Într-un interviu dat în anul 1989 în ziarul „Liberation” poetul Mircea Dinescu răspunde la întrebarea: „Cum se simte un intelectual într-un stat de dictatură a proletariatului?”. „Acum vreo 20 de ani circula la noi un banc despre experiența făcută în socialism cu șoricelul intelectual, șoricelul muncitor și șoricelul țăran. Ținuți în condiții identice de laborator și cercetați după o vreme s-a constatat că șoricelul țăran și cel muncitor se împliniseră și dădeau semne de optimism, în timp ce intelectualul părea slăbănog și nevricos. Întrebat dacă lui i s-a dat mai puțină hrană decât celorlalți a răspuns: mi s-a dat la fel, numai că mie din când în când mi se arată pisica”. Astăzi trăim vremuri puțin mai diferite: țăranul și muncitorul aproape a dispărut, iar intelectualul trăiește cu pisica în casă.
Jurnalistul și scriitorul american Patrick Buchanan spune: „La Summitul de la București din 2008, NATO a împins Ucraina și Georgia (și mai la Est, în Caucaz) mai departe de calea aderării, spre umbrela Articolului 5 al Tratatului, care declară că un atac asupra unui membru este un atac asupra tuturor. Pentru că nu a obținut un răspuns satisfăcător, Putin a recurs la invazii și a rezolvat problema Rusiei. Nici Ucraina, nici Georgia nu vor deveni țări NATO. Pentru a împiedica această perspectivă, Rusia va face război, așa cum s-a și întâmplat.
Patrick J. Buchanan este autorul cărții „Războaiele Casei Albe ale lui Nixon: Bătăliile care au făcut și au rupt un președinte și au divizat America pentru totdeauna”.
Puțină istorie nu strică, cum s-a ajuns până la acest punct? La sfârșitul anului 1991 Mihail Gorbaciov a permis spargerea URSS în 15 republici, iar ideologia Rusiei să nu mai fie comunismul, în acest fel a luat sfârșit „Războiul Rece”. În anul 1999 vine la putere în Rusia un fost colonel KGB după o perioadă dezastroasă a lui Boris Elțîn și tot în acel an trei țări ale „Pactului de la Varșovia”- Cehia, Ungaria și Polonia au fost primite în NATO. În anul 2004 intră sub această „umbrelă”- Slovenia, Slovacia, Lituania, Letonia, Estonia, România și Bulgaria. Dar pentru ce urmau să fie protejate aceste țări și de cine, când președintele George W. Busch a promis o dată cu desfacerea URSS-ului „să pună capăt tiraniei în întreaga lume”. Când a urmat acel 2008 când s-a vorbit despre Georgia și Ucraina, Rusia a înțeles că o să fie înconjurată de o „umbrelă” ce poate deveni ofensivă. Așa am ajuns în acest punct periculos. Și da… doar nebunii sunt de acord cu războiul, suferința omenirii să fie prietena celor care o conduc lumea? Da…! Încă din 1996, fiind secretar de stat al SUA, Madeleine Albright (Dumnezeu să o ierte de păcate! Tot domnia sa a pus umărul la dezmembrarea Iugoslaviei) „Sarcina primordială a SUA este controlul asupra destinelor Caucazului” Acum înțeleg ce a simțit Moscova și este de înțeles.
Dacă nu suntem atenți intrăm pe făgașul unui război care nu mai poate fi oprit. Două mari puteri ale lumii, din Asia, refuză să condamne atacul Rusiei asupra Ucrainei. Să se simtă și ele amenințate? Să ținem cont, este vorba de țările cu cea mai mare populație a globului. Este vorba de India și China.
Dar să fim optimiști, și citez tot un pasaj din interviul poetului Mircea Dinescu din Liberation. El a fost întrebat: „Se vorbește tot mai des despre o casă comună a Europei. Ce părere aveți despre asta? – Când la Paris ca și îndepărtata Moscovă arhitecții politici schițează o eventuală casă comună a Europei, putem paria de pe acum că acestei case îi va lipsi cu siguranță una din ferestre: România. În locul prezumtivei ferestre vă veți izbi de zidul în spatele căruia 23 de milioane de locuitori așteaptă nedumeriți momentul alipirii oficiale la un nou continent”.
Lasă un răspuns