Și mai murim un pic…

Se mai duce una… E pe marginea gropii, aproape cu tot ce-i trebuie de veșnică (ne)pomenire… Cu ferpar, cu anunțuri de păreri de rău, cu gropar special de stat, cu tot ăștia de (ne) lucrează non-stop… Complexul Industrial Reşiţa, cea mai veche unitate industrială din România şi una dintre primele din Europa…  Se stinge… Și mai murim un pic în țara în care doar cimitirele prosperă… Și în care osemintele descărnate ale industriei își asigură singure cele necesare îngropării… Că de aia au gropar de supraveghere… Să se vândă fiecare cui, nit, țeavă, rulment, nu cumva să învie colosul de altădată din propriul morman de fiare…

Ne ducem dară de vii în groapa istoriei… Ne punem singuri scândurile de copârșeu, ba chiar și groapa ne-o săpăm… Că e pământul nostru și atât să facem și noi în memoria străbunilor… Să nu-i lăsăm pe venetici să ne sape ei mormintele… O facem noi singuri, ne azvârlim în ele și mai bifăm câteva „spire” pe colacul de sârmă ghimpată în care ne-am înfășurat de trei decenii…

Se mai duce una, tot așa, cu jale și păreri de rău că moare… Dar nu facem nimic… Doar hașurăm traseul carului mortuar prin marile orașe… Câmpina, Hunedoara, Reșița… La fiecare am avut și anunțul de ferpar al pompelor funebre ale activelor statului… Și la fiecare am asistat cum sunt îngropate, înainte de a-și fi dat măcar ultima suflare, reperele industriale ale țării… Și n-am salvat nici măcar câteva mostre pentru un eventual muzeul industrial al nepăsării… Deși doar plăcuțele de la înființare ori câteva utilajele, multe dintre ele glorii ale revoluției industriale ale vremurilor lor, de le puneam deoparte, câștigam mai mult decât nimicul care s-a dat la pomana mortului industrial…

Le-am lăsat parcă să se ducă de sufletul răposatului… Chit că fundațiile îl precedaseră cu mulți ani, și cu multă istorie… Le-am lăsat să fie rase, că doar aveam nevoie de mall-uri, de terenuri pentru spații rezidențiale, și nu ne-a păsat de absolut nimic. Nu am luptat nici măcar să strângem ceva reprezentativ, să punem într-o ultimă hală și să scriem acolo despre ce a fost vorba într-o țară cândva mândră… Am lăsat să ne fie hulite, pângărite, distruse și rase din temelii bijuteriile industriale… Nu am salvat nimic… Nici măcar pentru muzeul falimentului nostru… Totul s-a dus la groapă cu tot cu istoria pe care acestea le-au scris, îngropând chiar istoria dimpreună cu ele… Au fost perlele unei coroane pe care nu am știut să le onorăm în devenirea noastră postdecembristă, transformând totul în pietre de mormânt…

Acum asistăm la stingerea celei mai vechi prezențe industriale a țării… Uzinele mecanice de la Reșița, acolo unde s-a scris istorie în furnale și forje cu decenii înaintea unor coloși ai Europei de mai târziu, precum uzinele germane Krupp sau fabricile Skoda… După 250 de ani, batem în piroane și crucea acelor uzine… Cu același scenariu de falimentare, cu aceleași prapor, cu aproape aceiași gropari ai statului… Cu același sistem de administrare specială, atât de specială că, în zece ani de insolvență, uzina a acumulat datorii uriașe, dar nimeni nu s-a atins de administratorii-gropari… Pentru că muribundul trebuia adus cât mai aproape de groapă. Dar UCM Reșița a trăit măcar ceva mai mult… Nu doar 126 de ani, precum Rafinăria ucisă la Câmpina…

Și nu mor doar „niște” fabrici, nu dispar doar „niște” industrii în sine, nu se pierd în uitare doar istoria și acele întâietăți pe care le-am consemnat, pe care, multe decenii, le-am bifat singuri într-un domeniu în care nu mai arau nici alții… Și nici la Reșița, nu mor doar uzinele ei, cu toate realizările istorice și contemporane, de la aparatura pentru sistemul hidroenergetic, locomotivele cu abur, podurile metalice feroviare şi rutiere, compresoarele industriale de aer, motoarele şi generatoarele electrice de mai târziu, macaralele și utilajele petroliere, armamentul, la motoarele diesel și navale… Practic, moare un oraș… Doar un alt, oraș, nu-i așa?!… Căci acolo unde se sting fabricile, își dau ultima suflare și cetățile… Mor cu tinerii alungați din ele, cu bătrânii lăcrimând cu gândul la industria de altădată… Totul parte a unei metastaze a dezindustrializării forțate, răzbunătoare, meticulos pregătită, care a transformat țara într-o scintigrafie a cancerului neputinței…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*