Vae victis…

Mareșalul Ion Antonescu a fost declarat criminal de război… Dar așa l-a declarat nu tribunalul criminalilor de război de la Nuremberg, nici vreun tribunal din URSS, unde a fost dus și anchetat fără a i se putea reține vreo crimă de război. A fost declarat criminal de război de un tribunal bolșevic din România. De ce? Fiindcă a pierdut războiul – Vae victis! Cine nu știe, să afle măcar acum. Pînă la Naftali Bennett, actualul prim-ministru al Israelului, Toți ceilalți prim-miniștri israelieni (cu toții khazari, patru născuți în actualul Belarus, trei în actuala Ucraina, patru în Palestina și doi în Israel) pe parcursul a peste șapte decenii, au fost teroriști sau criminali de război. Dar nu au pierdut nici un război, așa că au dreptul să aibe statui, numele lor să fie dat la străzi, școli, universități sau chiar celui mai important aeroport din Israel (David Ben-Gurion). Mai mult chiar, unii dintre aceștia au primit premiul Nobel pentru pace!

Am prezentat multe din masacrele lor în „Codul lui Lucifer”, așa că mă rezum să amintesc doar două situații: „…la 9 aprilie 1948 a avut loc masacrul de la Dair (sau Deir) Yassin, cînd 254 de locuitori palestinieni ai satului au fost ucişi de organizaţiile teroriste Irgun – condusă de acelaşi Menahem Begin, viitor prim-ministru şi laureat al premiului Nobel pentru pace şi Lehi – condusă de Itzak Shamir, cel ce va deveni în două rînduri, între 1983-1984 şi între 1986-1992 cel de al şaptelea prim-ministru al Israelului; masacrul a fost atît de cutremurător (palestinieni decapitaţi, copii mutilaţi, femei gravide cu pîntecul spintecat etc.) încît delegaţiei Comitetului Internaţional al Crucii Roşii, în frunte cu şeful acesteia, Jacques de Reynier, i s-a interzis accesul pînă cînd „curăţitorii“ au înlăturat cea mai mare parte din orori.” și „După invazia Libanului din 1982 de către armata israeliană condusă de acelaşi Ariel Sharon, la acel moment ministru de război, în zilele de 16-18 sept., un masacru înfiorător a fost săvîrşit în taberele de refugiaţi palestinieni de la Sabra şi Chatila; taberele erau încercuite de armata israeliană, care a permis pătrunderea aliaţilor lor din Liban, miliţiile creştine maronite, iar aceştia au masacrat un număr care va rămîne necunoscut (între 1.500 şi 4.000, în raport de sursă) de palestinieni; victimele erau bătrîni, copii, femei (femeile au fost şi violate). După acest masacru, Ariel Sharon a fost numit „măcelarul din Beirut“, şi a evitat orice vizită în Europa, unde se cerea inculparea sa pentru crime de război.”

Ce părere o avea Alexandru Florian? Este mîndru de consîngenii lui? Trebuie făcute pentru început unele precizări legate de contextul alianței încheiate de Ion Antonescu cu Puterile Axei. Poziția strategică a României dar și rezervele enorme de petrol atrăgeau fără posibilități de evitare implicarea în conflict și nevoia de a alege de partea cui să fie – indiscutabil, aceasta nu putea fi decît Germania întrucît: – URSS ne răpise Basarabia și Bucovina, sfinte pămînturi românești, oricît ar contesta Zelenski această realitate; – URSS crease bolșevismul pe care vroia să îl universalizeze; – în URSS, creștinismul fusese interzis, bisericile și mănăstirile erau închise, preoții și călugării erau uciși. Există naivi (dacă nu cumva de rea credință) care spun că după eliberarea Basarabiei și Bucovinei, Mareșalul trebuia să iasa din război. Uite că asta nu se putea, din două motive. În primul rînd, nu așa este la război: lupt alături de tine pînă cînd îmi văd interesul rezolvat, după care te las baltă. În al doilea rind, scopul războiului nu era numai teritorial ci urmărea și distrugerea bolșevismului, un pericol la adresa omenirii (chiar dacă Radu Florian și fiul lui nu îl vedeau așa).

