Unde sunt cei zece mii de tineri pensionari speciali din armată, MAI și servicii?…

Situația apărării naționale este dramatică, deoarece avem peste cinci milioane de români în Diaspora, care nu se întorc ca să îmbrace haina militară și să ia kalașnikovul în mână pentru a lupta împotriva agresorului. La o adică… Aceeași politiceni care militau pentru desființarea serviciului militar acum percep adevărul, că doar noi, ca popor înarmat, putem ține piept vrășmașilor, în ciuda apartenenței la o alianță militară puternică cum e NATO. Pentru libertatea și independența României este greu să-și verse sângele americanii și nemții în caz de un atac din partea unei mari puteri. Pe de altă parte, după 20 de ani de la desființarea serviciului militar obligatoriu, când învățământul românesc a eliminat predarea activă a istoriei românilor și educația patriotică din curricula școlară, este greu tinerilor să se jertfească pentru țara, care pare controlată de politiceni corupți, de interesele economiilor multinaționalelor sau de cerințele ambasadelor străine.

Tineretul țării pare că știe de la școala oficială de stat mai mult despre istoria minorităților sau despre popoarele europene, decât despre trecutul de jertfă și eroica luptă a românilor pentru suveranitate și unitate națională. Toate aceste ”demitizări” ale istoriei, culturii și instituților naționale se reîntorc ca un bumerang împotriva țării și a acelora care au promovat disoluția statului român. Tinerii români nu se mai înghesuie acum la centrele de recrutare ca ”să moară pentru țară”, așa cum au făcut-o în vechile războaie, la Grivița, Mărășești, Oituz, Stalingrad sau Oarba de Mureș. Totuși, există o soluție de a îngroșa rândul voluntarilor armatei române în lupta pe frontul de răsărit pentru apărarea țării. Sunt cele circa zece mii de tineri pensionari speciali din armată, MAI și servicii, care s-au pensionat anticipat de la 45 de ani. Acești tineri pensionari între 45 și 50 de ani din armată, poliție, servicii, cu pensii frumoase, se pot reintegra repede în armată, deoarece sunt rezerviști și au instruirea militară necesară, precum și motivația financiară, fiind plătiți de la o vârstă tânără. Numeroși tineri pensionari speciali au experiența necesară, instrucția de specialitate și știu să tragă cu arma sau cu alte instrumente letale; numeroși pensionari speciali au luptat pentru democrație în operațiuni din Afganistan, Bosnia, Irak sau Angola, iar foști ofițeri din poliție și servicii au îndeplinit misiuni militare speciale sau delicate. O ordonanță de urgență a Guvernului Tudose, din august 2017, a introdus ceea ce a dus la exodul din instituțiile de forță ale statului, de la MApN și MAI, până la serviciile secrete. Militarii și colegii lor funcționari din aceste instituții s-au putut pensiona la 40 de ani și, în fiecare 1 ianuarie, pensia lor urma să fie indexată la rata inflației. A fost momentul în care mii de ofițeri și peste 100 sută de generali au ieșit din sistem – într-o singură zi, de pildă, s-au pensionat zece generali de la SRI. Pensiile lor urmau să crească în fiecare an. Pe front profesionalismul acestor ofițeri în rezervă se va impune, față de tinerii recruți, care au văzut arme și războie doar în filme, pe care ministrul apărării Vasile Dâncu încearcă să-i înroleze sub arme. Ministrul apărării trebuie să înțeleagă clar că tineretul României, fără instrucție militară, istoria românilor și pedagogie națională, devine doar „carne de tun” în războiele declanșate de alții.

Istoria ne-a învățat că nicio alianță nu te apără de inamic, ci doar „armata întregului popor” așa cum au mobilizat-o de-a lungul istoriei Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Carol I, Regele Ferdinand, Regele Mihai sau Nicolae Ceaușescu care a respins în 1968 încercarea de invazie a sovieticilor. Pe frontul de nord-est numai un corp militar profesionist, cu reîncadrarea profesioniștilor din cadrul ofițerilor în rezervă din armată, poliție și servicii pot apără eficient granițele țării și minoritatea românească din Bugeac, Bucovina de nord și Maramureșul istoric. Între timp, tineretul român, prin reintroducerea istoriei naționale și a pedagogiei naționale în învățământul de stat, se va pregăti moral pentru viitoarele misiuni ale armatei române de de apărare și unitate a poporului român. O reintegrare a ofițerilor profesioniști din armată, poliție și servicii cu vârsta până la 50 de ani este garanția apărării suveranității și unității naționale. Acum.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*