Acești incompetenți ce ne conduc, acei „yesmeni” ce le aplică otova inepțiile…

Păi’, nu începeam noi anul cu un act neconstituțional?!… Sigur, probabil așa l-am și început, dar încă nu știm, că nu avem habar de toate pocinoagele făcute de guvernanți în întimpinarea noului an… Și nu avem cum să știm noi de ele când nu habar nici ăia de le-au comis… Dar de una am scăpat… Câte altele s-au rostogolit deja printre picioarele noastre, vom afla… Probabil mai de la jumătatea anului încolo… Că așa se întâmplă când o societate nu are un organism cu adevărat independent de supraveghere legislativă… Ci doar sinecuri, de stat, și câteva oficine de interes privat, și acelea pe spețe de interese de investitori străini… Că nu o să vină ambasadorul unei terțe țări să ne ia nouă apărarea, nu?!…

Iar lucrurile ar fi avut hazul lor… Chiar am fi înnodat o butadă de gâtul guvernanților, atât de neșcoliți, neștiutori, tăietori de frunze de legislații prin vântul ce devine, în buzunarele noastre, crivăț…

Am fi putut ajunge a consemna un fel de dialoguri spumoase ale hazului de necaz în necaz de sărăcie… Cum ar fi fost cele despre salariul minim pe economie… Unul s-ar fi plâns că stă încă pe salariul minim, ăla de „încadrare”, că nu au trecut cei doi ani prevăzuți de ordonanța guvernului, alții ar fi răsuflat ușurați, dar tot cu un nod în gât, că au trecut de maximul de doi ani de salariu minim (de încadrare!) și au primit câțiva lei în plus, nu mulți, să nu se învețe, și, poate!, doar câțiva să se fi lăudat că ei sunt deja la nivelul unui salariu minim „de fidelizare”, luând poate chiar suta aia în plus… Dar atât… În rest, am fi dat tot de haos… Căci nu e ca în „probabilități”: haos cu haos, într-un haos deja existent, să dea, cândva, și ceva „pe plus”!… Nouă ne-ar fi dat, cel mult, doar un alt imbold, în spirală, în jos… Cu singurul „câștig” că, „la vale”, viteza e mai mare, nu?!

Și am fi ajuns într-un absurd economic și pseudosocial… În care am fi avut, în termeni reali, nu unul, ci „n” tipuri de salarii minime pe economie, iar toate s-ar fi întins ca o pleașcă a dovezii de incompetență până la cuantumul următor măsurabil între cererea (dorința…) angajatului și oferta (posibilitatea!) angajatorului… Salariul mediu…

Și nu este vorba doar despre faptul că atâtea minți stricate ne guvernează de a ieșit un putregai de ordonanță în care, fără nici un criteriu, de eficientizare, de corelare cu plus valoarea pe care o așteaptă un angajator de la un salariat, s-a impus un termen de maxim doi ani în care poate fi acordat salariul minim pe economie… O măsură nicidecum liberală… Și, departe, fără vreun rost de sprijin, de protecție socială, pentru că, evident, orice angajator ar fi dat câțiva lei în plus la încheierea celor doi ani de acordare a minimului pe economie, cât să respecte legea, dar să nu intre pe panta necompetivității… Pentru că nu poți da un salariu mai mare fără o raportare la plus valoarea pe care ar trebui să o aducă un angajat pentru acei bani. Este legea supraviețuirii pentru un privat, dar ar trebui să fie și un criteriu de eligibilitate și la stat…

De ce au ales acești emitenții deloc cenușii la nivel de intelect să impună un termen maxim de acordare a salariului minim pe economie și nu au crescut valoarea acestuia, dacă tot voiau să facă un bine „social”?… Sigur, unul aparent, o creștere a inflației nivelând și chiar împingând repede în jos alveola aparentă de creștere… Și cum au ajuns la concluzia că un angajator poate da unui lucrător salariul minim „pe o perioadă de maxim doi ani”?… De ce nu trei, de ce nu unul sau chiar șase luni? De ce nu strict pe perioada de probă?

E clar însă că totul a fost „gândit” de oameni care, nu doar că nu au lucrat în sectorul economic privat, dar nu au avut de a face în nici un fel cu economia reală… Ei au venit ca „atotștiutori” (despre nimic) din peisajele în care erau oricum obișnuiți să primească lefuri mari fără să facă nimic, fără să aibă o responsabilitate, iar deciziile s-au luat exact cu aceea minte nepricepută…

Dar, mai avem o problemă… Mai gravă chiar… Pentru că, despre guvernanți știm deja de prea multă vreme pe ce fel de criterii de „competență” ajung la butoane… Dar ce facem cu „yesmenii” care aplică, din oportunism sau doar din slugărnicie, toate acele aberații fără a-i trage de mânecă?…

În cazul de față, vorbim de graba funcționarilor de la inspectoratele de muncă de a trimite înștiințări și avertizări patronilor că, în numai câteva zile, erau obligați să-și treacă angajații, care erau deja de mai mult de doi ani pe salariul minim, pe o leafă mai mare, guvernanții ignorând să treacă și data de aplicare a măsurilor din ordonanță… Or, dincolo de faptul că mai mult a plătit statul pe hârtiile trimise, decât ar fi dat oricum angajatorii în plus (și nu, nu neapărat pentru că patronul e omul rău care nu dă, ci pentru că trebuie să aibă și de unde!), dar de ce oare inspectorii ITM nu au sesizat guvernanții, măcar în vreme ce redactau înștiințările, că au o mare problemă de constituționalitate. Retroactivitatea, măsura, în termeni constituționali, neputând opera pe trecut, ci doar pe viitor…

Și e greu să le găsești guvernanților o scuză… Să vrei să crezi că au încercat să decupleze salariul minim pe economie de un salariu minim… în plus, tot pe economie, și evident, tot minim, pentru a putea proteja contribuabilii de creșterile pe care le aduce orice mărirea a acestuia (punctul de amendă, coeficenții de calcul ai taxelor și impozitelor). Pentru că dacă aveau cap să gândească, atât social, păstrând și latura liberală, nu ar fi pus singuri piedica de netrecut a constituționalității.

Dar nu am mai început anul așa, termenul de aplicare fiind prorogat în ultima clipă cu doi ani!… Și am zice, ferice dară că am scăpat de această „piatră”, dar să ne ferească Domnul de adevărații bolovani ce ne așteaptă…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*