În momentul în care Ion Antonescu a realizat că războiul va fi pierdut, a început negocierile cu sovieticii. Nu știu rezultatul discuțiilor de la Stockholm dintre Frederic Nanu și Alexandra Kollontai, așa că nu pot spune dacă oferta acesteia era mai bună decît ce i s-a impus regelui. Dar știu sigur că dacă armistițiul ar fi fost semnat atunci, și nu la trei săptămîni după întoarcerea armelor, zeci de mii de militari români nu și-ar fi lăsat oasele în lagărele din Siberia. Haideți să vedem ce acuzații aduc UNII evrei Mareșalui Ion Antonescu. Este acuzat de faptul că a promovat o legislație antisemită. Asta este adevărat, dar trebuie să privim ceva mai în profunzime. Legislația antisemită a început ceva mai înainte, în timpul guvernului Goga-Cuza și apoi al guvernului Gigurtu, cînd norii războiului se zăreau deasupra Europei. Iar unele, erau chiar necesare. Octavian Goga este acuzat (de evrei) că a deposedat de cetățenia română sute de mii de evrei. Eu am citit altceva, am citit că Goga ceruse verificarea actelor de identitate ale evreilor întrucît mulți intraseră în țară clandestin iar alții obținuseră acte false, cerînd expulzarea acestora. Lucru firesc în prag de război, cînd țara se umpluse de bolșevici evrei, tradițional trădători, intrați ilegal. Israelul nu procedează la fel cu imigranții clandestini?

Da, Ion Antonescu a adoptat și legi antisemite stupide, ca de pildă cea prin care evreilor li se interzicea practicarea anumitor profesii (în urma cărora piesele lui Mihail Sebastian, adică Iosif Hechter, au trebuit să afișeze un fals autor – și să nu uităm că Sebastian nu a fost ucis în timpul lui Antonescu, ci în timpul bolșevismului!). Și se uită a se menționa că dacă evreii au fost interziși in școlile și facultățile românești, în schimb li s-au înființat școli și facultăți proprii, și se uită a se menționa că dacă actorii evrei au fost interziși pe scenele românești, guvernul (legionar!) a înființat teatrul Barașeum, primul teatru evreiesc de stat din lume (asupra acestuia, voi reveni), și se uită multe altele. Și se mai uită ceva. Faptul că azi, singurul stat din lume care mai practică apartheidul, necondamnat de nimeni, este Israelul (anul trecut am publicat articolul „Rasismul, un lucru oribil. Dar cine l-a creat? Și cine îl susține?”).

