Leacuri contra „evlaviei”

George Remete este un teolog provocator în fața canoanelor obișnuite. El transcede teologie devenind un scriitor de succes, cu un public propriu, foarte educat, și cu comprehensiune față de teme biblice și care vrea mai mult decât ceilalți să înțeleagă mersul contemporan al ortodoxiei, mai mult decât emisiunile populare ale părintelui Necula de la TV. Profesor și teolog care experiază teologia George Remete știe să achieseze cu substanță telurică subiecte delicate ale trăirii ortodoxe recente și despre biserica noastră. E critic cu ierarhii care practică o evlavie falsă și care fac ”circ” doar ca să deranjeze autoritățile statului cu tot dinandinsul, aici făcând referire la IPS Teodosie, deși, totuși, bătrânul ierarh controversat a fost singurul care s-a opus fățiș „dictaturii” sanitare exagerate asupra oficierii cultului. În cartea „Leacuri contra evlaviei” (Editura Paideia, 2021) George Remete realizează o radiografie crudă, aproape naturalistă, asupra realității societății românești căzută în mediocritate, subcultură, manea și concupiscență socială și artistică. Reclamă o inversare a valorilor în consumul și mesajul public, în care Andreea Esca ia locul lui Mihai Viteazul în manuale școlare, iar jurnaliștii se prostituează pentru marile companii, propunând non-valoarea în locul valorii, pentru crearea noii societăți post-moderne fără ierarhii, care refuză adevărul, binele și frumosul. E adevărat că un popor decăzut în plăceri lumești și fără valori e mai ușor de supus și condus de alții. Românii își pierd reperele. Discursul formator este asezonat cu versuri din Eminescu, prin care se demantelează un univers decăzut. George Remete este feroce în criticile sale față de inconsecvențele unor intelectuali care au păcătuit pentru binefacerile financiare ale puterii super-eroului Băse: Andrei Pleșu, Vladimir Tismăneanu, T. Baconschi, Gabriel Liiceanu sau CTP. Acești intelectuali de salon au fost propagandiștii și ideologii regimului Băsescu, cât au profitat de banii și deliciile puterii, când fostul președinte a căzut, acești intelectuali și-au căutat alți stăpâni pe care să-i slujească, pupând unde au scuipat.

E o critică despre „trădarea” intelectualilor în sensul lui Benda, în care așa-zisa elită trădează valorile și ierarhiile dumnezeiști pentru beneficii temporare financiare și de putere, propunând ca și Lucian Boia o falsificare a istoriei românilor, pentru interese pecuniare imediate. Orgoliul intelectualului se bazează pe o atitudine ne-creștină: mândria. Falsitatea excursului acestor intelectuali de ”mucava și salon” este demantelată de George Remete cu panseuri explicative indubitabile. Pe Patapievici îl caractează ca intelectual ce scrie în limba „păsărească”, ce trebuie citit cu dicționarul în mână pentru a fi înțeles, de fapt pentru că nu spune nimic textul scris.

Autorul face o excelentă diferențiere între evlavie și credință. Evlavia este o sclifosire a înțelegerii lui Dumnezeu. Semnul distinctiv cel mai sigur al evlaviei este succesul. Evlaviosul are totdeauna succes, pentru că astfel înseamnă că e slab în ochii lumii și să se lase de meserie. George Remete spune că dacă azi ar fi într-o localitate doi preoți: Arsenie Boca și Cristian Pomohaci, cel mai câștigat ar fi cantautorul Pomohaci, expert în pseudo-evlavie. Dacă Arsenie Boca nu ar face minuni, toți enoriașii s-a duce buluc după Pomohaci, pentru că lumea nu vrea credință, ci evlavie. Arsenie Boca nu era era „evlavios”, pe când Pomohaci dă pe afară de evlavie. Astăzi evlavia este cool, fandosită și sclifosită. A devenit artificială, o formă de atragere a oamenilor cu credință scăzută și dornică de „minuni” sau spectacol. Evlavia a devenit azi doar o formă de marketing religios. Cele două arme propuse de autor împotriva evlaviei sunt smerenia și dragostea. Remete este critic și cu „politica de îmbogățire” a clerului, care o vede ca semn protestant al eficacității, pentru că răspunsul este doar evanghelic la provocările bogăției, cu bogatul care nu intră ca și „camilla” prin urechile acului. Autorul preferă simplitatea teologului sau „analfabetului” decât sofisticarea golită de crez a intelectualului. În creștinism inima curată este mai importantă ca să intri în sufletul lui Hristos, decât să citești mult și să nu înțelegi de fapt nimic, pentru că nu prin rațiune, ci prin inimă se ajunge la adevărata cunoaștere. Un analfabet poate ști mai multe, cu sufletul, despre Dumnezeu decât un intelectual încărcat de doctorate care gândește doar cu rațiunea despre El.

Remete este un critic a evlaviei laice, care a produs de fapt monstruozitățile de azi de la Caracal. George Remete creionează timpul și spațiul în istoria creștină. Încearcă să înțeleagă scriitorii cu opere geniale, dar fără caracter și fără morală. Nu e mulțumit cu soluția sensului creației lui Berdiaev, că scriitorul deși fără morală și caracter se poate mântui prin opera genială. Această neconcordanță operă genială/viață imorală crede că numai Dumnezeu o poate desluși. Este o taină cum un „om urâțit” poate scrie opere geniale care înalță suflete. Pentru George Remete omul este o ființă paradoxală, iar o înțelegere a condiției umane trebuie să fi un nou Balzac, dar cu studii de teologie. Cheia înțelegerii este timpul, care trebuie umplut cu lucruri bune prin faptele credinței, altfel îl „omorâm” doar ca să treacă. Viața trebuie identificată cu sensul. Timpul ne este dat, noi doar îl folosim. Este o șansă teandrică. Viața este o ființare întru Cel de Sus. Timpul ori îl câștigi ori îl pierzi. Timpul este după Stăniloae intervalul între apelul lui Dumnezeu și răspunsul omului la el. Viața nu este biologie, distracție sau umplere futilă a timpului, ci iubire sau persoana. În iubire există persoana Absolută. Timpul creștin este descoperirea frumuseții pierdute, o presimțire a Raiului după Judecata de Apoi. Moartea nu este pierderea vieții, ci câștigarea ei întru Hristos. Pentru autor pomenirea științifică și rațională nu oferă sens și conținut vieții în timpul creștin. Rolul libertății este căutarea sensului adevărat prin iubire. Libertatea este iubire și restaurarea omului după Chipul Omului. Este mesajul lui George Remete, greu de înțeles pentru pseudo-evlavioși sau atei, iar „rugăciunea e dreptul oricărui ticălos de a-l deranja pe Dumnezeu”. La Dumnezeu nu este programare ca la sfinți, El este deschis și înțelegător cu toți care vin spre El, chiar și în ultimul moment de căință al vieții omului. Leacul contra evlaviei este iubirea. Cartea lui George Remete este o suma de panseuri vindecătoare și de înțelegere, un îndreptar ortodox al vremurilor complicate de azi.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*