Aviatorul Gheorghe Bănciulescu – prima persoană care a pilotat un avion având proteze în loc de picioare

Pe 10 aprilie 1928 Gheorghe Bănciulescu a primit aprobarea să zboare cu proteze la ambele picioare. O lună mai târziu, pe 20 mai 1928, participa la mitingul aerian organizat pe aeroportul Băneasa, devenind astfel primul pilot din lume care a zburat cu proteze la ambele picioare. Drumul deschis de el a fost urmat de britanicul Douglas Bader, as în cel de al doilea Război Mondial, și de sovieticul Alexei Petrovici Maresiev. Temerarul aviator român s-a născut la 28 decembrie 1898, la Iași, în familia unui ofițer de infanterie. A urmat carierea tatălui său, studiind la Liceul militar din Iași, apoi Școala de infanterie de la Botoșani. Participă ca ofițer de infanterie la luptele din Primul Război Mondial. La 19 ani, având gradul de sublocotenent, s-a aflat în focul luptelor de la Jiu, Nămoloasa, Corbu și Mărășești, din plutonul comandat de el la Mărășești rămânând în viață doar șase soldați. Luptele aeriene pe care le-a urmărit în timpul războiului l-au făcut să-și descopere vocația zborului. Cu toate intervențiile de pe lângă medicii militari făcute de tatăl său pentru a-l ocroti de înrolarea în aviație, întâlnirea cu pilotul Nicolae Tănase, trecut prin urgiile războiului, a fost decisivă. „Nu știu ce va ieși din tine, dar o primă condiție e să iubești zborul! Te iau pe garanția mea. Te fac pilot!”, i-a spus acesta. În 1919, locotenentul Bănciulescu s-a ridicat pentru prima dată singur la manșa unui „Newport”, după ce a învățat să piloteze la școala de zbor de la Tecuci, unde ulterior a activat ca instructor de zbor.

La 12 septembrie 1926, având rangul de căpitan, împreună cu mecanicul Ion Stoica, la bordul unui Potez-XXV, pus la dispoziție de compania francoromână de transport aerian, a decolat de pe aeroportul Le Bourget cu destinația București, pentru obținerea unui record de viteză. După parcurgerea unei distanțe de 1000 km într-un timp prin care, în mod evident, se stabilea un nou record, deasupra orașului Linz, cerul a fost învăluit de ceață și cu toate eforturile de a urca la o altitudine mai mare, avionul s-a izbit de o creastă a muntelui și s-a prăbușit (la Visoka Hole-Podisul inalt, Cehoslovacia). Mecanicul Ion Stoica a fost strivit de motor și a murit în drum spre spital, iar lui Bănciulescu i-au fost amputate picioarele datorită unei hemoragii care putea să-i fie fatală. După zile și nopți chinuitoare petrecute în spitalele din Cehoslovacia, România și Germania, după marele efort de a se obișnui cu mai multe rânduri de proteze, cu ajutorul comandantului său, Gheorghe Negrescu, și a prietenului Mihai Pantazi, dorința de a auzi zgomotul motoarelor de avion și de a pilota cu proteze i s-a îndeplinit.

Pentru prima oară în practica mondială, Gheorghe Bănciulescu cu picioarele amputate a condus un avion. Acest lucru s-a petrecut în iulie 1927, și pentru acest fapt, în octombrie același an, Louis Barthou, președintele Franței, a conferit căpitanului–aviator român „Ordinul Legiunea de Onoare cu grad de cavaler”. În primăvara anului 1928, a avut loc primul miting aerian pe Aerodromul Băneasa, unde mii de spectatori, printre care și soția sa, au urmărit acrobațiile lui aeriene. Cu acea ocazie a aflat că soțul său zboară din nou, cu toate că, înainte de miting îi promisese că nu se va mai urca niciodată în carlinga unui avion. În calitate de secretar general al Aeroclubului Român, a colindat lumea, participând la mitinguri aeriene, unde de foarte multe ori a reușit să se clasează primul, depășind piloți celebri ai vremii. Raidurile aeriene de lungă durată au fost începute în 1933, la șase ani după tragicul accident din Visoka Hole. Primul, un raid de 8000 km prin Europa, în fiecare zi parcurgând mai bine de 1000 km. (în ziua a șaptea a zburat pe itinerariul Paris – Strasbourg – Nürnberg – Praga – Viena – Belgrad cu un avion românesc de tip SET-41). În anul 1934, la Washington, spre sfârșitul spectacolului aerian prilejuit de Congresul F.A.I., a oferit o demonstrație de virtuozitate, rar întâlnită, la bordul unui avion complet necunoscut lui. Ultimul raid al „comandorului cu baston” a făcut parte din misiunile aviației civile franceze de identificare și stabilire a traseelor aeriene deasupra continentului african. Pentru efectuarea acestor misiuni, la propunerea principelui Valentin Bibescu, a fost ales și Gheorghe Bănciulescu care, împreună cu telegrafistul și mecanicul, doi coechipieri experimentați, a primit cel mai modern avion francez, un Potez-9 AB cu două motoare. La 13 martie 1935, și-au luat zborul în lungul și temerarul raid pe ruta Paris – Marsilia – Napoli – Tunis – Tripoli – Bengazi – Cairo – Wadi Halfa – Khartoum – Al Fashir – Abéché – Fort-Lamy – Fort-Archambault – Bangui – Bangassou – Juba – Atbara – Cairo. Au avut de înfruntat o căldură pe cât de sufocantă, pe atât de epuizantă, și nisipul care, ridicat în trombă la mari înălțimi, ar fi putut să le distrugă motoarele. Cu toate că au depășit cu bine capcanele Africii și au aterizat la Cairo, Bănciulescu, extenuat de o gripă tropicală, cu febră și delir, n-a reușit să învingă boala și, chinuit și epuizat, s-a stins din viață la 12 aprilie 1935, la vârsta de numai 37 de ani. Corpul său a fost adus în țară și înhumat la Cimitirul Bellu.

Gheorghe Bănciulescu – comandorul cu baston -, a fost prima persoană care a pilotat un avion având proteze în loc de picioare și a rămas în istoria aviației române, care i-a consemnat faptele în paginile sale, iar numele său este purtat de Flotila 90 Transport Aerian și de Aeroclubul din Ploiești. Aripile sale se întind încă peste norii patriei… (G.V.G.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*