Este acuzat Ion Antonescu de Pogromul de la Iași. M-am referit pe larg la acesta în articolul „Sfîrșit de iunie – două comemorări”. În primul rind, menționez că nu am găsit nici o dovadă că Ion Antonescu a avut vreun rol în declanșarea acestui conflict. Dimpotrivă, am citit că în momentul în care a fost informat, a luat măsuri pentru încetarea violențelor. În al doilea rînd, în ce privește „trenurile morții” (cele două trenuri în care au fost îmbarcați și transportați în condiții inumane cîteva mii de evrei dintre care mulți, dar mai puțini decît se pretinde azi, au murit pe drum) acesta este adevărat. Dar prin aceasta nu s-a urmărit uciderea lor – aceasta a fost cauzată de o conjunctură nefericită pe care am expus-o în articolul sus-menționat. Important este cine a săvîrșit pogromul de la Iași. Și redau trei paragrafe din articol. „…Am citit că sturbanfurerul Heinz Ohlendorf s-a declarat vinovat pentru pogromul de la Iasi, a fost condamnat la moarte și executat. Am găsit pe Wikipedia un oarecare Otto Ohlendorf, condamnat la moarte pentru crime de război în masă săvîrșite în Moldova, Ucraina, Crimeea și Caucazul de nord, dar toate articolele în care se menționa asumarea de către Heinz Ohlendorf a vinovăției pentru pogromul de la Iași au dispărut de pe internet!… Bine, trec peste asta, dar iata ca la data de 24 aug. 1959 Jewish Telegraphic Agency anunță faptul că guvernul german (al Germaniei de Vest) își asumă pogromul de la Iași și este de acord să despăgubească pe cei care au suferit și familiile lor… Și atunci, dacă germanii și-au asumat responsabilitatea și au acceptat să plătească despăgubiri, de ce mai caută unii să ne scoată vinovați? Pentru a obține alte despăgubiri?…” Ion Spânu comentează în Cotidianul (articol preluat și de Justițiarul) știrea anunțată de JTA menționînd: 1. faptul că guvernul german recunoaşte vinovăţia armatei germane; 2. faptul că guvernul german este de acord să plătească despăgubiri către familiile victimelor; 3. autorităţile germane nu-şi asumă responsabilitatea pentru alte persecuţii ale evreilor din România! Cu toate acestea, Jean Ancel (un dușman al României) și INSHR-EW continuă să îi acuze pe români, inclusiv populația civilă a Iașului. Este foarte posibil ca unii evrei să fi căzut victime nevinovate ale unor civili din Iași, dar există o explicație, nu creștină însă de înțeles: cu exact un an înainte avusese loc pogromul din Basarabia și Bucovina cînd sute de români au fost uciși bestial în stradă de evrei pentru simplul fapt că erau români.

În fiecare an, în România este comemorat pogromul din iunie 1941, dar nimeni nu amintește de pogromul din iunie 1940. Redau un citat din scrisoarea pe care am trimis-o anul trecut președintelui Academiei Române: „Ați încercat vreodată să organizați ceva pe marginea primului atentat cu bombă, săvîrșit în senatul României de trei evrei? Sau pe marginea pogromului săvîrșit de evrei în Basarabia la sfîrșitul lui iunie 1940, cînd au batjocorit și ucis sute de ofițeri, funcționari, preoți, studenți, de care am putut afla doar datorită marelui damnat de sioniști, Paul Goma? Sau ați crezut că aceste masacre vor fi comemorate de Alexandru Florian?”

Ion Antonescu a fost acuzat de holocaust în legătură cu pretinsa ucidere a 400.000 de evrei în Transnistria. Este o cifră avansată nu la sfîrșitul războiului, nu în procesul lui Ion Antonescu, ci după 1990! De „rabinul roșu”, Moses Rosen. Măsura deportării, chiar dacă poate i-au căzut victime și evrei nevinovați, a fost justificată. Începuse războiul, Basarabia fusese eliberată, dar atît Moldova noastră cît și teritoriile eliberate erau pline de evrei bolșevici, trădători, care reprezentau pentru armata română un pericol în spatele frontului. Și atunci, au fost deportați în Transnistria. În restul țării, cu anumite restricții, evreii își continuau viața nestingheriți. Conform memoriilor lui Radu Lecca, în România își continuau afacerile 10-12 multimiliardari. Citez din scrisoarea deschisă adresată lui Klaus Iohannis în august 2015: „Domnule Iohannis, poate că dvs., ca etnic german vă simțiți vinovat de ororile săvârșite de naziști împotriva evreilor. Dar vă rog să nu vă liniștiți conștiința împărțind această grea povară cu românii. În România NU a existat nici un holocaust împotriva evreilor. Nu o spun eu, ci au spus-o evrei de marcă trăitori ai acelor timpuri: Wilhelm Filderman, președintele evreilor români în timpul războiului, Alexandru Șafran, șef rabinul României, scriitorul Oliver Lustig, Moshe Carmilly-Weinberger, rabinul șef al Clujului, scriitorul Alfred Harlaoanu, istoricul Nicolae Minei- Grunberg. Și pot să vă mai dau și alte nume. De ce îi credeți pe Elie Wiesel, pe Radu Ioanid și pe Alexandru Florian, cei care câștigă bani mulți din denigrarea și demonizarea poporului român, și nu îi credeți pe evreii de bună credință care au trăit în România în timpul războiului? Puneți-vă consilierii (bine plătiți de la buget) să caute adevărul, spălați noroiul aruncat nemeritat asupra poporului român.”

