Am scris anterior despre excursia pe care am făcut-o în localitatea Şard, din judeţul Alba, la mormântul unui român de seamă din perioada dualismului austro-ungar, al marelui jurist şi patriot român dr. Iosif Popu, fost judecător la Curtea de Casaţie din Budapesta, până în preajma Primului Război Mondial, deci în perioada cea mai grea pentru români a statului ungar care făcea toate demersurile pentru maghiarizarea tuturor naţionalităţilor din Ungaria, neţinând cont de protestul acestora şi al unor mari personalităţi politice şi culturale ale Europei. Ei, dar chiar în această atmosferă apăsătoare de maghiarizare se întâmpla un miracol: oficialul român Iosif Popu, ajuns într-o înaltă funcţie a statului ungar, aceea de judecător la Curtea de Casaţie din Budapesta, nicidecum nu s-a lăsat să-i fie maghiarizat numele de familie Popu, în acela de Pap. Eu citind din surse româneşti despre Iosif Popu, din presa românească a vremii şi din alte publicaţii româneşti, am crezut că numele Popu este utilizat doar în aceste publicaţii şi că oficial, în documente şi publicaţii maghiare, în Ministerul Justiţiei ungar, cu siguranţă că figurează Pap sau Papp. Dar miracolul s-a produs: Iosif Popu nu s-a lepădat de numele său de familie şi implicit de calitatea lui de român şi de continuator al unei “dinastii” de Popu ce venea prin secole până la el. Alţi oficiali români au cedat, şi-au schimbat numele, nu şi etnia şi simţul de român, precum Ioan Câmpeanu, transformat din Câmpeanu în Mezei, sau ruda sa generalul român din armata imperială Dănilă Papp, care erau şi ei mari patrioţi români, dar au cedat în privinţa numelui de familie. Puţini români la număr au trecut “cu tot cu arme şi bagaje la inamic”, cum se zice, apoi numeroşi evrei, germani, saşi, armeni şi-au maghiarizat numele de familie până la 1918. Iată că juristul dr. Iosif Popu nu. Acest gest al său, făcut cu o rezistenţă înverşunată în faţa presiunilor cumplite de maghiarizare de atunci rămâne pentru toate veacurile o bornă câştigată deja pentru ceea ce înseamnă demnitate românească şi ataşament nestrămutat la neamul românesc şi iubire neţărmurită faţă de strămoşi.
Graţie istoricului Ioan Gheorghe Raţiu de la Braşov şi Profesorului Alexandru Ion Herlea din Franţa (cu care lucrez la editarea Memoriilor tatălui Domniei Sale, profesorul Alexandru A. Herlea – 1907-1979), am intrat în posesia unor pagini fotografiate despre dr. Iosif Popu din cartea lui Iuliu I. Mezei Câmpeanu (1881-1943) intitulată Luptători români ardeleni, apărută la Cluj în 1940, cu un Cuvânt introductiv semnat de doi făuritori ai Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, şi anume de Alexandru Vaida Voevod (1872-1950) şi Liviu Cigăreanu (1875-1952), ultimul amintit fiind din Turda. Surpriza mare, în ceea ce ne priveşte referitor la Iosif Popu, este Capitolul II, intitulat “«Deşteaptă-te Române» – în capitala Ungariei”. Despre ce este vorba. La data de 18 septembrie 1900 avea loc la Budapesta căsătoria Ecaterinei Mezei, fiica lui Ioan Mezei (Câmpeanu) (1841-1919) – mare jurist român, judecător la Curtea de Casaţie din Budapesta, ca şi dr. Iosif Popu – cu dr. Eugen Pătăceanu (1871-1906), avocat din Turda. Despre această nuntă a scris marea gazetă românească „Tribuna” de la Sibiu cu titlul “O nuntă românească în Budapesta”. Gazeta relatează că această cununie s-a ţinut la biserica catolică din cartierul Józsefváros (azi Sectorul VIII, de pe malul estic al Dunării, în imediata vecinătate a centrului Budapestei), preot cununător fiind Nicolae P. Raţiu. în biserică fiind “de faţă un numeros şi ales public”. Gazeta sibiană nai relatează că la casa unde locuia judecătorul Ioan Mezei, „unde s-a ţinut ospăţul, nuntaşii au fost întâmpinaţi cu «Deşteaptă-te Române»” şi că „Ospăţul s-a ţinut până în zori de zi, cu veselie plăcută românească”.
