Soprana Virginia Zeani – timp de 25 de ani „prima donna assoluta” a Operei din Roma

Virginia Zeani (Virginia Zehan), s-a născut pe 21 octombrie 1925, la Solovăstru (jud.Mureș) și este o solistă română de operă, una din cele mai prestigioase soprane lirice din anii ’50, ’60 și ’70 ai secolului XX, cea care a fost timp de 25 de ani „prima donna assoluta” a teatrului de Operă din Roma, cântând balade cu cei mai renumiți tenori, de la Beniamino Gigli și Ferruccio Tagliavini, până la Luciano Pavarotti și Plácido Domingo. Din „garnitura” cântărețelor lirice de origine română care și-au adunat faima pe marile scene ale lumii, soprana Virginia Zeani deține recordul de popularitate: cea mai mare Tosca din lume, cea mai performantă Traviata, în 650 de spectacole, pe toate meridianele globului. Rivală a celebrei Maria Callas, Zeani era descrisă de criticii muzicali ai vremii drept „o voce de o calitate extraordinară, admirabil concentrată și în formă tot timpul, cu o linie vocală fermă și pură.” Totul a început când, după ce începuse să studieze literatura și filozofia la Universitatea din București, a luat lecții de canto cu Lucia Anghel, continuând apoi cu celebra soprană și pedagogă Lydia Lipkowska. La 19 ani își termină studiile formale în Italia cu tenorul Aureliano Pertile, solistul preferat al lui Arturo Toscanini. Grație acestei baze excelente de educație muzicală și tehnicii vocale superioare, Virginia Zeani a reușit să mențină un standard de prim rang de-a lungul celor 30 de ani de carieră internațională, interpretând peste 60 de roluri diferite.

Debutul său a avut loc în 1948 cu un răsunător succes pe scena Teatrului Comunal de Operă din Bologna în rolul Violettei din opera „La Traviata” de Giuseppe Verdi, rol cu care urma să se afirme pe marile scene ale lumii, inclusiv Metropolitan Opera din New York, Teatrul Bolșoi din Moscova sau Covent Garden din Londra. Printre alte roluri din prima perioadă a carierei sale se numără și „Mimi” din Boema de Giacomo Puccini, „Margareta” din Faust de Charles Gounod și rolul titular din Manon de Jules Massenet, pe care l-a cântat alături de celebrul Beniamino Gigli. Opere de Gioacchino Rossini, Vincenzo Bellini și Gaetano Donizetti (Lucia di LammermoorL’Elisir d’AmoreI Puritani), arii și opere celebre în care a cântat prin toată Europa i-au stabilit o reputație de necontestat în repertoriul de „Bel Canto”. În 1955 Virginia Zeani debutează la Opera din Roma unde apare în numeroase roluri, fiind apreciată în termenii cei mai înalți. Două producții importante au fost montate acolo special pentru ea: „Alzira” de Verdi și „Otello” de Rossini, opere care nu fuseseră încă reluate în secolul XX. Unul din marile sale triumfuri a fost interpretarea rolului „Desdemonei”, triumf repetat când, împreună cu ansamblul Operei din Roma, apare pe scena Operei din Berlin și la Metropolitan Opera House din New York. În 1956 este invitată la Teatro alla Scala din Milano, unde apare într-o producție nouă a operei „Giulio Cesare” de Haendel, alături de basul Nicola Rossi-Lemeni (cu care se va căsători un an mai târziu), mezzosoprana Giulietta Simionato și tenorul Franco Corelli. În anul următor cântă rolul „Blanche de la Force”, creat special pentru ea de compozitorul Francis Poulenc, în premiera mondială a operei „Dialogues des Carmélites”. Datorită maturității și excelentei calități a tehnicii sale vocale, Virginia Zeani a evoluat de la soprană de coloratură, la soprană lirică și la soprană dramatică, ceea ce i-a permis să-și lărgească treptat repertoriul cu rolurile de bază din operele „Don Carlos” și „Otello” de Verdi, rolul Tatianei din „Eugen Oneghin” de Ceaikovski și chiar două roluri wagneriene, „Senta” din Olandezul zburător și „Elsa” din Lohengrin.