Am dat doar cîteva nume de evrei de bună credință care au luat apărarea Mareșalului. Mai sînt mulți. Dau un citat aparținînd lui Nicolae Steinhardt („Primejdia Mărturisirii”): „În România nu am avut de suferit direct ca evreu nici în vremea liceului, nici la facultate, nici în timpul războiului; munca la zăpadă o făceam voluntar, iar pe cea obligatorie în condiţii de omenie, nu însă fără a cârti – şi a fi imediat certat de tata: „Să nu aud nici un cuvânt împotriva ţării sau a lui Antonescu! Face tot ce este posibil, nu are pe cap numai grija evreilor! Ai prefera cumva să fii pe front, în coclaurile Rusiei?!”

Și mai dau un citat la temă din scrisoarea către președintele Academiei Române: „Nu mă mai refer la holocaustul din Transnistria, unde nu au existat crematorii, dar nici gropi comune cu 400.000 de evrei morți. Ce s-a întîmplat cu acești morți? Eu știu (dar nu am acces la documente oficiale) că în Transnistria au venit să vadă situația evreilor reprezentanți ai Vaticanului, ai Crucii Roșii Internaționale și, se pare, ai Elveției (stat neutru) – nimeni nu a avut nici o critică de adus modului în care evreii erau tratați. De ce au fost duși UNII evrei și UNII țigani în Transnistria? Nimeni nu vorbește despre asta, dar ne-a lămurit prea-înțeleptul președinte al țării: „Ori ești prudent, ori ești prost”. Antonescu a fost prudent. Sîntem invadați cu declarațiile FCER despre patriotismul evreilor în războaiele duse de țară. Da, în războiul de independență a fost un erou evreu, Mauriciu Brociner, cel care după moartea lui Valter Mărăcineanu, a preluat conducerea batalionului și a cucerit reduta Grivița – nici o stradă nu-i poartă numele, nicăieri în țară.

În primul război mondial, românii au împușcat evreii – dar Alexandru Florian nu vorbește de ei! Erau evrei condamnați la moarte pentru trădare! În timp ce evreii se laudă cu patriotismul lor, în cartea sa „România ca o pradă” dl. gen. Radu Theodoru ne prezintă rapoartele unităților militare aflate pe front – bravii evrei dezertau pe capete sau treceau la inamic!

Armata română avea deja exemplul eroismului evreilor în timpul primului război mondial, acesta se completa cu oribilul masacru săvîrșit de evreii basarabeni și bucovineni în timpul retragerii din iunie 1940, de activitățile evreilor bolșevici și cu semnalizările agenților evrei unde să bombardeze bolșevicii Iașul. Sînt convins că în Transnistria au ajuns si evrei nevinovați, dar Antonescu a preferat să fie prudent, și nu prost. În ce privește țiganii, nici aceștia nu au fost deportați toți. Doar hoții și tîlharii, care reprezentau un pericol pentru casele românilor plecați pe front, lăsîndu-și familiile fără apărare“.

Fostul președinte israelian Shimon Peres a mulțumit poporului roman pentru faptul că a salvat viețile a 400.000 de evrei. Nu poporul roman i-a salvat, ci Mareșalul Ion Antonescu care a refuzat trimiterea acestora în lagărele naziste, le-a dat pașapoarte, a organizat emigrarea acestora în Israel. Auzisem cu foarte mulți ani în urmă că în cursul procesului său de la Ierusalim, Adolf Eichmann ar fi declarat că „evreii români au avut un înger păzitor în persoana lui Ion Antonescu“. Cînd a apărut internetul și mi-am amintit aceste vorbe, le-am căutat. Nu le-am găsit, dar asta nu înseamnă că nu este adevărat.

Dar cred că pentru azi ajunge.