Atât i-a trebuit marelui cotidian maghiar, cel mai răspândit în Ungaria, „Egyetértés” [Concordia] din Budapesta, care a scris cu o furie nestăpânită în 29 septembrie 1900 contra acestei manifestări româneşti un articol cu titlul “Răscoală-te române”, parafrază plină de răutate la “Deşteaptă-te române”. Relatează despre cununie după “Tribuna” de la Sibiu, despre care spune că este „oficiosul nuanţei de naţionalitate valahă exagerată”. Precizează că martori ai cununiei au fost Pop Iosif, consilier al Curţii de Casaţie, cu soţia sa. „Egyetértés” continuă astfel: “Când nuntaşii s-au înapoiat de la biserică la domiciliu din str. Baross [azi sectorul VIII, strada principală a vechiului cartier Józsefváros] a consilierului de Casaţie Mezei, persoanele din casă au aşteptat pe cei sosiţi de la biserică cu cântecul valah care începe cu cuvintele «Deşteaptă-te Române»”. «Tribuna» mai remarcă, că musafirii au petrecut în atmosfera cea mai valahă”. “Egyetértés” mai scrie că nu s-a interesat de la consilierii de Curte Mezei şi Pop de acest caz, i-au fost de ajuns relatările martorilor oculari că la nunta domnişoarei Mezei, „lumea sosită de la biserică a fost primită cu cântecul valah” şi că „în tot timpul petrecerii de nuntă s-au auzit mereu vorbă valahă, muzică valahă şi s-au dansat dansuri valahe”. Autorul cărţii, Iuliu I. Mezei Câmpeanu, a tradus exact din „Egyetértés”, cuvântul valah şi nu român, precizând într-o notă că prin folosirea acestui cuvânt, acei unguri îşi arătau dispreţul faţă de români. „Egyetértés” scrie, în continuare: „Cu cea mai adâncă revoltă luăm cunoştinţă despre acest act infam, pentru că e într-adevăr infamie”. Pretinde apoi dezminţiri de la cei doi judecători în cazul în care „Tribuna” ar fi minţit că s-a cântat „Deşteaptă-te române”, ba chiar să o dea în judecată şi să desmintă şi faptul „că au participat la această crimă cei doi membri din cea mai înaltă treaptă a Judecătoriei Regale Maghiare”. Este acuzat consilierul Mezei că este „un valah de rasă, la care toată gospodăria, toate sentimentele, toate faptele sunt valahe”. Despre Iosif Popu scrie că este “tot atât de valah […]. Dar D[omnul] Pop cel puţin a rămas valah, sincer şi după numele lui. Dar D[omnul] Mezei?”.
„Tribuna” i-a răspuns autorului articolului din cotidianul maghiar, botezându-l în două locuri, „alintându-l” drept “descreeratul de la „Egyetértés” şi arătând cât de infamă este intenţia statului ungar de a maghiariza pe români până şi în familie, apoi „Tribuna” susţine aprig cauza cântecului românesc „Deşteaptă-te române”, temă care va face obiectul unui alt articol. Aici rămâne subliniat mai cu seamă miracolul unei atitudini româneşti ferme a juristului dr. Iosif Popu de a nu se lăsa cu nume maghiarizat, fapt remarcat cu oarecare simpatie şi de cei de la „Egyetértés”. Este, aşadar, acest gest o bornă, câştigată pentru toate veacurile, de demnitate românească din partea unui român ridicat din zona Albei.
Lasă un răspuns