De-a lungul întregii sale cariere, Virginia Zeani a fost călduros omagiată pentru calitățile sale excepționale de dinamism teatral, vitalitate și sensibilitate. Vocea sa demonstrează o mare flexibilitate, emisă cu o remarcabilă competență tehnică, extinsă de la notele calde din piept până la înaltele acute. Zeani cântă cu o impecabilă frazare, cu intensitate și convingere dramatică. Virginia Zeani a înregistrat pe discuri mai multe albume selective și versiuni complete ale operelor „La Traviata” de Verdi și „Tosca” de Puccini. Multe din performanțele sale au rămas gravate pe „Legendary Recordings”. Virginia Zeani este din 1991 profesoară de canto (Distinguished Professor) la Indiana University, School of Music, din Bloomington, Indiana. Una din cele mai bune eleve ale ei este soprana Angela Brown, care – în anul 2004 – a debutat cu mult succes pe scena Operei Metropolitane din New York în rolul titular din opera „Aida” de Verdi.

Virginia Zeani este Doctor Honoris Causa al Universității Naționale de Muzică București și al Universității Babeș-Bolyai din Cluj (la propunerea Facultății de Teologie Greco-Catolică). În data de 11 mai 2011 regele Mihai I i-a acordat Decorația Regală „Nihil Sine Deo”. Alte diplome, titluri și premii primite de-a lungul carierei au fost: 1961 „Commendatore della Republica Italiana” (Republica Italia); 1961 „La rivista ed il k2” (Piacenza); 1961 „Arena d’oro” (Arena din Verona – Signora della Scena); 1962 „Il sagittario d’oro” (Premiul internațional pentru artă, muzică și cinematografie); 1962 „Lla rivista a royal” (Prima Donna del Teatro Lirico – Castelul Giovanni); 1963 Premiul internațional „Luigi Illica”; 1963 „Medalia de aur” – Teatrul del Liceu (Opera din Barcelona); 1963 „Maschere d’argento” acordat celor mai buni artiști din opera și cinema; 1964 „Medalia de aur” (Opera din Roma, Pentru cel mai bun cântăreț din Roma); 1965 „Premiul Național Diapason” (dat doar de două ori în treizeci de ani); 1969 „Gli albergatori romani” (Recunoștință de la hotelierii din Roma); 1969 „Maschere d’argento” (pentru cei mai buni artiști de operă și cinema); 1971 „Membrarea Academia Tiberiana” – Premiul pentru Academia Tiberiană; 1971 „Velca D’oro” (Premiul Național al Teatrului Assegnata); 1972 „Il Confalone D’oro” (Capri); 1973 „La velca d’oro” (pentru cel mai popular interpret); 1973 „Medalia de aur „Italiana Agma” (acordată unor 25 de artiști performanți cu o carieră de cel puțin 25 de ani și acordată o singură dată după primul război mondial); 1975 „Premiul Verdi” (pentru peste 500 de spectacole în „La Traviata”); 1977 „Premio National David di Michelangelo” (Roma-ediția a XVI); 1982 „Omaggio a Giuseppe Verdi” (pentru interpretări ale operelor de Verdi); 1982 „Il sagittario d’oro” (premiul internațional pentru arte, muzică și cinema); 1986 „Premio Sanremo Musica Classic International” (Una Vita per il Canto – orașul Sanremo); 1988 „Amici dell’opera di pistoia” (Roma); 1989 „Targa d’oro” (Omagiu adus pentru Maria Callas – Roma); 1992 „Premiul Puccini” (Premiul orașului Viareggio); 1994 „Lucia Albanese – Puccini Fundația Butterfly Award” (pentru interpreții de sex feminine); 1994 „Indiana University” (premiată de către președintele Universității Indiana pentru întreaga carieră); 1999 „Viotti d’oro” (Clubul Internațional Benvenuto din Vercelli); 2000 „Ordinul Serviciul Credincios Comandor” (Premiul Președintelui României); 2000 „Academia Artis Musicae Napocensis” (Doctore Honoris Causa – Premiul Universității din Cluj-Napoca); 2000 „Musicalium Studorium Universitatis Bucharestiensis” (Doctore Honoris Causa – Premiul Universității București); 2000 „Homenageiam” (Opera din Sao Paolo – pentru brilianta carieră artistic); 2002 „Key to the city” (Premiul onorific al primarului orașului Sarasota); 2005 „Amici della musica alcamo” (Premiul Vissi d’Arte); 2010 „Cetățean de onoare” (Primăria Municipiului Cluj-Napoca, România); 2010 „Fondul Marcello Giordani” (Premiul pentru profesorul anului); 2010 „Profesorul clasic al anului” (Premiat de revista „The Singer Classical” din New York); 2011 „Nihil Sine Deo” (Cel mai mare premiu acordat de regele Mihai al României); 2011 „Profesor Doctor Honoris Causa” (Universitatea „Babeș Boliay” – Cluj-Napoca); 2012 „Il circolo – Miami Palm Beach” (Femeia anului pentru 2012); 2012 „Universitatea Indiana – medalia Președintelui” (Pentru contribuții exemplare); 2013 „Key to the city” (Vero Beach, Miami, Florida – pentru sprijin și contribuții la Vero Beach Opera și Arte Clasice); 2015 „Gala premilor operelor naționale România” (2014-2015 – Iași); 2015 „Opera Națională București” (Diplomă la aniversarea a 90 de ani); 2016 „Ordinul Coroana României în grad de comandor” (Premiul Regelui României); 2016 „Ordinul „Steaua Romaniei” în grad de cavaler” (Medalia președintelui României); 2016 „Realizarea Achievementului Lifetime” (Premiat la cea de-a 54-a Conferință Națională NATS din Chicago); 2017 „Diploma de recunoaștere” (Oferită de „Rotary Internațional District 2241 România”); 2017 „Fibula de la Suseni” (Cea mai înaltă distincție a Prefecturii județului Mureș); 2017 „Alae” (Cea mai înaltă distincție a Consiliului Județean Mureș); 2017 „Cetățean de onoare a localității Solovăstru” (singurul cetățean de onoare a localității natale), etc.

