Nu, nu este vorba despre abuzul unui funcționar uitat în timp într-un minister ori într-o sinecură, sau al vreunui ins frustrat de propria-i mărginire în cunoașterea istorică ori înțelegerea rostului cercetării istoriografice… Nu este nici abuzul în impostație al unui șefuleț care vrea să redea „măreția” sovietică a arhivelor de altădată, nu la nivel de conținut, ci de apartenență ca „Arhivele Statului”, prin reîntoarcerea unei instituții în timp… Nu este nici măcar maimuțăreala de rezervist al unui cadru de sub oblăduirea ministerului tutelar în formula sa de depozitar al dreptului de arhivar al documentelor României sub galoanele Internelor…
Cineva vrea să blocheze ceva… Pentru că trebuie făcute niște corecții ale timpului documentar. Și nu este vorba de documentele prezentului, cenzura impusă de instituția arhivelor, ce se comportă ca fiind deja ale unui stat în stat politic, vizând în mod evident, nu cercetătorii îmbătrâniți în acribia lor de descifrare a arhivelor, ci documentele istorice… Adică acele acte, evidențe, cândva secrete ori strict secrete, declasificate și transformate firesc în arhive istorice… De altfel, aici este și spovedania de făptași a acelora care au acceptat ordinul de a restricționa accesul istoricilor la arhive… Faptul că niciodată un document catalogat deja ca fiind „de importanță istorică” nu are de ce să mai fie reclasificat pentru a motiva impunerea de restricții de accesare… Iar faptul că Arhivele subliniază necesitatea unor asemenea limitări ale drepturilor noastre la cunoaștere, sub motivul reevaluării fondului arhivistic pe care l-ar putea solicita istoricii pentru cercetările lor, denotă că vorbim de o acțiune mult mai complexă… Poate chiar o cenzură a însăși accesului la Istorie, și nu pentru o revizuire și o retransformare a anumitor acte în documente clasificate, căci ar fi aberant și nerațional în raport cu trecerea timpului, deja consemnată, ci pentru o selectare și eliminare precisă… Și se prea poate ca tocmai tot mai multele aduceri la lumină ale unor documente din vremuri deja aparținând istoriei să deranjeze o parte a politicii… Pentru că prea multe acte istorice apărute în ultimul timp pun sub semnul întrebării, nu atât dreptul ca atâția urmași de grofi de prin tot Ardealul să fie reîmproprietăriți (pentru că la acest capitol, abuzul este clar, fie și doar prin raportarea la despăgubirile primite, de câteva ori chiar, de acei grofi ori primii urmași ai lor), ci pentru a vedea felul în care acest lucru a fost făcut.
Și cât de potrivit ar fi pentru unii ca din arhive să dispară toate dovezile de despăgubire a grofilor, nu?!… Și poate nici nu s-ar preocupa politichia secuio-maghiară cu „rectificarea” acelor acte, suficient de promovate de istorici în spațiul public al ultimelor decenii pentru a fi deja cunoscute de noi, ci de inserarea pe post de dovezi documentare a unor făcături istorice, pe care nu le va putea contesta nimeni ca autenticitate, pentru că nu vom avea habar de introducerea lor în dosare și opisuri…
De aceea, ceea ce se întâmplă acum la arhivele tot mai mult ale statului politic, și al cârpelor, trădătorilor și otrepelor ce îl servesc, să fie un act final de desproprietărire a românilor de propria istorie și propriile drepturi. Pentru că, nu cei câțiva cercetători care mai accesează arhivele reprezintă problema puterii noului stat, pentru că, la câți mai sunt, numărați pe degete, oricum le știu coloneii ăia cu grade din ministerul tutelar abuziv și dioptriile de la ochelari, ci revizuirea, la ordin, a documentației pe care am mai putea să o folosim noi pentru a ne demonstra dreptul de a fi aici.
Pentru că, acesta este tristul adevăr… Suntem la o clipă, deloc astrală, de momentul în care veneticii ne vor cere, sfidător, să le dovedim că tot ce a fost luat în proprietate de ei în ultimii treizeci de ani, prin fel și fel de personaje dubioase, ne-a aparținut, nu „cândva”, ci măcar „vreodată”… Căci, siguri pe ei de „curățenia” făcută în documentele noastre, în acești termeni ne vor pune să ne demonstrăm apartenența… Iar lucrurile sunt grave, pentru că, nu știm la ce nivel de eliminare a documentelor reale și la ce profunzime a inserării a acelora false s-a ajuns… Am mai putea salva totuși ceva prin scoaterea de urgență a Arhivelor din proprietatea, aproape la propriu, a Internelor, și trecerea în fondul Academiei Române… Nu în patrimoniul ministerului Culturii ori cel al Justiției, căci ingerința politică este evidentă în toate ministerele…
Lasă un răspuns