Sub focul cerului…

În a doua duminică a lui Gustar, cu focul cerului ceva mai potolit, m-am dus pușcă la Cimitirul Bellu. Azimutul prestabilit: mormântul actorului Ștefan Ciubotărașu. O tentativă anterioară s-a soldat cu un rușinos eșec, pur și simplu negăsindu-i locul de veci. Nici de data asta nu mi-a fost ușor. Am trecut mai întâi pe la bine îngrijitul „Cavou cu Cărăbuș” (unde Constantin Tănase, probabil, continuă să declame cuplete „colocatarilor” săi de le auzim, parcă, și noi; și el „infarct”, tot în august, dar în 1945), după care m-am tot învârtit ca un ou într-o găleată (cu apă). Începusem să cred că deja pășisem pe altă lume: la Fig. 96 a „catagrafiei” Cimitirului, expusă la intrare, Ștefan Ciubotărașu nu… figurează; internet-ul susține însă contrariu! Mai mult, sunt postate și vreo două imagini care dovedesc, fără îndoială, că mormântul marelui actor vasluian fusese scos din paragină și redat, de un om de afaceri vasluian, respectului și bunului simț. Îmi venea să-l sun pe bunul meu coleg de liceu și prieten, Valerian Hriscu, primar de toată isprava al Lipovățului unde s-a născut Ciubotărașu și unde memoria actorului beneficiază de o grijă exemplară. Aproape cu accente sacre.

Și tot învârtindu-mă în perimetrul „Lotului” 96, mă încurajam spunându-mi că orbul, totuși, a nimerit Brăila… Când eram pe cale să renunț, mi-am schimbat tactica: am renunțat să mai caut un mormânt primenit, renovat și mi-am zis să mă uit la cele ce par abandonate. Nu mai lungesc vorba. În cele din urmă, Dumnezeu m-a ajutat. Trecusem pe lângă Ștefan Ciubotărașu în câteva rânduri, însă am fost pasat în eroare: crucea de la căpătâi fusese – așa e și acum – vandalizată. Efigia actorului – din bronz, probabil – a fost smulsă și dusă, mai mult ca sigur, la fier vechi… Pe partea cealaltă, la baza pietrei de la căpătâi – ideea de cruce, stilizată, se găsește doar pe fața dinspre groapă – o placă din marmură are textul pe care îl puteți citi direct de pe fotografie. Din păcate, nu știu absolut nimic despre actorul Traian Popescu-Vrajba, așezat și el, presupun, în acest loc de veci…

Despre marele actor – dar și poet! – Ștefan Ciubotărașu am scris mai pe larg cu vreo doi ani în urmă. Un infarct produs în ziua de 27 august 1970, pe când aștepta mașina să-l preia pentru filmare, i-a schimbat și scena, și scenariul. Pe atunci, eram încă în vacanță înaintea ultimului an de liceu la „M. Kogălniceanu” din Vaslui, ca și Valerian Hriscu, ca și cu Leonard Pașcanu și atâția alții. Ciubotărașu învățase și el la Kogălniceanu, și, înaintea lui, Constantin Tănase, ba, ulterior, și Radu Beligan. Și câți alții. Cu Leonard, fără a ne intersecta prea des, mă văzusem ultima dată înainte de pandemie. Urma să ne revedem cât de curând, pentru un interviu mai lung despre filatelie și nu numai. Mi-e teamă că puțini știu despre el că a condus circa trei decenii Federația Filatelică Română, că a înființat Muzeul Național Filatelic, că mai bine de două decenii a rostuit destinul Revistei Filatelia. Iată că, dintr-o dată, mi-a apărut Leonard în față, la un capăt de alee, pe la mijlocul căreia se odihnește și Ivan Patzaichin. Incredibilă, bulversantă întâlnire…

La marele savant Vasile Pârvan, și el plin de legături cu Vasluiul – în special, cu Bârladul -, am citit că adevărata civilizație a lumii a început odată cu așezarea la locul de veci a celor decedați. Păstrarea comunicării, măcar prin îngrijirea mormintelor, dovedește nedespărțirea de cei pe care i-am iubit, prețuit, respectat. Cimitirele de astăzi, în marea lor majoritate, arată la fel ca și țara: haos, neglijență, batjocură, chiar vandalism, uneori. Spre ce barbarie ne îndreptăm?

Spuneam că Ștefan Ciubotărașu n-a fost doar un admirabil actor, și un talentat poet. Să încheiem aceste rânduri cu câteva versuri – altele decât cele de pe monumentul de la căpătâi -publicate în revista „Însemnări ieșene”, în ianuarie 1938: „Și să cinstim aici sătui de lume,/ La hanul înserării fără nume./ Știi tu ce vinuri putrezesc sub cheie,/ De trag aici durerile să beie?/ Crâșmaru-i bun; dar sufletul vândut ‘i-i,/ Că ține iadul ferecat în butii./ Numai hangița-i meșteră să culce/ Cu cântec lin și vin amar de dulce…”

Versuri au apărut sub titlul „Poem pentru noaptea asta”. Nu s-ar supăra generosul lor autor dacă am spune și „Poem pentru lumea asta…”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*