A fost căsătorită timp de 34 de ani, cu Nicola Rossi-Lemeni (1920-1991). De pe scenă s-a retras în 1983 și a devenit una dintre cele mai apreciate profesoare de canto la nivel mondial. A revenit în România acum câţiva ani pentru a participa la lansarea volumului biografic „Canta que te passa”. În anul 2015, cu ocazia împlinirii în data de 21 octombrie a 90 de ani, la iniţiativa profesorului Ioan Baciu, fiu al satului Solovăstru, s-a montat pe faţada casei părinteşti a artistei o placă memorială care să amintească tuturor celor care trec pe aici despre această vestită personalitate.

La propunerea unor mari artiști și oameni de stat, din anul 2017 avem în România Concursul de canto „L’Assoluta Virginia Zeani”, care oferă tinerilor artiști oportunitatea confruntării cu un juriu de calibru internațional, compus din personalități ce reprezintă cele mai importante teatre din lume și în același timp, ocazia rară de a-și șlefui interpretarea vocală proprie sub îndrumarea unor mari artiști ce conduc cursurile de măiestrie ale festivalului. Festivalul internațional de operă în cadrul căruia are loc și concursul de canto, s-a născut din dorința de a omagia personalitatea copleșitoare a Virginiei Zeani al cărei parcurs artistic ne relevă un sublim model de conduită scenică, o carieră impresionantă ce ne înfățișează destinul unei tinere de 13 ani ce a pornit să-și înfrunte viața dintr-un sat transilvan, ajungând diva adorată a marilor teatre ale lumii, răsplătită cu titlul de „prima donna assoluta”. În amintirea și onoarea acestei mari personalități dintre artiștii României, sunteți invitați să ne bucurăm împreună de oferta luxuriantă pe care Festivalul Regal de Operă „Virginia Zeani” o propune în fiecare an, devenind în același timp susținătorii celui mai important proiect de muzică cultă al județului Mureș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*