trafic de droguri și carne vie, trafic de armament) sau de finanțare a terorismului sunt omiși de la verificări.
Pentru acest standard diferit, care privilegiază marile companii globale, există motivații economice, geopolitice și sociale: aceste companii sunt prea mari pentru a fi lăsate să falimenteze și, mai ales, sunt prea importante geopolitic pentru ca managerii și acționarii lor majoritari să fie trimiși la închisoare. Rar și nesemnificativ, ferite cu grijă de lumina reflectorului, anumite companii sunt subiecte ale unor acuzații penale sau ale unor înțelegeri cu procurorii de tip american, pecuniarist, pentru recunoașterea vinovăției și plata unor amenzi penale. Recent, în octombrie 2022, compania helveto-franceză Lafarge Holcim a semnat cu reprezentanții justiției americane o înțelegere de recunoaștere a vionvăției și pentru plata benevolă a unei amenzi penale de 790 de milioane de euro pentru afaceri cu regimul dictatorial sirian, derulate în jurul anului 2014, afaceri pentru care compania plătise „taxe de protecție” liderilor ISIS, deci finanțase (mituise) teroriști.
Niciun manager al acestei companii nu a fost trimis la închisoare. Mai grav chiar, compania continuă să existe, să facă din nou afaceri controversate (construcția pentru 220 de miliarde de dolari a stadioanelor pentru campionatul de fotbal din Qatar, cu utilizarea muncii forțate a unor zeci de mii de oameni, dintre care 7000 au decedat la locul de muncă, evenimentul în sine fiind primit cadou, prin corupție, de la FIFA) și să împrăștie aceste amenzi, în doze infinitezimale, în costurile afișate drept cheltuieli deductibile fiscal, costuri pe care le achităm toți, la final, în calitate de consumatori captivi ai produselor și serviciilor unor astfel de companii. Discriminarea și dublul standard în acest domeniu au și „naționalitate”. Dacă persoana – țintă a unei verificări sau monitorizări crescute ca grad de intensitate este rezidentă a unei ţări care, „conform unor surse credibile”, are un nivel ridicat al corupţiei sau al altor activităţi infracţionale, este suspectă. La fel, dacă provine din țări supuse embargoului sau declarate teroriste. Suspect este și cel care face afaceri, chiar și la a cincea mână, cu astfel de suspecți.
România este, alături de alte 139 de state, subiect al unui studiu anual efectuat de World Justice Project (WJP) referitor la domnia legii pe mapamond. Rapoartele parvenite din 140 de țări ale lumii măsoară indicele de domnie a legii (rule of law index) și prezintă tendițele globale sau regionale în acest domeniu. În anul 2021, România a înregistrat un regres al domniei legii și un declin democratic, la nivel european fiind pe locul 25 din 27 (în urma noastră sunt Ungaria și Bulgaria). La nivel global încă ocupăm un loc decent (41 din 140, față de 37 din 140 în 2020, dar cu mult înaintea Ungariei, a Turciei și a Ucrainei). Practic, în România, în cei doi ani de pandemie (2020-2021), nu a fost vorba de domnia legii (rule of law), ci de domnia prin lege (rule by law), care este atributul unei autocrații, suținută cu biciul legii și ciomagul sancțiunii.
Din WJP Rule of Law Index 2021 rezultă că domnia legii a intrat în declin, în ultimii 5 ani, în 61 la sută dintre țările analizate. De asemenea, 4,4 miliarde de oameni trăiesc în țări unde domnia legii a slăbit în ultimul an. În aceste categorii cu index scăzut intră țări care, cândva, erau modele de democrație și de domnie a legii: Australia, Noua Zeelandă și Canada. Este evident că Rusia și China dețin, ca dintotdeauna, „lanterna roșie” în clasament. Dar în aceeași situație, de lanternă roșie, se află și Ucraina. Iar SUA devin pe zi ce trece un antimodel de democrație. Unde se situează toate aceste țări din perspectiva legislației prevenției și combaterii spălării banilor și finanțării terorismului?
Este WJP Rule of Law Index 2021? Ce înseamnă, de fapt, „surse credibile”, mai ales în condițiile unei lipse totale de încredere în informațiile (ne)oficiale, pe motiv de „luptă” cu așa-numitele „știri false”? Să nu uităm că, din cauza unei evidente știri false referitoare la rachete, Associated Press aproape că a declanșat al treilea război mondial în 15 noiembrie 2022…
Din perspectiva calității și predictibilității normei legale, aceste reglementări care evocă „surse credibile” încalcă în mod evident Constituția, mai ales în lumina deciziilor CCR referitoare la predictibilitatea și claritatea legii. Din perspectiva legalității incriminării, asemenea norme sunt evident în afara celor două principii arhi-cunoscute ale dreptului penal: nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege. Cu toate acestea, sancțiunile care se aplică pentru suspiciune de spălare de bani sau de finanțare a terorismului direct de către „raportor”, fără intervenția instanței, sunt de o gravitate extremă – conturile bancare se închid (vorbim atât de persoana vizată, cât și de persoanele juridice deținute sau administrate de aceasta, precum și de asociați și rude), după care se impune un adevărat cazier bancar, care se extinde în tot sistemul financiar și care se „ridică” la mari distanțe în timp și cu proceduri judiciare extrem de cronofage și costisitoare. Rezultatele acestui spionaj permanent tind asimptotic către zero.
În dreptul penal, vinovăția este individuală și circumstanțiată, dar în acest domeniu, culpa este colectivă, iradiind de la persoana celui care, motivat sau nu, este suspectat de spălare de bani și finanțare a terorismului, la toate persoanele cu care se află în relații de rudenie sau juridice. În dreptul penal, vinovatul poate fi reabilitat, iertat, i se poate înlătura răspunderea prin prescripție sau renunțarea la urmărirea penală, dar nu și în acest domeniu.
Este un mare scandal moral și, în plan sociologic, o sursă de anomie și de sciziune socială prin aneantizarea încrederii – fără încredere, nu pot exista nici economie, nici societate.
Lasă un răspuns