Ridicată dintr-un singur stejar secular…

În drumurile pe care le-am făcut prin Vâlcea, am văzut indicatoare ce mă îndemnau să vizitez „Mănăstirea Dintr-un Lemn”. Necrezând că așa ceva poate fi posibil (adică să construiești o bisericuță doar cu lemnul provenit dintr-un singur copac), am îndrăznit să caut sfântul lăcaș de cult și… într-adevăr el există. Mănăstirea Dintr-un Lemn (Episcopia Râmnicului) este un așezământ monahal din comuna Frâncești (sat Dezrobiți), județul Vâlcea, la aproximativ 25 de kilometri sud de municipiul Râmnicu Vâlcea și cinci kilometri de orașul Băbeni, Vâlcea. Ea este formată din două așezăminte: biserica din lemn și biserica din piatră. Este declarată monument istoric cu cod LMI VL-II-a-A-09742, sub denumirea Mănăstirea „Dintr-un Lemn”. Cea mai veche mărturie despre apariția mănăstirii într-un ținut de un farmec deosebit, la margine de pădure seculară cu stejari seculari asemeni, ne vine din însemnările călătorului pe meleagurile Țărilor Române, diaconul arab creștin Paul de Alep. Acesta pe la 1653-1658, însoțind pe Patriarhul Macarie al Antohiei, susține că un călugăr a găsit într-o scorbură a unui stejar secular icoana Maicii Domnului. Mai spune că acesta a auzit o voce care l-a îndemnat să construiască în acel loc o biserică din acel stejar secular.

O altă mărturie scrisă, existentă de la 29 iulie 1745, a mitropolitului Neofit Cretanul, spune că „un cioban cu numele de Radu, în timpul domniei lui Alexandru al II-lea Mircea (15681577) a visat Icoana Maicii Domnului, despre care amintește Paul de Alep și tăind stejarul în care a fost găsită icoana, a făcut din lemnul ei o bisericuță, numită din această pricină „Dintr-un lemn”. Cam tot așa afirma pe la 1842 poetul Grigore Alexandrescu care vizitează lăcașul, ascultând legendele locului. Bisericuța din lemn de stejar, construită din bârne groase, pare a fi fost ridicată pe la mijlocul secolului al XVI-lea. În biserică se află Icoana Maicii Domnului de care este legată existența așezământului monahal. Despre când și unde a fost pictată icoana, părerile sunt împărțite. Profesorul Andrei Grabor de la Universitatea din Strasbourg, spunea că ar fi fost pictată în secolul IV la Mănăstirea Theothokos din Grecia, după un model aparținând apostolului Luca, cel care a pictat-o prima oară pe Fecioara Maria. Profesorul I.D. Ștefănescu nu împărtășește ideea lui Andrei Grabor, afirmând că icoana ar fi fost pictată la Bizanț sau la Muntele Athos, folosindu-se un model mai vechi de pe la jumătatea secolului XVI și se pare că este ipoteza cea mai plauzibilă.

Modul cum a ajuns pe aceste meleaguri nu este cunoscut. Legendele apariției și construirii așezământului monahal sunt o parte din adevăr, însă prima mențiune documentară apare la 20 aprilie 1635. O mărturie importantă scrisă este a lui Matei Basarab din 27 noiembrie 1640 la ridicarea bisericii din piatră. Acesta nota că a zidit mănăstirea „de isnoavă de’ntemei”, înșirând mănăstirile pe care le-a întemeiat. Pisania bisericii de piatră, care datează din 1715, pomelnicul mănăstirii din 1804 făcut după cel din 1715, confirmă că documentul din 1640 a lui Matei Basarab este real și că biserica de zid este construită de acesta. Dar însemnările lui Paul de Alep, care a vizitat mănăstirea la 20 de ani după inaugurare, spun cu totul alceva. El afirmă că ctitor al așezământului este un boier contemporan cu Matei Basarab și văr cu acesta, Preda Brâncoveanu, fost mare spătar, mare culcer, mare vornic, viitor ban. Adevărul ar putea fi undeva la mijloc. Faptul că cei doi sunt rude apropiate, aceștia ar fi putut contribui împreună la construcția bisericii, lucru confirmat de tabloul ctitorilor din pronausul bisericii din zid (unde apar amândoi). Chiar și linia construcției este tipică epocii în care a trăit Matei Basarab.

După o restaurare importantă făcută de către Ministerul Aerului și Marinei, restaurare făcută între anii 1938 – 1940, sfântul locaș devine simbolic loc de închinăciune și rugă pentru aviatori și marinari. Există controverse atât în ceea ce privesc ctitorii (Matei Basarab sau Preda Brâncoveanu), cât și prima etapa de edificare (1633-1654) ale Mănăstirii „Dintr-un lemn” Vâlcea. Palatul sau Stăreția veche, inițial datat în prima etapă de edificare, ca o construcție unitară, prezintă în mod clar – ca urmare a unei cercetări laborioase de parament – o a doua și foarte importantă etapă de intervenție (1715) datorată lui Ștefan Cantacuzino, care l-a extins substanțial către nord și est, mărind astfel și vechea incintă. Lucrările de intervenție, bazate pe îndelungi investigații aprofundate, pluridisciplinare și de parament, au constat în principal în ample și foarte dificile lucrări de consolidare (stare de precolaps generalizat) precum și în lucrări de readucere a compartimentărilor și a fațadelor la starea inițială –  având la bază rezultatele investigațiilor mai sus pomenite. Aceste lucrări de restaurare arhitecturală au avut în vedere marcarea și punerea în valoare a elementelor arhitecturale originale în fiecare dintre încăperi: spaleți, nașteri de arce, tencuieli, grinzi ale planșeelor, scări, nișe, boltiri, coloane din piatră, parament, nivele de calcare – marcându-se și punându-se în valoare astfel cele două principale etape de edificare.

Construită chiar pe locul stejarului purtator de icoană, după toate probabilitățile pe la mijlocul secolului al XVI-lea, bisericuța din lemn este lucrată din bârne groase, încheiate în coadă de rândunică. Are o formă dreptunghiulară, cu absida altarului decroșată, cu o lungime totală de 13 metri, o lățime de 5.50 metri și o înălțime de aproximativ patru metri. Este înconjurată la exterior de un brâu în torsadă, săpat în grosimea lemnului, cu un pridvor deschis, fără turlă. Iconostasul, sculptat în lemn de tei, în anul 1814, este o veritabilă operă de artă ca și multe din icoanele de lemn ce împodobesc bisericuța în interior. Icoana Maicii Domnului de care este legată existența acestui sfânt așezământ monahal, este păstrată cu multă venerație în biserica mare. Icoana are dimensiuni impresionante, fiind înaltă de 1.50 metri și lată de 1.10 metri. Icoana ar fi lucrată înainte de anul 1453, la Bizanț sau la Muntele Athos, folosindu-se un model mai vechi. Cea din urmă ipoteză este și cea mai plauzibilă, dar modul în care icoana a ajuns la noi rămâne necunoscut. Pe lângă icoana Sfintei Fecioare, de care este legat trecutul mănăstirii, se păstrează cele două policandre de la Șerban Cantacuzino și doamna Marica Brâncoveanu, cele trei icoane mari împărătești, precum și alte 36 de icoane mai mici zugrăvite în anii 1833-1840 de Gheorghe Gherontie de la Hurezi.

Spiritualitate, artă și tehnică deosebită este inclusă în această sfântă lucrare. Poate de aceea și rugăciunea pornită de aici este mai altfel, mai clară și mai profundă!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*